ICCJ. Decizia nr. 4270/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4270/2003
Dosar nr. 6694/2001
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 septembrie 1997, reclamanta Primăria Municipiului Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei S.C. T. S.A. Bucureşti la plata sumei de 21.201.637 lei reprezentând penalităţi de întârziere la plata peste termenul contractual al indexărilor aferente ratei anuale a inflaţiei calculate pe perioada 1 ianuarie 1995 – 18 iunie 1997 data ultimei plăti efectuate, conform prevederilor contractului de vânzare-cumpărare nr. 10/1993.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin Încheierea pronunţată la 18 februarie 1998 a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei comerciale şi a scos de pe rol cauza trimiţând-o spre soluţionare conducerii Tribunalului Bucureşti, pentru a fi repartizată la una din secţiile civile.
Cauza a fost repartizată secţiei a IV a civilă la data de 9 iunie 1998.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin sentinţa nr. 1233 din 25 iunie 1999 a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Consiliul General Municipiul Bucureşti în contradictoriu cu pârâta S.C. T. S.A. Bucureşti şi a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 9.849.611 lei cu titlu de penalităţi de întârziere în plata preţului, luând act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 10 din 15 noiembrie 1993 încheiat de părţi s-a concesionat terenul aferent construcţiei, în suprafaţă de 131,6 mp pe durata existenţei construcţiei, preţul concesiunii fiind de 3.435.397 lei anual, care va fi indexat anual în raport de rata inflaţiei.
Tribunalul, având în vedere că între susţinerile părţilor existau divergenţe, a dispus efectuarea unei expertize pentru stabilirea sumelor datorate de pârâtă cu titlu de penalităţi, de fapt obiectul expertizei a fost stabilirea sumei de bani datorată de pârâtă până în momentul înstrăinării spaţiului în litigiu şi concesionării terenului către S.C. R.T. S.A.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie întrucât instanţa a apreciat greşit că obligaţia pârâtei revine doar pentru sumele datorate până în momentul înstrăinării bunului, deoarece pârâta avea obligaţia de a comunica noul proprietar al spaţiului şi beneficiar al contractului de concesiune.
Pârâta avea obligaţia să-i comunice reclamantei un exemplar al contractului de vânzare-cumpărare intervenit între aceasta şi S.C. R.T. S.A. aşa încât Direcţia de Investiţii să solicite noului proprietar achitarea tuturor sumelor datorate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 104 din 1 martie 2000 a respins ca nefondat apelul reclamantului Consiliul General al Municipiului Bucureşti, reţinând că raportul juridic dintre părţi a încetat la 24 iunie 1996 când pârâta a vândut construcţia şi a transmis dreptul de concesiune către S.C. R.T. S.A., născându-se un alt raport juridic între reclamantă şi actualul titular al dreptului de concesiune căruia îi revine obligaţia plăţii preţului concesiunii şi a eventualelor penalităţi pentru plata acestuia cu întârziere.
Cu petiţia înregistrată la data de 30 martie 2000, Municipiul Bucureşti prin Primarul General, a declarat recurs împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel.
Prin motivele de recurs, recurentul critică Decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând următoarele:
- art. 304 pct. 9 şi 11 C. proc. civ.: instanţa de apel greşit apreciază că nu există în sarcina intimatei-pârâtă obligaţia contractuală de a comunica noul proprietar al spaţiului şi beneficiar al contractului de concesiune, deoarece în contractul de vânzare-cumpărare dintre Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. T. S.A. s-au stabilit în mod expres obligaţiile ce revin acesteia.
Astfel, Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu are nici un raport juridic cu S.C. R.T. S.A., iar o eventuală subrogare a dreptului reclamantului putea să fie realizată numai în temeiul şi în condiţiile stabilite prin art. 1106 şi art. 1107 C. civ., ceea ce implica solicitarea S.C. T. S.A. în mod expres asupra înstrăinării dreptului de concesiune obţinut prin contractul de vânzare-cumpărare şi încheierea formelor legale în acest scop.
Recurentul conchide că S.C. T. S.A. trebuie să fie obligată la plata sumelor datorate până la 10 mai 1999 respectiv suma de 152.421.229 lei şi că după achitarea sumelor datorate urmează să încheie actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare nr. 10/1993 prin care să reglementeze situaţia actualului proprietar S.C. R.T. S.A.
Pentru motivele arătate, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată iar pe fond admiterea acţiunii în sensul obligării intimatei pârâtă la plata sumei de 152.421.229 lei.
Analizând motivele invocate în raport de actele şi lucrările aflate la dosar, se apreciază că nu sunt întemeiate, Decizia recurată este temeinică şi legală.
Astfel în mod corect s-a reţinut că obligaţia de plată a ratelor concesiunii intimatei pârâtă numai pentru sumele datorate până în momentul înstrăinării bunului.
Prin actul de vânzare cumpărare încheiat de intimata pârâtă cu S.C. R.T. S.A. la data de 24 iunie 1996, aceasta a transmis dreptul de proprietate asupra spaţiilor şi dreptul de concesiune asupra terenului aferent către noul proprietar menţionat.
Aşadar, corect au reţinut instanţa de fond şi instanţa de apel că a obligat pârâta S.C. T. S.A. la plata taxelor de concesiune şi a eventualelor penalităţi de întârziere după data de 24 iunie 1996, ar însemna să fie obligată la o plată nedatorată, deoarece preţul concesiunii şi a penalităţilor de întârziere la plata acestuia, sunt în sarcina noului proprietar al construcţiei şi titular al dreptului de concesiune asupra terenului aferent construcţiei.
De altfel, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, există potrivit certificatului din 25 martie 2003 emis de această instanţă, o altă cerere de chemare în judecată promovată de reclamanta Primăria Municipiului Bucureşti în contradictoriu cu pârâta S.C. R.T. S.A. având ca obiect pretenţii de 757.359.125 lei reprezentând taxa de concesiune şi penalităţi de întârziere aferent taxei de concesiune calculată conform contractului nr. 10/1993 şi datorată în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 12330 din 17 iulie 1996.
În consecinţă, faţă de aceste considerente, recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat iar în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 104 A din 1 martie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă ca nefondat.
Obligă recurenta reclamantă la plata sumei de 16.500.000 lei cheltuieli de judecată intimatei pârâtă S.C. T. S.A. Panama cu sediul ales în Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 6 noiembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 427/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4274/2003. Comercial → |
|---|
