Acţiune în constatare. Decizia nr. 1193/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1193/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 75097/3/2011
Dosar nr._ (Număr în format vechi 723/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1193
Ședința publică de la 03 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. S. U.
Judecător M. H.
Grefier C. M.
****************
Pe rol, pronunțarea asupra cererii de apel, formulată de apelanta reclamantă . împotriva sentinței civile nr.537/07.02.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. M., S. R. V..
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 12.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 19.11.2014, la 26.11.2014 și apoi la 03.12.2014, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 537/07.02.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._ a fost respinsă cererea de chemare în judecată modificată, formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții S. M. și S. R. - V., ca nefondată. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului S. M. suma de 19 497,02 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 30.11.2011, . a depus prin poștă o cerere de chemare în judecată formulată inițial în contradictoriu cu S. E. și S. M. iar în urma modificării realizate la termenul de judecată din 02.11.2012 sub aspectul cadrului procesual pasiv (vol. I, filele 105 - 106), în contradictoriu cu S. R. - V. (unicul moștenitor al defunctei S. E.) și S. M..
Prin această cerere . a solicitat să se constate caracterul simulat al prețului de cesiune al unui număr de 7654 acțiuni ale ., vândute pârâtului S. M., la data de 14.12.2006, de S. E. și să fie suplinit consimțământul pârâtului S. M. pentru răscumpărarea de către . a acțiunilor ce au făcut obiectul acestei cesiuni.
. este, conform actului constitutiv actualizat la data de 26.07.2007 (vol. I, filele 74 - 102) o societate comercială pe acțiuni de drept român, al cărei capital social este împărțit între 13 acționari, din care 12 sunt persoane fizice iar unul este persoană juridică.
Reclamanta . este acționarul majoritar al acesteia, deținând 53,85% din capitalul său social.
Pârâtul S. M. deține 36,92% din capitalul social al ..
La art. 9.3.1 din actul constitutiv . s-au prevăzut următoarele:
„Acționarii societății beneficiază de un drept de preempțiune asupra acțiunilor societății pe care ceilalți acționari doresc să le transfere cu titlu oneros.
Dreptul de preempțiune se exercită de fiecare acționar pro rata cu acțiunile deținute în cadrul societății, sub rezerva dispozițiilor articolului 9.5. .
La art. 9.4 din actul constitutiv al . s-au prevăzut următoarele:
„Acțiunile transferate de către un acționar cu nerespectarea prevederilor articolului 9.3 din prezentul act constitutiv, pot fi răscumpărate de titularul dreptului de preempțiune care va dobândi proprietatea acestor acțiuni plătind sau, după caz, consemnînd un preț pe acțiune egal cu prețul plătit de terțul dobânditor”.
Printr-un act intitulat „notificare de transfer” datat 17.11.2006, S. E. a notificat consiliul de administrație al . cu privire la intenția sa de înstrăinare a pachetului său de 7564 acțiuni, reprezentînd 36,92% din capitalul social al acesteia, contra sumei de 3 500 000 EUR, indicând și persoana cesionarului, respectiv pârâtul S. M., administrator al . și solicitînd transmiterea cât mai rapidă a notificărilor către ceilalți acționari (vol. I, fila 44).
Conform susținerilor reclamantei, acționarii de la acea dată ai . nu și-au exercitat dreptul de preferință la cumpărarea acțiunilor oferite de S. E. (pct. 5 din cererea de chemare în judecată)
Prin contractul de cesiune de acțiuni încheiat la data de 14.12.2006 și constatat printr-un înscris sub semnătură privată semnat de ambele părți, atestat de avocatul T. C. B. din Baroul București, sub nr. 1 din 14.12.2006, S. E. a transmis, contra cost, pârâtului S. M. dreptul de proprietate asupra a 7654 acțiuni ale . (vol. I, filele 41 - 43).
Conform art. 2 din contract, prețul cesiunii a fost stabilit la suma de 3 500 000 euro și trebuia achitat în contul cedentului deschis la HVB – Tiriac sucursala Rosetti în trei tranșe, astfel:
-500 000 euro, la data semnării contractului;
-1 500 000 euro la data de 10.09.2007;
-1 500 000 euro la data de 10.02.2008.
Prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor . nr. 2 din data de 26.07.2007 (vol. I, filele 303 - 304) s-a modificat actul constitutiv al . în sensul includerii în structura acționariatului a pârâtului S. M. ca urmare a cesiunii de acțiuni încheiate între acesta și S. E..
S. E. a decedat la data de 11 ianuarie 2008, conform certificatului de deces . nr._ eliberat la data de 13 ianuarie 2008 de Consiliul Local al Sectorului 1, București (vol. I, fila 132).
Unicul moștenitor al acesteia este pârâtul S. R. –V., conform certificatului de moștenitor nr. 80 din 03.04.2008 eliberat de notarul public Norin D. – Vitzman (vol. I, filele 218 - 219).
. susține, pe baza documentelor depuse de pârâți, că în contul indicat în contactul de cesiune, pârâtul și părinții acestuia nu plătiseră până la data introducerii cererii de chemare în judecată decât suma de 42 056,15 euro. După depunerea cererii de chemare în judecată, . susține că au mai fost făcute plăți în valoare de 1 014 829,5 euro.
Conform declarației date sub semnătură legalizată de notarul public T. C. N. din București, sub nr. 169 din 28.11.2013 R. S. a recunoscut primirea întregii sume de bani datorate de pârâtul S. M. ca urmare a cumpărării acțiunilor . de la S. E. (vol. II, fila 110).
Asupra cererii de chemare în judecată s-a reținut că, deși capătul principal al cererii, astfel cum a fost formulat de reclamantă, vizează constatarea caracterului simulat al prețului cesiunii de acțiuni, instanța apreciază că în realitate acesta are ca obiect o acțiune în simulație prin care se urmărește demonstrarea caracterului simulat al operației realizate prin contractul de cesiune încheiat la data de 14.12.2006, . susținând că părțile au recurs la o simulație a prețului, prin stabilirea acestuia la o valoare inferioară celei menționate în înscrisul constatator al contractului de cesiune.
Sancțiunea civilă care intervine în cazul unui act juridic simulat printr-o disimulare a prețului este inopozabilitatea față de terți a întregului act juridic secret, nu doar a prețului prevăzut în cuprinsul acestuia.
Reclamanta are calitatea de terț față de operațiunea al cărei caracter simulat solicită să se constate prin hotărâre judecătorească.
În mod obișnuit prin promovarea unei acțiuni în declararea simulației, terțul urmărește să înlăture opozabilitatea față de el însuși a situației juridice create prin contractul secret. Terțul este însă îndreptățit să renunțe la inopozabilitatea față de el a actului secret și să se prevaleze de acesta în contra participanților la simulație.
Este de remarcat, în privința cererii de suplinire a consimțământului pârâtului S. M., în calitate de cesionar, pentru răscumpărarea de către . a celor 7654 de acțiuni ale ., că rezultă din chiar formularea explicită a cererii de chemare în judecată, că temeiul acestei pretenții accesorii îl constituie art. 9.4 din actul constitutiv al ..
Dacă prin promovarea acțiunii în simulație reclamanta ar fi înțeles să înlăture opozabilitatea față de ea a actului secret, . nu ar fi putut să se prevaleze și de dispozițiile art. 9.4 din actul constitutiv al . pentru a solicita suplinirea consimțământului pârâtului S. M. pentru răscumpărarea acțiunilor câtă vreme, în ipoteza admiterii acțiunii în simulație, actul secret i-ar deveni inopozabil și drept consecință, față de . acțiunile pe care la data de 14.12.2006 le deținea S. E., s-ar găsi în prezent în patrimoniul moștenitorului unic al acesteia – pârâtul S. R. – V., fiind dobândite mortis causa.
