ICCJ. Decizia nr. 4345/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4345/2003
Dosar nr. 206/2003
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa sub nr. 339/COM din 2002, reclamanta S.C. T. S.A., prin sucursala E. Constanţa, a chemat în judecată pe pârâta RADET Constanţa, pentru a fi obligată la plata sumei de 59.962.219.693 lei reprezentând refuzuri parţiale la facturile de energie termică, emise în perioada octombrie 1997- februarie 2001.
În motivarea cererii, reclamanta a invocat că a încheiat cu pârâta contractul de furnizare a energiei electrice nr. 47/1995, prelungit prin mai multe acte adiţionale şi în baza căruia s-a obligat să furnizeze pârâtei energie termică, cu obligaţia acesteia de a achita contravaloarea acestei energii.
Deşi obligaţia de a furniza pârâtei energie termică începând cu anul 1996 a fost îndeplinită, aceasta a refuzat parţial la plată facturi, care la data introducerii acţiunii însumau 59.962.219.693 lei, aferente perioadei octombrie 1997-februarie 2001.
Pentru achitarea sumelor restante, la data de 17 mai 2000 şi respectiv 20 octombrie 2000, a încheiat două protocoale cu pârâta, prin care aceasta recunoaşte că are datorii către reclamantă, obligându-se să le achite, lucru pe care însă nu l-a făcut.
Pârâta, prin obiecţiunile depuse la dosar a invocat ca pentru perioada octombrie 1997-1999, acţiunea reclamantei este prescrisă, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată.
În cauză, la cererea părţilor s-a efectuat o expertiză contabilă şi tehnică, pentru stabilirea sumelor datorate de pârâtă, urmare a refuzurilor parţiale la facturile emise de reclamantă.
Prin sentinţa nr. 60/COM din 18 decembrie 2002, Curtea de Apel Constanţa a admis în parte acţiunea reclamantei şi pe cale de consecinţă a obligat pârâta RADET la plata sumei de 32.194.381.733 lei şi la 346.189.318 lei taxă de timbru şi 30.000.000 lei onorariu expertiză.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de judecată, a reţinut că între părţile din litigiu a fost încheiat contractul de furnizare a energiei electrice nr. 47/1995 şi 44/1998 ambele prelungite prin mai multe acte adiţionale, prin care reclamanta s-a obligat să furnizeze energie termică, cu obligaţia acesteia din urmă de a achita contravaloarea acesteia.
Cu toate acestea, pârâta în perioada octombrie 1997-februarie 2001 a refuzat parţial la plată facturile emise de reclamantă.
Expertiza efectuată în cauză, la cererea părţilor a stabilit că suma datorată de pârâtă, în baza facturilor refuzate la plată este de 32.194.381.733 lei, din care 29.810.014.636 lei contravaloarea apei de adaos şi căldurii aferente şi 2.384.367.097 lei diferenţă preţ.
Cu privire la excepţia invocată de pârâtă referitor la prescripţia acţiunii, pentru perioada octombrie 1997-1999, instanţa de judecată a respins-o ca neîntemeiată.
S-a argumentat că prin Protocolul încheiat la data de 17 mai 2000 şi respectiv la 20 octombrie 2000 pârâta a recunoscut că are o datorie către reclamantă, de 248 miliarde lei, din care 138 miliarde lei la facturile neachitate, angajându-se să achite suma conform graficului de eşalonare a plăţilor.
Ori, conform art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, iar potrivit art. 17 întreruperea şterge prescripţia, începând a curge o nouă prescripţie.
În speţă, recunoaşterea pârâtei consemnată prin protocol a întrerupt prescripţia şi în raport de data introducerii acţiunii, dreptul reclamantei este exercitat în termenul general de 3 ani, încadrându-se în noua prescripţie ce a început să curgă de la 17 mai 2000.
Potrivit art. 274, la cererea reclamantei şi raportat la pretenţiile admise, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată şi anume la 346.189.318 lei taxă timbru şi la 30.000.000 lei onorariu expertiză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta RADET Constanţa, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 şi art. 303 C. proc. civ.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Criticile formulate de recurenta pârâtă privesc nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate, sub următoarele aspecte.
