CSJ. Decizia nr. 3768/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3768/2003
Dosar nr. 8928/2001
Şedinţa publică din 2 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22 septembrie 2000, reclamanta, F.A.E.R., în contradictoriu cu pârâţii C.A., M.S.L. şi M.I., a solicitat rezilierea contractului nr. 85 din 15 decembrie 1997, obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 16.883,77 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data plăţii, la cursul oficial leu/dolar al B.N.R., reprezentând credit nerambursat, dobânzi şi penalizări, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1355 din 13 octombrie 2000, a admis acţiunea reclamantei împotriva pârâtului C.A., a respins acţiunea împotriva pârâţilor M.S.L. şi M.I., a dispus rezilierea contractului nr. 85 din 15 decembrie 1997, încheiat între părţi şi a obligat pârâtul C.A. să-i plătească reclamantei suma de 16.883,77 dolari SUA sau echivalentul în lei româneşti din data achitării debitului, precum şi la 21.719.856 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, între reclamantă şi pârâtul C.A., s-a încheiat contractul nr. 85 din 15 decembrie 1997, privind acordarea unui credit în dolari SUA, rambursabil în rate trimestriale, din care nu a mai achitat suma de 16.883,77 dolari S.U.A., fapt recunoscut de pârâtul 1.
A respins acţiunea faţă de ceilalţi pârâţi, cu motivarea că sunt giranţi ipotecari, potrivit contractului de garanţie imobiliară, iar faţă de aceştia se poate porni executarea silită imobiliară şi nu sunt aplicabile prevederile art. 42 alin. (2) C. com., care se referă la solidaritatea între debitorul principal şi fidejusorul, care garantează o obligaţie comercială.
Împotriva hotărârii pronunţată de tribunal a declarat apel pârâtul 1, respectiv, C.A., solicitând schimbarea în parte a sentinţei atacate şi reducerea sumei la care a fost obligat.
Prin motivele de apel, pârâtul a arătat că nu contestă creditul nerambursat şi dobânzile, ci numai penalităţile de întârziere, care, în opinia sa, fiind credit în valută, se aplică pe lună de întârziere şi nu pe zi de întârziere, iar în contract s-a prevăzut o penalitate de 0,10%, fără a se indica un criteriu de calcul.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 322/A din 26 iunie 2001, a admis apelul pârâtului C.A., a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că respinge cererea reclamantei, având ca obiect obligarea pârâtului şi la penalităţi de întârziere, în cuantum total de 220,22 dolari S.U.A., menţinând restul dispoziţiilor privind obligarea pârâtului la plata sumelor datorate cu titlu de credit nerambursat şi dobânzi în sumă totală de 16.663,55 dolari S.U.A., precum şi dispoziţia privind rezilierea contractului nr. 85 din 15 decembrie 1997, reducând cuantumul cheltuielilor de judecată în sumă de 21.256.174 lei.
De asemenea, a obligat intimata să plătească apelantului 493.682 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel, pentru a hotărî astfel, a reţinut că nici în acţiunea introductivă şi nici în apel, reclamanta nu a indicat modul în care a calculat penalităţile solicitate, respectiv, rata asupra căreia s-au calculat penalităţile şi algoritmul de calcul pentru a putea verifica temeinicia pretenţiilor, iar clauza înscrisă în contractul de împrumut, privind plata unei penalităţi în caz de nerestituire a ratelor de credit, este lovită de nulitate absolută, potrivit art. 1 din Legea nr. 313/1879, pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte, prin care s-a introdus încă un aliniat la art. 1089 C. civ. Potrivit acestui text, neabrogat expres sau implicit, „clauza penală, care de mai înainte şi în momentul formării unei convenţii, alta decât o convenţie comercială, se va stipula dobânda la dobânzile datorate pentru un an sau pentru mai puţin, ori mai mult de un an sau la alte venituri viitoare, se va declara nulă".
Împotriva hotărârii instanţei de apel, atât reclamanta, F.A.E.R., cât şi pârâtul C.A. au declarat recurs.
Recurenta-reclamantă, prin motivele de recurs invocate, arată că greşit nu i s-a acordat şi echivalentul a 220,22 dolari S.U.A., penalităţi calculate începând cu data scadenţei ratei de împrumut şi până la data introducerii acţiunii şi, de asemenea, greşit s-a reţinut clauza privind penalizările ca fiind o clauză penală, din moment ce nu a anticipat echivalentul prejudiciului printr-o anumită sumă de bani, ci a determinat suma solicitată în funcţie de numărul de zile de întârziere.
În drept, reclamanta şi-a motivat recursul în temeiul pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamantă nu este fondat.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamantă, se constată că hotărârea este temeinică şi legală, motivele invocate nu sunt de natură a conduce la modificarea sau casarea acestei hotărâri.
Astfel art. 4 alin. (3) din contractul de credit nr. 85 încheiat de părţi, care prevede „dacă debitorul nu plăteşte punctual o rată (plată) este obligat de a plăti o penalitate de 10% din suma nerambursată la timp", constituie o clauză penală şi este lovită de nulitate absolută, potrivit alin. (2) al art. 1089 C. civ., text introdus prin „Legea nr. 313/1879, pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte".
În concluzie, faţă de faptul că instanţa de apel corect a interpretat clauza inserată la art. 4 alin. (3) din contractul părţilor, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
Prin recursul declarat, pârâtul C.A. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei pentru suma de 2.883 dolari S.U.A. solicitată cu titlu de penalităţi şi nu numai pentru 220,22 dolari, cum a reţinut instanţa de apel.
Cum recurentul nu a timbrat anticipat recursul, a fost legal citat pentru termenele din 20 martie şi 2 octombrie 2003, (dosar recurs) cu menţiunea de a completa timbrajul legal datorat cu 2.917.200 lei taxă judiciară de timbru şi 28.500 lei timbru judiciar, obligaţie căreia nu i s-a conformat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de completare a timbrajului, potrivit menţiunii din citaţiile emise, pentru termenele de judecată din 20 martie şi 2 octombrie 2003, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv, ale art. 30 pct. 1 şi 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, şi să dispună anularea, ca insuficient timbrat, a recursului pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, F.A.E.R. Reghin, împotriva deciziei nr. 322/A din 26 iunie 2001 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de pârâtul C.A., împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 2 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3764/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 377/2003. Comercial → |
|---|