Pentru admiterea unei acțiuni în declararea simulației este necesar ca cel ce invocă simulația să probeze, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C.civ., actul public, actul secret și acordul simulatoriu.
Întrucât reclamanta . este terț față de operațiunea litigioasă aceasta se poate folosi de orice mijloc de probă pentru a proba elementele simulației.
Încălcarea dreptului de preferință al ., recunoscut de art. 9.3 din actul constitutiv al ., la încheierea contractului de cesiune, chiar reală de ar fi, nu constituie o împrejurare de fapt pertinentă într-o acțiune în declararea simulației, câtă vreme obiectul probei într-o acțiune în simulație este format exclusiv cele trei elemente ale simulației: actul public, actul secret și acordul simulatoriu.
Prin urmare, nu revine instanței învestite cu soluționarea unei acțiuni în declararea simulației sarcina de a verifica dacă dreptul de preferință prevăzut în favoarea acționarilor printr-un pact parasocial a fost sau nu respectat, aceasta cu atât mai mult cu cât nerespectarea dispozițiilor din actul constitutiv nu se sancționează cu inopozabilitatea actului juridic încheiat fără respectarea acestora (sancțiunea tipică simulației), ci cu nulitatea relativă a acestui act juridic, ce poate fi declarată numai la cererea celui interesat să o invoce.
. nu a probat însă existența actului secret dintre pârâtul S. M. și autoarea copârâtului S. R. – V..
La întrebarea nr. 8 din interogatoriul luat reclamantei la cererea pârâtului S. M., . a răspuns că nu cunoaște actul secret. În concluziile scrise . a arătat însă că acest act secret îl reprezintă manifestarea de voință reală a părților cesiunii de a da și respectiv primi un preț mult inferior celui stipulat în contractul de cesiune. Această ultimă susținere a . nu poate fi primită deoarece manifestarea de voință reală a părților de a disimula prețul reprezintă un alt element al simulației, respectiv acordul simulatoriu.
. nu a probat nici acordul simulatoriu dintre pârâtul S. M. și autoarea copârâtului S. R. – V..
Contrar susținerilor reclamantei, faptul că în contul bancar indicat în contractul de cesiune s-a plătit, direct de către cesionar sau pentru cesionar, de terțe persoane, o sumă de bani inferioară celei prevăzute în contract cu titlu de preț al cesiunii, nu constituie o împrejurare de natură să răstoarne sarcina probei. Aceasta deoarece plata prețului cesiunii, privită izolată, reprezintă o chestiune referitoare la executarea obligațiilor asumate de cesionar prin acest act juridic iar nu o împrejurare de fapt existentă la data formării manifestării de voință din contractul de cesiune de creanță care să constituie acordul simulatoriu invocat de .. În plus, autorul cedentei, copârâtul S. R. – V. a declarat că nu are pretenții față de cesionar în baza cesiunii de creanță perfectate în decembrie 2006.
În consecință, față de împrejurarea că . nu a probat existența elementelor simulației, instanța apreciază cererea principală nefondată, urmând a o respinge ca atare.
Cum cererea de suplinire a consimțământului pârâtului S. M. pentru răscumpărarea de către . a acțiunilor ce au făcut obiectul cesiunii de creanță are caracter accesoriu față de acțiunea în declararea simulației, și aceasta urmează a fi respinsă ca nefondată.
În acest caz, instanța apreciază că se poate deroga de la ordinea soluționării excepțiilor/cererilor în procesul civil, respectiv de la prevederile art. 137 alin. 1 C.proc.civ., conform cărora excepțiile de fond se soluționează înaintea fondului însuși, deoarece singura excepție de fond asupra căreia instanța nu s-a pronunțat – excepția de prescripție a cererii de suplinire a consimțământului pârâtului S. M. pentru răscumpărarea de către . a acțiunilor, se referă la cererea accesorie iar cercetarea acesteia a devenit deja inutilă, ca efect al respingerii acțiunii principale – cea în declararea simulației.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamanta ., apreciind sentința apelată ca netemeinică, instanța de fond reținând în mod eronat, că societatea nu ar fi probat nici existența actului secret și nici pe acela a acordului simulatoriu.
Aprecierile instanței sunt, pe de-o parte nefundamentate și, pe de altă parte, în ceea ce privește necesitatea existenței actului secret în sens de instrumentum, nelegale și în contradicție cu practica judecătorească cristalizată în această materie.
Considerații cu privire la încălcarea dreptului de preferință al Societății prin simulația Contractului de cesiune.
Încălcarea dreptului de preferință constă în aceea că prețul comunicat titularilor dreptului de preferință este simulat; în fapt, niciodată cedenta S. E. nu a avut intenția de a încasa cele 3.500.000 EUR și, în mod similar, niciodată cesionarul S. M. nu a avut intenția să plătească acest preț. Punându-li-se în vedere să dovedească plata prețului, pârâții nu au putut demonstra plata celor 3.500.000 EUR. în realitate, prețul pe care cedentul S. M. l-a plătit a fost mult mai mic. Dacă acționarii ar fi fost informați asupra prețului realmente plătit (mult mai mic decât cel înscris în Contractul de Cesiune), aceștia și-ar fi exercitat dreptul de preferință și ar fi cumpărat acțiunile conform procedurii stipulate în clauza 9.3 din Actul Constitutiv. Încercarea de eludare a dreptului lor de preferință atrage sancțiunea contractuală specifică.
Faptul că dna. S. nu a avut intenția de a primi pretinsul preț al cesiunii rezultă în mod neîndoielnic din împrejurarea că, deși două dintre tranșele de preț au devenit scadente în timpul vieții acesteia, dna. S. nu a încasat nicio sumă de bani în temeiul Contractului de cesiune și nu a promovat niciun demers amiabil sau litigios în vederea recuperării sumelor indicate în Contractul de cesiune și reprezentând preț al transferului acțiunilor în patrimoniul dlui. S. M.. Ba chiar mai mult decât atât, prima tranșă nu a fost plătită deși era scadență chiar la data încheierii Contractului de Cesiune.
Caracterul simulat al Contractului de cesiune a fost demonstrat, rezultând din probele administrate în fața instanței de fond.
Contrar susținerilor eronate ale instanței de fond, înțelegerea părților Contractului de Cesiune îndeplinește condițiile necesare și suficiente pentru a fi calificată ca simulație. Astfel:
a)actul public este tocmai Contractul de Cesiune făcut public, act în temeiul căruia Cesionarul S. afirmă că a dobândit de la Cedenta S. 7.654 acțiuni pentru care ar fi plătit 3.500.000 EUR. Actul public este, așa cum a statuat și instanța de fond reflectat în instrumentum-ul existent la dosarul cauzei;
b)actul secret reprezintă manifestarea de voință reală a părților, respectiv aceea conform cu care Cesionarul S. a dobândit de la Cedenta S. 7.654 acțiuni emise de K.-Rominfo S.A. pentru un preț mult mai mic. Acesta este de fapt actul ocult, care, deși încorporează adevărații termeni ai înțelegerii părților, este ascuns, nefiind adus la cunoștință Apelantei sau altor terți. Actul secret nu este consemnat într-un înscris, însă rezultă din probatoriul administrat în cursul judecății din fața instanței de fond. De altfel, nici nu este necesar ca înțelegerea ocultă să fie reprezentata printr-un înscris; este suficient ca aceasta să existe în sens de negotium (operațiune juridică) și nu în sens de instrumentum (act juridic), cum în mod eronat a reținut instanța de fond;
c)acordul simulatoriu reprezintă legătura dintre actul secret și actul public, respectiv acea convenție a părților care relevă voința lor de a simula. Acordul simulatoriu constă în înțelegerea survenită între Cedentă și dl. S. prin care cei doi s-au înțeles ca: (i) Cedenta să vândă, iar dl. S. să cumpere cele 7.654 de acțiuni la un preț necunoscut nouă, însă în orice caz inferior prețului de 3.500.000 EUR; și (ii) să încheie un înscris - actul public - în care să prevadă că prețul cesiunii este 3.500.000 EUR. Cauza juridică a acordului simulatoriu (causa remota) este una ilicită, respectiv înlăturarea concursului titularilor dreptului de preferință. Desigur, acordul simulatoriu nu este consfințit într-un înscris. Totuși, el rezultă din atitudinea subiectivă a cedentei și a dlui S.:
(i) prima tranșă de plată a prețului - astfel cum era înscrisă în actul public, în valoare de 500.000 EUR, era scadentă chiar la data semnării actului public. Pârâții nu au reușit să dovedească plata acestei sume de bani (nici măcar cu întârziere), ceea ce înseamnă că acordul simulatoriu exista deja la data actului public;
(ii) chiar dacă până la data decesului cedentei aceasta trebuia să primească două tranșe din preț, în valoare totală de 2.000.000 EUR, timp de mai bine de mai bine de un an, aceasta nu a făcut niciun demers pentru plata prețului.
