CSJ. Decizia nr. 3716/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3716/2003
Dosar nr. 784/2003
Şedinţa publică din 30 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 2798/2002, precizată, reclamanta SC U.M. SA Ocna Mureş a chemat în judecată pârâţii S.N.T.F Marfă Bucureşti, S.N.T.F. Marfă Cluj şi, respectiv, Braşov SA, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligate pârâtele la plata sumei de 26.212.537.116 lei cu titlu de taxă de neutilizare a vagoanelor, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că, în anii 1989 – 1990, s-au expediat prin staţia C.F.R. Războieni un număr de 15 vagoane cisternă încărcate cu sodă calcinată către S.F.S.P. – Iugoslavia. Vagoanele, proprietatea reclamantei, au fost restituite abia în iulie 2001, creându-i, prin neutilizare, o pagubă în cuantumul pretins prin acţiune.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 998 C. civ., R.I.V., Legea nr. 129/1994, privind transporturile pe căile ferate, şi OG nr. 41/1997, pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate.
La dosar au fost depuse înscrisuri (contractele de înmatriculare a vagoanelor de către C.F.R., scrisorile de trăsură (contracte de transport) pentru cele 15 vagoane, corespondenţă privind demersurile întreprinse de reclamantă la S.N.T.F. şi alte organe, inclusiv Guvernul României, pentru găsirea şi repatrierea vagoanelor, cât şi pentru obţinerea de despăgubiri etc.
În baza acestor înscrisuri, Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentinţa nr. 7 din 29 ianuarie 2003 a admis acţiunea reclamantei şi a dispus obligarea pârâtei S.N.T.F. Marfă SA Bucureşti şi S.N.T.F. Marfă SA, sucursala Braşov, la plata către reclamantă a sumei de 26.212.537.116 lei daune şi 286.770.471 lei cheltuieli de judecată. S-a luat act de renunţarea la judecată faţă de sucursala S.N.T.F. Marfă Cluj.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în baza contractului pentru înscrierea vagoanelor în parcul C.F.R. nr. 45/06/93, reclamanta a încredinţat pârâtelor, prin Staţia C.F.R. Războieni, în anii 1989 – 1990, un număr de 15 vagoane cisternă încărcate cu sodă calcinată, cu scrisorile de trăsură aferente, spre a fi predate beneficiarului din Iugoslavia şi, acele vagoane, i-au fost returnate reclamantei abia în anul 2001, ceea ce a produs reclamantei un prejudiciu prin neutilizare.
În drept, instanţa a reţinut că, potrivit art. 10 alin. (1) din HG nr. 582/1998, C.F.R. Marfă poartă răspunderea ce-i revine căii ferate, conform Regulamentului de Transport pe Căile Ferate din România, acordurilor internaţionale şi reglementărilor legale privind transportul feroviar.
S-a mei reţinut că, potrivit art. 43 din Convenţiile internaţionale, acţiunile judecătoreşti, care izvorăsc din contractul de transport, nu pot fi exercitate decât împotriva căii ferate de predare. Au mai fost invocate prevederile art. 1.2 din R.I.V., potrivit cărora vagoanele care circulă în trafic internaţional sunt considerate ca aparţinând căii ferate ale cărei inscripţii le poartă, iar art. 20 din fila U.I.C. nr. 437 precizează că acţiunile nu pot fi îndreptate decât împotriva căii ferate înmatriculatoare.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a celor două pârâte care au preluat succesiv, prin reorganizarea S.N.T.F. Staţia Războieni, căreia i-au fost predate cele 15 vagoane şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a acesteia din urmă pe considerent că acest drept s-a născut pentru reclamantă la data returnării vagoanelor, respectiv, luna iulie 2001.
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâtele, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie astfel:
Prin motivele scrise, ambele recurente susţin nelegalitatea sentinţei, întrucât, deşi acţiunea reclamantei s-a întemeiat pe răspunderea delictuală, aceasta nu a făcut dovada temeiului legal în baza căruia s-ar putea angaja răspunderea pârâtelor. Pe de altă parte, deşi în acţiunea introductivă nu se face nici o referire la răspunderea contractuală, instanţa a reţinut că pârâtele răspund de paguba produsă prin neutilizarea vagoanelor ce le-au fost încredinţate în baza scrisorilor de trăsură care constituie contractul de transport şi din a căror conţinut ar fi rezultat obligaţia pârâtelor să restituie vagoanele.
În fine, ambele recurente susţin că acţiunea reclamantei a fost greşit admisă, deşi este prescrisă şi, totodată, cele două pârâte nu au calitate procesuală, excepţii respinse prin hotărârea adoptată.
Criticile sunt întemeiate şi trecând la examinarea lor în ordinea firească, ceea ce, în mod greşit, nu a făcut Curtea de Apel Alba Iulia, adică cea a examinării cu prioritate (ceea ce face de prisos examinarea recursului pe fond) a excepţiilor invocate.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale, în mod greşit, instanţa a respins-o atâta vreme, cât cele două pârâte sunt succesoare în drepturi ale fostei S.N.T.F.M., iar Staţia Războieni a trecut succesiv sub jurisdicţia lor.
În ce priveşte, însă, prescripţia, instanţa a apreciat greşit că termenul nu este împlinit pornind de la acceptarea ca moment de naştere a dreptului, data returnării vagoanelor în litigiu, adică luna iulie 2001.
Procedând astfel, instanţa a ignorat faptul demonstrat cu scrisorile de trăsură ce au însoţit cele 15 vagoane expediate pe C.F.R. că predarea acestora către Staţia Războieni s-a făcut în perioada 30 decembrie 1989 – 15 februarie 1990.
În lumina acestui fapt nici nu mai prezintă relevanţă pentru împlinirea termenului de prescripţie (specială de 18 luni la 5 ani precizat de art. 18.2 alin. (2) RIV, cel de un an prevăzut de art. 93, coroborat cu art. 93.3.1 din Regulamentul de Transport de Căile Ferate Române sau cel general de 5 ani) care din ele este avut în vedere, deoarece, faţă de data de la care curge, 15 februarie 1990, şi cea a introducerii acţiunii, toate s-au împlinit.
Nu poate fi primită opinia reclamantei, care, în susţinerile sale, se contrazice, afirmând, pe de o parte, că vagoanele s-au pierdut după ajungerea lor la destinaţie şi, pe de altă parte, că termenul ar curge de la data returnării lor. Aceasta, deoarece acţiunea introductivă a fost formulată pentru obligarea pârâtelor la contravaloarea pagubelor rezultate din neutilizarea vagoanelor şi nu din pierderea acestora, deoarece neutilizarea vagoanelor în cazul pierderii ar trebui să fie definitivă, ceea ce nu este cazul, ele fiind returnate.
Aşa fiind, pentru considerentele ce preced, recursurile urmează a fi admise, a se desfiinţa sentinţa şi a se respinge acţiunea reclamantei.
Văzând şi prevederile art. 274 C. proc. civ., reclamanta-intimată urmează a fi obligată la cheltuieli de judecată, în sumă de 145.110.185 lei, pentru fiecare recurentă pârâtă.
Faţă de considerentele ce preced, Curtea
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtele S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA Bucureşti şi sucursala Braşov.
Desfiinţează sentinţa civilă nr. 7 din 29 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, respinge acţiunea şi obligă reclamanta SC U.M. SA Ocna Mureş la cheltuieli de judecată în sumă de 145.110.185 lei pentru fiecare recurentă pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 371/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3717/2003. Comercial → |
|---|
