ICCJ. Decizia nr. 4195/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4195/2003
Dosar nr. 1821/2002
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 30 ianuarie 2001 reclamanta S.C. A.C.S.A. S.A. a chemat în judecată pârâta R.A. T.A.C.F.L. Turda solicitând ca în baza sentinţei civile ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 1.137.333.789 lei contravaloare lucrări executate, 1.154.770.786 lei penalităţi de întârziere precum şi cheltuieli de judecată.
În susţinerea pretenţiilor reclamanta a arătat că în baza contractului nr. 24/1995 a executat pentru pârâtă lucrări de construcţie reprezentând „modernizare staţie de tratare apă Moldoveneşti - Turda", iar pentru încasarea contravalorii acesteia s-a emis factura nr. 1709843 din 30 iunie 1999 pe care pârâta beneficiară refuză să o achite.
Prin sentinţa civilă nr. 947 din 23 aprilie 2001 Tribunalul Cluj a admis în parte acţiunea, cât şi cererea de intervenţie formulată de Primăria municipiului Turda în favoarea pârâtei şi, în consecinţă pârâta a fost obligată la plata sumei de 437.755.789 lei preţ, 351.299.190 lei penalităţi de întârziere precum şi cheltuieli de judecată.
În motivarea soluţiei date instanţa de fond a reţinut că suma de 699.578.000 lei reprezintă contravaloarea unor lucrări suplimentare pentru care beneficiarul nu a emis comandă urmând a fi suportate de executant.
Împotriva acestei sentinţe au promovat apel ambele părţi.
Reclamanta critică soluţia arătând că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că parte din lucrări sunt suplimentare şi s-au executat în lipsa unei comenzi, acestea făcând parte din oferta iniţială care a stat la baza încheierii contractului nr. 24/1995 şi că lucrările suplimentare nu au fost incluse în factura ce formează obiectul litigiului.
Prin apelul său pârâta solicită exonerarea de plata penalităţilor de întârziere invocând actul de control al Curţii de Conturi Cluj prin care s-a reţinut că a achitat nelegal suma de 387.199.000 lei sporuri de manoperă, depăşindu-se ponderea cheltuielilor diverse cu peste 5% din valoarea ofertei adjudecate încălcându-se HG nr. 376/1994. Întrucât această sumă este în afara devizului solicitat compensarea acesteia cu cuantumul penalităţilor de întârziere cu atât mai mult cu cât lucrarea a avut ca sursă de finanţare veniturile publice, plăţile efectuându-se în funcţie de achitarea lucrărilor astfel că nu i se poate imputa nerespectarea clauzelor contractuale.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 29 din 4 aprilie 2002, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa civilă atacată şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.137.333.789 lei contravaloare lucrări executate, 1.154.770.786 lei penalităţi de întârziere şi 47.616.045 lei cheltuieli de judecată.
A respins cererea de intervenţie în interesul pârâtei, cât şi apelul pârâtei.
În motivarea soluţiei date, instanţa de apel, având în vedere concluziile rapoartelor de expertiză tehnică şi contabilă, a arătat că reclamanta nu a solicitat prin acţiune lucrări suplimentare şi nici cele cuprinse în procesul-verbal al Curţii de Conturi, suma de 1.137.789 lei reprezentând contravaloarea facturii nr. 1709843 din 30 iunie 1999 şi însumează în totalitate articolele prevăzute în listele de lucrări pe baza cărora s-a determinat valoarea ofertei şi s-a încheiat contractul nr. 24/1995, şi conform Borderoului situaţiilor de plată pentru lucrările executate în perioada mai 1999.
Cu privire la suma de 669.700.000 lei instanţa de apel a reţinut că aceasta a fost dedusă de către pârâtă din obligaţiile de plată avute către reclamantă la 31 decembrie 1998 suma fiind virată la bugetul statului.
Pe baza aceloraşi considerente s-a respins ca nefondat apelul pârâtei precum şi cererea de intervenţie a Primăriei municipiului Turda.
Cu petiţia înregistrată la data de 13 iunie 2002 pârâta a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, criticile referitoare la soluţia instanţei de apel fiind cele prevăzute ca motive de nelegalitate de art. 304 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ.
