ICCJ. Decizia nr. 4275/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4275/2003
Dosar nr. 9140/2001
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 noiembrie 1999, reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primar General a solicitat obligarea pârâtei Banca Naţională a României la plata sumei de 1.064.941.232 lei reprezentând taxa de concesionare, majorări de întârziere şi cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 2115 din 19 martie 2001 a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei Primăria Municipiului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat contractul de asociere nr. 7598/1992 având ca obiect terminarea lucrărilor de construcţii şi punerea în funcţiune şi exploatarea Bl. C.3 şi H.3 situat în Bucureşti. În anul 1994 între părţile care au semnat acest contract a intervenit un contract de vânzare-cumpărare ce a avut ca obiect vânzarea cotei de aport de 16,30% ce corespunde lucrărilor executate de I.R.A. şi de asemenea reclamantul a vândut participarea la blocurile ce fac obiectul contractului de asociere conform actului adiţional nr. 2 din contract. Astfel potrivit acestui act adiţional se transmite pârâtei B.N.R. suprafaţa utilă a blocului C.3.A astfel, banca dobândeşte 100% suprafaţa utilă a blocului respectiv.
În această situaţie, faţă de cererea reclamantei privind achitarea taxei de concesionare aferentă terenului pe care este construit blocul C.3.A, instanţa reţine că, această taxă se datorează de la data recepţionării tronsoanelor respective şi în baza Legii nr. 18/1991 art. 35 alin. (2) proprietarii apartamentelor au obţinut titlu de proprietate asupra cotei indivize a terenului aferent fiecărui apartament. Taxa de folosinţă pe terenul aferent în cota indiviză pentru fiecare apartament a fost plătită de fiecare proprietar, fapt confirmat şi de expertiza contabilă judiciară efectuată în dosar.
Împotriva sentinţei pronunţată de tribunal, reclamanta a declarat apel criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin motivele de apel, reclamantul arată că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea sa neluând în considerare faptul că prin contractul de asociere şi prin actele adiţionale încheiate ulterior s-a prevăzut în mod expres că obligaţia de plată a taxei de concesionare rămâne în sarcina B.N.R.
Apelanta mai susţine că potrivit Legii nr. 50/1991, în cazul unor asemenea spaţii, concesionarea se face pe durata existenţei construcţiei. Prevederile acestei legi trebuie coroborate cu prevederile din contractul de asociere şi actele adiţionale la contract, conform cărora taxa de concesionare este datorată pe toată durata existenţei construcţiei.
Apelanta mai arată că s-a transmis în proprietate numai suprafaţa construită nu şi terenul aferent pentru care B.N.R. avea obligaţia de a plăti în continuare taxa de concesionare şi că de altfel nici contractul de asociere şi nici actele adiţionale nu conferă asociatului calitatea de proprietar asupra terenului, acesta rămânând în continuare în proprietatea statului şi în administrarea municipalităţii iar în atare condiţii este pe deplin justificată perceperea taxei de concesionare.
Pentru motivele invocate, reclamanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, prin Decizia nr. 1216 pronunţată la data de 20 septembrie 2001 a respins ca nefondat apelul reclamantei cu motivarea că între părţi nu a intervenit concesionarea cotei de 16,30% deţinută de apelantă ci imobilul şi terenul au fost vândute intimatei iar ulterior au fost înstrăinate de către B.N.R. către persoane fizice care plătesc taxe şi impozite la Administraţia Financiară.
În termen legal, reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primarul General a declarat recurs, împotriva deciziei pronunţată în apel criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate, recurentul arată că temeiul pretenţiilor sale îl constituie contractul de asociere nr. 7598/1992 prin care B.N.R. s-a obligat să plătească anual taxa de concesionare în valoare de 8.341.822 lei sumă ce va fi achitată cu începere de la data punerii în funcţiune a blocului şi va fi indexată cu rata inflaţiei. Astfel blocul C.2 A din ansamblul C. a fost pus în funcţiune la data de 29 februarie 1996 (tronsoanele II şi III) şi la data 3 iunie 1996 (tronsonul I) aşa cum rezultă din procesele-verbale de recepţie aflate la dosarul cauzei şi de la aceste date B.N.R. avea obligaţia de a achita taxa de concesionare.