Transferurile bancare documentate de pârâți dovedesc faptul că prețul Contractului de cesiune nu a fost achitat.
În dovedirea acțiunii în declararea simulației, apelanta se vede nevoită să facă dovada unui fapt negativ (neplata celor 3.500.000 EUR). Cum apelanta nu avea acces la datele din conturile părților contractului de cesiune ori ale succesorilor acestora, am solicitat instanței să oblige pârâții să facă dovada plății prețului de 3.500.000 EUR stipulat în Contractul de Cesiune, încuviințându-se cererea, pârâții au depus la dosarul cauzei o . extrase de cont care relevă faptul că până în august 2013 contul dlui S. R., presupus succesor al cedentei S. E., a fost creditat de dna S. Evelyn, respectiv de domnii S. I. și S. M. în repetate rânduri cu diferite sume de bani, care însă totalizează doar 1.014.829,5 EUR. Cu privire la aceste transferuri, face următoarele precizări:
a) cea mai mare parte a transferurilor documentate de intimați s-au făcut după data introducerii cererii de chemare în judecată, fiind transferuri pro causa. În fapt, din cei 1.014.829,5 EUR transferați în contul dlui. S. R., numai 42.056.15 EUR au fost transferați înainte de introducerea cererii de chemare în judecată;
b)este foarte important ca instanța de apel să rețină că, în contul dnei. S., indicat în contractul de cesiune, nu a fost făcută nicio plată în temeiul Contractului de cesiune; instanța de fond a reținut în mod eronat, la pag. 6, para. 8 din Sentința apelată că, în contul dnei. S. ar fi fost transferate sume cu titlu de preț al cesiunii. Dimpotrivă, niciunul dintre extrasele de cont depuse de intimați la dosarul instanței de fond nu conține informații privitoare la transferuri în contul dnei. S.;
Față de faptul că: (a) Intimații au susținut întotdeauna că prețul de 3.500.000 EUR a fost achitat în totalitate; și (b) plata prețului nu a fost dovedită de către aceștia, concluzia instanței de fond nu putea fi alta decât aceea că prețul de 3.500.000 nu este real, el fiind, așadar, simulat.
Certificatul de moștenitor al defunctei S. E. nu conține nicio mențiune cu privire la creanța deținută de dna. S. împotriva dlui. S.
Având în vedere că defuncta S. E. a fost parte la Contractul de Cesiune și că intimații nu au dovedit plata prețului cesiunii către aceasta, era de așteptat ca certificatul de moștenitor întocmit pe urma decesului acesteia să stipuleze că defuncta are o creanță de 3.500.000 EUR împotriva nepotului său, S. M..
Totuși, certificatul de moștenitor depus la dosarul cauzei nu face vreo referire la această creanță. Lipsa oricărei referiri reprezintă un indiciu important care, coroborat cu restul probelor administrare, dovedește faptul că prețul de 3.500.000 nu este prețul realmente plătit de cesionar. Astfel, la momentul dezbaterii succesorale, în mod normal, în masa succesorală ar fi trebuit menționată creanța pe care patrimoniul defunctei o avea împotriva pârâtului S. M. pentru plata prețului din Contractul de Cesiune. Dacă certificatul de moștenitor ar fi prevăzut valoarea reală a creanței (evident inferioară prețului stipulat), atunci certificatul de moștenitor ar fi devoalat simulația, ceea ce ar fi fost inacceptabil pentru intimați. Pentru a continua să mascheze caracterul simulat al prețului de 3.500.000, intimații ar fi trebuit să arate notarului public Contractul de Cesiune, pentru ca acesta din urmă să includă creanța în masa succesorală. Totuși, includerea creanței ar fi majorat valoarea masei succesorale și implicit onorariul notarului.
Contrar susținerilor eronate ale instanței de fond, preluate ad literam din apărările intimaților, existența unui contraînscris nu reprezintă o condiție necesară pentru existenta simulației
În fața instanței de fond, apărătorii pârâților au susținut că acțiunea în declararea simulației ar trebui respinsă, întrucât apelanta K. S. nu ar fi făcut dovada existenței unui contraînscris care să încorporeze detaliile înțelegerii oculte. Instanța de fond a preluat aserțiunile părților adverse și a ajuns la concluzia eronată conform căreia, una dintre condițiile existenței simulației ar fi existența unui act secret în sens de instrumentum.
Concluzia instanței de fond nu este fundamentată nici în fapt și, cu atât mai puțin, în drept și urmează a fi înlăturată de instanța de apel. Singurul text legal, invocat de instanță în susținerea concluziei eronate conform căreia simulația s-ar proba inclusiv prin actul secret în sens de instrumentum, este art. 1169 C.civ. care, însă, prevede altceva, respectiv: ,,cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească."
Nu este obligatoriu ca în cazul simulației să existe un contraînscris. Avem de-a face cu o simulație ori de câte ori există o înțelegere ocultă, ascunsă publicului și disimulată într-un act public, indiferent că această înțelegere este sau nu reflectată într-un înscris.
Apelanta a făcut dovada acordului simulatoriu. În mod eronat a ajuns instanța de fond la concluzia contrară.
Instanța nu a analizat materialul probator în ansamblul său și, mai mult, pentru a ajunge la concluzia eronată în sensul că apelanta nu a dovedit existența acordului simulatoriu, a reținut în mod greșit faptul că, în contul dnei. S., ar fi fost efectuate plăți de către dl. S. și părinții acestuia. Nimic mai fals. Din extrasele de cont depuse de către d-nii. S. R. și S. M. la dosarul cauzei rezultă că singurele plăți au fost efectuate direct în contul dlui. S. de către terți și de către M. S.. Dna. S. nu a încasat nicio sumă de bani în contul Contractului de cesiune, la dosarul cauzei nefiind depusă nicio dovadă în acest sens.
