ICCJ. Decizia nr. 4437/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4437/2003
Dosar nr. 6001/2001
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 891 din 12 decembrie 2000 Tribunalul Vâlcea a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul MUZEUL JUDEŢEAN Vâlcea împotriva pârâtei S.C. T. S.R.L. Rm.Vâlcea prin care solicita ca pârâta să fie obligată să-i plătească 83.690.432 lei cu titlu de daune calculate pe perioada februarie 1996 – decembrie 1998.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul în baza înscrisurilor de la dosarul cauzei şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de închiriere – a unui teren în suprafaţă de 60 mp, cu o chirie de 60 lei mp/zi – înregistrat sub nr. 123 din 4 februarie 1994.
La expirarea perioadei de locaţie reclamantul a organizat mai multe licitaţii pentru terenul respectiv; la unele din acestea participând şi pârâta însă neobţinându-se un preţ mai mare oferta nu a fost adjudecată nici de pârâtă nici de ceilalţi participanţi.
În toată această perioadă şi ulterior pârâta a continuat să folosească terenul, a achitat chiria iniţială iar reclamantul a acceptat această chirie.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 252 din 23 aprilie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercial şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 2013/2001.
Împotriva acestei ultime hotărâri reclamantul – MUZEUL JUDEŢEAN Vâlcea a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Se susţine în esenţă, că prin soluţia adoptată Curtea de Apel Piteşti a dat o greşită interpretare clauzelor art. 10 Cap. V din contractul nr. 123/1994 şi totodată a înlăturat nejustificat dispoziţiile art. 1084 C. civ. invocate de recurentă în motivarea apelului, text de lege susţinut şi de expertiza efectuată în cauză.
Criticile sunt neîntemeiate iar recursul se va respinge pentru considerentele ce urmează.
Conform art. 969 C. civ. „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante".
Din conţinutul contractul 123/1994 rezultă (art. 2 Cap. II) că chiria a fost stabilită la 60 lei mp/zi. De asemenea s-au stabilit penalităţi de întârziere de 30 %/zi art. 4 pct. 4 Cap. III.
Din probele dosarului rezultă aşa cum corect au reţinut instanţele că după expirarea perioadei de închiriere pârâta a continuat să folosească terenul, a plătit ratele chiriei la termen situaţie acceptată de reclamantă, în cauză operând tacita relocaţiune.
Este adevărat că aşa cum susţine recurenta art. 10 Cap. V din contract conţine o clauză potrivit căreia, în cazul modificării drastice a cursului leului, a tarifelor pentru chirie se va proceda la modificarea corespunzătoare a chiriei.
Numai că între părţi fiind încheiat un contract a cărui valabilitate s-a prelungit în condiţiile arătate anterior, majorarea chiriei trebuia negociată, lucru care în cauză nu s-a realizat.
Este adevărat că de la data stabilirii chiriei până la eliberarea spaţiului procesula inflaţionist a continuat dar faţă de nerealizarea unei astfel de negocieri mau mult, reclamanta recurentă a continuat să încaseze chiria iniţială, singura cale de urmat era aceea de a iniţia rezilierea contractului uzând de clauza cuprinsă sub art. 12 cap. VI al acestuia şi nu să introducă acţiunea prin care să solicite chiria majorată, actualizată şi penalităţi, deoarece satisfacerea unei asemenea cereri ar duce la încălcarea principiului libertăţii contractuale. Nedatorând chiria majorată şi plata fiind făcută la termen reclamanta recurentă nu este îndreptăţită nici la actualizarea sumelor şi nici la penalităţi. Invocarea prevederilor art. 1084 C. civ. fiind fără suport şi eronată în speţă.
În concluzie justificat instanţa de apel a considerat temeinicia şi legală sentinţa Tribunalului prin care s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului. Cu atât mai mult concluziile expertizei nu pot fi substituite dispoziţiilor art. 969 C. civ., respectiv clauzelor contractului încheiat de părţi.
Faţă de cele ce preced, Curtea:
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul MUZEUL JUDEŢEAN VÂLCEA - Rm.Vâlcea, împotriva deciziei nr. 252/A-C din 23 aprilie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 18 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4435/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4439/2003. Comercial → |
|---|
