CSJ. Decizia nr. 4190/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4190/2003
Dosar nr. 563/2002
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1052 din 14 februarie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a respins cererea de excludere din S.C. C.B.B. 2000 SRL a asociatei S.C. M.R.S.´94, formulată de reclamantul H.E.O., în temeiul art. 217 pct. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1994.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut în baza înscrisurilor de la dosar (contractul şi statutul societăţii, contractul de cesiune autentificat sub nr. 26955 din 10 iulie 1995 de către fostul notariat de Stat al sectorului 6 Bucureşti) şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei (Legea nr. 31/1990) că prin contractul de cesiune (menţionat supra) S.C. M.R.S.´94 S.A. având ca administrator şi acţionar principal pe C.V. a devenit asociată a S.C. C.B.B. 2000 SRL, al cărui asociat administrator era reclamantul H.E.O. fiecare cu 50% din acţiuni.
Prin act adiţional cei doi au hotărât majorarea capitalului social la 5.000.000.000 lei şi a valorii unei acţiuni la 1.000.000 lei. Capitalul a fost subscris şi vărsat la 7 iunie 1995 conform menţiunilor înregistrate la registrul comerţului sub nr. 56909 din 11 octombrie 1995.
Directorul general al noii societăţi şi administrator era reclamantul iar pârâtul era administrator şi director general adjunct.
Ulterior între S.C. C.B.B. 2000 şi S.C. M.R.S. ´94 S.A, s-au încheiat contracte pentru livrare de mărfuri contracte în baza cărora S.C. C.B.B. 2000 SRL a făcut către pârâtă plăţi anticipate în valoare de 3.500.000.000 lei, însă pârâta nu a mai livrat mărfurile. Tribunalul a reţinut că nelivrarea mărfurilor în cadrul raporturilor contractuale dintre cele două societăţi nu constituie fraudă în dauna societăţii. De asemenea nu s-a dovedit că pârâta s-a servit de semnătura socială sau capitalul social în folosul său sau al altora nefiind astfel întrunite cerinţele pentru excludere prevăzute de art. 217 alin. (1) lit. b din Legea nr. 31/1990. S-a mai reţinut de altfel că între părţi există un litigiu comercial în pretenţii în legătură cu contractele încheiate, litigiu în curs de soluţionare.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând că situaţia de fapt invocată prin acţiunea introductivă şi dovedită în cursul procesului în faţa Tribunalului constituie temei de excludere a S.C. M.R.S. ´94 S.A. din S.C. C.B.B. 2000 S.A. fiind întrunite cerinţele art. 217 lit. b) din Legea nr. 31/1990.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 1470 din 16 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, pronunţată în dosarul nr. 1240/2001.
Împotriva acestei ultime hotărâri a formulat recurs reclamantul apelant susţinând că este nelegală şi netemeinică deoarece:
1. Instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) în sensul că deşi s-a reţinut în considerentele deciziei recurate existenţa unor raporturi contractuale între reclamantă şi pârâtă şi că intimata pârâtă nu şi-a îndeplinit în cadrul acestor raporturi obligaţiile asumate (nelivrând mărfurile pentru care a primit contravaloarea încălcând astfel art. 970 C. civ.) instanţa a interpretat greşit această împrejurare nedându-i semnificaţia cerută de art. 217 lit. b) din Legea nr. 31/1990 teza I.
Critica este neîntemeiată deoarece în mod corect a reţinut instanţa de apel că în cadrul raporturilor contractuale pe care de altfel recurenta reclamantă nu le neagă şi prin aceasta recunoaşte implicit existenţa unui acord de voinţă pentru respectivele contracte, în care una din părţi, întâmplător societatea acţionară a S.C. C.B.B. 2000 SRL nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate nu întruneşte elementele fraudei cerute de art. 217 lit. b) teza I din Legea nr. 31/1990 deoarece neîndeplinirea obligaţiilor contractuale vizează faza executării contractelor în timp ce intenţia frauduloasă la care se referă textul din Legea nr. 31/1990 trebuia să preceadă încheierea contractului. Şi tot în mod corect a reţinut instanţa că neînţelegerile contractuale dintre părţi sunt în curs de soluţionare pe calea unei acţiuni în pretenţii.
Dacă s-ar admite interpretarea dată art. 970 C. civ.(dispoziţii cu caracter de principiu) de către reclamantul recurent ar însemna că ori de câte ori un contract nu este executat de către o parte în cadrul unor raporturi contractuale de natura celor ce fac obiectul litigiului de faţă să se reţină automat intenţia frauduloasă în sensul art. 217 lit. b) din Legea nr. 31/1990 ceea ce nu este nici în litera şi nici în spiritul legii respective.
2. Instanţa a interpretat greşit prevederile art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990 nerecunoscându-i intimatei pârâte calitatea de administrator, situaţie în care actele acesteia, desigur realizate prin prepusul său cad sub incidenţa art. 217 din Legea nr. 31/1990.
Recurentul se află în eroare când susţine că instanţa nu a recunoscut calitatea de administrator al S.C. M.R.S. ´94 S.A. în cadrul S.C. C.B.B. 2000 SRL dar chiar recunoscându-i această calitate (exercitată prin prepusul său şi al reclamantei – sublinierea noastră) situaţia tot nu s-ar schimba şi interpretarea actelor pârâtei ar fi aceeaşi adică de acte de manifestare de voinţă în cadrul unor raporturi contractuale, neexecutarea obligaţiilor asumate apărând în faza de executare şi astfel neputând primi altă semnificaţie decât cea a unei răspunderi contractuale aşa cum corect au apreciat ambele instanţe.
3. În fine se susţine că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra unui mijloc de probă respectiv certificatul de grefă eliberat de secţia penală a C.S.J., art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Afirmaţia este neîntemeiată înscrisul respectiv nefiind hotărâtor în adoptarea soluţiei, nefiind vorba de o condamnare definitivă. De altfel în recurs au fost depuse de către pârât înscrisuri care infirmă susţinerile privind condamnarea cât şi existenţa unor debite către AVAB care oricum nu ar fi avut legătură cu prezenta cauză.
Celelalte susţineri din finalul motivelor de recurs sunt împrejurări nedovedite, de asemenea fără legătură cu obiectul prezentei pricini astfel că instanţa le va respinge ca atare.
Faţă de considerentele ce preced, soluţiile pronunţate atât în fond cât şi în apel sunt legale şi temeinice, împrejurare faţă de care, Curtea:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul H.E.O. împotriva deciziei nr. 1470 din 16 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4189/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4191/2003. Comercial → |
|---|
