CSJ. Decizia nr. 3774/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3774/2003
Dosar nr. 8947/2001
Şedinţa publică din 2 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 106/MF din 11 aprilie 2001, Tribunalul Constanţa, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta, C.N. A.P.M. SA Constanţa, împotriva pârâtei C.N.F. SA Giurgiu, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 7.524.308 lei, cu titlu de contravaloare prestaţii, plus 679.950 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că refuzul de plată, manifestat de pârâtă în legătură cu facturile menţionate în cerere de reclamantă, este întemeiat pentru suma de 7.205.490 lei şi, implicit, că, pentru diferenţa de 7.524.368 lei, până la concurenţa sumei de 14.729.858 lei, solicitată prin acţiune cu titlu de contravaloare prestaţii, este nejustificat, şi, ca urmare, pârâta datorează această sumă, în condiţiile în care s-a obligat contractual faţă de reclamantă (obligaţie neîndeplinită) să comunice acesteia, lunar, situaţia barjelor care au folosit infrastructura portului Constanţa.
A mai reţinut prima instanţă că, prin procesul-verbal nr. 4890 din 8 mai 1997, pârâta s-a angajat să achite contravaloarea prestaţiilor efectuate de R.A. A.P.C. şi pentru beneficiari ai navelor fluviale, până la perfectarea contractelor de prestări servicii între aceştia şi R.A. A.P.C.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de reclamanta C.N. A.P.M.C. SA a fost admis prin Decizia nr. 77/MF din 4 octombrie 2001 şi, în consecinţă, hotărârea primei instanţe a fost schimbată în parte, în sensul că obligă pârâta şi la plata sumei de 7.205.490 lei daune către reclamantă, cu menţinerea restului dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a soluţiona astfel, instanţa de apel a reţinut că pârâta este proprietara unor barje, care au beneficiat de prestaţii portuare, constând în folosinţa cheiurilor portului Constanţa, şi că aceasta, deşi a înstrăinat definitiv sau temporar o parte din barje, fie prin vânzare, fie prin închiriere, nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală, aşa cum, de altfel, a apreciat şi prima instanţă, de a comunica, lunar, reclamantei lista privind situaţia navelor, astfel că, în mod justificat, aceasta din urmă i-a facturat prestaţiile în raport cu lista iniţială, instanţa reţinând, totodată, că în raport cu probele de la dosar, prestatorul portuar era îndreptăţit să solicite plata serviciului prestat, fără a avea obligaţia de a identifica persoana care datorează suma, întrucât singurul obligat rămâne cel care a contractat în acest sens, respectiv, pârâta.
Împotriva acestei ultime hotărâri, prin care pârâta a fost obligată la plata integrală a sumei solicitată prin acţiune, pârâta, SC C.N.F. SA Giurgiu, a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de apel este rezultatul unei interpretări eronate a probelor de la dosar şi a aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente în cauză, deoarece a reţinut, în pofida dovezilor existente la dosar, că ar datora contravaloarea prestaţiilor pentru barjele cu nr. 15215, 15270 şi 15306, care au plecat din portul Constanţa pe data de 11 septembrie 1998.
De asemenea, susţine pârâta în continuare, nu datorează nici prestaţiile aferente barjei nr. 15173, deoarece, din adresa emisă de Căpitănia Portului Giurgiu, rezultă că aceasta a sosit în Portul Giurgiu la data de (…) (dată neprecizată), iar facturile au fost emise la 15 octombrie şi, respectiv, 14 noiembrie 1997, aceasta în afara faptului că pentru restul navelor, pentru care s-a solicitat contravaloarea prestaţiilor, acestea au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare (depuse la dosar).
În sfârşit, în ceea ce priveşte barja nr. 1115, susţine că aceasta apare în, însuşi, raportul de mişcare al navelor din portul Constanţa, deci, în evidenţa reclamantei, ca fiind vândută firmei HGT.P., situaţie care demonstrează că, în realitate, şi-a respectat obligaţia contractuală privind comunicarea situaţiei barjelor, şi, ca urmare, având în vedere toate cele expuse, greşit instanţa de apel a considerat, spre deosebire de tribunal, că pretenţiile reclamantei sunt întemeiate în totalitate, şi a majorat suma la care a fost obligată iniţial la nivelul celei solicitate prin cerere.
În consecinţă, pârâta solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate, cu menţinerea sentinţei.
Recursul pârâtei nu este fondat.
Corect instanţa de apel a considerat, spre deosebire de tribunal, că pârâta datorează integral suma solicitată prin acţiune, din moment ce navele sale au beneficiat în portul Constanţa de serviciile prestate de reclamantă.