Declarația dată de dl. R. S. nu face dovada achitării prețului Contractului de cesiune
Pârâții au depus la dosar o declarație autentificată a d-lui. S. R., document în care acesta declară că a încasat în totalitate prețul prevăzut în Contractul de Cesiune. Bazându-se pe acest document, apărarea pârâților a invocat faptul că acesta reprezintă chitanță liberatorie și face pe deplin dovada achitării celor 3.500.000 EUR. Din maniera în care este motivată Sentința apelată, rezultă că și instanța de fond a apreciat că acest înscris ar face dovada achitării prețului cesiunii. Conlcuzia instanței de fond este eronată, în considerarea următoarelor argumente:
a)în primul rând, declarația emană de la unul din pârâți și a fost autentificată la data de 17.11.2013. ceea ce demonstrează, dincolo de orice dubiu, că este un document întocmit pro causa;
b)dacă s-ar accepta concluzia instanței de fond, ar însemna că, oricând pe parcursul procesului civil având ca obiect o acțiune în declararea simulației, părțile simulației ar putea paraliza acțiunea printr-o simplă declarație prin care acestea (sau a una dintre ele) declară că actul contestat nu este simulat;
c)apoi, conform Contractului de Cesiune, plata prețului trebuia făcută prin transfer bancar, iar extrasele de cont depuse de pârâți nu atestă plăți în valoare de 3.500.000 EUR;
d)nu în ultimul rând, chiar dacă prin absurd, instanța de apel ar valida concluzia instanței de fond, faptul că prețul s-ar fi plătit pe parcursul a 7 ani de la data încheierii Contractului de cesiune demască el însuși o încălcare dreptului de preferință al Apelantei. în notificarea de transfer, cedenta S. E. nu a arătat nicio clipă că prețul oferit de cesionarul S. M. urmează a fi plătit pe parcursul a 7 ani; dacă ar fi făcut aceasta, Apelanta și-ar fi putut exercita dreptul de preferință alegând să cumpere acțiunile pentru același preț, pe care însă ar fi fost obligată să îl plătească pe parcursul a 7 ani fără ca pentru aceasta să fie nevoită să contracteze un credit, să plătească dobândă sau să constituie garanții în favoarea unei bănci finanțatoare.
În mod eronat a respins instanța de fond cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată.
Prin cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, apelanta a solicitat instanței să suplinească consimțământul Cesionarului pentru răscumpărarea de către K. S. a unui număr de 6.534 acțiuni din pachetul achiziționat de aceasta în schimbul prețului real plătit Cedentei, conform art. 9.4 din Actul Constitutiv al societății K.-Rominfo. Urmare a respingerii primului capăt de cerere (care, așa cum am demonstrat mai sus, se impunea a fi admis), instanța de fond a procedat, în mod, eronat și la respingerea celui de-al doilea capăt de cerere, fără a mai efectua o analiză a temeiniciei pretențiilor apelantei. Urmare a analizării și interpretării probelor administrate în cauză, instanța de apel va constata faptul că primul capăt de cerere este întemeiat, urmând a proceda la analiza temeiniciei celui de-al doilea capăt al acțiunii introductive.
Opțiunea de răscumpărare
Conform clauzei 9.4 din Actul Constitutiv, titularul dreptului de preferință poate răscumpăra acțiunile înstrăinate cu încălcarea dreptului său plătind, sau, după caz consemnând prețul realmente plătit de terțul dobânditor (noul acționar). Scopul acestei clauze este acela de a oferi titularilor dreptului de preferință (cum este cazul Apelantei) posibilitatea de a acoperi prejudiciul suferit urmare a nesocotirii dreptului lor de preferință într-o manieră simplă și eficientă: dobândirea acțiunilor care li s-ar fi cuvenit în virtutea dreptului de preferință la prețul realmente plătit de terțul dobânditor. Important, acest remediu contractual nu prejudiciază în vreun fel pe terțul dobânditor. Acesta va primi de la răscumpărător prețul plătit cedentului inițial. în acest fel se restabilește ordinea firească a lucrurilor, titularul dreptului de preferință fiind repus în situația de a-și exercita în mod eficient dreptul său: el va putea dobândi acțiunile ce i se cuveneau întocmai în condițiile în care le-ar fi putut dobândi dacă nu ar fi fost împiedicat să își exercite dreptul său de preferință la momentul transferului inițial (.e. prin stipularea unui preț de transfer mult superior prețului real).
Prețul răscumpărării
Instanța de judecată este suverană în a stabili prețul răscumpărării pe baza probelor administrate.
Problema esențială în aplicarea clauzei 9.4 din Actul Constitutiv este aflarea prețului real al cesiunii.
Pentru primul capăt de cerere (declararea simulației), dovada prețului realmente plătit nu este necesară, fiind suficient să se facă dovada achitării unui preț inferior prețului declarat în Contractul de Cesiune. Odată demonstrat faptul că, în realitate. Cesionarul S. M. a plătit Cedentei S. E. un preț inferior celui declarat în Contractul de Cesiune, dovada caracterului simulat al prețului este deplină, fără a fi necesar un raționament suplimentar care să releve prețul realmente plătit. Din acest punct de vedere, faptul că, în fața instanței de fond, pârâții au depus documente bancare care atestă transferuri în valoare de numai 1.014.829,5 EUR este suficient pentru susținerea primului capăt de cerere.
Totuși, pentru soluționarea capătului al doilea de cerere (cel referitor la răscumpărarea acțiunilor) este esențial ca instanța, pe baza probelor administrate, să stabilească valoarea prețului realmente plătit de cesionarul S. M.. Prin capătul al doilea al cererii de chemare în judecată apelantă a solicitat instanței să suplinească consimțământul pârâtului S. M. la transferul acțiunilor cuvenite reclamantei K. S. în schimbul prețului real plătit de pârât, astfel cum acesta va rezulta din probele administrate în cursul procesului. în paragraful 20 din cererea de chemare în judecată am precizat expres faptul că „[î]n cazul de față, acest preț [i.e. prețul de răscumpărare, n.n. Țuca Z. & Asociații] este ce! care va rezulta din administrarea probelor privind plățile efectiv realizate de Cesionar către dna S." [subl. ns., Țuca Z. & Asociații].
Pârâții au depus la dosarul instanței de fond mai multe extrase de cont care relevă faptul că până în august 2013 contul dlui S. R., presupus succesor al cedentei S. E. a fost creditat de dna S. Evelyn, respectiv de domnii S. I. și S. M. în repetate rânduri cu diferite sume de bani, care totalizează 1.014.829,5 EUR.
Totuși, este evident că nu toate plățile documentate prin extrasele de cont depuse de pârâți au fost făcute pentru plata prețului celor 7.654 acțiuni. Așa cum am arătat mai sus [supra, paragraful 32 a) - h)], există multe semne de întrebare cu privire la transferurile relevate de documentele depuse de pârâți.
Față de aceste incertitudini și față de susținerea pârâților conform cu care toate transferurile documentate în cadrul procesului au fost făcute pentru stingerea creanței rezultate din Contractul de Cesiune, se pune problema identificării unui criteriu obiectiv pe baza căruia să fie identificate transferurile care au fost într-adevăr făcute pentru plata prețului celor 7.654 de acțiuni.
Cele 29 de transferuri documentate de pârâți (și centralizate în tabelul pe care reclamanta l-a depus la termenul din 17 ianuarie) pot fi împărțite în două categorii:
a)în ordine cronologică, primele 9 transferuri (în continuare „Transferurile Inițiale") au fost efectuate înainte de data introducerii cererii de chemare în judecată (30.11.2011); și
b)următoarele 20 de transferuri (în continuare „Transferurile Ulterioare") au fost efectuate după data introducerii cererii de chemare în judecată.
