ICCJ. Decizia nr. 4191/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4191/2003
Dosar nr. 573/2002
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 octombrie 2000 reclamantul Ministerul de Interne a chemat în judecată pârâta R.A. A. Iaşi, solicitând ca în baza sentinţei civile ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 56.235.932 lei contravaloarea prestaţiei de pază de care a beneficiat în perioada martie 1999 – mai 2000, iar pentru întârzierea acesteia în decontarea acestei prestaţii penalităţi de întârziere în sumă de 251.866.187 lei.
În susţinerea pretenţiilor reclamantul a arătat că potrivit contractului încheiat la data de 20 octombrie 1997 a prestat servicii de pază pentru pârâtă până în iunie 2000 ca urmare apariţiei HG nr. 889/1999 s-a dispus ridicarea pazei.
Prin întâmpinare pârâta a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantului contractul fiind încheiat cu U.M. nr. 0908 Iaşi iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii motivat de faptul că şi-a îndeplinit integral obligaţia de plată a prestaţiei de pază ce i-a fost impusă contrar prevederilor art. 4 din HG nr. 889/1999 ce prevăd posibilitatea ridicării pazei cu jandarmi în situaţia în care se referă încheierea sau renegocierea contractelor şi care a fost menţinută nu prevederilor contractuale şi a acordului său cu plata unor tarife stabilite unilateral.
Prin sentinţa civilă nr. 532 din 26 martie 2000 Tribunalul Iaşi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de pârâtă şi pe fond a admis în parte acţiunea obligând pârâta la contravaloarea prestaţiilor de pază în sumă de 56.235.932 lei respingând capătul de cerere privitor la penalităţile de întârziere.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că U.M. nr. 0908 Iaşi fiind lipsită de personalitate juridică fiind semnatara contractului nu are exerciţiul acţiunii titular al acesteia fiind reclamantul, iar pe fond s-a apreciat că faţă de clauzele contractului şi a actului adiţional încheiat ulterior, acestea trebuie interpretate în sensul în care părţile au încercat să le pună în aplicare după încetarea contractului şi anume prestatorul a asigurat paza şi beneficiarul a achitat-o, astfel că acestea sunt datorate până în luna mai 2000.
Cu privire la penalităţile de întârziere instanţa de fond a reţinut că deşi se subliniază intenţia părţilor de a sancţiona debitorul obligaţiei neîndeplinite clauza penală stabilită prin trimiterea la dispoziţiile legale nu este concretă întrucât nu conţine procentul de penalitate şi modalitatea de aplicare a acestuia.
Împotriva acestei sentinţe au promovat apel părţile, criticile reclamantei făcând referire la faptul neacordării penalităţilor de întârziere deşi exista clauză penală care avea în vedere dispoziţiile legale. Şi cum acestea intră în categoria creanţelor bugetare cuantumul penalităţilor este cel stabilit de HG nr. 251/1997 şi 21/1998.
Apelul pârâtei critică obligarea sa la plata contravalorii prestaţiilor atâta timp cât pentru luna martie 2000 prestaţiile au fost achitate cu O.P. nr. 10 din 8 august 2000, iar cererea reclamantului se referă la valoarea pazei pe lunile martie 1999 – mai 2000, total diferită de suma solicitată şi faţă de contravaloarea pazei pe lunile martie 2000 – mai 2000 rezultată din facturile de la dosar.
Prin Decizia civilă nr. 433 din 26 noiembrie 2001 Curtea de Apel Iaşi a admis apelul pârâtei şi a schimbat sentinţa civilă criticată în parte în sensul obligării numai la plata sumei de 35.510.096 lei şi a respins apelul reclamantei.
În motivarea soluţiei date, instanţa de apel a reţinut că urmare apariţiei HG nr. 398/1997 paza A. Iaşi nu mai era în mod obligatoriu asigurată de unităţile Ministerului de Interne, însă faţă de economia contractului şi conduita în timp a pârâţilor, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acestea în fapt au înţeles a-i prelungi valabilitatea până la data de 30 iunie 2000 dată la care reclamantul a aprobat ridicarea pazei efective de jandarmi.
Cât priveşte nivelul preţului pazei instanţa de apel a reţinut că în adevăr contravaloarea pazei pe luna martie a fost achitată aşa cum rezultă din înscrisurile depuse.
S-a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că prelungirea efectelor contractului ulterior termenului fixat de părţi nu se putea extinde şi asupra clauzei penale, în lipsa unui acord expres al părţilor în acest sens, în condiţiile în care oricum conţinutul acestei clauze era inaplicabil datorită ambiguităţii sale.
Împotriva soluţiei instanţei de apel au declarat recurs ambele părţi.
Reclamanta critică faptul neacordării penalităţilor de întârziere, atâta timp cât clauza înscrisă în art. 6 din contractul încheiat stabileşte în mod clar sancţiunea pentru condiţiile necorespunzătoare a pârâţilor în respectarea clauzelor contractuale. Cum sumele neîncasate în exerciţiile bugetare încheiate constituie creanţe bugetare, se aplică acestora coeficientul de penalităţi prevăzut de HG nr. 251/1997 şi HG nr. 21/1998.
Pârâta, prin cererea de recurs apreciază că instanţa de apel a pronunţat soluţia cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii respectiv a dispoziţiilor art. 4 alin. ultim din HG nr. 889/1999 unde se apreciază că „paza militară se va ridica în termen de 60 de zile de la atenţionarea acestora".
Recursul reclamantei este nefondat.
Art. 6 din contractul încheiat inserează clauză penală privind nerespectarea în totalitate sau în parte ori pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate, clauză penală care face trimitere la dispoziţiile legale neindicând procentul de penalitate şi modalitatea de aplicare a acestuia.
Ştiut fiind că, prin natura sa juridică, clauza penală este convenţională, trimiterea la dispoziţiile legale nu poate fi luată în consideraţie.
Având în vedere dispoziţiile art. 969 C. civ., în condiţiile necuprinderii în contract a unei clauze penale ca un obiect bine determinat, contractul nu poate fi completat de drept cu sancţiuni prevăzute de legile fiscale HG nr. 21/1998 şi HG nr. 354/1999 aplicabile obligaţiilor imperative.
În aceste condiţii soluţia instanţei de apel este legală, în mod judicios reţinând că prelungirea efectelor contractului ulterior termenului fixat de părţi nu se putea extinde şi asupra clauzei penale, în lipsa unui acord expres al părţilor în acest sens.
Pe de altă parte conţinutul clauzei penale era oricum inaplicabil, fiind inform prin lipsa procentului de la care urma a fi calculată penalitatea, precum şi a actelor normative, concrete ce au fost avute în vedere.
În aceste condiţii, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.
În ce priveşte recursul pârâtei, Curtea examinând din oficiu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 301 C. proc. civ. reţine că potrivit dovezilor existente la dosarul de apel comunicarea hotărârii criticate s-a făcut la data de 14 ianuarie 2002 iar recursul a fost declarat la data de 29 aprilie 2002 cu mult peste termenul de 15 zile stabilit de lege, astfel că în aceste condiţii de tardivitate nu se mai impune examinarea motivelor formulate.
Faţă de cele arătate recursul pârâtei urmează a fi respins ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul de Interne împotriva deciziei nr. 433 din 26 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Iaşi.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta R.A. A. Iaşi împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4190/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4193/2003. Comercial → |
|---|
