ICCJ. Decizia nr. 4379/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4379/2003
Dosar nr. 452/2002
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 27 septembrie 1999, reclamanta SC E. SA Eforie Nord a chemat în judecată pe pârâta SC J. SRL Constanţa, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, s-o oblige pe aceasta să-i plătească suma de 748.323.000 lei, reprezentând contravaloarea profitului realizat prin exploatarea activului C.A. în perioada 1993 – 1997, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 23 februarie 1993, a vândut pârâtei, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data menţionată, activul C.A., situat în Eforie Nord, pentru ca în luna iunie a aceluiaşi an, A.N.E.F.S. Bucureşti să introducă o acţiune în revendicare atât împotriva vânzătorului, respectiv a reclamantei, cât şi împotriva cumpărătorului, care a fost soluţionată în sensul admiterii cererii şi, ca atare, proprietarul A.N.E.F.S. Bucureşti a fost pus în posesia activului menţionat.
Prin sentinţa nr. 254/COM/1998 a Tribunalului Constanţa, rămasă definitivă prin Decizia nr. 756/COM/1997, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, s-a admis acţiunea formulată de pârâtă, în calitate de reclamantă, şi, ca urmare, reclamanta SC E. SA a fost obligată să plătească (restituie) pârâtei suma de 1.182.219.415 lei, cu titlu de preţ reactualizat al activului vândut ca urmare a evicţiunii totale, pronunţată împotriva pârâtei.
Cum în cadrul acţiunii întemeiată pe evicţiune, pârâta a solicitat restituirea integrală a preţului, fără a deduce din acesta profitul obţinut în perioada 1993 – 1997 (cât aceasta a exploatat bunul ca proprietar) reclamanta a considerat că pârâta s-a îmbogăţit în dauna sa cu suma aferentă, solicitată prin acţiune (748.323.000 lei).
Prin întâmpinare, pârâta SC J. SRL Constanţa a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, iar ulterior a introdus, la rândul ei, o acţiune, caracterizată de instanţa fondului ca fiind cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei ce va rezulta din expertiza ce va fi efectuată în dosarul nr. 2366/COM/1999, cu titlu de beneficiu nerealizat în perioada 1993 -1997, ca urmare a evicţiunii totale a activului C.A.
Prin sentinţa nr. 2163/COM din 11 septembrie 2000, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a respins, ca nefondate, atât acţiunea principală, cât şi cererea reconvenţională.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în ceea ce priveşte respingerea acţiunii principale, că reclamanta a cunoscut, chiar anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, că exista posibilitatea ca pârâta să fie evinsă din activul cumpărat, astfel că, în cauză, nu este incidentă reglementarea legală, prevăzută de art. 1343 C. civ., potrivit căruia vânzătorul poate pretinde foloasele obţinute de cumpărătorul evins şi, ca atare, cererea privind obligarea pârâtei la restituirea profitului obţinut este nefondată.
Referitor la soluţia respingerii cererii reconvenţionale, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că totalitatea probelor dosarului, inclusiv expertizele efectuate la fond şi apel, nu dovedesc că pârâta ar fi fost în măsură să exploateze eficient activul în discuţie şi nici că a fost împiedicată să procedeze astfel, din cauza terţului evingător, astfel că, faţă de toate cele de mai sus, s-a apreciat că pretenţiile pârâtei sunt nedovedite.
Împotriva sus menţionatei sentinţe, au declarat apel, atât reclamanta SC E. SA, cât şi pârâta SC J. SRL, invocând motive de netemeinicie şi nelegalitate ale hotărârii atacate.
Prin Decizia nr. 959/COM din 5 decembrie 2001, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, a respins ambele apeluri şi a dispus obligarea pârâtei-reclamante SC E. SA la plata sumei de 8.994.000 lei cu titlu de onorariu expertiză suplimentar, iar a apelantei pârâte SC J. SRL Constanţa la plata sumei de 13.566.000 lei cu titlu de onorariu de expertiză.
Pentru a adopta această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, în contextul în care probele dosarului, cu referire specială la copia hotărârii judecătoreşti privind restituirea preţului, atestă că reclamanta a cunoscut anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, posibilitatea evicţiunii totale a cumpărătorului, respectiv a pârâtei, în mod justificat, prima instanţă, a respins acţiunea principală, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata profitului obţinut, în perioada 1993 - 1997, sau altfel spus la restituirea unei părţi din preţul reactualizat acordat proporţional cu foloasele obţinute de cumpărător în perioada de referită (art. 1343 C. civ.).
Referitor la cererea reconvenţională, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că bine tribunalul a respins şi această cerere în contextul în care, atât expertiza efectuată la fond, cât şi cea efectuată în apel, au concluzionat că pârâta nu a desfăşurat o activitate comercială profitabilă, care să conducă la realizarea unor venituri din exploatarea activului C.A., astfel că suma de 511.323.371 lei, stabilită de expertiză ca reprezentând venituri realizate de reclamantă pe perioada anterioară vânzării (1991) şi actualizate pentru perioada 1993 - 1997, nu are un caracter cert, ci reprezintă doar un calcul efectuat pe baza unui algoritm, deoarece, din evidenţa contabilă a pârâtei SC J. SRL Constanţa, nu rezultă că aceasta ar fi obţinut venituri şi că ar fi efectuat cheltuieli din exploatarea directă a activului în discuţie.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta reconvenţională SC J. SRL Constanţa, invocând, ca motive de casare, dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta reconvenţională susţine, în esenţă, că, deşi instanţele nu au contestat, urmare evicţiunii, dreptul său de a solicita daune-interese, conform art. 1341 C. proc. civ., respectiv, profitul nerealizat, totuşi, au considerat că pe lângă preţul reactualizat, care i-a fost acordat, nu i se cuvine şi profitul pe care l-ar fi putut realiza în perioada 1993 – 1997, în care a deţinut activul în proprietate.
