CSJ. Decizia nr. 444/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia Nr.444/2003DOSAR Nr.7319/200.
Şedinţa publică din 29 ianuarie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Corpul Gardienilor Publici .Oradea împotriva deciziei nr.341/A-C din 26 iunie 2001 a Curţii de Apel Oradea.
La apelul nominal au lipsit părţile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a referit de către magistratul asistent că recursul este legal timbrat şi că recurentul Corpul Gardienilor Publici Oradea a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care pricina a fost reţinută spre soluţionare.
CURTEA
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la 7 mai 1999, reclamanta G.P.S. Marghita, a chemat în judecată pe pârâtul Corpul Gardienilor Publici Oradea, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 81.393.825 lei cu titlu de daune cauzate prin neasigurarea corespunzătoare a pazei de către angajaţii săi conform obligaţiilor asumate prin contract, la magazia centrală, din care au fost furate bunuri în valoarea precizată în cerere.
Prin sentinţa civilă nr.73/LC din 1 februarie 2001, Tribunalul Bihor Oradea (investit prin hotărâre declinatorie de competenţă) a admis acţiunea în parte şi a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 66.716.250 lei cu titlu de despăgubiri plus 5.558.630 lei cheltuieli de judecată.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de pârâtul Corpul Gardienilor Publici Bihor-Oradea, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr.341 din 26 iunie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut în esenţă, la fel ca prima instanţă, că, în realitate pârâtul nu contestă producerea furtului şi implicit a existenţei prejudiciului, ci numai modul de evaluare al acestuia pe motiv că la stabilirea cuantumului despăgubirilor nu a fost invitat să participe şi un reprezentant al său.
Or, au reţinut instanţele ,chiar în această situaţie dacă pârâtul nu era de acord cu evaluarea prejudiciului, acesta putea să formuleze ulterior încheierii procesului verbal, obiecţiuni prin care să ceară reevaluarea bunurilor furate, fie să ceară pe parcursul procesului completarea probelor cu o expertiză contabilă şi nu să conteste, fără nici o probă, datele stabilite de comisia de evaluare prin procesul verbal menţionat.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul Corpul Gardienilor Publici Bihor-Oradea, susţinând că, faţă de dispoziţiile art.VI din contract, prin care se prevede în mod expres cine şi cum stabileşte prejudiciul, în cauză, greşit instanţele au dat eficienţă constatărilor din procesul verbal din 20 mai 1998, care este un act unilateral, şi deci nu poate produce nici un efect în lipsa participării reprezentantului său.
Mai susţine pârâtul că, în considerarea art.11 lit.b din contract, a trimis un reprezentant la sediul reclamantei pentru a participa la evaluarea pagubelor, însă în momentul în care s-a prezentat pentru întocmirea procesului verbal, aceasta i-a comunicat că prejudiciul a fost stabilit, ceea ce denotă reaua credinţă a acesteia în relaţiile cu recurentul.
În concluzie, susţine recurentul, că în mod greşit a fost obligat la plata despăgubirilor, în baza unei liste de inventar întocmită unilateral de către reclamantă, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor şi pe fond respingerea acţiunii.
Recursul declarat de pârât nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar rezultă că părţile au stabilit, potrivit prevederilor coroborate ale art.10 şi 11 din contractul de prestări servicii, pază şi ordine, condiţiile în care poate fi angajată răspunderea pârâtului pentru neexecutarea corespunzătoare a obligaţiilor asumate care au generat pagube în patrimoniul beneficiarului, stabilind totodată modalitatea prin care va fi evaluat prejudiciul, în care sens se va numi o comisie formată din specialişti de la ambele părţi contractante, care va întocmi un proces verbal din care să rezulte întinderea prejudiciului pornind de la valoarea la care au fost înregistrate bunurile păzite.
Este adevărat că în speţă, din examinarea procesului verbal din 20 mai 1998, rezultă că la întocmirea acestuia (prin care s-au constatat diferenţe în minus conform listelor de inventar în valoare de 66.716.250 lei) nu a participat nici un reprezentant al pârâtului, însă această situaţie nu este de natură a infirma realitatea constatărilor comisiei, din moment ce pârâtul, deşi putea, nu a cerut ulterior încheierii actului o nouă inventariere la care să participe şi reprezentantul său.
Pe de altă parte dacă pârâtul considera că prejudiciul nu a existat sau a fost supraevaluat, putea să ceară instanţei ca pe calea expertizei judiciare să se facă o nouă evaluare a bunurilor care au fost sustrase, în raport cu valoarea de inventar a acestora.
Or, neprocedând aşa, se constată că într-adevăr pârâtul a dat dovadă de pasivitate, mulţumindu-se aşa cum bine au reţinut instanţele să conteste cuantumul prejudiciului, fără a propune probe în vederea stabilirii cât mai exacte a întinderii acestuia.
Pe de altă parte, se constată că pârâtul nu produce nici o probă care să ateste, aşa cum susţine, că s-ar fi prezentat printr-un reprezentant al său la sediul reclamantei în vederea întocmirii procesului verbal şi că aceasta ar fi refuzat să facă o nouă evaluare a pagubelor în prezenţa sa, pe motiv că deja s-a stabilit prejudiciul.
De altfel, prin adresa nr.31 din 7 ianuarie 2003 (fila 10 recurs) pârâtul recunoaşte integral debitul constatat prin sentinţa civilă nr.73/2001, precizând că deja a achitat din acesta suma de 10.000.000 lei cu ordinul de plată nr.130/27 mai 2002, ceea ce demonstrează că, în realitate toate apărările sale sunt făcute pro cauza.
Aşa fiind, recursul pârâtului urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Corpul Gardienilor Publici Oradea împotriva deciziei nr.341/A/C din 26 iunie 2001 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4439/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4441/2003. Comercial → |
|---|
