CSJ. Decizia nr. 427/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 427/2003
Dosar nr. 5336/2001
Sedinţa publică de la 29 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 30 aprilie 1999, reclamanta S.C. F. S.R.L. Satu Mare a chemat în judecată pe pârâta S.C. R.P. S.R.L. Baia Mare pentru a fi obligată la plata sumelor de 1.166.561,56 $, reprezentând penalităţi de întârziere calculate în lei la cursul valutar din momentul plăţii, plus 47.940,27 $, reprezentând daune calculate în momentul efectuării plăţii şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, prin sentinţa Tribunalului Satu Mare, pârâta a fost obligată să-i plătească suma de 358.422 $, reprezentând contravaloarea unor lucrări neachitate, din care debitoarea a achitat numai o parte, situaţie în care a calculat penalităţile de întârziere şi daunele pretinse.
Prin încheierea din 11 octombrie 1999, Tribunalul Satu Mare a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi, în baza încheierii de strămutare a Curţii Supreme de Justiţie, a trimis dosarul, spre soluţionare, Tribunalului Bucureşti, unde a fost înregistrat sub nr. 7541/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 4039 din 20 iunie 2000 Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată, reţinându-se că lucrările contractate de părţi au fost achitate în întregime.
Hotărârea instanţei de fond a rămas definitivă în baza deciziei nr. 582 din 3 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia V-a comercială, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul societăţii comerciale reclamante.
Cu actul înregistrat la 4 iunie 2001, S.C. F. S.R.L. Satu Mare a formulat recurs împotriva acestei decizii, precum şi împotriva încheierilor prin care s-au respins cererile de recuzare ale apelantei-reclamante(motiv pentru care, ulterior, a renunţat) susţinând următoarele critici:
- Decizia curţii de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind lovită de nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.;
- instanţa de apel a pronunţat o hotărâre netemeinică, conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ., atunci când a reţinut că tribunalul nu a schimbat obiectul acţiunii.
- curtea de apel nu a examinat motivul de apel, referitor la faptul că tribunalul a ignorat principiul autorităţii lucrului judecat;
- instanţa de apel a soluţionat greşit problema concludenţei şi admisibilităţii unei noi expertize contabile sau a completării celei efectuate la fond.
Recurentul reclamantei este fondat în sensul celor ce se vor arăta.
Din actele dosarului rezultă că obiectul acţiunii îl constituie cererea reclamantei S.C. F. S.R.L. Satu Mare, prin care aceasta a pretins penalităţi de întârziere şi daune, precum şi cheltuieli de judecată pentru neexecutarea obligaţiei de plată a facturilor, aşa cum s-a stabilit în mod irevocabil prin sentinţa Tribunalului Satu Mare, nr. 151 din 13 octombrie 1997.
Aşadar, pe de o parte, temeiul pretenţiilor sale îl constituie sentinţa tribunalului prin care S.C. R.P. S.R.L. Baia Mare a fot obligată să plătească suma de 358.422 $, reprezentând contravaloarea unor lucrări executate la obiectivul „linia de parchet stratificat", iar, pe de altă parte, obligaţiile asumate prin contractul nr. 2143/1995, potrivit cărora, pentru nerespectarea obligaţiilor de plată, partea în culpă datorează penalităţi de întârziere, de 0,4% pe zi de întârziere, ca şi prevederile Codului Comercial, potrivit cărora datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile.
Soluţia celor două instanţe (de fond şi apel) se întemeiază pe concluziile unor expertize contabile care stabilesc faptul că intimata-pârâtă a achitat integral contravaloarea lucrărilor, dar, din acest punct de vedere, este întemeiată critica recurentei, potrivit căreia tribunalul a schimbat obiectul acţiunii.
Într-adevăr, aşa cum s-a arătat, obligaţia de plată a diferenţei de plată a diferenţei de preţ al lucrărilor a fost stabilită, în mod irevocabil, prin sentinţa nr. 151/1997 a Tribunalului Satu Mare, în speţă, instanţa fiind învestită doar cu cererea pentru penalităţi, daune şi cheltuieli de judecată, iar în măsura în care nu a fost preocupată de rezolvarea litigiului sub acest aspect, a pronunţat o hotărâre netemeinică, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Critica recurentei este întemeiată şi pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., iar din examinarea considerentelor deciziei atacate, rezultă că, într-adevăr, ea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, instanţa preluând soluţia tribunalului fără să examineze obiectul litigiului, modul în care instanţa de fond l-a rezolvat şi nici motivele de apel formulate de reclamantă.
În aceeaşi ordine de idei, se constată a fi întemeiat şi motivul de recurs legat de faptul că s-a ignorat principiul autorităţii lucrului judecat, respectiv, cele stabilite în mod irevocabil prin sentinţa nr. 151 din 13 octombrie 1997 a Tribunalului Satu Mare, care obliga pârâta la plata diferenţei de preţ, în sumă de 358.422 $, împrejurare asupra căreia nu se putea interveni decât prin căi extraordinare de atac, ceea ce nu era cazul în speţă.
Pentru aceste considerente, recursul reclamantei va fi admis, iar cauza trimisă, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel, când se vor administra noi probe prin care să se stabilească penalităţile, daunele şi cheltuieli de judecată ce formează obiectul litigiului, ţinându-se seama de faptul că pârâta a fost obligată, în mod irevocabil, la plata sumei de 358.422 $, reprezentând contravaloare lucrări.
De asemenea, instanţa va aprecia asupra utilităţii efectuării unei noi expertize, care să analizeze modul în care pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de plată, în raport cu prevederile contractului dintre părţi şi de sancţiunile stabilite de acesta, precum şi în raport de dispoziţiile Codului Comercial pe care şi-a întemeiat acţiunea reclamanta, cu sublinierea că aspectele legate de fondul pricini nu pot fi elucidate în recurs, deoarece, conform art. 314 C. proc. civ., Curtea Supremă de Justiţie hotărăşte asupra fondului doar în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt care au fost deja stabilite, or, în Decizia recurată, aceste împrejurări n-au fost stabilite.
Recurenta, prin apărător, a formulat şi o cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, dar, această problemă, urmează a fi rezolvată cu ocazia rejudecării litigiului, când reclamanta va putea formula o nouă cerere în legătură cu cheltuielile suportate în toate fazele procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. F. S.R.L. Satu Mare împotriva deciziei nr. 582 din 3 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4269/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4270/2003. Comercial → |
|---|