- respingerea excepţiei prescripţiei invocate la fond este o soluţie greşită în sensul că protocolul încheiat la data de 17 mai 2000 nu includea recunoaşterea ca datorată a sumei de 59.962.219.693 lei (obiectul cererii de faţă) ci privea suma de 248 miliarde lei, din care 138 miliarde facturi neachitate (ulterior achitate) şi suma de 210 miliarde lei majorări de întârziere ce fac obiectul unui cu totul alt dosar.
Astfel, susţine recurenta, întreruperea prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei pentru perioada octombrie 1997-1999 reţinută de instanţă nu se justifică, acţiunea fiind neîndoielnic prescrisă.
A doua critică formulată de recurentă se referă la onorariul de expertiză, în mod greşit pus în sarcina acesteia (30.000.000 lei), întrucât susţine recurenta instanţa ar fi trebuit să împartă onorariul total al expertului de 80.700.000 lei în mod egal, ambelor părţi şi în raport de plata în avans de 24.700.000 lei, diferenţa cu care este de acord să o achite este de numai 15.650.000 lei.
Cu privire la plata taxei de timbru de 346.189.318 lei, recurenta critică soluţia atacată, arătând că instanţa a ignorat şi cheltuielile făcute de aceasta cu onorariu plătit apărătorului, dovedit cu actele depuse la dosar.
Pentru aceste motive, recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. instanţa de recurs, va examina cererea chiar în situaţia indicării greşite a motivelor de recurs, aşa încât susţinerile intimatei reclamante de a constata inadmisibil recursul, nu poate fi primită.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei pentru perioada octombrie 1997-1999 prima critică formulată de pârâtă, Curtea reţine că soluţia pronunţată de prima instanţă este corectă. Prin Protocoalele încheiate de părţi la data de 17 mai 2000 şi respectiv 20 octombrie 2000, pârâta a recunoscut o datorie restantă către reclamantă în sumă totală de 248 miliarde lei, din care 138 miliarde lei facturi recunoscute şi neachitate, cu angajarea plăţii acestora conform graficului de eşalonare.
Această recunoaştere a datoriei de către pârâtă, în mod valabil a fost reţinută de Curtea de Apel Constanţa ca fiind momentul în care a operat întreruperea cursului prescripţiei, aşa încât de la această dată, potrivit art. 17 din Decretul nr. 167/1958 începe să curgă o nouă prescripţie de 3 ani, acţiunea reclamantei fiind introdusă astfel în noul termen de prescripţie, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată (6 martie 2002).
Susţinerea recurentei precum că suma în litigiu excede Protocolului mai sus amintit, neavând nici o legătură cu suma acceptată prin acest protocol, nu are suport, întrucât la dosarul cauzei nu a fost depusă nici o anexă la Protocol cu componenţa sumelor restante, din care să rezulte explicit ce sume au fost recunoscute şi cu ce titlu. De altfel, ambele părţi, prezente la dezbateri au confirmat inexistenţa acestor anexe.
Aşa cum a fost redactat Protocolul încheiat de părţi, în lipsa unei defalcări pe categorii de facturi, rezultă, din formularea „datoria totală a RADET" la 17 mai 2000, că acesta a recunoscut şi acceptat la plată şi suma în litigiu.
Recunoscând ca datorată suma de 248 miliarde lei, din care 138 miliarde lei la facturi neachitate, bine instanţa de fond a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.
Critica vizând cheltuielile de judecată, respectiv taxe de timbru şi onorariu de expert este de asemenea nefondată.
Instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 276 C. proc. civ. privind acordarea cheltuielilor de judecată atunci când pretenţiile părţii au fost încuviinţate numai în parte şi le-a stabilit în raport de aceste prevederi legale.
În concluzie, Curtea constată că recursul declarat de pârâta RADET este nefondat şi potrivit dispoziţiilor art. 312 teza 2 C. proc. civ. va dispune respingerea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta RADET Constanţa, împotriva sentinţei nr. 60 din 18 decembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4344/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4347/2003. Comercial → |
|---|
