CSJ. Decizia nr. 4175/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4175/2003
Dosar nr. 700/200.
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C. C. S.A. Constanţa a chemat în judecată pârâta S.C. S.C. S.A. Brăila pentru a se constata „anularea contractului de vânzare-cumpărare" dintre părţi, pentru viciu de consimţământ, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că la data de 10 iunie 1996 a încheiat contractul nr. 1853 prin care s-a prevăzut că va cumpăra cantitatea de 240 tone carne vită dezosată.
Deoarece nu toată cantitatea se afla în depozitele societăţii pârâte, aceasta urmând să aducă carne din Republica Moldova, la data de 11 iunie 1996 a luat cantitatea de 915 kg. carne vită integrală la preţul de 7.500 lei/kg.
Ca urmare a retranşării cărnii a constatat că valoarea cărnii rezultată din tranşare înregistrează o pierdere de 1.299 lei/kg. În această situaţie a comunicat pârâtei că nu se poate perfecta contractul, însă aceasta a solicitat să ridice şi cantităţile de carne pe care le are în depozit, considerând că acest contract este încheiat cu respectarea condiţiilor cerute de lege.
Reclamanta invocând prevederile art. 954 şi art. 948 C. civ. solicită să se constate nulitatea contractului, cu efect retroactiv de la data de 11 iunie 1996, pe motiv de viciere a consimţământului, constând în aceea că reprezentantul său, care a negociat şi semnat contractul nu a fost mandatat de managerul societăţii în acest sens.
Tribunalul Brăila, prin sentinţa nr. 633 din 24 septembrie 1997, a respins ca nefondată acţiunea reclamantei, reţinând că ambele părţi au semnat contractul, iar în ceea ce priveşte pe reclamantă, întrucât s-a aplicat şi ştampila unităţii, persoana care a semnat a reprezentat valabil societatea. Litigiul dintre părţi privind calitatea mărfii nu se referea la constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 1860 din 25 noiembrie 1998, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 2884 din 15 iulie 1999, a respins ca nefondat recursul reclamantei împotriva deciziei nr. 1860/1998 a instanţei de apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Recurenta a precizat în motivarea recursului obiectul pricinii în sensul că a solicitat constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 10 iunie 1996, înregistrat sub numărul 1853, pe motiv că lipseşte consimţământul său, fapt ce rezultă din împrejurarea că cel ce a semnat şi aplicat ştampila nu avea mandat şi nu era managerul societăţii.
Instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că recurenta nu a probat lipsa consimţământului, astfel că actul semnat la data de 10 iunie 1996 este valabil.
În măsura în care persoana semnatară a contractului şi-ar fi depăşit mandatul dat de societate, aceasta este răspunzătoare faţă de mandant în condiţiile art. 1539 şi urm. C. civ., împrejurare ce nu îi este opozabilă pârâtei, consimţământul exprimat în convenţie fiind valabil, persoana semnatară aplicând şi ştampila unităţii.
Contestaţia în anulare formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 2884/1999, a fost respinsă de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 2955 din 1 iunie 2000, reţinând că susţinerea contestatoarei că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivului de recurs referitor la dolul pe care l-a invocat la încheierea contractului cu intimata nu este întemeiat, întrucât în recurs s-a invocat numai lipsa consimţământului la încheierea contractului.
În timp ce pe rol se afla contestaţia în anulare, reclamanta a formulat în termen şi cerere de revizuire a sentinţei nr. 633 din 24 septembrie 1997 a Tribunalului Brăila, invocând motivele prevăzute de art. 322 pct. 2 şi pct. 5 C. proc. civ.
Cu toate acestea cererea de revizuire se motivează numai sub aspectul motivului prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi anume se invocă că, după darea hotărârii, a luat cunoştinţă de actele A.N.S.V. şi S.C. G. S.A. Galaţi înregistrate sub nr. 3157 din 8 septembrie 1999 şi respectiv 2957 din 18 august 1999.
Consideră că noile acte dovedesc reaua-credinţă a pârâtei şi existenţa dolului ca viciu de consimţământ, întrucât nu i-a prezentat avizul sanitar-veterinar, potrivit căruia avea aviz de import din Republica Moldova a 60 tone şi a contractat 240 tone, iar carnea putea fi folosită numai după ce o trata termic în propriile instalaţii, în preparate de carne, cu obligaţia de a o examina la Laboratorul Sanitar - Veterinar Galaţi. De asemenea, conform fişelor de magazie ale S.C. G. S.A. Galaţi în perioada 1 iunie – 31 noiembrie 1996 pârâta avea depozitată 30 tone carne congelată import Republica Moldova, din totalul de 240 tone.
Tribunalul Brăila, secţia civilă, prin sentinţa nr. 6 din 18 aprilie 2001, a respins ca nefondată cererea de revizuire a sentinţei nr. 633/1997 a Tribunalului Brăila.
Apelul declarat de revizuientă împotriva sentinţei nr. 6/2001 a Tribunalului Brăila, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 595 din 24 august 2001.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:
Tribunalul a analizat toate susţinerile revizuientei şi a reţinut şi împrejurarea că prima instanţă s-a pronunţat asupra cererii sale de a se constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, iar în privinţa avizului sanitar, chiar dacă ar fi existat o confuzie referitor la numărul de înregistrare, acesta nu avea calitatea de act reţinut de partea potrivnică şi nu avea forţa probantă de natură să conducă la retractarea hotărârii criticate.