Transferurile Ulterioare nu pot fi considerate ca fiind făcute pentru plata prețului celor 7.654 acțiuni dobândite de dl. S. M. de la Cedenta S. E.. Aceste sume de bani au fost transferate după data introducerii cererii de chemare în judecată, și, important, la mai bine de doi ani și jumătate de la ultima scadență prevăzută în Contractul de Cesiune. Față de aceste împrejurări, rezultă fără dubiu că respectivele transferuri sunt făcute pro causa, așa cum pro causa a fost întocmită și declarația dată de dl. S. R., despre care apărătorii pârâților au susținut, în fața instanței de fond, că ar reprezenta chitanță liberatorie. După introducerea cererii de chemare în judecată familia pârâtului S. s-a mobilizat pentru a efectua transferuri către pârâtul S., încercând astfel să creeze aparența plății prețului, aceasta în condițiile în care trecuse o perioadă foarte lungă de timp.
Singurele transferuri care ar putea fi considerate de instanță ca fiind efectuate pentru plata prețului celor 7.654 de acțiuni sunt cele anterioare datei de introducere a cererii de chemare în judecată. Anterior acestei date, pârâții au făcut dovada transferării unor sume care totalizează 42.056,15 EUR. Aceasta este suma pe care reclamanta K. S. o consideră a fi fost plătită în schimbul celor 7.654 de acțiuni.
Intimatul pârât S. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, în esență pentru următoarele considerente:
Contractul de Cesiune nu este simulat, ci real: nu a existat un acord simulatoriu cu privire la pret in scop de eludare a dreptului de preferința - condiție esențiala pentru constatarea simulației.
Sub acest aspect, urmeaza să se observe ca sunt neîntemeiate criticile apelantei-reclamante in sensul ca prima instanta ar fi ignorat existanta acordului simulatoriu. In realitate, acesta nu exista, si nici nu putea fi dovedit.
Astfel cum se retine in doctrina de drept civil, un astfel de acord simulatoriu ar fi trebuit sa fie o manifestarea de voința in sensul disimulării prețului si respectiv, al incalcarii dreptului de preferința, anterior incheierii atat a actului secret, cat si a celui public. Spre deosebire de actul secret (care trebuie sa fie incheiat anterior actului aparent dar oricum, contemporan cu acesta),
Ideea de acord simulatoriu sugereaza o reprezentare . incheierii actului public si actului secret, reprezentare . sa „orechestreze" intreaga operațiune a simulației, adica sa imagineze toate manoperele prin care se va disimula adevarata relație dintre ele fata de terti."
Astfel, acordul simulatoriu este sinomim cu intenția pârtilor de a disimula, fiind un element intern al simulației. In lipsa unui astfel de acord nu ne aflam in prezenta unei simulații ci in situatia in care (daca exista un act secret) actul secret a fost modificat printr-un alt act juridic, manifestari succesive de voința ce nu produc efectul specific simulației.
Acordul simulatoriu nu poate fi dovedit prin dovezile de achitare a prețului cesiunii - astfel cum susține apelanta-reclamanta, criticând Sentinta - dovada ca s-ar fi plătit sau nu prețul, ca acesta s-a plătit altfel decât potrivit intelegerii inițiale a pârtilor, nefacand dovada unei simulații intrucat reprezintă acte ulterioare, subsecvente oricărui acord simulatoriu, acte care tin exclusiv de executarea contractului dintre parti. Prin urmare, nu prezintă nicio relevanta pentru demonstarea existentei unui acord simulatoriu (pe care nu l-am fi putut agrea decât anterior incheierii Contractului de Cesiune) modalitatea in care plata a fost facută.
Nu pot fi primite susținerile apelantei-reclamante in sensul ca acest acord ar rezulta din „atitudinea subiectiva" a cedentei si a intimatului, precum si cele in sensul ca plățile au fost făcute si, respectiv primite/acceptate cu anumite intarzieri fata de termenele mentionate in Contractul de Cesiune. Acest lucru nu poate demonstra, nicidecum, un acord simulat sau ilicit ci se explica prin simplul motiv a insuficientei resurselor financiare la acel moment si al acceptarii de către matusa sa a unei amanari a plaților in condițiile in care plata primei transe de 500.000 EUR fusese plătită către aceasta conform celor convenite.
Totodata, dupa cum in mod corect a retinut prima instanta, insasi apelanta-reclamanta a recunoscut (si reconfirma prin motivele de apel) faptul ca prețul s-a plătit, chiar si in parte, in opinia acesteia. Or, in masura in care părțile actului ar fi convenit, anterior semnării sale, sa disimuleze prețul (acordul simulatoriu) si ar fi incheiat si un act secret in acest sens ulterior Contractului de Cesiune (in sens de instrumentum sau chiar de negotium), este evident ca aceste transe de plata din prețul cesiunii nu ar mai fi fost făcute.
De altfel, faptul ca nu existau dovezi privind existenta unui acord simulatoriu, ci că apelanta- reclamanta face simple speculații, rezulta din chiar susținerile acesteia (aceasta denumind-o chiar „banuiala legitima" in para. 12 din motivele de apel) motivate de faptul ca nu ii fuseseră exhibate (desi nu exista vreo obligație a intimatului in acest sens) dovezile de plata a prețului cesiunii. Cu toate acestea, i-a fost pusa la dispozitie dovada privind plata integrala a impozitului pentru suma de 3.500.000 EUR, act care, prin el insusi, probeaza ca prețul plătit este cel mentionat in act pentru ca nu s-ar putea imagina situatia in care as fi achitat către bugetul de stat obligațiile cu titlu de impozit pentru aceasta suma in condițiile in care prețul ar fi fost mult mai mic.
Nu a existat un act juridic secret prin care sa se fi convenit un alt pret decât cel menționat in Contractul de Cesiune - condiție esențiala pentru constatarea simulației.
Având calitatea de tert fata de actul a cărui simulare o solicita a fi constatata, apelanta- reclamanta ar fi putut face dovada acestuia prin orice mijloc de proba, inclusiv prin martori . Or, K. S. nu a făcut nici un fel de dovada privind existenta unui act secret, singurele referiri fiind cele la speculațiile acesteia in sensul ca ar exista un acord simulatoriu (condiție distincta de existenta actului secret, pentru a ne afla . simulatie, astfel cum, in mod corect a sesizat si prima instanta in cuprinsul Sentintei).
Pentru a ne afla in prezenta unei simulații este necesara actul secret - contrainscrisul - sa se fi incheiat concomitent sau, eventual, inainte de incheierea contractului aparent.
Analizand problema simulației, doctrina de drept civil arata ca daca părțile incheie mai intai un contract aparent, iar ulterior incheia un contract secret, prin care se modifica primul contract, nu ne mai aflam in prezenta unei simulații intrucat, ambele contracte corespund voinței reale a pârtilor, astfel cum aceasta s-a manifestat la momentul incheierii fiecareia dintre ele. Opinia in sensul ca existenta unui act secret - contrainscris - anterior sau concomitent actului public este esențiala pentru constatarea simulației, s-a pastrat si in concepția Noului Cod Civil. Motivului de apel privind greșita respingere de către prima instanta a celui de-al doilea capat de cerere vizând suplinirea consimtamantului subsemnatului este neîntemeiat.
Soluția primei instante, de respingere a acestui capat de cerere fata de caracterul sau accesoriu in raport cu primul capat de cerere este temeinica si legala. In acest sens, solicită a se avea in vedere urmatoarele argumente:
(i)Cererea de suplinire a consimtamantului nu poate avea decât un caracter accesoriu fata de o alta cerere, iar dreptul de preferința al apelantei-reclamante nu s-a incalcat, intrucat prețul Contractului de Cesiune este cel real
(ii)Chiar in masura in care, prin aburd, ar fi fost incalcat dreptul de preferința, cererea de suplinire a consimtamatului, intemeiata pe art. 9.4. din Contractul de Cesiune, este nefondata
(i) Sub aspectul raportului de accesorialitate intre cele doua cereri, urmeaza sa observați ca insasi apelanta-reclamnata (pag. 19, para. 46 partea finala) admite ca, doar ca efect al admiterii acțiunii in simulatie ar putea fi analizata de instanta si cererea privind suplinirea consimtamantului intimatului.
