CSJ. Decizia nr. 4165/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4165/2003
Dosar nr. 792/2003
Şedinţa publică din 30 octombrie 2003
Asupra acţiunii în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 40 din 10 martie 2003 Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta R.C. C.I. S.A. cu sediul în Bucureşti împotriva pârâtei S.C. A. S.A. cu sediul în Piteşti, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.027,41 U.S.D. cu titlu de preţ şi 1.500 U.S.D. cu titlu de cheltuieli arbitrale. De asemenea a obligat reclamanta să plătească doamnei O.C., domiciliată în Bucureşti, suma de 62.000.000 lei onorar de expert şi separat să plătească doamnei A.T. domiciliată în Bucureşti suma de 140.000.000 lei onorar de expert.
Tribunalul arbitral a reţinut, în fond, din actele şi lucrările dosarului, că între părţi a intervenit contractul nr. 46 din 12 martie 1996, potrivit căruia reclamanta trebuia să procure şi să pună la dispoziţia pârâtei materia primă (lână), pârâta urmând să fabrice ţesături din această materie primă, pe care apoi le livra reclamantei pentru ca aceasta să fabrice confecţii din ţesături şi să valorifice confecţiile pe piaţa externă. Preţul obţinut de pe piaţa externă urma să fie împărţit între părţi, în funcţie de contribuţia la realizarea produsului final. Din clauză compromisorie inclusă la art. 14 din contract rezultă competenţa Tribunalului arbitral de soluţionare a litigiului, prin care reclamanta a solicitat daune pentru acoperirea prejudiciului suferit, în sumă totală de 4.315.658,5 U.S.D. (pct. 1 – 7 din acţiune) cu dobânzi şi cheltuieli arbitrare.
Dreptul pârâţilor la apărare a fost respectat, acţiunea şi întâmpinarea, cu actele anexă fiind comunicate, la fel şi scrisorile procesuale depuse de părţi, acestea au fost prezente la dezbateri, au pus concluzii oral şi în scris, iar în cursul desfăşurării procesului ambele părţi au administrat proba cu acte, cu interogatorii şi s-a efectuat o expertiză, o contraexpertiză, precum şi admiterea de obiecţiuni cu răspunsurile corespunzătoare.
S-a apreciat că problema calităţii ţesăturilor livrate de pârâtă a fost soluţionată în mod definitiv şi irevocabil prin sentinţa arbitrală nr. 119 din 29 iulie 1998, în sensul că S.C. C.I. S.R.L. nu a dovedit că ţesăturile ar fi fost necorespunzătoare calitativ şi este decăzută din dreptul de a mai face vreo reclamaţie, capetele de cerere 1 (998.401,20 U.S.D.), 2 (34.935 U.S.D.), 4 (80.698,73 U.S.D.), consecinţă directă, în opinia reclamantei, a calităţii necorespunzătoare a ţesăturilor livrate de pârâtă nu mai pot fi discutate în cadrul acestui proces, întrucât se opune autoritatea de lucru judecat de care se bucură sentinţa arbitrară nr. 119 din 29 iulie 1998, şi care a soluţionat diferit decât afirmă reclamanta problema calităţii ţesăturilor. Pe cale de consecinţă şi capetele de cerere 5 (23.997,25 U.S.D.), 6 (1.383.600 U.S.D.) şi 7 (1.800.000 U.S.D.) şi dobânzile aferente daunelor, în cuantum de 1.396.674,62 U.S.D., consecinţa indirectă a calităţii ţesăturilor, cad sub incidenţa autorităţii lucrului judecat din sentinţa arbitrală nr. 119 din 29 iulie 1998.
Deoarece capătul 3 de cerere al reclamantei prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4.027,41 U.S.D. reprezentând preţul unei pale de lână, nu a intrat sub incidenţa autorităţii de lucru judecat impus de sentinţa arbitrală nr. 119 din 29 iulie 1998, s-a stabilit că reclamanta are dreptul la plata acestui preţ, cu un nou termen de prescripţie de 3 ani, care curge de la 17 septembrie 1999, în condiţiile în care pârâta nu a dovedit că realmente preţul ar fi fost mai mic decât cel pretins de reclamantă. Pretenţiile reclamantei la plata de dobânzi de 6 % pe an, aferente sumei de 4.027,41 U.S.D. nu au fost admise, întrucât prin contract părţile au convenit ca întârzierile să atragă plata unei penalităţi de 0,15 % pe zi de întârziere.
