CSJ. Decizia nr. 620/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 620/2003
Dosar nr. 5170/2001
Şedinţa publică din 5 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 456 din 21 septembrie 2000, a respins, ca nefondată, acţiunea introdusă de reclamanta SC L.R. SRL Botoşani împotriva SC L.V. SA Botoşani şi Consiliul Local Botoşani, prin primar.
S-a reţinut că, la data de 13 septembrie 1996, reclamanta a încheiat cu Regia Autonomă municipală contractul de încheiere nr. 576/1996, pentru o suprafaţă de 5 mp necesară desfăşurării activităţii de birouri, termenul de închiriere fiind de 3 ani.
Prin Hotărârea nr. 83/1998 a Consiliului Local al municipiului Botoşani, Regia Autonomă municipală a fost divizată în 5 societăţi comerciale, iar spaţiul în litigiu a fost preluat şi înscris în capitalul social al pârâtei SC L.V. SA.
Acţiunea prin care se solicita obligarea pârâtelor să încheie contract de vânzare-cumpărare pentru spaţiul închiriat, în temeiul Legii nr. 389/1996, modificată prin HG nr. 505/1998, a fost respinsă, cu motivarea că sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a HG nr. 505/1998, spaţiul comercial solicitat a fi cumpărat de reclamantă, fiind situat în zona de protecţie a monumentelor istorice la poziţia 07 B 073.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Suceava, care, prin Decizia civilă nr. 147 din 29 martie 2001, a considerat că, faţă de actele dosarului şi de dispoziţiile art. 2 din Normele metodologice de aplicare a HG nr. 505/1998, nu poate face obiectul vânzării-cumpărării.
Apărarea reclamantei întemeiată pe Ordinul Ministerului Culturii şi Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului nr. 589/1992 a fost respinsă, ca nerelevantă, faţă de lista monumentelor istorice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC L.R. SRL Botoşani, care, fără să invoce vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., a susţinut că, prin soluţia pronunţată, a fost încălcată legea şi s-a întemeiat pe o greşită apreciere a probelor, deoarece Ordinul 589/1992 prevedea imperativ că delimitarea zonelor de protecţie a monumentelor istorice se face pe baza unor studii de specialitate (art. 2), ceea ce nu s-a întâmplat în speţă, legalizându-se o nelegalitate.
Se consideră de recurentă că, din moment ce spaţiul este construit din fondul statului şi se află în administrarea consiliului local sau al unor societăţi comerciale, sunt îndeplinite condiţiile de cumpărare, în temeiul HG nr. 505/1998.
Se mai susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere prin care se solicita scoaterea spaţiului în litigiu din capitalul social al pârâtei.
Recursul este nefondat.
Din expunerea în fapt a criticilor aduse hotărârii pronunţate în apel, se constată că acestea se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 11 C. proc. civ., texte care nu sunt însă incidente în cauză din următoarele motive.
Cererea pe care recurenta, beneficiară a folosinţei spaţiului în litigiu, a făcut-o către Consiliul Local Botoşani şi SC L.V. SA Botoşani la 23 septembrie 1998 (dosar fond) s-a întemeiat pe dispoziţiile HG. nr. 389/1996, modificată prin HG nr. 505/1998.
Potrivit art. 1 din HG nr. 505/1998, se vând persoanelor fizice şi juridice spaţiile comerciale pe care le folosesc în baza unui contract de închiriere (situaţia din speţă) dacă sunt construite din fondurile statului şi dacă se află în administrarea consiliilor locale şi a regiilor autonome de interes local de sub autoritatea acestora.
Deci, concluzia care se desprinde din conţinutul textului este îndeplinirea cumulativă a condiţiilor menţionate pentru a opera vânzarea.
În cauza de faţă nu operează, însă, decât una din condiţiile cerute de lege, şi anume, că spaţiul este construit din fondul de stat, deoarece la data formulării cererii de cumpărare a spaţiului, 23 septembrie 1998, acesta nu mai îndeplinea cea de a doua condiţie cumulativă, respectiv, existenţa acestuia în administrarea consiliului local sau al regiilor de interes local aflate în subordinea acestuia.
