ICCJ. Decizia nr. 4268/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4268/2003
Dosar nr. 4087/2001
Şedinţa publică din 6 noiembrie2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea arbitrală nr. 36 din 29 iunie 2000 a Tribunalului arbitral din cadrul Comisiei de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Cluj a fost admisă în parte acţiunea reclamantei S.C. R. SRL Cluj Napoca, iar pârâta S.C. F. S.A. Sibiu a fost obligată să predea reclamantei cantitatea de 223 mc buşteni de fag achitată de reclamantă cu factura din 24 septembrie 1999, plus suma de 246.400 dolari SUA cu titlu de despăgubiri pentru daunele cauzate prin neexecutarea contractului din 25 august 1999 încheiat de reclamantă cu pârâta prin sucursala acesteia S.E.P.P.L. Câmpeni.
Prin aceeaşi hotărâre s-a respins acţiunea reclamantei împotriva pârâtei S.C. R. S.A. Alba Iulia cât şi cererea pentru înfiinţarea unui sechestru asigurător.
Împotriva acestei hotărâri pârâta a formulat acţiune în anulare invocând motivele prevăzute în art. 364 lit. b) şi f) C. proc. civ., respectiv soluţionarea acţiunii de către un tribunal arbitral în temeiul unei convenţii nule şi pronunţarea tribunalului asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nepronunţarea asupra a ceea ce s-a cerut ori că s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Prin Decizia civilă nr. 201 din 7 martie 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost respinsă ca nefondată acţiunea în anularea hotărârii arbitrale formulată de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că deşi pârâta S.C. F. S.A. s-a apărat atât la arbitraj cât şi în acţiunea în anulare în sensul că nu operează clauza compromisorie inserată în contractul invocat de reclamantă în acţiune deoarece contractul este nul şi că în consecinţă tribunalul arbitral era necompetent, din probele administrate rezultă că respectivul contract este perfect valabil el fiind încheiat şi semnat de o sucursală a pârâtei, fără personalitate juridică, dar care era mandatată prin actele constitutive ale societăţii pârâte [art. 54 din contract şi art. 6 alin. (2) lit. a) – c) din statut] să execute operaţiuni de comerţ, prin negociere directă, ceea ce s-a şi întâmplat în contractul încheiat la 25 august 1999 cu reclamanta, sucursala fiind cea care a şi încasat preţul.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate s-a reţinut că în cauză reclamanta a făcut dovada că partenerii italieni cărora urma să le livreze marfa achiziţionată de la pârâtă i-au pretins penalităţi de întârziere în sumă de 246.400 dolari, pârâta urmând să suporte aceste despăgubiri în temeiul art. 11 din contract.
Nemulţumită de această decizie pârâta S.C. F. S.A. a declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeincie şi nelegalitate, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 11 C. proc. civ., în vigoare la data declarării recursului.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că hotărârea arbitrală a fost atacată în instanţă pentru motivele prevăzute în art. 364 lit. b), f) şi i) C. proc. civ., ea fiind dată cu încălcarea unor norme imperative stipulate în art. 1086 şi art. 1088 alin. (2) C. civ., motive soluţionate greşit de către instanţă.
În esenţă recurenta arată că tribunalul arbitral nu putea soluţiona cauza în temeiul unei convenţii arbitrale nule, contractul nr. 1846/1999 invocat de reclamantă în acţiunea ei fiind nul deoarece sucursala ei S.E.P.P.L. Câmpeni nu avea capacitatea de a contracta, fapt pentru care, de altfel, a şi formulat plângere penală împotriva conducătorilor acesteia.
Atât tribunalul arbitral cât şi instanţa de judecată şi-au argumentat soluţia dată pe acest aspect pe dispoziţii care şi-au încetat aplicabilitatea, atât cele stipulate în art. 44 alin. (3) din Normele 3021/1994 invocate de tribunalul arbitral, cât şi cele stipulate în art. 6 alin. 2 lit. a) – c) din Statutul societăţii, reţinute de instanţă, nemaifiind în vigoare, deoarece primele norme şi-au încetat aplicabilitatea în temeiul art. 109 alin. (2) din Normele publicate în M.Of. nr. 176 din 11 mai 1998, iar dispoziţiile statutare din noiembrie 1998, când au fost înlocuite cu noul act constitutiv al societăţii adoptat în A.G.A. şi înscris la registrul comerţului în 4 septembrie 1998.
Chiar dacă potrivit dispoziţiilor art. 3431 alin. (2) C. proc. civ. validitatea clauzei compromisorii este independentă de valabilitatea contractului în care ea a fost înscrisă, instanţele greşit au reţinut că ea este valabilă, ca de altfel întregul contract, deoarece potrivit art. 340 C. proc. civ. numai „persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu a drepturilor" pot conveni să soluţioneze litigiul pe calea arbitrajului, condiţie neîndeplinită în cauza de faţă, argumentele sale nefiind reţinute de instanţă.
În final, recurenta critică acordarea despăgubirilor, argumentate de instanţă pe art. 11 din contract, text ce se referă la „penalizări" pentru întârzierea în executarea obligaţiilor contractuale, nicidecum la despăgubiri băneşti pentru pierderi înregistrate de cumpărător, pierderi care nu au fost probate de reclamantă, simpla cerere a partenerilor italieni către reclamantă nefiind dovada pierderilor pe care le-ar fi înregistrat reclamanta.