Recurentul arată că nu a înstrăinat cota parte din contractul de asociere decât pentru spaţiul cu altă destinaţie nu pentru întreg imobilul şi că nici contractul de asociere şi nici actele adiţionale nu conferă asociatului calitatea de proprietar asupra întregii suprafeţe de teren aferentă construcţiei ci doar pentru suprafaţa de teren aferentă spaţiului cu altă destinaţie de la parterul blocului.
În drept, recursul a fost motivat pe dispoziţiile pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamant nu este fondat şi urmează să fie respins cu următoarea motivare.
Analizând motivele de recurs invocate în raport de actele şi lucrările aflate la dosar, se constată că aceste motive nu sunt întemeiate.
Astfel deşi recurentul precizează că obiectul contractului de asociere intervenit între părţi este potrivit art. 1 „terminarea execuţiei lucrărilor de construcţie şi punerea în funcţiune de către părţile contractante a blocului C.3A din ansamblul C." şi ca atare sumele stipulate în acest contract privesc cheltuielile de producţie, investiţii nicidecum taxe de concesionare, totuşi invocă acest contract de asociere, ca temei al pretenţiilor sale.
Din actele dosarului rezultă că recurentul prin contractul de vânzare cumpărare nr. XI/4225 din 6 iulie 1994, transcris în registrul de transcripţiuni al Judecătoriei sector 3 Bucureşti sub nr. 4097 din 25 februarie 1999 şi-a vândut cota de aport de 16,30% din spaţiul cu altă destinaţie aflat la parterul blocului C3A şi terenul aferent acestuia în suprafaţă de 26,4 mp, intimatei B.N.R. care astfel dobândeşte dreptul de proprietate asupra întregului spaţiu cu altă destinaţie, de 213 mp inclusiv asupra terenului aferent acestui spaţiu, în suprafaţă de 26,4 mp.
Motivul de recurs prin care recurentul arată că nici contractul de asociere şi nici actele adiţionale încheiate nu conferă asociatului (B.N.R.) calitatea de proprietar asupra întregii suprafeţe de teren aferentă construcţiei, nu poate fi primit deoarece conform actului adiţional nr. 4 la contractul de asociere nr. 7598/1992 taxa de concesionare în valoare de 9.994.685 lei trebuia achitată de B.N.R. cu începere de la data punerii în funcţiune a blocului C 3A.
Cum de la această dată, apartamentele construite pentru salariaţii băncii au fost vândute acestora, odată cu efectuarea recepţiei blocului, devenind proprietarii apartamentelor iar în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 art. 35, alin. (2), au obţinut şi titlul de proprietate asupra cotei indivize a terenului aferent fiecărui apartament.
Astfel, din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză la instanţa de fond, rezultă că proprietarii celor 55 de apartamente ale bl.C3A au plătit începând cu anul 1996 (data recepţiei) taxa pentru folosinţa terenului aferent acestora şi bineînţeles impozitul aferent, la Administraţia Financiară a sectorului 3, deci la bugetul local al acestui sector.
În atare situaţie, în mod corect a reţinut instanţa de fond cât şi cea de apel ca fiind încasată taxa de folosinţă a terenului aferent fiecărui apartament de către Administraţia Financiară şi deci nu se poate solicita şi plata taxei de concesiune, pentru acelaşi teren, ambele taxe având acelaşi regim juridic.
În consecinţă, hotărârea recurată este temeinică şi legală, astfel că recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul MUNICIPIUL BUCUREŞTI prin Primarul General împotriva deciziei nr. 1216 din 20 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 6 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4274/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4277/2003. Comercial → |
|---|
