CSJ. Decizia nr. 3685/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3685/2003

Dosar nr. 642/2003

Şedinţa publică din 25 septembrie 2003

Deliberând asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 2 aprilie 2003, s-a formulat contestaţie în anulare de către SC B.P.S. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 1137 din 25 februarie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie.

Motivându-şi cererea, reclamanta arată că pârâta a încălcat disciplina financiară şi a ascuns adevărul, expertul a favorizat-o pe reclamantă ca şi instanţele, de altfel.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 317 C. proc. civ.

Analizând cererea şi Decizia 1137 din 25 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie se constată că nu este fondată contestaţia în anulare.

Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea reclamantei SC M.I.R. SRL şi a obligat pe pârâta SC B.P.S. SRL Hârşova la plata sumei de 171.048.028 lei, reprezentând rate leasing, 12.306.750 lei contravaloare servicii, 157.376.672 lei penalităţi de întârziere şi 25.079.629 lei cheltuieli de judecată.

Apelul pârâtei, împotriva acestei sentinţe, a fost anulat, ca netimbrat, de Curtea de Apel Constanţa prin Decizia nr. 445 din 3 mai 2001, pentru că nu s-au achitat taxele de 8.231.000 lei taxă judiciară de timbru şi 50.000 lei timbru judiciar.

Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă, susţinându-se că dosarul a fost soluţionat cu procedura nelegal îndeplinită pentru termenul din 3 mai 2001, cerându-se un nou termen de către aceasta pentru că nu se putea prezenta.

Curtea Supremă de Justiţie a respins, ca nefondat, recursul, reţinând că obligaţia timbrării era prioritară şi doar dacă aceasta era îndeplinită se putea analiza şi cererea pentru acordarea unui nou termen de judecată.

Nu au fost primite susţinerile recurentei, referitoare la imposibilitatea de prezentare a reprezentantului societăţii, apreciindu-se că taxa de timbru se putea trimite şi prin poştă.

Contestaţia în anulare vizează motive de fond ce pot face obiectul criticilor în recurs, dacă apelul s-ar fi soluţionat, la rândul său, pe fond şi nu era anulat, ca netimbrat.

Conform dispoziţiilor art. 317 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de pct. 1 şi 2 ale aceluiaşi articol doar dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Contestatoarea nu invocă nici unul dintre motivele de contestaţie în anulare, ci doar motivele de fond ce nu pot fi reanalizate într-o cale de atac extraordinară.

Nefiind motive de contestaţie în anulare, cererea urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare declarată de SC B.P.S. SRL Hârşova împotriva deciziei nr. 1137 din 25 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3685/2003. Comercial