Se susţine că lucrările executate au fost de interes public finanţate de la buget, fondurile fiind limitate situaţie în care nu s-au solicitat lucrări suplimentare iar instanţa de apel în mod eronat a reţinut că devizele ofertă pentru lucrări suplimentare s-au considerat note de comandă suplimentare, fiind necesare datorită diferenţelor dintre proiectul tehnic şi detaliile de execuţie.
De asemenea se critică modul în care au fost interpretate probele confundând notele de comandă cu devizele de ofertă pentru lucrări suplimentare deşi expertiza tehnică a stabilit că suma de 1.097.130.000 lei reprezintă valoarea lucrărilor suplimentare.
Nu s-a ţinut cont de Ordinul comun al Ministrului de Stat, Ministerului Finanţelor şi MLPAT nr. 1743/69/N/1996 care precizează în cazul unor lucrări suplimentare, acestea nu vor putea fi executate decât după primirea notei de comandă suplimentare semnată de conducerea persoanei juridice achiziţionare.
Recurenta susţine că instanţa de apel nu a avut în vedere ca probă adresa nr. 2021 din 24 martie 2000, în care reclamanta intimată comunică faptul că lucrările executate în plus au fost necesare recunoscând implicit executarea de lucrări în afara ofertei.
Consideră, recurenta, că nejustificat i-a fost respins apelul deşi s-au produs dovezi din conţinutul cărora rezultă că aşa cum a reţinut şi Curtea de Conturi, ponderea cheltuielilor diverse şi neprevăzute cu mai mult de procentul admisibil de 5%.
Recursul este nefondat.
Reclamanta prin acţiunea promovată nu a solicitat contravaloarea lucrărilor suplimentare şi nici pe cele cuprinse în procesul verbal al Curţii de Conturi Cluj, raporturile de expertiză efectuate în apel concluzionând că suma de 1.137.333.789 lei reprezintă contravaloarea facturii nr. 1709843 din 30 iunie 1999 şi însumează în totalitate articolele prevăzute în listele de lucrări pe baza cărora s-a determinat valoarea ofertei şi s-a încheiat contractul nr. 24/1995 şi, conform borderoului situaţiilor de plată pentru lucrările executate în luna mai 1999.
De altfel borderoul situaţiilor de lucrări aferente facturii în litigiu a fost depus la pârâta recurentă cu nr. 11328 din 28 iulie 1999, reprezentanţii acesteia confirmând realizarea şi existenţa lucrărilor, ca fiind lucrări prevăzute în oferta în baza căreia s-a încheiat contractul, împrejurare atestată de expertiza tehnică efectuată.
Raportat la răspunsul dat de recurentă prin adresa nr. 18650 din 14 septembrie 1999 instanţa de apel a apreciat corect consimţământul expres al recurentei pârâte la efectuarea plăţii pretinse prin factura în litigiu.
Probele administrate cauzei relevă faptul că lucrările reţinute în procesul verbal al Curţii de Conturi din 20 ianuarie 1999 în valoare de 387.119.000 lei nu au fost prevăzute în listele de lucrări ale proiectului tehnic şi nici în devizul ofertă ele fiind însă necesare şi acceptate de reprezentantul beneficiarului.
De altfel expertiza efectuată a stabilit că această sumă a fost reţinută de părţi din datoriile acesteia faţă de constructor la finele anului 1999 situaţie în care apare nejustificată pretenţia acesteia de compensare deoarece şi-a recuperat odată suma.
În ceea ce priveşte suma de 669.700.000 lei aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, aceasta a fost dedusă de către pârâta recurentă din obligaţiile de plată avute către intimata reclamantă la data de 31 decembrie 1998 fapt care rezultă din adresa înregistrată la 19 ianuarie 1999 suma fiind vărsată la bugetul de stat cu OP nr. 1 din 26 ianuarie 1992, nr. 2 din 27 ianuarie 1999 şi OP nr. 3 din 1 februarie 1999.
Cum motivele de apel au privit aceste aspecte justificat instanţa analizându-le în apelul promovat de reclamantă nu le-a detaliat făcând însă precizarea că acestea au stat la baza respingerii apelului în considerarea aceluiaşi temei juridic.
Faţă de cele arătate având în vedere dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. şi văzând prevederile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta R.A. T.A.C.F.L. Turda împotriva deciziei nr. 29 din 4 aprilie 2002 a Curţii de Apel Cluj.
Obligă recurenta la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4193/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4198/2003. Comercial → |
|---|
