ICCJ. Decizia nr. 4373/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4373/2003
Dosar nr. 6662/2001
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 decembrie 2000, reclamanta C.N. C.F.R. S.A., regionala C.F.R. Iaşi, a chemat în judecată pe pârâta S.C. L.I. S.R.L. Bacău, reprezentată prin Ţ.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună evacuarea pârâtei de pe terenul închiriat în staţia C.F.R. Bacău, precum şi obligarea acesteia la plata sumei de 17.817.541 lei cu titlu de daune, plus cheltuieli de judecată în sumă de 1.575.403 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, pârâta a închiriat o suprafaţă de teren în staţia C.F.R. Bacău, conform contractului de închiriere nr. 2869 din 1 noiembrie 1999, obligându-se să achite chiria în lei în raport de valoarea dolarului SUA la data stabilită prin art. 7 din contractul de închiriere, în care s-a prevăzut expres că, neplata chiriei la termen atrage majorări de 0,5 % pe zi de întârziere.
Mai arată reclamanta, că, la toate somaţiile anexate cererii, pârâta nu a înţeles să respecte clauzele contractuale.
Prin sentinţa nr. 215 din 23 februarie 2001, Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis cererea formulată de C.N. C.F.R. S.A., regionala C.F.R. Iaşi, în contradictoriu cu pârâta S.C. L.I. S.R.L. Bacău şi în consecinţă:
A dispus evacuarea pârâtei de pe terenul situat în staţia C.F.R. Bacău, pe scări la intrare.
A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 17.817.541 lei cu titlu de daune şi 1.575.403 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, că, faţă de faptul că pârâta nu a formulat nici o apărare, urmează a se constata că, situaţia de fapt expusă de reclamantă corespunde realităţii, şi pe cale de consecinţă, a dispus obligarea pârâtei în baza art. 969, art. 970 şi art. 1449 C. civ. să achite reclamantei pretenţiile solicitate prin acţiune.
Totodată, având în vedere că a expirat termenul contractual, prima instanţă a dispus în temeiul art. 1431 C. civ. şi evacuarea pârâtei precum şi obligarea acesteia în baza art. 274 C. civ., la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.575.403 lei.
Apelul declarat împotriva susmenţionatei sentinţe, de către pârâta S.C. L.I. S.R.L. Bacău, a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 451 din 28 iunie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, cu motivarea că ambele sume erau datorate de pârâtă, întrucât din luna iulie 2000, aceasta ocupa fără nici un drept spaţiul, contractul fiind reziliat la iniţiativa locatarei reclamante conform adresei nr. 12/2 din 7 iunie 2000.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta S.C. L.I. S.R.L. Bacău, susţinând în esenţă, că, nu a primit notificarea nr. 12/01463 cod 2000, prin care reclamanta pretinde, că i-ar fi pus în vedere să elibereze spaţiul şi că, în raport de modul cum s-au derulat relaţiile contractuale dintre părţi, se impunea obligarea sa la plata chiriei prevăzută în contract corelativ cu obligarea reclamantei în calitate de locatar să emită facturile aferente, cu excluderea plăţii daunelor interese, întrucât prin simpla prezenţă a sa pe o suprafaţă de 5 mp, nu a adus reclamantei nici un fel de pagube.
Mai susţine, pârâta, că în măsura în care, instanţa de recurs, se va pronunţa şi pentru evacuare, atunci solicită, a se lua în discuţie şi despăgubirile pe care i le datorează reclamantei cu procentul de inflaţie la zi, pentru părţile componente ale chioşcului, care nu mai pot fi folosite.
În consecinţă, pârâta solicită admiterea recursului, în sensul motivelor scrise depuse la dosar.
Recursul pârâtei nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar rezultă că pârâtei i s-a pus în vedere prin adresa nr. 616 din 21 din 1 martie 2000, pe care a semnat de primire, că datorită lucrărilor de modernizare, care urmează să înceapă la gara Bacău (pe scările căreia îşi desfăşura activitatea) contractul nr. 2869 din 1 noiembrie 1999 (încheiat pe 6 luni) se va rezilia de drept, în termen de 60 zile de la emiterea adresei menţionate mai sus.
Cu toate acestea, adică chiar şi după împlinirea termenului prevăzut în notificare, pârâta a continuat să ocupe, fără nici un titlu spaţiul care a format obiectul contractului de închiriere, aşa cum de altfel recunoaşte şi în recurs, cale de atac, în care solicită fără nici un temei obligarea reclamantei să emită facturi pentru plata chiriei, datorate, după rezilierea de drept a contractului, cu excluderea daunelor interese acordate de instanţă.
Or, odată, ce, contractul de închiriere a fost reziliat, bine instanţele, au dispus, evacuarea pârâtei, şi consecutiv obligarea acesteia la plata sumelor solicitate prin acţiune, întrucât, pe de o parte, plata chirie s-a făcut cu întârziere, astfel, că au devenit incidente dispoziţiile art. 13 din contract (prin care părţile au introdus clauza penală, şi ca urmare, locatara datora penalităţile de întârziere în plată în sumă de 862.942 lei) iar pe de altă parte şi dispoziţiile art. 25 din acelaşi contract de închiriere, prin care s-a stipulat, că, locatorul datorează locatarului, daune interese, pe perioada ocupării spaţiului după expirarea termenului pentru care a fost închiriat contractul, daune care au fost stabilite la nivelul dublului chiriei lunare şi T.V.A.
În acest context, susţinerile pârâtei în sensul că ar datora şi, pentru perioada în care a ocupat spaţiul, după rezilierea contractului, tot chirie şi nu daune interese, nu pot fi primite, fiind, în contradicţie, cu dispoziţiile art. 25 din contractul de închiriere, astfel cum s-a arătat mai sus.
Referitor la cererea pârâtei, în sensul, că, dacă, instanţa de recurs se va pronunţa asupra evacuării, atunci, ar trebui să ia în discuţie şi daunele reactualizate în raport de indicele de inflaţie, pe care i le-ar datora reclamanta, pentru elementele componente ale chioşcului, care nu mai pot fi folosite, se constată, că o astfel de cerere, a fost formulată direct în recurs, şi ca atare nu poate fi avută în vedere, în condiţiile în care, aceasta nu a fost concretizată într-o cerere reconvenţională, care să fie examinată în prealabil de instanţa fondului, şi ulterior de instanţa de apel, ştiut fiind, că, în această cale de atac, a recursului, se verifică, temeinicia şi legalitatea soluţiei dată în apel, numai în raport de probele şi cererile existente la dosar, în momentul pronunţării.
Aşa fiind, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. L.I. S.R.L. Bacău, prin reprezentant Ţ.A., împotriva deciziei nr. 451 din 28 iunie 2001 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 13 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4372/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4375/2003. Comercial → |
|---|
