ICCJ. Decizia nr. 4493/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4493/2003
Dosar nr. 1508/2002
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Tulcea prin sentinţa civilă nr. 19 din 6 ianuarie 2000 a admis acţiunea reclamantei S.C. C. S.A. Tulcea şi a obligat pârâta S.C. G. SRL Bucureşti la plata sumei de 5.951.735 lei cu titlu de preţ şi de 6.095.229 lei dobândă şi de 1.023.756 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că reclamanta i-a livrat pârâtei grâu în baza acordului de voinţă dintre părţi, că pârâta nu a achitat integral preţul mărfii livrate, astfel că îi datorează reclamantei atât diferenţa de preţ neachitată cât şi dobândă în temeiul art. 43 C. com.
Prin Decizia civilă nr. 503 din 29 iunie 2000 Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondat (nemotivat) apelul declarat de pârâta S.C. G. SRL Bucureşti împotriva acestei sentinţe, reţinând că motivarea sentinţei atacate a fost primită de pârâtă la 5 aprilie 2000 şi că până la 29 iunie 2000 când a fost soluţionat apelul acesta nu a fost motivat, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 2881 C. proc. civ., conform OG nr. 13 din 19 ianuarie 1998, deci apelul a fost respins ca nemotivat.
Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia civilă nr. 5880 din 24 octombrie 2001 a admis recursul pârâtei, a casat Decizia instanţei de apel şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut că pentru termenul din 29 iunie 2000 când s-a judecat apelul, pârâta a fost citată greşit, la vechiul sediu al acesteia.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, după rejudecare prin Decizia nr. 35 din 11 aprilie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 19 din 6 ianuarie 2000 a Tribunalului Tulcea.
Împotriva menţionatei decizii, pârâta S.C. G. SRL Brăila a declarat recurs în termen legal, în temeiul art. 304 pct. 3, 7 şi 10 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În criticile formulate recurenta pârâtă susţine în esenţă că:
- hotătârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, în raport de dispoziţiile art. 5 C. proc. civ.; având în vedere schimbarea sediului său social şi că procedura de citare a fost viciată, încălcându-i-se astfel şi dreptul la apărare – art. 304 pct. 3 C. proc. civ.;
- Decizia din apel nu a fost motivată în fapt şi în drept, aspect ce nu permite instanţei supreme efectuarea unui control judiciar – art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
- instanţa nu s-a pronunţat asupra probelor administrate în cauză, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Curtea examinând susţinerile ce se fac în recurs, în raport de probatoriile administrate în cauză şi de dispoziţiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea deciziei recurate, în speţă nefiind întrunită nici una din situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Referitor la primul motiv de recurs formulat de pârâtă, în sensul că Decizia atacată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă teritorial în raport de dispoziţiile art. 5 C. proc. civ. se constată că acesta nu este întemeiat.
Potrivit art. 10 alin. (4) din acelaşi cod, reclamanta în afară de instanţa domiciliului pârâtei, avea alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, instanţa locului unde obligaţia comercială a luat naştere sau aceea a locului plăţii.
În raport de dispoziţiile menţionate, instanţa de fond a fost competentă să soluţioneze cererea reclamantei.
Pentru termenul din 11 aprilie 2002 când a fost soluţionat apelul, procedura de citare cu recurenta pârâtă a fost legal îndeplinită la sediul menţionat de aceasta prin adresa de la dosar 1254/2000, fără să depună acte doveditoare.
Împrejurarea că recurenta şi-a schimbat ulterior sediul, astfel cum rezultă şi din cererea de recurs, nu este relevantă.
Potrivit art. 98 C. proc. civ. schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiţia prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea domiciliului.
Cum recurenta pârâtă nu s-a conformat dispoziţiilor menţionate nu poate fi reţinută nici critica acesteia potrivit căreia apelul a fost soluţionat cu lipsă de procedură şi cu încălcarea dreptului său la apărare.
Potrivit prevederilor art. 288 alin. (1) C. proc. civ., modificat şi completat prin OG nr. 13/1998, după comunicarea motivării hotărârii potrivit art. 288, părţile vor motiva apelul în fapt şi că în drept, într-un termen de 15 zile de la comunicare.
În speţă, prin Decizia nr. 5880 din 24 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei nr. 503 din 29 iunie 2000 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, decizie care a fost casată şi trimisă cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe pentru greşita citare a pârâtei la vechea adresă şi necomunicarea considerentelor hotărârii instanţei de fond la noul sediu.
Cum recurenta pârâtă S.C. G. SRL Brăilă nu şi-a motivat apelul în toată această perioadă de timp, 20 iulie 2000 data la care a declarat primul recurs, când a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei de fond şi 11 aprilie 2002 când a fost soluţionat apelul, în mod corect Curtea de Apel Constanţa i-a respins apelul pentru nemotivare.
Ori faţă de această situaţie, controlul judiciar al instanţei supreme asupra deciziei recurate vizează numai aspectul nemotivării apelului, nu şi celelalte probleme de fond pe care în realitate le pune în discuţie recurenta pârâtă, legate de probele administrate şi de starea de fapt la care se referă litigiul.
Cum hotărârea instanţei de apel este temeinică şi legală, Curtea urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. G. SRL Brăila împotriva deciziei nr. 35 din 11 aprilie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4490/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4494/2003. Comercial → |
|---|