Prin întâmpinare reclamanta intimată S.C. R.P.I.E.S. SRL a solicitat respingerea recursului, iar pârâta – intimată S.C. R. S.A. Alba Iulia a susţinut că ea nu are calitate procesuală, aşa cum s-a reţinut încă din prima fază procesuală iar la termenul din 3 iulie 2003 a invocat şi nelegala constituire a completului de judecată de la Curtea de Apel Cluj, în raport de Decizia nr. V din 25 iunie 2001 a secţiilor unite ale Curţii Supreme de Justiţie.
Pe parcursul soluţionării recursului, deşi s-a solicitat tribunalului arbitral înaintarea dosarului în original, s-a înaintat şi ataşat o copie certificată a acestuia.
Analizând recursul, curtea apreciază că este întemeiat urmând a-l admite pentru considerentele ce se vor arăta:
Din actele dosarului rezultă că acţiunea în anulare formulată de pârâta S.C. F. S.A. s-a întemeiat şi argumentat pe dispoziţiile art. 364 lit. b) şi f) C. proc. civ., motiv pentru care curtea va avea în vedere respectivele motive, nu şi cel prevăzut în art. 364 lit. i) C. proc. civ., invocat pentru prima dată în recurs, omisso medio.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de judecată, încă din faza arbitrajului, cât şi ulterior, în acţiunea în anulare, pârâta a invocat sub formă de apărare nulitatea contractului de vânzare – cumpărare nr. 1846 încheiat la 25 august 1999 între reclamantă şi sucursala pârâtei din Câmpeni, sucursală „vândută" ulterior în baza contractului nr. 2741 din 28 septembrie 1999 de către S.C. F. S.A. către S.C. R. S.A. Alba Iulia.
Pe parcursul derulării acţiunii în anulare pârâta S.C. F. S.A. a făcut dovada că pe rolul Tribunalului Cluj a înregistrat acţiune separată în constatarea nulităţii contractului nr. 1846/1999, (dosar 8703/2000), solicitând suspendarea acţiunii în anularea hotărârii arbitrale până la soluţionarea acestui dosar, instanţa stabilind la termenul din 8 noiembrie 2000 că se va pronunţa asupra acestei cereri şi motiv de suspendare după soluţionarea contestaţiei cu privire la taxa de timbru, suspendând judecata în temeiul art. 244 pct. 1 numai pentru acest ultim motiv.
La 6 februarie 2001 este reluată judecata, urmare soluţionării contestaţiei la taxa de timbru, dar la termenul din 28 februarie 2001 nu se mai pronunţă asupra suspendării judecăţii până la soluţionarea acţiunii în nulitatea contractului aflată pe rolul Tribunalului Cluj, reţinând cauza în pronunţare.
În considerentele deciziei dată în acţiunea în anulare instanţa se pronunţă însă asupra valabilităţii contractului şi implicit asupra valabilităţii clauzei compromisorii, deşi cele invocate şi analizate formau obiectul altei judecăţi, iar ea fusese investită cu o cerere de suspendare în temeiul art. 244 C. proc. civ. asupra căreia nu s-a mai pronunţat ulterior.
Mai mult, pârâta dovedise că a formulat plângere penală împotriva conducătorilor sucursalei care au semnat contractul a cărei valabilitate a contestat-o permanent, instanţa neverificând care este rezultatul acestor cercetări.
Procedând astfel, curtea apreciază că în dosar nu existau suficiente probe în raport de care instanţa să fi putut aprecia asupra valabilităţii contractului şi stabilirea răspunderii pârâtei în acoperirea prejudiciului creat prin neexecutarea contractului cât şi întinderea acestui prejudiciu.
De asemenea, instanţa nu a analizat valabilitatea clauzei compromisorii decât în contextul valabilităţii contractului, deşi potrivit dispoziţiilor art. 3431 alin. (2) C. proc. civ. ea este independentă şi valabilitatea ei urmează a fi analizată prin prisma dispoziţiilor art. 340 C. proc. civ., pârâta contestând în acţiunea formulată şi valabilitatea acestei clauze compromisorii.
De reţinut că suma de 246.400 dolari a fost acordată cu titlu de despăgubiri reclamantei, despăgubiri în dovedirea cărora aceasta a depus numai copiile contractelor încheiate cu partenerii italieni şi faxurile acestora cu notificarea respectivei datorii, fără a se dovedi că reclamanta a şi suferit efectiv respectivul prejudiciu prin plata sumei pretinse către partenerii externi, numai în acest caz probând certitudinea şi întinderea pagubei suferite, respectiv „pierderile înregistrate" stipulate în contract, contract încă în vigoare, el fiind încheiat pe termen de minimum 5 ani.
În consecinţă, curtea apreciază că se impune admiterea recursului, casarea deciziei în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru suplimentarea probatoriului în soluţionarea motivelor invocate în acţiunea în anulare, în sensul celor reţinute în considerentele acestei decizii urmând totodată ca instanţa să fie alcătuită cu ocazia rejudecării, în conformitate cu cele decise în fecizia nr. V/2001 a secţiilor unite ale Curţii Supreme de Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. F.S. S.A. Sibiu împotriva deciziei nr. 201 din 7 martie 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi6 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4266/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4269/2003. Comercial → |
|---|
