ICCJ. Decizia nr. 4448/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4448/2003
Dosar nr. 554/2002
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2003
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C. T. S.A. Bucureşti, sucursala E. Iaşi, a acţionat în judecată pe pârâtul G.Ş. C.B. IAŞI pentru obligarea acestuia la plata sumei de 192.169.870 lei reprezentând majorări de întârziere cu cheltuieli de judecată.
În motivarea pretenţiilor sale reclamanta a susţinut că în baza relaţiilor comerciale de furnizare şi utilizare energie termică a livrat pârâtei căldura necesară încălzirii imobilului din Iaşi dar că această pârâtă a efectuat plăţi cu întârziere ceea ce a determinat-o să iniţieze o acţiune în justiţie.
Tribunalul Iaşi prin sentinţa nr. 324 din 22 februarie 2001 a respins ca nefondată acţiunea cu motivarea că pârâtul nu a beneficiat de fondurile băneşti necesare spre a putea desfăşura în condiţii bune procesul instructiv – educativ al elevilor din această unitate şcolară astfel încât sunt incidente prevederile art. 1082 C. civ. care prevede că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligaţiei sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credinţă din partea-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină care nu-i poate fi imputabilă.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a fost respins de Curtea de Apel Iaşi prin Decizia nr. 454 din 17 decembrie 2001. La pronunţarea acestei hotărâri instanţa de apel a avut în vedere concluziile expertizei tehnice care, coroborate cu actele şi lucrările dosarului, au confirmat împrejurarea că de la bugetul local au fost primite sume insuficiente şi cu mare întârziere ceea ce constituie o cauză străină de voinţa pârâtei şi care nu-i poate fi imputabilă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs şi a solicitat desfiinţarea ei ca fiind netemeinică şi nelegală întrucât:
- în mod nejustificat instanţa de apel nu a ţinut seama de faptul că expertul a precizat că majorările de întârziere sunt datorate de pârâtă;
- reclamanta datorită neprimirii contravalorii energiei furnizate a fost obligată pentru continuarea activităţii sale să contracteze credite în lei şi valută şi să suporte dobânzi penalizatoare;
- instanţa de apel nu a ţinut seama de faptul că la încheierea contractului bilateral pârâta cunoştea posibilităţile sale de plată şi consecinţele nerespectării scadenţelor convenite iar instanţa de apel trebuia să o oblige la plată pe pârâtă în baza art. 969 C. civ. iar nu să-i aplice prevederile art. 1082 C. civ.
HG nr. 425/1994 nu exceptează de la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi unităţile bugetare.
Recursul pârâtei este întemeiat potrivit celor ce se vor arăta în continuare.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că între părţile în proces s-a încheiat pentru anul 1999 contractul de furnizare de energie termică nr. 42 pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 1998.
Potrivit art. 22 alin. (1) din acest contract pentru neachitarea facturii în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia la beneficiar, se va percepe o majorare a valorii facturii de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere cu începere din prima zi a înregistrării şi până la plată.
Cum situaţia majorărilor la facturile de energie termică a fost confirmată şi de expertiza tehnică efectuată în apel urmează ca pentru neplata în termen a facturilor emise de reclamantă să fie stabilită obligaţia de plată a majorărilor în sarcina pârâtei. Aserţiunile privind neexecutarea fără rea credinţă de către pârât a obligaţiilor de plată nu poate constitui motiv de scutire a pârâtei de la obligaţia sa de plată.
Clauza penală fiind convenţia accesorie a părţilor, obligatorie şi cu caracter sancţionator pentru partea ce nu-şi execută obligaţiile contractuale, urmează a se admite recursul reclamantei împotriva deciziei atacate. Această decizie va fi modificată, se va admite apelul reclamantei iar în baza dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ. sentinţa se va schimba în tot în sensul că pârâta va fi obligată la plata majorărilor de întârziere cu cheltuieli de judecată aferente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. T. S.A., sucursala E. Iaşi, împotriva deciziei nr. 454 din 17 decembrie 2001 a Curţii de Apel Iaşi.
Modifică Decizia recurată, admite apelul reclamantei şi schimbă în tot sentinţa nr. 324/E din 22 februarie 2001 în sensul că obligă pârâta la plata sumelor de 192.169.870 lei majorări de întârziere şi 11.581.795 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4444/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4449/2003. Comercial → |
|---|