Dacă cu totul în subsidiar, s-ar reţine că o parte din contravaloarea prestaţiilor nu s-ar cuveni reclamantei, întrucât pârâta a înstrăinat fie temporar, fie definitiv o parte dintre acestea (prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare sau închiriere) aceasta tot nu poate fi absolvită de răspundere, în condiţiile în care nu şi-a respectat obligaţia contractuală asumată prin art. 8.1 din contractul nr. 533 din 15 decembrie 1994, faţă de reclamantă, potrivit căreia trebuia să comunice lunar reclamantei orice modificare (casarea efectivă, vânzarea, scoaterea pe cheu pentru reparaţii) în lista navelor, proprietatea sa, prevedere reactualizată şi în contractul nr. 124 din 1 ianuarie 1998.
Mai este de menţionat că, prin procesul-verbal din 8 mai 1997, pârâta s-a obligat, în plus, faţă de cele arătate anterior, ca beneficiarii de contracte fluviale să fie obligaţi de C.N.F. SA Giurgiu SA (pârâta) să încheie contracte de prestaţii cu reclamanta R.A. A.P.C., întrucât, în caz contrar, aceasta din urmă va factura, aşa cum bine a procedat, prestaţiile aferente către C.N.F. SA Giurgiu.
Or, în condiţiile în care pârâta a nesocotit toate obligaţiile asumate prin actele menţionate, în sensul că ultima comunicare a listei navelor datează din 1995, este evident că, în totalitatea lor, nu pot fi reţinute susţinerile în apărare, din moment ce barjele nr. 15215, 15270 şi 15306 figurează în situaţia navelor şi convoaielor sosite în port la data de 9 februarie 1999, întocmită de C.N. A.C.N. SA, companie care centralizează datele referitoare la traficul pe canalul Dunăre-Marea Neagră şi care, în speţă, are calitatea de organ neutru.
De altfel, argumentul că aceste barje au plecat din portul Constanţa pe data de 11 septembrie 1998, adică în perioada în care au fost emise facturile, nu poate fi reţinut, atâta timp cât chiar recurenta recunoaşte că barjele respective au fost în portul Constanţa, dar nu face nici o dovadă care să ateste că ar fi achitat şi prestaţiile aferente.
De asemenea, susţinerile recurentei sunt nefondate şi în legătură cu barja nr. 15173, atâta timp cât nu depune la dosar adresa pretins eliberată de Căpitănia Portului Giurgiu, care afirmă că ar atesta că barja respectivă ar fi sosit în portul Giurgiu la o dată tot neprecizată (fiind lăsat loc liber în cerere) şi, ca atare, n-ar datora prestaţiile aferente, întrucât, chiar dacă ar fi dovedită o astfel de situaţie, aceasta nu este de natură a exclude prezenţa barjei în Portul Constanţa.
Faptul că barja nr. 11115 figurează în raportul de mişcare al navelor din Portul Constanţa, respectiv, în evidenţa reclamantei ca fiind vândută firmei HGT.P., nu poate demonstra, aşa cum pretinde pârâta, că şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale privind comunicarea lunară a listei navelor, din moment de la dosar nu s-a depus o astfel de dovadă (adresă de înaintare a listei).
În consecinţă, bine a considerat instanţa de apel că în cauză, reclamanta nu are vreo obligaţie în sensul de a identifica persoana care datorează efectiv contravaloarea prestaţiilor ţinând cont de temeiul juridic în baza căruia au fost utilizate barjele, cum, de asemenea, tot justificat, aceeaşi instanţă a reţinut că pârâta se poate îndrepta cu acţiune separată pentru recuperarea sumelor împotriva beneficiarilor efectivi ai prestaţiilor.
Dar, argumentul esenţial, care justifică în totalitate menţinerea deciziei din apel, constă în aceea că, până la perfectarea contractelor, între beneficiarii efectivi a prestaţiilor efectuate în legătură cu barjele aparţinând la acea dată în proprietatea pârâtei şi care au fost înstrăinate ulterior, aceasta a consimţit, conform procesului-verbal nr. 4890 din 8 mai 1997, ca toate prestaţiile aferente să fie facturate către ea.
Or, în acest context, fără nici un temei, pârâta contestă temeinicia facturării de către reclamantă a contravalorii prestaţiilor în litigiu.
Aşa fiind, recursul pârâtei urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.N.F. Giurgiu SA împotriva deciziei nr. 77/MF din 4 octombrie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3771/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3776/2003. Comercial → |
|---|
