ICCJ. Decizia nr. 4458/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4458/2003
Dosar nr. 1133/2002
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2003
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Constanţa, secţia comercială, prin sentinţa nr. 361/MF din 20 decembrie 2000 a admis acţiunea reclamantei S.C. S.C.M. Constanţa împotriva pârâtei S.C. C. S.A. Bucureşti dispunând obligarea pârâtei la plata sumei de 80.000 USD sau echivalentul în lei la cursul leu – dolar la momentul executării cu titlu de plată nedatorată şi la plata sumei de 42.819.000 lei cheltuieli de judecată. S-a luat act de renunţarea reclamantei privind judecarea capătului de cerere reprezentând penalităţi de întârziere.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că între părţile în proces s-a încheiat „minuta" din 30 septembrie 1998 în baza căreia au hotărât stingerea litigiului dintre ele prin obligarea pârâtei la plata cotei părţi din valoarea reparaţiei navei, eşalonată în patru rate.
Împotriva acestei hotărâri pârâta a declarat apel şi a susţinut că „minuta" încheiată de părţi este de natură comercială, context în care drepturile şi obligaţiile părţilor sunt supuse termenului de prescripţie de un an, că în cauză nu operează o novaţie nefiind îndeplinite cerinţele art. 1130 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 51/MF din 31 mai 2001 Curtea de apel Constanţa, secţia comercială, a respins ca nefondat apelul pârâtei şi a obligat-o să-i plătească reclamantei suma de 22.953.600 lei cheltuieli de judecată.
Această instanţă a reţinut la pronunţarea hotărârii de mai sus că în baza contractului nr. 10017 din 27 iunie 1990 reclamanta a închiriat un vas fără echipaj de la pârâtă, părţile obligându-se în solidar să suporte contravaloarea reparaţiilor executate.
În contra acestei din urmă hotărâri pârâta a declarat recurs susţinând că este netemeinică şi nelegală iar recursul acesteia a fost respins ca nefondat de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 2050 din 20 martie 2001.
Împotriva acestei ultime hotărâri a formulat contestaţie în anulare S.C. C. S.A. Bucureşti susţinând că Decizia este netemeinică şi nelegală şi că situaţia sa financiară dificilă este accentuată de atitudinea intimatei S.C. C.S.M.
În motivarea contestaţiei în anulare, S.C. C. S.A. Bucureşti a susţinut că instanţa de recurs a omis să se refere la acea parte din Decizia recurată care afirmă că ambarcaţiunea în litigiu nu ar fi vas şi de aceea i se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani.
A mai susţinut contestatoarea că prin Decizia recurată s-a omis să se analizeze motivarea că minuta încheiată între părţi nu este novaţie, avându-şi izvorul – cauza în contractul economic de navlosire încheiat între părţi.
Aceste omisiuni – a susţinut recurenta – sunt motive de a se aprecia că hotărârea atacată cu contestaţie în anulare este netemeinică şi nelegală.
A solicitat de asemenea suspendarea executării hotărârilor pronunţate în cauză până la judecarea contestaţiei în anulare, invocând în drept prevederile art. 3191 raportat la art. 403 C. proc. civ.
Prin încheierea din 17 mai 2002 cererea de suspendare a executării a fost respinsă de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială.
Contestatoarea a solicitat să fie admisă cererea sa în temeiul art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmăreşte anularea unei hotărâri definitive dacă la pronunţarea ei nu s-au observat neregularităţile actelor de procedură s-au cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Aşadar nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de codul de procedură civilă la art. 317.
Din examinarea cererii contestatoarei nu sunt îndeplinite nici condiţiile art. 318 C. proc. civ.
Prevederea cuprinsă în art. 318 C. proc. civ. potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greşeli materiale, se referă la greşeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii recursului, cu respingerea greşită a unui recurs tardiv, anularea greşită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Aşadar greşelile instanţelor de recurs care pot deschide calea contestaţiei în anulare sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
În cazul în care contestaţia în anulare priveşte şi omisiunea examinării unui motiv de casare, aceasta nu înseamnă că pot fi repuse în discuţie pe această cale motivele de casare care au format obiect de cercetare pentru instanţa de recurs, chiar dacă soluţia pronunţată ar fi rezultatul unei greşite aprecieri a probelor sau aplicării legii.
Contestaţia în anulare nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar şi greşite, date în recurs, întrucât este ţinută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege şi nu poate să conducă la examinarea justeţei soluţiei pronunţate.
Este de reţinut că toate motivele de recurs, chiar dacă nu au fost examinate pe puncte aşa cum le-a formulat contestatoarea, îşi găsesc tratarea detaliată, grupat, în considerentele hotărârii atacate.
În aceste împrejurări, afirmaţia pârâtei contestatoare referitoare la neexaminarea unor motive de casare de către instanţa de recurs, nu este întemeiată.
Chiar dacă contestatoarea consideră că soluţia la care s-a oprit instanţa de recurs ar cuprinde greşeli de judecată pe fond, acestea nu pot fi corectate pe calea procesuală a contestaţiei în anulare, care este o cale de retractare şi nu de reformare a soluţiei astfel atacate.
În consecinţă, nefiind îndeplinite prevederile art. 317 şi art.318 C. proc. civ., contestaţia în anulare de faţă urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată contestaţia în anulare formulată de S.C. C. S.A. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 2050 din 20 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Obligă contestatoarea la plata de cheltuieli de judecată de 14.000.000 lei către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi18 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4456/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 447/2003. Comercial → |
|---|
