CSJ. Decizia nr. 3764/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3764/2003
Dosar nr. 8906/2001
Şedinţa publică din 2 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7452 din 18 octombrie 2000, Tribunalul Galaţi a admis acţiunea formulată de reclamanta SC R.P. SA Galaţi, împotriva pârâtei SC P. SA Beclean, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 1.423.655.054 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere în plată, plus 39.168.101 lei cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea reconvenţională, prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 885.616.713 lei (majorată ulterior, în apel, la 905.624.904 lei) cu titlu de diferenţă de preţ la marfa livrată în compensarea datoriei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că ansamblul probator existent la dosar confirmă integral justeţea pretenţiilor reclamantei şi, în acelaşi timp, infirmă, în totalitatea lor, pretenţiile pârâtei din cererea reconvenţională.
Apelul declarat de pârâta SC P. SA Beclean, împotriva sus menţionatei sentinţe, a fost admis prin Decizia civilă nr. 538/A din 4 iulie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi, în consecinţă, hotărârea primei instanţe a fost schimbată în parte, în sensul reducerii cuantumului penalităţilor la care a fost obligată pârâta de la 1.433.655.054 lei la 452.975.933 lei, potrivit variantei „b" din completarea la raportul de expertiză întocmit de expertul S.T.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în baza expertizei dispuse şi efectuate în apel, că, faţă de obligaţiile asumate de pârâtă prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 36/1994, (care la art. 22 conţinea clauza penală) şi celelalte acte încheiate de părţi, ulterior, aceasta datorează reclamantei, pentru obligaţiile neîndeplinite la scadenţă, penalităţi de întârziere în plată numai în cuantum de 452.975.933 lei, potrivit variantei „b" din completarea la raportul de expertiză, în loc de 1.423.655.054 lei, cât acordase prin sentinţă prima instanţă.
Totodată instanţa de apel a mai reţinut că, în mod justificat, expertul numit de instanţă S.T., a înlăturat ca nefiind neconvingătoare, raportat la ansamblul probator existent la dosar, concluziile experţilor, consilieri ai părţilor, în care fiecare a determinat, prin calcule, un alt cuantum al penalităţilor, ce nu-şi găseşte acoperire în modul cum a fost executat contractul în litigiu de către pârâtă.
În ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii reconvenţionale, pronunţată de tribunal, instanţa de apel a considerat că aceasta trebuie menţinută, întrucât pârâta se află în culpă în legătură cu facturarea mărfii sale livrată în compensare la un preţ inferior celui de catalog, şi în plus, că suma solicitată prin această cerere a fost determinată prin efectuarea unor calcule eronate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs atât reclamanta SC R.P. SA Galaţi, cât şi pârâta SC P. SA Beclean.
În recursul său, reclamanta SC R.P. SA Galaţi, susţine, în esenţă, că Decizia atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât instanţa de apel şi-a însuşit, la pronunţarea soluţiei, varianta „b" a completării la raportul de expertiză întocmit de expertul S.T., care nu a ţinut seama, la efectuarea lucrării, că actele încheiate ulterior perfectării contractului nr. 36 din 22 februarie 1999, respectiv, protocoalele nr. 1815 din 17 iunie 1999 şi nr. 1945 din 1 iulie 1999, nu făceau parte integrantă din contract, pentru a justifica modalitatea de calcul şi, implicit, reducerea cuantumului penalităţilor datorate de pârâtă, la 518.268.216 lei, iar ulterior, prin completarea la raportul de expertiză solicitată de aceasta şi admisă de instanţă, la 173.249.092 lei în varianta „a"; 452.975.933 lei în varianta „b" şi 359.715.965 lei în varianta „c", din care instanţa a optat, fără o examinare critică, a probelor de la dosar varianta „b".
În ceea ce priveşte minuta nr. 804 din 9 martie 1999, privind reeşalonarea datoriilor pârâtei în care s-a menţionat că aceasta face parte integrantă din contract, spre deosebire de protocoalele menţionate, în care nu se regăseşte o astfel de precizare, reclamanta susţine că atâta timp cât pârâta nu a respectat nici noile termene de plată, astfel cum au fost reeşalonate, răspunderea acesteia, cu penalităţile de întârziere în plată, urmează a fi angajată la nivelul sumei acordate de instanţa de fond, şi, ca atare, greşit expertul şi, ulterior, instanţa de apel au considerat că ar fi decăzut din dreptul de a mai solicita o parte din penalităţi, întrucât, în speţă, ar fi aplicabil, prin extrapolare, principiul conţinut de dispoziţiile art. 17 din OUG nr. 15/1996, potrivit căruia nerespectarea de către debitori a obligaţiilor de plată asumate după acordarea înlesnirilor de plată, scop în care a fost încheiată minuta menţionată anterior, conduce la pierderea beneficiului înlesnirilor, cu consecinţa calculării majorărilor de întârziere pentru întreaga perioadă şi, în acelaşi timp, îndreptăţeşte pe creditor să procedeze la executarea silită pentru suma neplătită.