In mod corect, prima instanta a stabilit ca nu se poate dispune asupra unei cereri de „răscumpărare" atata timp cat pentru apelanta-reclamanta, Contractul de Cesiune (asa-zisul „act public") continua sa producă efecte, fie ca efect al respingerii acțiunii in simulatie fie fata de lipsa unei cereri de anulare a acestui act facuta de persoana interesata.
Cererea de suplinire a consimtamantului intimatului pentru transferul deptului de proprietate din patrimoniul meu in patrimoniul acesteia este neintemeiata. Chiar si in masura in care acest capat de cerere ar fi fost apreciat ca avand un caracter de sine-statator sau, prin absurd, in masura in care ar fi fost găsit intemeiat primul capat de cerere, aceasta pretenție a apelantei-intimate ar fi trebuit, oricum, respinsa, ca nefondata, fie ca
(a)efect al constatarii faptului că nu ar putea fi obligat sa transfere acțiunile - cererea fiind introdusa impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva, astfel cum a invocat in fata primei instanțe, fie ca
(b)efect al constatarii intervenirii prescripției pentru exercitarea dreptului la acțiune.
Aceste incidente procedurale, care erau de natura a paraliza cererea apelantei-reclamante de suplinire a consimtamantului i pentru transferul acțiunilor, au fost invocate in fata primei instanțe ca excepții de fond si calificate de Tribunalul București fie ca o aparare de fond - excepția lipsei calitatii procesuale pasive si, respectiv, unita cu fondul cauzei, excepția prescripției - prin încheierea din data de 31.05.2013 si, respectiv, prin încheierea din 13.09.2013.
Pe cale de consecința, indiferent de considerentele ce vor fi avute in vedere, soluția de respingere a celui de-al doilea capat de cerere al acțiunii formulate de către K. S., dispusa prin hotararea apelata, urmeaza a fi mentinuta, astfel incat se impune respingerea apelului, in temeiul art 295 C.proc.civ. instanta de apel putând proceda la schimbarea in parte sau suplimentarea considerentelor sentinței.
Intimatul pârât S. R. V. a depus întâmpinare prin care a susținut următoarele:
K.-S. SRL a încercat să „fabrice" un proces formulând capetele de cerere ale acțiunii care face obiectul acestui dosar, prezentându-le ca pe două etape distincte și încercând să inducă ideea că aceste capete de cerere pot fi analizate independent. Interesul apelantei-reclamante în prezenta acțiune este fondat însă pe exercitarea dreptului de preemțiune (așa cum de altfel a afirmat în fața instanței de fond în cadrul termenului din 31.05.2013).
Acțiunea în declararea simulației vizează dreptul terților de a opta între actul public și actul secret. Acțiunea este admisibilă doar în ipoteza în care terțul justifică un interes în a-și face opozabil unul dintre cele două acte și, mai ales, dacă indică un drept care este prejudiciat în caz contrar (de regulă prin actul public).
Analiza prescriptibilității cererii depinde de dreptul pe care îl justifică terțul ca interes în promovarea acțiunii. în speță, dreptul în funcție de care se apreciază și interesul acțiunii și prescriptibilitatea acesteia este dreptul de preemțiune, sau, eventual, „dreptul de răscumpărare" indicat la art. 9.4 din Actul Constitutiv.
Dreptul de preemțiune stipulat în favoarea acționarilor K.-Rominfo SA se exercită în condițiile art. 9.3 din Actul Constitutiv al K.-Rominfo SA („Societatea").
Or, conform prevederilor art. 9.3 din Actul constitutiv al Societății dreptul de preemțiune se exercită în termen de „30 de zile de la data Notificării de Transfer" și este, prin urmare, esențialmente prescriptibil, la fel cum este prescriptibilă acțiunea în realizare presupusă de art. 9.4 din Actul Constitutiv al K.-Rominfo SA.
În speță, „Notificarea de Transfer", i.e., notificarea intenției de înstrăinare a acțiunilor obiect al contractului de cesiune de acțiuni în discuție (în continuare „Contractul" sau „Contractul de cesiune") a fost comunicată Ia 17.11.2006. Mai mult, reclamanta a semnat la 26.07,2007 hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor K.-Rominfo SA prin care s-a aprobat cesiunea în discuție și, drept urmare, s-au efectuat înregistrările de rigoare la Registrul Comerțului asigurîndu-se astfel opozabilitatea față de terți a cesiunii. Prin urmare, 26.07.2007 reprezintă data limită de la care a început să curgă termenul de prescripție.
Condițiile simulației. Pentru a fi în prezența actului simulat este necesar ca, la data actului public, între părți să fi intervenit o înțelegere diferită, ocultă. în speță, apelanta-reclamantă nu a probat existența unui astfel de act ocult. în ipoteza în care veți trece peste argumentele de mai sus, arăt că, în orice caz, pe fond, cererea apelantei reclamante este nefondată.
Prețul cesiunii: Reclamanta-apelantă critică sentința apelată și arată (pg. 10 a motivelor de apel) că a demonstrat caracterul simulat al Contractului de cesiune.
Această afirmație este falsă, reclamanta-apelantă nu a demonstrat caracterul simulat al Contractului, simplele referiri repetate la „un preț mult mai mic" fără să indice care este acel „preț mult mai mic" dovedind acest lucru.
Apelanta își contrazice poziția adoptată în fața instanței de fond și arată că prețul plătit „în realitate" este de 42.056,15 Euro; după care, face un exercițiu de tip „regula de trei simplă" și conchide că prețul „răscumpărării" este de 35.902 Euro. Pe lângă nota ridicolă pe care apelanta o imprimă procesului atunci când încearcă să acrediteze ideea acestui preț, ea riscă să trezească suspiciuni cu privire la scopul final al demersului său, anume, achiziționarea a aproape 50% din acțiunile unei companii pe care chiar administratorul apelantei, dl. JC Silvestre o evalua la 10.000.000 euro (copie a corespondentei relevante la dosar) cu doar 35.902 euro!
Subliniată că apelanta confundă obligațiile procesuale care îi incumbă (a) simulația vizează, conform cererii pe care a promovat-o, prețul cesiunii și nu plata acestuia; iar (b) sarcina probei simulației îi revine ei înșiși, nu pârâților și nu instanței. Or, instanța de fond a reținut în mod corect că apelanta - reclamantă nu a fost în măsură să probeze simulația prețului cesiunii în discuție.
Așa cum a punctat mai sus, apelanta nu a fost în măsură să probeze înțelegerea „ocultă" dintre mama mea, E. S. și vărul meu, M. S. la data cesiunii și încearcă să acrediteze ideea că, în realitate, cesiunea a fost simulată deoarece, conform susținerilor sale, nu s-ar fi plătit prețul indicat în cesiune, anume, 3.500.000 Euro.
Apelanta susține că cedentei E. S. nu i s-ar li plătit nici o sumă de bani în timpul vieții (pg. 6 a motivelor de apel), că anterior promovării acțiunii dl. S., tatăl lui M. S. și unchiul său, a plătit în contul sau 42.056,15 Euro, iar că, ulterior promovării acțiunii unchiul său și mătușa sa Evelyne S. i-au plătit 814.829,5 Euro, iar vărul său 200,000 Euro.