Or, dacă expertizele efectuate în cauză au stabilit, comparativ cu profitul realizat de pârâta reconvenţională în anul 1991, că şi ea ar fi putut, ipotetic, să realizeze, la rândul său, în perioada 1993 – 1997, din exploatarea aceluiaşi bun un profit care, reactualizat pe perioada 1993 – 1997, se cifra la 511.322.371 lei, iar reactualizat pe perioada decembrie 1997 – iulie 2001 (data restituirii preţului) la suma de 1.820.674.434 lei, în mod greşit susţine în continuare reclamanta reconvenţională, instanţele au decis că nu i se cuvine nici un profit, mai ales că în contextul în care, după dobândirea activului în proprietate, acesta a fost supus unor substanţiale lucrări de investiţii, care au condus în final la modernizarea şi extinderea acestuia.
În consecinţă, reclamanta reconvenţională solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea hotărârilor şi, pe fond, obligarea pârâtei reconvenţionale SC E. SA la plata sumei de 1.820.614.434 lei cu titlu de profit nerealizat, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel în vederea completării probelor cu o nouă expertiză sau refacerea celei existente, pentru a se stabili care este profitul cert pe care l-ar fi putut obţine reclamanta reconvenţională SC J. SRL Constanţa.
Recursul reclamantei reconvenţionale SC J. SRL Constanţa nu este fondat.
Potrivit art. 1341 alin. (1) şi (2) C. civ., când vânzătorul este răspunzător de evicţiune, cumpărătorul, dacă este evins (cazul în speţă) are dreptul de a cere de la vânzător restituirea preţului (situaţia deja soluţionată prin hotărârea irevocabilă care a fost executată) şi fructele, dacă este dator a le întoarce proprietarului care l-a evins.
Cu toate acestea, reclamanta reconvenţională nu a solicitat obligarea pârâtei reconvenţionale la plata contravalorii fructelor cu titlu de daune-interese, ci, plecând de la principiul disponibilităţii, a cerut obligarea acesteia la plata profitului nerealizat, mai precis la plata profitului pe care l-ar fi putut realiza în perioada 1993 – 1997, cât a exploatat activul în calitate de proprietar, comparativ cu cel pe care l-a înregistrat pârâta reconvenţională (ultimul deţinător al bunului în anul 1991).
Or, răspunzând la acest obiectiv, atât expertiza contabilă efectuată la fond, cât şi cea dispusă în apel au precizat că profitul posibil de realizat de reclamanta reconvenţională SC J. SRL Constanţa în perioada de referinţă (1993 - 1997) reactualizat, ar putea fi cuprins între 167.732 mii lei şi 779.021 mii lei şi, respectiv, că acesta ar fi de 511.322.371 lei, care, reactualizat în perioada 1997 – 2001, s-ar cifra la 1.820.614.434 lei.
Dar, ceea ce este de reţinut în soluţionarea pricinii este faptul esenţial, care rezultă din precizările făcute de ambele expertize, prin care se arată că aceste rezultate financiare nu au un caracter cert, ci numai unul ipotetic, din moment ce, din documentele puse la dispoziţia experţilor de către reclamanta reconvenţională SC J. SRL Constanţa, nu a rezultat că aceasta ar fi obţinut profituri (şi care a fost nivelul cheltuielilor) din exploatarea directă a activului C.A.
Ca atare, simplul fapt că pârâta reconvenţională SC E. SA a realizat în anul 1991, adică anterior vânzării, venituri din exploatarea aceluiaşi activ care, reactualizate pe perioada 1993 - 1997, s-au cifrat, potrivit expertizelor, la 511.323.371 lei, iar reactualizate pe perioada 1997 - 2001 (data restituirii preţului) la suma de 1.820.614.434 lei, nu poate constitui o dovadă în sensul că, la rândul ei, şi reclamanta reconvenţională SC J. SRL ar fi realizat, la rândul ei, în perioada ulterioară (1993 - 1997) cât a deţinut activul în proprietate, venituri identice, atâta timp, cât o astfel de situaţie nu a rezultat din evidenţa contabilă a acesteia, aşa cum au precizat ambele expertize, ştiut fiind că obţinerea profitului este legată în mod hotărâtor de nivelul de performanţă diferit pe care-l realizează în activitatea ei fiecare societate comercială.
Pe cale de consecinţă, bine instanţa de apel a reţinut că prejudiciul reclamat, constând din profit pretins nerealizat, nu are un caracter cert, ci unul pur ipotetic şi, deci, că, în realitate, acesta nu a fost dovedit şi a menţinut (mai ales în contextul în care reclamanta reconvenţională nu a probat, aşa cum a susţinut, că ar fi fost împiedicată să exploateze eficient activul C.A. de către textul evingător) soluţia primei instanţe de respingere a cererii reconvenţionale.
Aşa fiind, recursul declarat de reclamanta-reconvenţională SC J. SRL Constanţa urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC J. SRL Constanţa împotriva deciziei nr. 959/COM din 5 decembrie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4375/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4382/2003. Comercial → |
|---|
