ICCJ. Decizia nr. 4637/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4637/2003
Dosar nr. 52/2002
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 15 noiembrie 1999 reclamanta S.C. A. S.A. Ploieşti a chemat în judecată pe pârâta C.C. Sighişoara pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 2.998.009 lei cu titlu de penalităţi, majorată ulterior până la suma de 16.620.368 lei.
Judecătoria Sighişoara prin sentinţa civilă nr. 1444 din 28 aprilie 2000 declină competenţa materială de soluţionare a pricinii la Tribunalul Mureş.
Tribunalul Mureş prin sentinţa civilă nr. 1602 din 24 ianuarie 2000 a admis acţiunea reprecizată reclamantei şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 1.191.912 lei cu titlu de preţ actualizat şi suma de 2.298.009 lei cu titlu de penalităţi contractuale de întârziere plus suma de 410.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că datorită plăţii cu întârziere a preţului produselor livrate de reclamantă i s-a produs acesteia un prejudiciu de 1.191.912 lei reprezentând actualizarea preţului încasat cu întârziere, iar penalităţile sunt datorate de pârâtă în raport de neachitarea facturii nr. 77558 din 16 septembrie 1997 – conform art. 8 din contractul de vânzare – cumpărare nr. 225 din 11 septembrie 1997 – încheiat între părţi.
Apelul declarat de pârâta F. Târgu-Mureş împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, care, prin Decizia nr. 463 R din 5 noiembrie 2001, admite, în parte, acţiunea şi obligă pe pârâtă să plătească reclamantei numai suma de 177.173 lei penalităţi de întârziere în plată şi respinge, ca prescrise şi nefondate restul pretenţiilor.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat şi timbrat reclamanta S.C. A. S.A. Ploieşti criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă că prescripţia dreptului la acţiune în ceea ce priveşte actualizarea preţului cu indicele inflaţiei este fondat doar pentru factura nr. 83598 din 23 octombrie 1996 şi nu pentru facturile nr. 77658 din 16 noiembrie 1997 şi 4140 din 23 ianuarie 1998 faţă de ultima reprecizare de acţiune din 24 octombrie 2000, astfel că pârâta îi datorează suma de 679.869 lei conform anexei 2 la recurs.
Recurenta critică hotărârea şi sub aspectul că instanţa, a precizat că în speţă operează răspunderea prevăzută de art. 43 C. com. şi nu de C. civ. şi că reclamanta nu a cerut aceste dobânzi prin acţiune iar în apelul „pe calea de atac a debitoarei"- nu se mai poate schimba temeiul juridic al răspunderii contractuale.
În consecinţă, recurenta fără a preciza motivele de recurs, în drept, admiterea recursului, aşa cum a fost formulat şi motivat, casarea ambelor hotărâri iar pe fond obligarea pârâtei la plata sumei de 2.357.042 lei.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei rezultă că instanţa de apel în mod corect a apreciat actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală, care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Astfel, instanţa de apel a soluţionat corect cererea privind penalităţile contractuale de întârziere la factura nr. 77658 din 16 septembrie 1997 fiind obligată intimata – pârâtă la plata sumei de 177.173 lei – conform calculului efectuat de reclamanta – recurentă, aspect însuşit de aceasta prin recursul declarat, prin încorporarea ei în totalul pretenţiilor în sumă de 2.357.042 lei solicitată în finalul recursului pe care l-a formulat.
De asemenea nici critica recurentei – reclamante că nu i s-a acordat suma de 679.869 lei actualizarea preţului cu indicele de inflaţie – calculate conform anexei 2 la factura nr. 4140 din 23 ianuarie 1998 doar pentru suma de 8.867.689 lei, achitată cu întârziere – nu este întemeiată şi va fi respinsă, întrucât, aşa cum în mod judicios a constatat instanţa de apel, aceste pretenţii nu pot fi solicitate în apel, pe calea de atac a debitoarei pârâte – motiv pentru care acest capăt de cerere a fost respins.
În consecinţă, pentru cele ce preced, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. Ploieşti împotriva deciziei nr. 463 din 5 noiembrie 2001 a Curţii de apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4636/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4638/2003. Comercial → |
|---|
