ICCJ. Decizia nr. 4435/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4435/2003
Dosar nr. 1044/2003
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Acţiunea promovată de reclamanta SC I.A.R. SA Braşov împotriva pârâtei U.M. nr. 01835 Bucureşti ce a format obiectul dosarului nr. 4889/2001 al Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, a fost admisă prin sentinţa nr. 7486 din 12 octombrie 2001 a acestui tribunal, care a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 20.905.167.982 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, la plata sumei de 7.391.502.024 lei daune, reprezentând majorări de întârziere percepute de organele fiscale pentru obligaţiile bugetare neachitate la scadenţă şi la plata sumei de 306.611.700 lei cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de pârâtă prin întâmpinarea sa şi care, în baza prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a fost unită cu fondul.
La pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut că, între părţile în proces, s-a încheiat contractul nr. 8/1998 şi actul adiţional nr. 1 din data de 17 martie a aceluiaşi an, cu clauză penală, în baza căruia reclamanta a executat, în beneficiul pârâtei, lucrări de reparaţii şi servicii la produse şi echipamente aeronautice, precum şi reparaţii capitale pentru patru elicoptere I.A.R. – 330, în valoare totală de 68.260.867.944 lei cu T.V.A. Facturile emise pârâtei, aflate la dosarul instanţei de fond, acceptate de pârâtă, nu au fost achitate în termenul de 15 zile prevăzut la art. 31 din contractul bilateral, motivat de pârâtă prin aceea că nu a beneficiat de alocaţii bugetare, fapt apreciat de instanţa de fond ca fiind lipsit de relevanţă pentru reclamantă.
Recursul declarat de pârâtă, împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 813 din 28 mai 2002, a fost modificată în parte hotărârea instanţei de fond, în sensul că a fost înlăturată obligare pârâtei la plata sumei de 7.391.502.024 lei daune şi la plata sumei de 73.915.021 lei cheltuieli de judecată aferente acestei pretenţii, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că suma de 7.391.502.024 lei (compusă din 2.428.806.907 lei majorări la impozitul pe salarii şi 4.962.695.117 lei majorări T.V.A) a fost stinsă prin compensarea operată în baza OUG nr. 151/1999 şi OUG nr. 187/1999.
Împotriva hotărârilor de mai sus, Procurorul General a declarat recurs în anulare în baza art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susţinând că aceste hotărâri sunt vădit netemeinice în aspectul privind penalităţile de întârziere, în sensul că nu a fost indicat temeiul în baza căruia aceste penalităţi au fost stabilite pentru 695 - 698 zile, în loc de aproximativ 300 - 350 de zile, cum se impunea faţă de prevederile contractuale, raportat la prevederile OUG nr. 187/1999 pentru modificarea OUG nr. 151/1999, privind stingerea unor obligaţii bugetare.
Recursul în anulare este întemeiat.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că, în baza art. 31 din contractul încheiat de părţi nr. 8/1998, beneficiarul, U.M. 01835, avea obligaţia de a efectua plata lucrărilor şi serviciilor executate de reclamantă în termen de 15 zile de la data primirii facturilor.
Prin art. 52 din acelaşi contract, părţile au stabilit că depăşirea termenului de plată a facturii cu mai mult de 30 de zile implică plata de către beneficiar a penalităţilor de 0,15% pe zi, calculate din valoarea facturii neachitate, începând cu a 31-a zi.
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de recurs au stabilit cuantumul penalităţilor de întârziere fără să facă verificarea modului de calcul al acestora şi fără să aibă în vedere critica formulată de pârâtă cu privire la acest aspect în recurs.
Pentru administrarea corectă a justiţiei, în baza prevederilor art. 313 C. proc. civ., recursul în anulare se va admite, Decizia instanţei de recurs se va casa şi cauza va fi trimisă acestei instanţe în vederea rejudecării în aspectul privind capătul de cerere referitor la penalităţile de întârziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Casează Decizia nr. 813 din 28 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4432/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4437/2003. Comercial → |
|---|
