CSJ. Decizia nr. 3737/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3737/2003
Dosar nr. 4945/2001
Şedinţa publică din 1 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 9 iunie 2000, reclamanta, Primăria municipiului Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta SC G.C. SRL Bucureşti, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 765,76 dolari S.U.A., reprezentând cota de profit minim garantat şi penalităţi de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că a încheiat cu pârâta un contract de asociere pentru exploatarea, restaurarea şi modernizarea unui spaţiu comercial, pentru care aceasta urma să plătească un preţ pentru folosirea bunului imobil, dar societatea pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată, datorând 165 dolari S.U.A., reprezentând cota de profit şi 600,76 dolari S.U.A. penalităţi de întârziere. Cu actul depus la dosarul de fond, reclamanta şi-a majorat pretenţiile la suma de 9.072,44 dolari S.U.A., reprezentând debit şi penalităţi.
Prin sentinţa civilă nr. 7006 din 3 noiembrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă, precum şi acţiunea reclamantei, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a dovedit susţinerile făcute, conform art. 1169 C. civ.
Hotărârea instanţei de fond a rămas definitivă în baza deciziei nr. 471 din 20 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.
Prin actul înregistrat la 17 mai 2001, reclamanta a formulat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 304 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele:
- instanţa nu s-a pronunţat în legătură cu capătul de cerere privind evacuarea din spaţiu;
- instanţele au respins, în mod nejustificat, acţiunea, deoarece pretenţiile reclamantei au fost dovedite prin contractul depus la dosar şi prin calculul întocmit de serviciul de specialitate.
Recursul reclamantei este întemeiat în sensul celor ce se vor arăta:
Din actele dosarului rezultă că, între părţi, s-a încheiat contractul de asociere din 15 februarie 1994, având ca obiect exploatarea, repararea şi modernizarea spaţiului construit cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă şi situat în Bucureşti.
În conformitate cu prevederile art. 9 din contract, asociatul-pârât s-a obligat să exploateze întregul bun ce formează obiectul contractului şi să plătească lunar reclamantei 3% din încasările realizate din activitatea sa, dar nu mai puţin de 150 dolari S.U.A. pentru primul an de asociere şi 200 dolari S.U.A. pentru restul perioadei.
Chiar dacă părţile nu au stabilit în detaliu modul în care se va face plata cotei de asociere, din textul art. 9 alin. (3) din contract rezultă că asociatul avea obligaţia de a achita în contul Direcţiei de Administrare a Fondului Locativ, cel mai târziu la data de 10 ale lunii, pentru luna în curs.
În raport cu modul în care a fost redactată această clauză contractuală se poate trage concluzia că pârâta avea obligaţia de a întocmi ordine de plată la data convenită, iar în situaţia când plata nu s-ar fi făcut la termen, reclamanta era îndreptăţită să o acţioneze.
Din acest punct de vedere sunt întemeiate criticile reclamantei, privind netemeinicia hotărârilor pronunţate în cauză, deoarece instanţele au inversat sarcina probei, debitorul având îndatorirea de a face dovada plăţii cotei de asociere în cuantumul şi la termenul convenit (faţă de clauza citată).
Este adevărat că reclamanta nu a prezentat decât un tabel cu sumele reprezentând debitul şi penalităţile calculate, dar, în ipoteza în care pârâta ar fi contestat sumele datorate, în virtutea rolului său activ, instanţa trebuia să pună în vedere pârâtei să depună dovezi privind modul în care şi-a îndeplinit obligaţia de plată.
Pentru aceste considerente, recursul reclamantei va fi admis în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., iar hotărârile instanţelor vor fi casate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
Cu ocazia rejudecării, vor fi examinate şi celelalte critici privind nesoluţionarea capătului de cerere privind evacuarea, cu precizarea că aspectele legate de fondul pricinii nu pot fi elucidate în recurs, deoarece, conform art. 314 C. proc. civ., Curtea Supremă de Justiţie hotărăşte asupra fondului doar în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt care au fost deja stabilite, or, în Decizia recurată, acestea nu au fost stabilite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta, Primăria municipiului Bucureşti, împotriva deciziei nr. 471 din 20 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 7006 din 3 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, la Tribunalul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 1 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3736/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 374/2003. Comercial → |
|---|
