CSJ. Decizia nr. 437/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.437/2003

DOSAR Nr.7278/2001

Şedinţa publică din 29 ianuarie 200.

S-a luat în examinare recursul declarat de S.C."A." SRL Timişoara împotriva deciziei nr.628/A din 4 iunie 2001 a Curţii de Apel Timişoara-Secţia Comercială şi contencios Administrativ.

La apelul nominal au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a referit de către magistratul asistent că recurenta reclamantă S.C. „A." SRL Timişoara nu a timbrat recursul cu 4.366.500 lei şi timbrul judiciar în valoare de 50.000 lei, aşa cum i s-a pus în vedere prin citaţia emisă pe numele acesteia, pentru termenul de astăzi 29 ianuarie 2003, după care Curtea a rămas în pronunţare pe excepţia netimbrării recursului.

CURTEA

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.431/PI din 7 martie 2001, Tribunalul Timiş-Secţia Comercială a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. „A." SRL Timişoara împotriva pârâtei S.C. „N.E." SRL Timişoara pentru suma de 40.500.000 lei penalităţi de întârziere pentru neplata avansului din preţ. Totodată a fost respinsă şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă, prin care a cerut rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare a autovehiculului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi, iar prin Decizia nr.628 din 4 iunie 2001 Curtea de Apel Timişoara-Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentinţa instanţei de fond şi admiţând cererea reconvenţională a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare din 11 mai 1999.

Apelul societăţii comerciale reclamante a fost respins ca nefondat.

Cu actul înregistrat la 6 august 2001 societatea comercială reclamantă a formulat recurs împotriva acestei decizii, criticând-o pentru netemeinicie.

Recursul reclamantei va fi anulat ca netimbrat.

În conformitate cu prevederile art.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru (astfel cum au fost actualizate prin HG nr.752/1999) acţiunile şi cererile evaluate în bani se taxează în funcţie de valoare, iar potrivit Ordonanţei nr.32/1995, cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează cu 50.000 lei timbru judiciar dacă valoarea litigiului depăşeşte 100 milioane lei.

De asemenea, conform art.11 (1) din legea citată, cererile pentru exercitarea căilor ordinare de atac se taxează cu 50 % din taxa de la fond, situaţie în care recurenta a fost citată cu menţiunea de a achita 4.366.500 lei taxă judiciară de timbru şi 50.000 lei timbru judiciar (fila 7).

Până la termenul de judecată nu s-a achitat niciuna din aceste taxe, motiv pentru care recursul va fi anulat ca netimbrat conform art.20 (3) din Legea nr.146/1997.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. „A." SRL Timişoara, împotriva deciziei nr.628/A din 4 iunie 2001 a Curţii de Apel Timişoara-Secţia Comercială şi Contencios Administrativ, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 437/2003. Comercial