În sfârşit, mai susţine reclamanta, că în mod greşit şi fără o examinare temeinică a probelor de la dosar, instanţa de apel s-a oprit la adoptarea soluţiei, la varianta „b" din completarea la raportul de expertiză, din moment ce, prin susţinerile sale scrise şi orale, a înlăturat singurul argument care a stat la baza admiterii apelului pârâtei, şi anume, acela că marfa dată în compensare de pârâtă a fost negociată de reprezentanţii părţilor în litigiu, şi, ca atare, acest aspect nu mai putea influenţa sub nici o formă cuantumul sumelor neachitate la scadenţă şi, implicit, pe cel al penalităţilor datorate de pârâtă.
În consecinţă, reclamanta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi respingerea apelului pârâtei.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că, pentru pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice, având în vedere complexitatea cauzei, instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize contabile, stabilind, totodată, şi obiectivele la care urma a răspunde expertul (încheierea din 27 martie 2001 dosarul de apel).
În exercitarea mandatului său, expertul numit de instanţă a concluzionat, după ce, în prealabil, a analizat, în totalitatea lor, probele dosarului, cu privire specială la cele prin care reprezentanţii părţilor au modificat, ulterior perfectării contractului, termenele de plată a obligaţiilor asumate de pârâtă (minuta nr. 804/1999) că aceasta datorează penalităţile de întârziere în plată numai în sumă de 518.268.216 lei (pct. 1 din concluzii) în loc de 1.423.655.054 lei, cât i se acordase reclamantei prin sentinţă, expertul înlăturând, ca fiind neconforme cu realitatea, concluziile experţilor consilieri.
Cu toate acestea, reclamanta nu a formulat obiecţiuni la expertiză, deşi procedural, faţă de diminuarea substanţială a penalităţilor, astfel cum rezultă aceasta din calculul întocmit de expert, era datoare să procedeze în vederea pronunţării unei soluţii legale şi temeinice, în acest fel.
Ulterior, pârâta a solicitat, iar instanţa de apel a admis, completarea raportului de expertiză iniţial, în scopul ca expertul să întocmească o variantă de calcul a penalităţilor, ţinând seama că, după încheierea protocolului nr. 1945 din 1 iulie 1999, a mai rămas ca datorie în sarcina acesteia numai suma de 1.300.000.000 lei, faţă de restanţa în plată avută în vedere la calcularea penalităţilor de 7.750.000.000 lei.
Prin concluziile la raportul de expertiză suplimentar (completare) expertul a constatat, având în vedere noul obiectiv stabilit de instanţă, că pârâta datorează cu titlu de penalităţi, în raport cu restanţele înregistrate în plata preţului, una dintre sumele prevăzute în cele 3 variante propuse, şi anume: 173.249.092 lei în varianta „a"; 452.975.933 lei în varianta „b" şi 359.715.965 lei, în varianta „c", instanţa optând, la pronunţarea soluţiei, la penalităţile stabilite în varianta „b", pe motiv că acestea asigură în mod corespunzător răspunderea pârâtei pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată la scadenţă, în raport cu celelalte două variante de calcul.
Cu privire la noile concluzii ale expertizei, reclamanta a solicitat, prin reprezentantul său, astfel cum rezultă din încheierea din 27 iunie 2001, termen pentru a formula obiecţiuni, cerere respinsă de instanţă pe motiv că aceasta nu a depus obiecţiunile până la primul termen de judecată după depunerea lucrării, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ.
Deci, în contextul în care, la raportul de expertiză iniţial, reclamanta nu a formulat obiecţiuni, iar la completarea la raportul de expertiză, aceasta a fost decăzută justificat din dreptul de a depune obiecţiuni, se constată că, în mod neîntemeiat, reclamanta susţine în recurs că soluţia pronunţată în apel ar fi netemeinică şi nelegală, deoarece aceasta nu a demonstrat, prin cotracalcule sau, eventual, alte probe, care, evident, trebuiau să fie prezentate sub forma obiecţiunilor la raport, că expertul a greşit în aprecierile sale şi, implicit, că instanţa, însuşindu-şi varianta a II-a din concluziile la raportul de expertiză suplimentar (completare), a pronunţat o soluţie criticabilă.
