CSJ. Decizia nr. 3565/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3565/2003
Dosar nr. 1434/2003
Şedinţa publică din 17 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 356 din 6 februarie 2003 a Tribunalului Mureş, a fost antrenată răspunderea personală a cenzorului şi administratorului debitoarei SC P.N. SA Baia Mare pentru pasivul acesteia, la solicitarea creditoarei D.G.F.P. Maramureş.
Împotriva menţionatei sentinţe, pârâţii au declarat recurs, care a făcut obiectul dosarului nr. 2353/2003 al Curţii de Apel Cluj, solicitând, totodată, suspendarea executării silite a acesteia până la soluţionarea recursului.
Prin încheierea nr. 680 din 17 aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins cererea formulată de către recurenţii B.M.C. şi C.P. pentru suspendarea executării sentinţei civile nr. 356 din 6 februarie 2003, pronunţată de Tribunalul Mureş.
Împotriva menţionatei încheieri, petentul C.P. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului şi modificarea în parte a hotărârii, în sensul de a dispune eliberarea cauţiunii provizorii, în cuantum de 2.000.000 lei, plătită conform dispoziţiilor Curţii de Apel Cluj, asupra căreia aceasta nu s-a pronunţat.
Recursul nu este fondat.
Curtea de Apel Cluj a trimis dosarul nr. 2353/2003 la Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, solicitând, la cererea petentului C.P., ca instanţa supremă să se pronunţe cu privire la cauţiunea provizorie de 2.000.000 lei.
În urma verificării actelor şi lucrărilor dosarului se constată că dosarul a fost înaintat greşit la Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, încălcându-se dispoziţiile art. 300 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora:
„Cauţiunea se eliberează recurentului de îndată, dacă intimatul declară, în mod expres, că nu urmăreşte obligarea recurentului la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate în urma exercitării recursului".
Restituirea cauţiunii provizorii se face la cererea petentului, de instanţa care a soluţionat cererea de suspendare a executării hotărârii recurate.
Aşa fiind, Curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.P. împotriva încheierii nr. 680 din 17 aprilie 2003 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. 2353/2003.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3513/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3569/2003. Comercial → |
---|