Ipoteza pe care încearcă să o impună apelanta-reclamantă este derezonabilă: acțiunile au fost vândute pentru 42.056,15 Euro. în plus, vânzarea unui bun care valorează 3,500,000 euro (aceasta era valoarea de piață a acțiunilor vândute de mama sa la data cesiunii conform evaluării efectuate la data cesiunii de un evaluator autorizat - copie a raportului de evaluare depusă la dosar) pentru un preț de, conform susținerilor apelantei, aprox. 83 de ori mai mic, plătind însă un impozit de 35,000 euro, o valoare aproximativ egală „prețului cesiunii" este neverosimilă. Ar fi fost, eventual, mai credibilă o cedare gratuită a acțiunilor, în nici un caz însă nu poate părea verosimilă vânzarea pe care reclamanta încearcă să o acrediteze. Prețul cesiunii a fost de 3,500,000 euro care i-a fost achitat integral, în calitatea sa de unic moștenitor al mamei sale.
În cursul judecării apelului s-au încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri.
Curtea reține următoarea situație de fapt:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat să constate caracterului simulat al prețului a 7.654 acțiuni, obiect al Contractului de Cesiune intervenit între Cedentă și Cesionar și să suplinească consimțământul Cesionarului pentru răscumpărarea de către reclamantă a unui număr de 6.534 acțiuni din pachetul achiziționat de acesta în schimbul prețului real plătit Cedentei, conform art. 9.4 din Actul Constitutiv al Societății.
Reclamanta este acționar majoritar al K.-Rominfo S.A. (în continuare „Societatea") deținând în prezent o participație de 53,85% din capitalul social.
De asemenea, în registrul acționarilor Societății este menționat Dl. S., ca acționar minoritar al societății, deținător al unei cote de 36,92% din capitalul social al acesteia.
Participația D-lui S. își are sursa legală în contractul de cesiune încheiat la data de 14 decembrie 2006 („Contractul de Cesiune") prin care Dna. S., în calitate de Cedentă a transmis D-lui. S., în calitate de Cesionar, un număr de 7.654 acțiuni, reprezentând 36,92% din capitalul social al Societății.
Actul Constitutiv al Societății prevedea la data Contractului de Cesiune (și prevede și în prezent) în art. 9.3 un „drept de preempțiune" (în fapt, este vorba de un drept de preferință) aplicabil în situația în care un acționar al Societății dorește să își vândă participația. Acest drept este prevăzut în favoarea tuturor acționarilor existenți ai Societății (mai puțin acționarul vânzător), urmând a fi exercitat proporțional cu deținerile acestora în capitalul social al Societății.
Anterior încheierii Contractului de Cesiune, la data de 17.11.2006, Dna. S. a transmis Societății o notificare de transfer a participației sale, indicând prețul de 3.500.000 EUR. Niciunul dintre acționarii existenți ai Societății nu și-a exercitat dreptul de preferință la cumpărarea acțiunilor oferite de D-na S., considerând prețul de ofertă prea mare în raport cu valoarea reală a Societății la data respectivă.
La data de 14 decembrie 2006, cedenta și cesionarul au încheiat Contractul de Cesiune indicând prețul menționat în notificarea de transfer, plătibil în trei tranșe:
- 500.000 EUR la data încheierii Contractului de Cesiune;
- 1.500.000 EUR la data de 19.09.2007;
- 1.500.000 EUR la data de 10.02.2008.
În cazul dedus prezentei judecăți, între Dna. S. și Dl. S. există o relație de rudenie (mătușă-nepot).
La data de 26.07.2007, luând act de operațiunea de cesiune, Adunarea Generală Extraordinară a acționarilor Socetății a modificat Actul Constitutiv, introducând o clauză care confirma faptul că dl. M. S. a devenit acționar al Societății, cu o participație de 36,92% din capitalul social.
Se susține de către reclamanta intimată, în acest caz, Contractul de cesiune este un act simulat care prevede un preț semnificativ mai mare prețului real plătit de către cesionar.
Simlația are o structură complexă, fiind suma a trei acte juridice (în sens de negotium juris) distincte, grupate după cum urmează:
Actul juridic public - este actul cunoscut, prin care se creează situația juridică aparentă care însă nu corespunde realității.
În cazul de față actul juridic public este chiar înțelegerea financiară inclusă în Contractul de Cesiune care indică un preț de transfer al acțiunilor de 3.500.000 EUR;
Actul juridic secret - este adevărata manifestare de voință a părților, ascunsă cunoașterii terților și este format la rândul său din două componente:
Acordul simulatoriu reprezintă convenția secretă care încorporează voința de a simula, de a crea o aparență a unui raport juridic inexistent sau ai cărui termeni sunt, în realitate, diferiți.
Acordul simulatoriu dintre Dna. S. și Dl. S. este înțelegerea ocultă, realizată cu scopul eludării dreptului de preferință consacrat de Actul Constitutiv în beneficiul acționarilor
existenți, prin oferirea acestora a unui preț pe acțiune foarte mare, inacceptabil din punct de vedere economic.
Actul juridic secret stricto-sensu încorporează adevărații termeni ai înțelegerii dintre părți, cea ascunsă de cunoștința terților.
În cazul dedus judecății, actul secret este înțelegerea financiară semnificativ inferioară prețului indicat în Contractul de Cesiune.
Relevarea înțelegerii simulate dintre cedentă și cesionar
Probarea actului simulat constă în demonstrarea faptului că D-na S. a transmis pachetul de acțiuni deținut în Societate nepotului său (care, la acea dată, nu era acționar al Societății, însă deținea calitatea de administrator al acestiea), în mod direct și fără a suporta concursul acționarilor existenți, la un preț de achiziție semnificativ mai mic decât cel propus prin oferta de preț ostensibilă.
Reclamanta a transmis Cedentei și Cesionarului câte o scrisoare prin care solicita acestora prezentarea dovezilor care să ateste plata prețului prevăzut în Contractul de Cesiune. Dată fiind valoarea semnificativă a pretinsului preț (3.500.000 EUR în trei tranșe), plata ar fi trebuit evidențiată printr-un transfer bancar (de altfel, Contractul de Cesiune stipulează expressis verbis faptul că plata se face prin transfer bancar). Desigur, nu poate fi exclusă nici o plată în numerar, caz în care se poate considera în mod rezonabil că măcar chitanțe liberatorii sub semnătură privată ar fi trebuit preconstituite.
D. fiind faptul că nici Cedenta și nici Cesionarul nu au răspuns solicitării reclamantei, s-a creat bănuiala legitimă a faptului că, în realitate, acest preț nu a fost plătit în totalitate, el fiind simulat tocmai pentru îndepărtarea acționarilor cu drept de preferință.
În cazul de față, reclamanta înțelege să invoce și să se prevaleze de convenția secretă dintre Cedentă și Cesionar (anume, aceea a stabilirii unui preț mult mai mic decât cel declarat în Contractul de Cesiune), sens în care instanța urmează a reține intenția fermă a Dnei S. E. de a înstrăina acțiunile deținute la prețul real, agreat în mod ocult cu Cesionarul.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de apel invocate, pornind de la obiectul cererii de chemare în judecată va avea în vedere și câteva considerații teoretice din materia simulației, relevante în speța de față, valabile în această materie și în vechea reglementare a codului civil..
Simulația este o operațiune juridică care presupune îndeplinirea unor condiții specifice. Aceste condiții privesc existența actului secret, existența actului public și existența acordului simulatoriu.
Cu privire la actul secret, în sensul de instrumentum și negotium. Deși adesea actul secret este numit „contra-înscris", aceasta nu trebuie să ne determine să credem că este absolut necesar ca actul secret să fie concretizat într-un înscris. Actul secret trebuie să existe în sens de negotium, adică de operațiune juridică reală care produce adevăratele efecte între părțile contractante. In acest sens, actul secret poate să lipsească dacă este privit ca instrumentum, dar este indispensabil privit ca negotium. In sfarșit, tebuie precizat și că, la un anumit nivel, actul secret se confundă cu acordul simulatoriu .