Împotriva sentinţei nr. 40 din 10 martie 2003 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, a formulat acţiune în anulare reclamanta S.C. C.I. S.A. cu sediul în Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. În motivarea acţiunii în anulare s-a precizat că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor imperative cu privire la autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ., deoarece în realitate nu există o identitate de persoane, obiect şi cauză între dosarul arbitral nr. 175/1997 soluţionat prin sentinţa nr. 119 din 29 iulie 1998 şi dosarul arbitral nr. 392/2001 soluţionat prin sentinţa nr. 40/2003.
Intimata S.C. A. S.A. cu sediul în Piteşti a formulat întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii în anulare.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele formulate în acţiunea în anulare, constată că acestea sunt nefondate urmând a respinge acţiunea în anulare formulată de reclamantă pentru următoarele considerente.
Litigiul comercial dintre părţi, soluţionat prin hotărârea arbitrală criticată, nu încalcă sub nici un aspect ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţiile imperative ale legii, în viziunea dispoziţiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., printr-o corectă şi integrală apreciere a situaţiei de fapt şi de drept constatându-se existenţa autorităţii de lucru judecat, pentru o identitate de persoane, obiect şi cauză din dosarul arbitral nr. 175/1997 în care s-a pronunţat sentinţa nr. 119 din 29 iulie 1998 şi dosarul arbitral nr. 392/2001 în care s-a pronunţat sentinţa nr. 40 din 10 martie 2003.
Potrivit art. 1201 C. civ. pentru a exista autoritate de lucru judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunţată într-un proces anterior, trebuie să existe tripla identitate cerută de acest text: de persoane, de obiect şi de cauză. S-a făcut dovada că prima hotărâre rămasă definitivă, sentinţa nr. 119 din 29 iulie 1998 a examinat şi rezolvat litigiul în fond, deoarece numai în acest caz partea al cărei drept a fost recunoscut se poate prevala de acest drept într-o nouă judecată, iar instanţa nu mai poate lua în discuţie existenţa dreptului.
În speţă există identitate de persoane, prin aceasta înţelegându-se participarea în ambele procese a aceloraşi persoane, ca titulare ale drepturilor ce formează obiectul principal al acţiunii. Împrejurarea că într-un proces o parte a figurat ca reclamantă şi cealaltă ca pârâtă, iar în al doilea proces aceste calităţi sunt inversate, nu este de natură să justifice concluzia lipsei de identitate. Apare astfel nejustificată critica reclamantei că nu există identitate de persoane, în sensul că în dosarul soluţionat prin sentinţa nr. 119/1998 S.C. A. S.A. avea calitatea de reclamantă iar S.C. C.I. S.A. avea calitatea de pârâtă, iar în dosarul soluţionat prin sentinţa nr. 40/2003 S.C. A. S.A. era pârâtă iar S.C. C.I. S.A. era reclamantă.
Pentru a exista identitate de obiect între două acţiuni, nu este necesar ca obiectul să fie formulat în acelaşi mod, ci este suficient ca din cuprinsul acestor două acţiuni să rezulte că scopul final urmărit de parte este acelaşi.
De aceea, chiar dacă în primul litigiu s-a discutat numai pe cale incidentă un drept, soluţia dată de instanţă are putere de lucru judecat într-o nouă acţiune în care se încearcă valorificarea aceluiaşi drept.
Referitor la al treilea element, cauza, trebuie avut în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, precum şi finalitatea acestei instituţii juridice, aceea că puterea de lucru judecat nu împiedică numai judecarea din nou a unui proces terminat ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, dată în alt proces.
De necontestat că puterea lucrului judecat este o excepţie de fond, având caracter absolut, iar privită din punctul de vedere al pârâţilor este restrânsă la acele aspecte juridice litigioase care au format obiectul cauzei şi care au fost rezolvate prin dispozitivul hotărârii, raţiuni care impun ca toate considerentele hotărârii să nu participe la autoritatea de lucru judecat decât în măsura în care ele determină, conţin sau lămuresc declaraţii de drepturi provocate de părţi şi cuprinse în dispozitiv.
Cadrul juridic şi argumentele expuse anterior fac ca toate criticile din acţiunea în anulare formulată de reclamantă să fie înlăturate, urmând a respinge acţiunea în anulare promovată de reclamanta S.C. C.I. S.A. cu sediul în Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 40 din 10 martie 2003 pronunţată de Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, în dosarul nr. 392/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge acţiunea în anulare formulată de reclamanta S.C. C.I. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 40 din 10 martie 2003 pronunţată de Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti în dosarul nr. 392/2001.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4164/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 417/2003. Comercial → |
|---|