Faţă de cele arătate anterior, se constată că este de prisos a se mai examina motivele de recurs, astfel cum acestea au fost prezentate în cerere, din moment ce, astfel cum rezultă din cele de mai sus, Decizia atacată este temeinică şi legală în raport cu probele existente la dosar.
Aşa fiind, recursul reclamantei, urmează a fi respins ca nefondat.
Cu privire la recursul declarat de pârâta SC P. SA Beclean, se constată următoarele:
Pârâta formulează critici împotriva deciziei pronunţate în apel, pe motiv că instanţa a menţinut soluţia tribunalului, de respingere a cererii sale reconvenţionale, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 885.616.713 lei (majorată în apel, conform concluziilor din raportul de expertiză iniţial, la suma de 905.624.904 lei) încasată cu titlu de diferenţă de preţ, ca urmare a facturării mărfii livrate în compensare de pârâtă la un preţ inferior celui de catalog.
În susţinerea recursului, pârâta a invocat, ca temei de casare, dispoziţiile art. 304, pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recursul pârâtei nu este fondat.
Este adevărat că expertul S.T. a concluzionat că marfa livrată de pârâta SC P. SA Beclean, în compensare, reclamantei SC R.P. SA Galaţi a fost facturată sub preţul de catalog şi, deci, că, la marfa livrată, preţul de catalog este mai mare faţă de preţul din facturi cu 905.624.904 lei (sumă la care şi-a majorat ulterior pârâta pretenţiile din cererea reconvenţională).
Or, chiar din conţinutul motivelor de apel rezultă, astfel cum recunoaşte expres pârâta, că a convenit cu reclamanta ca, în scopul stingerii obligaţiilor sale de plată fără plata vreunor penalităţi, să livreze marfa în compensare, (sârmă) potrivit obiectului său de activitate, la un preţ inferior celui de catalog.
Ca atare, chiar dacă convenţia invocată este discutabilă din punct de vedere legal, totuşi, aceasta nu poate fi ignorată, faţă de dispoziţiile art. 969 C. civ.
Pe cale de consecinţă, pârâta nu poate cere, pe calea ocolită a cererii reconvenţionale, atâta timp, cât la fond nu a avut un astfel de capăt de cerere, care să poată constitui eventual, ulterior, motiv de apel, anularea convenţiei şi, consecutiv, obligarea reclamantei la restituirea sumei pretins achitată cu titlu de diferenţă de preţ, la marfa livrată în compensare, care a fost facturată, potrivit susţinerilor sale, la un preţ inferior celui de catalog, întrucât convenţia a fost încheiată, aşa cum se recunoaşte expres, tocmai în scopul de a se limita răspunderea acesteia pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată ajunse la scadenţă.
În concluzie, anularea convenţiei, care, de altfel, nu s-a solicitat, aşa cum s-a arătat anterior, şi admiterea cererii reconvenţionale ar echivala cu încălcarea voinţei părţilor (art. 942 C. civ.) ceea ce este inadmisibil în raporturile comerciale şi ar conduce la diminuarea răspunderii pârâtei, cu nesocotirea intereselor reclamantei, întrucât, pe de o parte, aceasta a fost absolvită, aşa cum recunoaşte, de plata unor penalităţi în baza convenţiei la care s-a făcut referire anterior, iar pe de altă parte, reclamanta ar urma s-o despăgubească pe pârâtă cu diferenţa rezultată dintre preţul facturat şi cel de catalog, deşi aceasta a fost de acord, la încheierea actului, să suporte diferenţa.
Cu alte cuvinte, din moment ce pârâta şi-a atins scopul avut în vedere la încheierea convenţiei, adică diminuarea în final a cuantumului penalităţilor datorate reclamantei, aceeaşi convenţie nu mai este valabilă când se pune problema suportării de către pârâtă a pretinsei diferenţe de preţ la marfa livrată în compensare, care, de altfel, nici nu este susţinută (diferenţa de preţ invocată) de probe pertinente şi concludente cauzei.
Faţă de soluţia pronunţată în recurs, se constată că nu mai este cazul să fie analizate şi celelalte critici formulate în cerere, deoarece o eventuală compensare judiciară putea fi luată în discuţie numai în cazul în care cererea reconvenţională era admisă, ca urmare a admiterii recursului pârâtei şi casării deciziei atacate, situaţie inexistentă în speţă.
Pe cale de consecinţă şi cu această suplinire de motivare se constată că Decizia atacată este temeinică şi legală şi sub aspectul menţinerii sentinţei în partea referitoare la respingerea cererii reconvenţionale formulată de pârâtă.
Aşa fiind şi recursul pârâtei urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC R.P. SA Galaţi şi pârâta SC P. SA Beclean împotriva deciziei nr. 538/A din 4 iulie 2001 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 376/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3768/2003. Comercial → |
|---|
