ICCJ. Decizia nr. 4193/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4193/2003
Dosar nr.1379/2002
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune reclamanta S. S.A. Constanţa a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.A. Slobozia la plata sumelor de 20.132.885 lei contravaloare prestaţii portuare şi 8.613.621 lei penalităţi motivând neexecutarea de către aceasta a obligaţiilor pe care şi le-a asumat prin contractul nr. 251 din 6 octombrie 1998.
Tribunalul Constanţa prin sentinţa nr. 1716 din 29 octombrie 1999 a admis acţiunea şi a obligat pârâta la sumele solicitate reţinând ca dovedite pretenţiile cu facturile, declaraţiile de tranzit şi corespondenţa purtată de părţi anterior introducerii cererii.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia nr. 196 din 23 martie 2000 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei.
Critica apelantei cu privire la nevalabilitatea clauzei penale a fost înlăturată cu motivarea că obiecţiunile acesteia au avut ca obiect numai cuantumul penalităţilor iar nu clauza ca atare care a fost acceptată iar penalităţile au fost calculate la nivelul propus de 0,25 % iar nu de 0,40 %.
Recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei a fost admis de Curtea Supremă de Justiţie care prin Decizia nr. 2133 din 4 aprilie 2001 a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la curtea de apel.
Recomandările au constat în examinarea apărărilor pârâtei în sensul că două dintre facturile emise de reclamantă sunt anterioare contractului, a datei efectuării prestaţiilor portuare, care impuneau o verificare comună între părţi sau eventual o expertiză contabilă care să stabilească şi penalităţile datorate.
În fond după casare pârâta S.C. M. a precizat că pentru facturile emise de reclamantă anterior încheierii contractului nu s-au calculat penalităţi, fapt ce rezultă din tabelul anexă privind calculul acestora.
Apelanta a mai susţinut inexistenţa clauzei penale deoarece în raport de prevederile art. 39 C. com. contractul nr. 251/1998 nu a fost valabil încheiat iar în situaţia în care s-ar aprecia ca valabil în privinţa clauzelor neobiectate, data încheierii nu poate fi decât 9 aprilie 1999 şi deci penalităţile calculate pentru prestaţiile anterioare nu au suport.
Cum apelanta nu şi-a exprimat poziţia în legătură cu discutarea administrării de probe conform deciziei de casare, instanţa de apel a procedat la judecarea cauzei în raport de actele de la dosar.
În consecinţă s-a apreciat, faţă de împrejurarea că la solicitarea pârâtei prin adresa fax 208 din 6 octombrie 1998 cu privire la transmiterea contractului, comunicat în aceeaşi zi de reclamantă, retransmiterea acestuia semnat cu obiecţiuni nu poate conduce decât la concluzia că obiecţiunile au vizat cuantumul penalităţilor pe care reclamanta le-a şi calculat conform acestora, iar nu data contractului.
Împotriva acestei decizii pârâta S.C. A. a declarat recurs solicitând modificarea sa în sensul admiterii apelului şi exonerării de plata penalităţilor.
Criticile recurentei se axează pe prevederile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi anume:
- nepronunţarea instanţei de apel asupra unor dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii în sensul recomandărilor deciziei de casare, deşi recurenta prin concluziile scrise, implicit a optat pentru o verificare comună şi neverificarea noilor apărări pe care aceasta le-a făcut în apel;
- aplicarea greşită a legii în stabilirea datei încheierii contractului cu ignorarea prevederilor art. 39 şi art. 35 C. com.
Prin întâmpinare, reclamanta S.C. S. S.A. Constanţa, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei, învederând că motivele de recurs sunt aceleaşi ca în primul recurs declarat de aceeaşi parte.
Recursul nu este fondat.
1. Instanţa de apel s-a pronunţat asupra probelor administrat.
critica cu acest obiect nefiind întemeiată.
Pentru aducerea la îndeplinire a recomandărilor din Decizia d.
casare cu privire la administrarea de noi probe instanţa a acordat două termene de judecată, unul din ele la cererea pârâtei pentru lipsă de apărare şi a solicitat în scris acesteia, dată fiind absenţa sa la termenele de judecată, să-şi exprime punctul de vedere asupra administrării probelor conform deciziei de casare, pe care i-a şi comunicat-o, fără a se primi însă răspunsul solicitat.
În acest context, susţinerile recurentei că „implicit" a fost de acord cu o verificare comună şi că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor probe care de fapt nu au fost administrate şi a unor apărări nu pot fi primite, ele neîncadrându-se în prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
2. Buna credinţă trebuie să caracterizeze relaţiile contractuale dintre părţi, ea fiind suportul celerităţii afacerilor comerciale.
Or, dacă pretenţiile reclamantei constând în contravaloarea prestaţiilor portuare întemeiate în cererea de chemare în judecată pe contractul nr. 25 din 6 octombrie 1998 au fost recunoscute şi executate de pârâta recurentă, este evident că nu data încheierii contractului a format obiectul divergenţei, ci, printre altele, cuantumul penalităţilor, iar nu clauza penală în sine. Reclamanta şi-a însuşit însă cuantumul propus de pârâta recurentă, operând astfel o modificare sub acest aspect a contractului deja încheiat la 6 octombrie 1998.
Este de observat, că în speţă, nu se aplică regulile încheierii contractului între absenţi, stabilite de art. 35 – 39 C. com., ci, prin analogie, regulile încheierii contractului între prezenţi. Date fiind mijloacele moderne şi rapide de comunicare, pârâta a fost aceea care i-a solicitat expres reclamantei prin fax să-i remită proiectul contractului de prestaţii portuare „pentru semnare", formulă ce exclude orice dubiu cu privire la acceptarea totală iar acesta i-a fost transmis de reclamantă tot prin fax, în aceeaşi zi, realizându-se astfel acordul de voinţă.
Această realitate este susţinută şi de comportamentul contractual al pârâtei recurente care, în contextul informaţional dat, nu a adus la cunoştinţa reclamantei recurente respectivele obiecţiuni decât după cinci luni de la data la care a solicitat proiectul contractului pentru semnare, iar nu în timp rezonabil, interval în care părţile şi-au şi executat obligaţiile asumate prin acesta.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat ca nefondat menţinând Decizia atacată ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A Slobozia împotriva deciziei nr. 5 Com din 23 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4191/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4195/2003. Comercial → |
|---|
