ICCJ. Decizia nr. 4183/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4183/2003
Dosar nr. 7471/2001
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 ianuarie 2000 reclamanta R.A.D.E.T. a chemat în judecată pârâta S.C. F. S.A., solicitând ca în baza sentinţei civile ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 5.103.028.814 lei majorări de întârziere pentru nedecontarea la termen a agentului termic apă caldă şi căldură în perioada ianuarie 1997 – noiembrie 1998, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 4717 din 6 septembrie 2000 a respins acţiunea ca neîntemeiată motivat de faptul că în raport de dispoziţiile art. 1169 C. civ. cererea de chemare în judecată nu a fost probată.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel reclamanta criticile vizând modul eronat în care instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt apreciind că nu au fost probate pretenţiile atâta timp au fost anexate acţiunii calculul penalităţilor de întârziere, procesele verbale de compensare, confirmările pârâtei.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia civilă nr. 1061 din 28 iunie 2001 a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa civilă atacată şi a admis în parte acţiunea obligând pârâta la plata sumei de 3.111.421.908 lei şi 83.638.828 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a avut în vedere şi concluziile raportului de expertiză şi a stabilit că în baza contractului comercial nr. 2/1996 reclamanta a furnizat pârâtei agent termic, iar pentru perioada ianuarie 1997 – noiembrie 1998 contravaloarea facturilor emise de furnizor au fost achitate prin compensarea în totalitate.
Cum o parte din procesele verbale de compensare nu prezentau ştampila şi numărul de intrare R.A.D.E.T. fiind înregistrate cu întârziere, s-a luat în consideraţie concluziile prezentate în a doua variantă a raportului de expertiză, cu precizările efectuate la răspunsul la obiecţiuni.
Împotriva soluţiei instanţei de apel au declarat recurs ambele părţi.
Criticile reclamantei fac referire la dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. considerând că în mod eronat s-a luat în consideraţie varianta a II-a a expertizei, întrucât în mod greşit s-a considerat că procesul verbal de compensare nu are ştampilă şi număr de intrare întrucât pe un proces verbal de compensare apare scrisul şi semnăturile tuturor participanţilor la compensare, acestea neconstituind viciu de formă aşa cum s-a reţinut.
Pârâta invocând dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., susţine că în mod eronat a fost obligată la plata penalităţilor de întârziere întrucât contractul nu a fost semnat de reprezentanţii societăţii, iar pe de altă parte avea posibilitatea sistării furnizării agentului termic.
Recursurile sunt nefondate.
Susţinerile privind viciile de formă nu au constituit argumentul principal al instanţei de apel în aprecierea pertinenţei variantei a II a expertizei, ci modul în care s-a procedat la calculul penalităţilor de întârziere.
Astfel s-a reţinut că procesul verbal de compensare nr. 1415 din 28 mai 1999 în valoare de 2.200.000 lei şi nr. 1077 din 8 august 1998 în valoare de 48.412.187 lei nu prezentau numărul de intrare RADET, fiind înregistrate cu întârziere la 7 iunie 1999 faţă de 28 mai 1999 şi 10 martie 2001 faţă de 18 august 1998 situaţie în care s-a luat în consideraţie calculul penalităţilor efectuat de expertiză.
Este de necontestat că pentru stabilirea reală a situaţiei de fapt instanţa este suverană în aprecierea probatoriilor care sunt analizate în ansamblul lor, făcându-se conexiunile necesare pentru stabilirea adevărului.
Cu privire la recursul pârâtei, aşa cum rezultă din înscrisurile anexate de intimata reclamantă contractul nr. 2/1996 care a stat la baza pretenţiilor formulate a fost semnat de reprezentanţii societăţii purtând şi sigiliul acesteia.
De altfel pe parcursul soluţionării cauzei pârâta – recurentă nu a contestat convenţia intervenită confirmând relaţia contractuală cu recurenta – intimată.
În ce priveşte posibilitatea de reziliere a contractului în caz de neachitare la termenul scadent al facturilor de energie termică, prin întreruperea furnizării acesteia, art. 7 alin. (3) din contract folosind sintagma „poate" lasă la aprecierea acestuia, constituind o facultate şi nu o obligaţie pentru furnizor.
Faţă de cele arătate, în considerarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta R.A.D.E.T. Bucureşti împotriva deciziei nr. 1061 din 28 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. F. S.A. Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4182/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4187/2003. Comercial → |
|---|