Scoaterea spaţiului din administrarea celor două unităţi şi trecerea acestuia în capitalul social al pârâtei SC L.V. SA, s-a făcut în urma Hotărârii Consiliului Local al municipiului Botoşani din 4 iunie 1998, privind reorganizarea Regiei Autonome municipale Botoşani, cu care recurenta avea încheiat contractul de închiriere.
Cu alte cuvinte, la data când s-a manifestat voinţa recurentei de a cumpăra spaţiul, acesta se află în patrimoniul unei societăţi comerciale, care nu este sub autoritatea consiliului local şi care nu poate fi obligată să-şi vândă un bun ce constituie capital social cu care a contribuit la crearea societăţii, situaţie care nu este reglementată de HG nr. 505/1998.
Că recurenta a fost conştientă de acest impediment legal, rezidă în cererea formulată de aceasta ulterior (dosar fond) prin care completează acţiunea, în sensul obligării pârâtelor şi Camerei de Comerţ Botoşani de a scoate spaţiul comercial în litigiu din patrimoniul SC L.V. SA, singura modalitate prin care s-ar fi putut discuta aplicarea art. 1 din HG nr. 505/1998, dar această situaţie nu putea fi rezolvată în cadrul unui litigiu comercial, cum corect s-a arătat de instanţa de apel.
Faţă de cele arătate, se constată că instanţele nu au încălcat legea şi nici nu au aplicat-o greşit, ci, dimpotrivă, printr-o interpretare corectă a probelor, raportat la conţinutul legii, au pronunţat o hotărâre corect.
Dar, acţiunea reclamantei nu putea fi admisă şi pentru faptul că prin HG nr. 505/1998 art. V, au fost aprobate Normele metodologice privind vânzarea către actualii deţinători a spaţiilor comerciale construite din fondurile statului şi aflate în administrarea organelor prevăzute de art. 1, norme care fac parte integrantă din lege şi care, la art. 2 alin. (3), arată clar că nu fac obiectul vânzării „spaţiile din clădirile monument istoric sau cele aflate în zona de protecţie a unui monument istoric, potrivit legii".
Or, din actele dosarului, enumerate de instanţa de apel, cât şi din schiţa locului, rezultă clar că spaţiul în discuţie se află în zona de protecţie a monumentului istoric "Halele de carne", obiectiv înscris în listă la poziţia nr. 07 B.073.
Susţinerea recurentei că s-a încălcat Ordinul nr. 589/1992, care prevedea că delimitarea zonelor de protecţie a monumentelor şi ansamblurilor se face pe baza unor studii de specialitate întocmite prin grija autorităţilor publice locale împreună cu organismele teritoriale de specialitate ale Ministerului Culturii, avizate de Comisia Naţională a Monumentelor, a fost corect respinsă, cu motivarea din decizie, pentru că, dacă, în cauză, prin actele emise, s-ar fi încălcat procedura de delimitare a zonei de protecţie a monumentelor, recurenta avea calea de a ataca la instanţa de contencios administrativ aceste acte, cât şi contestarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Botoşani de reorganizare a Regiei Autonome şi trecerea în patrimoniul societăţilor comerciale rezultate din reorganizare a bunurilor aparţinând Regiei, ceea ce, până la soluţionarea cauzei, nu s-a făcut.
Deci, şi sub acest aspect, instanţele nu au încălcat legea în materie.
Critica din recurs, că cele două instanţe nu s-au pronunţat asupra acţiunii completatoare, este în afara dosarului, pentru că o simplă lectură a deciziei din apel relevă, fără dubiu, că instanţa a motivat, deci, nu se justifică apelul cu privire la pretinsa omisiune de pronunţare şi care ar fi fost calea juridică pe care trebuia să o urmeze recurenta, deci, nici acest motiv de casare nu este incident.
În consecinţă, faţă de cele arătate, urmează a se respinge recursul, hotărârea instanţei de apel fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC L.R. SRL Botoşani, împotriva deciziei nr. 147 din 29 martie 2001 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 62/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 622/2003. Comercial → |
|---|
