CSJ. Decizia nr. 4164/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 4164/2003

Dosar nr. 1449/2003

Şedinţa din camera de consiliu de la 30 octombrie 2003

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3159 pronunţată în şedinţa publică din 15 noiembrie 2002 de Tribunalul Galaţi, secţia comercială, a fost respinsă ca nefondată cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar formulată de creditoarea Administraţia Finanţelor Publice Galaţi, au fost disjunse declaraţiile de creanţă din anexă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, formulată de societatea de lichidare S.C. E.L. SRL Iaşi, privind pe debitoarea C.C.B.P. M.G. O.C. în favoarea Tribunalelor deponenţilor conform cu dispoziţiilor art. 5 C. proc. civ. şi conform Tabelului Anexă la cererea nr. 728 din 12 noiembrie 2002.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Galaţi, secţia comercială, a reţinut că urmare protocolului de divizare rezultat în urma Hotărârii membrilor cooperatori din 31 august 2000, C.C.B.P. M.G.O.C. 3 s-a divizat în 16 cooperative de credit de sine stătătoare, cu patrimoniu propriu, după cum rezultă din bilanţul de divizare depus la dosar. Datorită acestor aspecte, pot avea calitatea de creditori numai cele 16 cooperative de credit rezultate din divizare şi alte persoane juridice private sau ce reprezintă statul. Persoanele fizice, deponenţi sau membri cooperatori nu au calitate procesuală activă necesară formulării unei declaraţii de creanţă în cauza ce face obiectul dosarului nr. 1334/LJ/2001, deoarece ca urmare a divizării, toţi membrii cooperatori sau deponenţi au fost repartizaţi conform principiului teritorialităţii, către una din cele 16 cooperative de credit în raza căreia domiciliază.

Prin sentinţa civilă nr. 2673/COM din 23 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Constanţa şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei formulată de creditorii P.M.C. domiciliat în Constanţa, C.I. domiciliată în Constanţa, I.A. domiciliat în Constanţa, G.N. domiciliat în Constanţa şi D.R. domiciliat în Constanţa, în contradictoriu cu debitoarea C.C.B.P. M.G., prin lichidator S.C. E.L. cu sediul în Iaşi, în favoarea Tribunalului Galaţi.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a reţinut că declinarea competenţei de soluţionare a cererilor conexate având ca obiect declaraţiile de creanţă formulate de creditori în favoarea Tribunalului Constanţa este inadmisibilă, întrucât eludează dispoziţiile art. 86-99 din Legea nr. 64/1995 republicată. De asemenea nu poate opera declinarea competenţei teritoriale în speţă, deoarece pe rolul Tribunalului Constanţa nu s-a înregistrat vre-o cerere de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de C.C.M., întotdeauna înregistrarea cererilor de declarare a creanţelor fiind subsecventă deschiderii şi aplicării unei astfel de proceduri.

Curtea, analizând actele şi lucrările cauzei, constată că atât Tribunalul Galaţi cât şi Tribunalul Constanţa şi-au declinat reciproc competenţa teritorială de soluţionare a cauzei comerciale având ca obiect declaraţiile de creanţă privind pe creditorii P.M.C., C.I., I.A., L.A., G.N. şi D.R., domiciliaţi în Constanţa, în contradictoriu cu debitoarea C.C. B.P. M. GALAŢI, prin lichidator S.C. E.L. cu sediul în Iaşi.

Deoarece pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia comercială, se află înregistrată în curs de soluţionare cauza având ca obiect desfăşurarea procedurii de reorganizare juridiciară şi faliment a debitoarei M. 2001 la a cărei masă credală s-au înregistrat creditorii, se va da eficientă juridică maximă dispoziţiilor art. 86-99 din Legea nr. 64/1995 republicată, referitoare la reglementarea declarării, înregistrării, verificării creanţelor, a cadrului procedural care asigură participarea creditorilor într-un mod organizat şi unitar, urmând a se stabili competenţa soluţionării litigiului în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa soluţionării litigiului dintre creditorii P.M.C., C.I., I.A., L.A., G.N., D.R. şi debitoarea C.C.B.P. M.G. prin lichidator S.C. E.L. în favoarea Tribunalului Galaţi.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 4164/2003. Comercial