ICCJ. Decizia nr. 4454/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4454/2003
Dosar nr. 328/2003
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C. M.V. SRL Bucureşti a chemat în faţa Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României pe pârâta S.C. R.P. SRL Râmnicu Sărat solicitând prin acţiunea sa astfel cum a fost modificată să se constate încetarea de drept a contractului de comodat încheiat la 1 noiembrie 1999 între părţi şi obligarea pârâtei la restituirea unor bunuri, proprietatea reclamantei împrumutate pârâtei în baza acestui contract.
Prin întâmpinare şi cerere reconvenţională pârâta a solicitat să se respingă acţiunea reclamantei, să se constate că între părţi s-a încheiat un contract principal de lohn, un contract de comision pentru producţie de export şi un contract de comodat. A solicitat ca reclamanta să fie obligată la plata sumei de 40.186.700 LIT şi 4.186 DM contravaloare marfă, cu dobânzi şi să se instituie un drept de retenţie asupra utilajelor proprietatea reclamantei până la achitarea integrală a debitelor, cu cheltuieli de judecată.
Urmare judecării acţiunii în anulare formulată de reclamanta S.C. M.V. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 316 din 7 iunie 2002 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României prin care s-a respins acţiunea reclamantei împotriva pârâtei S.C. R.P. SRL Râmnicu Vâlcea şi s-a admis cererea reconvenţională a pârâtei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia V comercială, a respins ca nefondată această acţiune, prin Decizia nr. 1500 din 19 noiembrie 2002.
Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că în contractul de comodat încheiat între părţile în proces la 1 noiembrie 1999 a fost prevăzută clauza potrivit cu care în cazul apariţiei unor litigii părţile vor încerca soluţionarea lor pe cale amiabilă şi în caz de nereuşită se vor adresa Tribunalului Arbitral. Contractul încheiat între părţi a avut ca dată limită 31 decembrie 2000 fiind ulterior prelungit tacit.
Împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta şi a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a deciziei 1500/2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia V comercială, în sensul admiterii acţiunii în anulare şi pe cale de consecinţă obligarea pârâtei S.C. R.P. SRL Râmnicu Sărat la restituirea unui număr de 61 de utilaje profesionale pentru confecţii împrumutate în baza contractului de comodat din 1 noiembrie 1999.
A solicitat totodată să se respingă cererea reconvenţională a pârâtei ca neîntemeiată.
În susţinerea cererii sale, recurenta a invocat în drept prevederile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi ale art. 366 alin. (2) din legea procedurală pentru următoarele considerente:
- interpretarea greşită de către instanţă a actului juridic dedus judecăţii ceea ce a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
a) în acest sens a susţinut că în faţa Tribunalului arbitral şi ulterior în faţa instanţei judecătoreşti competente să soluţioneze acţiunea în anulare reclamanta a invocat excepţia inadmisibilităţii soluţionării cererii reconvenţionale formulată de pârâtă în aceeaşi cauză cu acţiunea principală, motivat de aceea că pretenţiile din cererea reconvenţională nu rezultă din acelaşi raport juridic dedus judecăţii prin acţiunea principală. De această excepţie instanţa investită cu acţiunea în anulare nu a ţinut cont.
S-a subliniat în fundamentarea acestei critici că reclamanta nu a invocat necompetenţa materială a Tribunalului arbitral ci imposibilitatea soluţionării a celor două acţiuni în cadrul aceleiaşi cauze, situaţie de care nu a ţinut seama Curtea de Apel Bucureşti cu ocazia judecării acţiunii în anulare motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
b) a mai susţinut recurenta că interpretarea greşită a celor două acte juridice deduse judecăţii rezultă şi din faptul că între părţi s-a încheiat acel contract numit nr. 25 din 1 noiembrie 1999 ce reprezintă convenţia loc referitoare la folosinţa maşinilor împrumutate şi contractul de comodat încheiat tot de acestea.
- hotărârea este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greşită a legii, împrejurare ce rezultă din aceea că s-au încălcat dispoziţiile art. 969, art. 970 şi art. 1145 precum şi Titlul X din Cartea a III-a a Codului civil referitoare la comodat precum şi dispoziţiile art. 364-366 C. proc. civ.
S-a susţinut de către recurentă că hotărârea Curţii de Apel este lipsită de temei legal întrucât constituie premisa unei îmbogăţiri fără justă cauză întrucât sumele solicitate de S.C. R.P. SRL reprezintă contravaloarea unor bunuri necorespunzătoare calitativ, ceea ce constituie motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
- instanţa nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. S-a invocat astfel că nu s-a pronunţat asupra notelor de debit şi notificărilor transmise pârâtei şi asupra dovezii privind plata diminuată a facturilor.
S-a mai susţinut de către recurenta că aceste înscrisuri dovedesc netemeinicia pretenţiilor invocate de pârâtă pe calea cererii reconvenţionale determinând implicit netemeinicia sentinţei arbitrale iar ignorarea acestora de către Curtea de Apel Bucureşti constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Recursul reclamantei este nefondat şi urmează a se respinge cu această menţiune.
Primul motiv de recurs acela potrivit cu care era inadmisibilă judecarea cererii reconvenţionale în aceeaşi cauză cu acţiunea principală, a fost analizat şi ca motiv al acţiunii în anulare.
Curtea de Apel a reţinut corect că Tribunalul Arbitral nu era ţinut de a nu judeca împreună atât acţiunea cât şi cererea reconvenţională întrucât între contractele încheiate de părţi la 1 noiembrie 1999 exista o strânsă legătură, contractul de comodat fiind încheiat în baza şi în vederea executării contractului de lohn.
Critica potrivit cu care prin admiterea cererii reconvenţionale reprezintă o îmbunătăţire fără justă cauză nu este întemeiată.
La încheierea contractelor ce au stat la baza relaţiei lor contractuale, părţile au stabilit prin aceste contracte obligaţiile lor reciproce, modul de îndeplinire a acestora şi la judecarea cauzei în faţa Tribunalului Arbitral au fost analizate detaliat, încât nu se poate reţine că susţinerea recurentei că sumele solicitate de S.C. R.P. SRL reprezintă contravaloarea unor produse necorespunzătoare calitativ se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care să determine modificarea hotărârii recurate.
Nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. nici cele susţinute de recurentă vizând neluarea în analiză a notelor de debit şi notificărilor transmise de aceasta pârâtei.
În mod corect Curtea de Apel Bucureşti investită cu soluţionarea acţiunii în anulare a respins cererea reclamantei, deoarece din analiza tuturor actelor şi lucrărilor dosarului, nu s-a dovedit că hotărârea arbitrală pronunţată în cauză a încălcat prevederile cuprinse în art. 364 pct. a) – i) C. proc. civ., care să justifice atare anulare.
În consecinţă, recursul reclamantei este nefondat şi se va respinge cu această menţiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. M.V. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1500 din data de 19 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-acomercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4453/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4456/2003. Comercial → |
|---|