Împotriva deciziei nr. 595/2001 a instanţei de apel a declarat recurs revizuienta, criticând cele două hotărâri sub aspectul netemeiniciei şi nelegalităţii. Totodată, menţionează că revizuirea formulată în temeiul art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ. se întemeiază pe actul transmis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei la data de 8 septembrie 1999, cu nr. 3157, respectiv actul eliberat de S.C. G. S.A. Galaţi la cererea revizuientei sub nr. 2597 din 18 august 1999.
La data de 6 mai 2003 revizuienta depune precizări la recurs şi invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. De asemenea, referitor la avizul sanitar veterinar de import se invocă avizul nr. 1098 din 11 iunie 1996 şi nr. 1470 din 8 august 1996, ambele conţinând aceleaşi restricţii privind modul de valorificare a cărnii importate din Republica Moldova.
În dezvoltarea motivelor de recurs revizuienta arată, în esenţă, următoarele:
La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare pârâta deşi cunoştea interdicţia impusă la data obţinerii licenţei de import a ascuns cu rea-credinţă avizul A.N.S.V. Reclamanta în măsura în care ar fi cunoscut avizul nu mai încheia contractul, iar înscrisul fiind reţinut de pârâtă, l-a descoperit după rămânerea definitivă a hotărârii nr. 633/1997 a Tribunalului Brăila.
Greşit instanţele au reţinut că avizul era existent la data judecării fondului şi au confundat avizul sanitar veterinar eliberat pentru importul de carne cu certificatul sanitar veterinar nr. 1098 din 11 iunie 1996 emis de Circumscripţia Sanitar Veterinară.
Tribunalul şi instanţa de apel în mod subiectiv menţionează că certificatul sanitar veterinar, pe care îl consideră act al A.N.S.V., a fost depus în dosarul având ca obiect contestaţia în anularea deciziei Curţii Supreme de Justiţie nr. 2884/1999, deşi era evident că sunt două înscrisuri, ultimul fiind reţinut cu rea-credinţă de pârâtă.
Avizul Sanitar Veterinar are forţă probantă prin el însuşi şi a existat la data pronunţării sentinţei nr. 633/1997 a Tribunalului Brăila şi a fost reţinut de pârâtă.
Recursul este nefondat.
Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
Art. 322 pct. 2 C. proc. civ. vizează greşeli ce provin dintr-o scăpare sau neatenţie a instanţei.
Sub acest aspect se constată că reclamanta, aşa cum a precizat şi în faţa instanţei de recurs, care a judecat apelul declarat împotriva deciziei nr. 1860/1998 a Curţii de Apel Bucureşti, prin acţiune a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru lipsa consimţământului S.C. C. S.A. la încheierea contractului, ca urmare a faptului că persoana care a semnat contractul nu a fost mandatată de managerul societăţii, singurul reprezentant legal al acesteia. Or, instanţa s-a pronunţat reţinând că persoana care a semnat contractul a reprezentat valabil societatea.
De altfel şi în lipsa acestei precizări din acţiune nu reiese că s-ar fi invocat ca motiv de anulare a contractului şi restricţii privind modul de valorificare a cărnii, ci se arată că urmare a retranşării cărnii s-a constatat că valoarea cărnii rezultate din tranşare înregistrează o pierdere totală de 1.299 lei/kg., situaţie care ar prejudicia societatea. Din acest punct de vedere instanţa s-a pronunţat reţinând că într-o asemenea situaţie litigiul dintre părţi priveşte calitatea mărfii şi nu este un motiv de constatarea nulităţii contractului.
În ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi acesta nu poate fi un motiv de revizuire a sentinţei.
Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. revizuirea vizează numai erori de fapt, cu alte cuvinte ea urmăreşte retractarea hotărârii în care starea de fapt stabilită nu corespunde cu adevărul obiectiv. In speţă, starea de fapt corespunde cu adevărul obiectiv, întrucât acţiunea a vizat constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare pe motiv că lipseşte consimţământul revizuientei. Or, aşa cum rezultă din probele administrate şi cum în mod corect au reţinut instanţele cu ocazia soluţionării pricinii, la încheierea contractului nu a lipsit consimţământul revizuientei.
Hotărârea nu este greşită în raport cu împrejurările noi prezentate de revizuientă, deoarece cauza pricinii nu viza vicii decurgând din modul de valorificare a cărnii, respectiv obligaţia intimatei de tratare termică a cărnii, ci lipsa consimţământului la încheierea contractului.
Sub aspectul analizat se reţine că cererea de revizuire nu este un litigiu cu o existenţă proprie pentru a se putea invoca cauze noi de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, ea se grefează pe litigiul existent. Prin urmare înscrisurile prezentate ce restricţionează modul de valorificare a cărnii nu sunt esenţiale pentru soluţionarea pricinii, întrucât se referă la împrejurări străine cauzei.
Faţă de cele arătate se constată că şi criticile revizuientei în legătură cu eroarea în care s-ar fi aflat instanţele referitor la existenţa avizului la data judecării fondului, la depunerea acestuia şi în dosarul având ca obiect contestaţia în anulare, la forţa probantă a actelor invocate, la reţinerea avizelor de către intimata pârâtă şi la data când a luat cunoştinţă de ele şi de actul S.C. G. S.A. privind cantitatea de carne existentă în depozite, şi respectiv confundarea avizului sanitar-veterinar de import cu certificatul sanitar veterinar, sunt irelevante şi în consecinţă nu se mai analizează.
În concluzie, Curtea reţinând că soluţia instanţei de apel este corectă şi că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 304 C. proc. civ., în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul revizuientei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎNUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de revizuienta S.C. C. S.A. Constanţa împotriva deciziei nr. 595 din 24 august 2001 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 3 noiembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 417/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4176/2003. Comercial → |
|---|