Chestiunea contemporaneității. Din exact aceeași perspectivă trebuie apreciată și așa-zisa condiție a contemporaneității actului secret cu actul public. Actul secret trebuie să existe sub forma înțelegerii dintre părți la data încheierii actului public, în literatura juridică clasică și în practica judiciară mai veche se considera că, pentru a fi în prezența simulației, este cu necesitate obligatoriu ca actul public și actul secret să fie încheiate simultan, adică în același moment". Așadar, într-o asemenea interpretare, încheierea simultană a celor două acte este de esența simulației. Literatura de specialitate contemporană și practica judiciara actuală" au adoptat o altă interpretare. Astfel, se susține că, pentru a fi în prezența simulației, este suficient ca cele două acte să fie contemporane. Prin caracterul contemporan al actelor se înțelege coexistența în timp a actului secret cu cel public. Cele două acte sunt contemporane, nu numai atunci când au fost încheiate simultan, ci și în cazul în care a avut loc încheierea mai întâi a actului secret, în sens de negotium, și apoi a actului aparent. Așadar, este suficient ca actul secret, care exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți, să fie încheiat anterior actului public. Faptul că înscrisul constatator al actului secret se redactează ulterior perfectării actului public nu are nici o relevanță cu privire la existenta simulației, esențial fiind ca între părți să se fi realizat anterior acordul de voință cu privire la operația juridică în ansamblul ei. Mai precizăm că, în această ipoteză, pentru ca cele două acte să coexiste și să fie contemporane, este necesar ca actul secret, încheiat anterior actului public, să se afle în vigoare la momentul încheierii actului public și să rămână în vigoare și în continuare. Într-adevăr, nimic nu împiedică părțile ca, înțelegându-se asupra simulației în ansamblul său. să încheie imediat actul secret și, uneori, chiar să-l execute, în totul sau în parte, urmând ca numai ulterior să perfecteze actul public: încheierea ulterioară a actului public desăvârșește operația simulației". după cum, nimic nu împiedică părțile să încheie actul public în virtutea acordului simulatoriu existent între ele, urmând ca apoi să procedeze la redactarea înscrisului constatator al actului secret.
Din perspectiva condiției contemporaneității, trebuie considerat că nu poate fi vorba de simulație atunci când actul aparent este încheiat anterior actului secret"". Lipsa actului secret la încheierea actului aparent face ca simulația să nu existe, într-o asemenea ipoteză suntem în prezența modificării unui contract printr-un alt contract; cele două acte exprimă succesiv voința reală a părților, ele nerealizând operația unică și complexă care este simulația .
Cu privire la actul public – este acel act care se încheie astfel încât să producă o aparență juridică, în cazul de față actul public îl constituie Contractul de cesiune de creanță încheiat la 14.12.2006 între dna S. în calitate de cedentă și dl. S. în calitate de cesionar.
În ceea ce privește acordul simulatoriu. Ideea de acord simulatoriu sugerează o reprezentare comună a părților, anterior încheierii actului public și actului secret, reprezentare comună în care părțile să „orchestreze"" întreaga operațiune a simulației, adică să imagineze toate manoperele prin care se va disimula adevărata relație dintre ele față de terți. Acordul simulatoriu este sinonim cu intenția părților de a simula și constă in voința lor ca acea operațiune juridică să producă toate efectele juridice specifice simulației.
Intenția de a simula se obiectivează în acordul simulator al părților, acord care intervine cel târziu în momentul perfectării actului secret în sens de negotium. In lipsa unui astfel de acord nu suntem în prezența simulației, ci în ipoteza în care părțile încheie un act secret, iar ulterior modifică sau revocă acel act printr-o nouă înțelegere; este vorba de manifestări succesive de voință, care nu produc efectele simulației. Intenția de a simula, conținută în acordul simulator din actul secret, este un element intern simulației, care ține de esența acestei operațiuni juridice.
Raportat la aceste considerații, revenind la speța de față, Curtea constată că în ceea ce privește existența actului public aceasta a fost dovedită,și acesta îl constituie contractul de cesiune.
În ceea ce privește actul secret și acordul simulatoriu, constată că în situația de față, neexistând un act secret în sens de instrumentum, în fapt chiar apelanta susținând acest lucru, actul secret și acordul simulatoriu se confundă și vor fi privite în sens de negotium adică de operațiune juridică din care să rezulte intenția părților de a simula.
Din această perspectivă trebuie avută în vedere și așa-zisa condiție a contemporanității, adică intenția de a simula să existe între părți la data încheierii actului public.
În cauză, prin probele administrate nu s-a făcut dovada intenției părților de a simula, respectiv nu s-a dovedit „atitudinea subiectivă”, cum o numește apelanta la fila 12 din motive de apel, a cedentei și a d-nului S. de a vinde respectiv cumpăra acțiunile la un preț inferior prețul de 3.500.000 Euro, relația de rudenie dintre aceștia ( mătușă-nepot) nefiind suficientă.
Prima tranșă din preț în cuantum de 500.000 Euro a fost achitată la data de 21.12.2006 conform extrasului de cont depus și în dosarul de apel - fila 46, deși apelanta a susținut inițial că nici o plată nu a fost efectuată, ulterior susține că s-au făcut transferuri bancare înainte și după introducerea cererii de chemare în judecată (42.056,15 Euro respectiv 1.014.829,5 Euro către moștenitorul d-nei, S. decedată în ianuarie 2008, adică către dl. S. R. V. de către terțe persoane - unchiul și mătușa sa – părinții d-nului S. M..
Așa cum în mod corect reține instanța de fond și cum corect se susține în întâmpinările depuse de dl. S. R. V. - fiul cedentei și de către dl. S. (cesionarul) – obligația reclamantei este de a dovedi simulația prețului și nu plata prețului cesiunii - care reprezintă o chestiune referitoare la modalitatea în care părțile inițiale și ulterior moștenitorii după decesul cedentei, au înțeles să-și execute obligațiile.
Deși, inițial în cererea de chemare în judecată, reclamanta arată că înțelege să se prevaleze de convenția secretă dintre cedentă și cesionar – care, așa cum am arătat mai sus, nu există în sens de instrumentum, în apel se prevalează de existența actului secret și a acordului simulatoriu în sens de negotium – de manifestare de voință – atitudine subiectivă a părților cu privire la un preț inferior al cesiunii – adică tocmai de acea intenție de a simula despre care am vorbit la începutul considerentelor.
Apelanta reclamantă nu a reușit să facă dovada în cauză, că adevărata voință a părților a fost aceea de a disimula întreaga operațiune (a se vedea în acest sens considerentele teoretice cu privire la acordul simulatoriu).
Ar fi putut, de exemplu, ca părțile inițiale ale contractului de cesiune să „orchestreze” întreaga operațiune – stabilind plata celei de-a III a tranșe de preț scadentă la 10.02.2008, dată fiind împrejurarea obiectivă intervenită în ianuarie 2008 – care a reprezentat-o decesul d-nei S.?
Ar fi putut părțile să „orchestreze” operațiunea adică să-și imagineze că urmare a decesului d-nei S. – va interveni moștenitorul acesteia – d-nul S. R. V. și ar fi putut părțile inițiale să-și „imagineze” care va fi modalitatea de plată a prețului (în condițiile în care între dl. S. și dl. S. au apărut înțelegeri legate de succesiune – a se vedea certificatul de moștenitor – despre care dl. S. precizează, în întâmpinare, cum au înțeles să stabilească succesiunea, în final dl. S. R. V. declarând pe proprie răspundere că au fost stinse orice pretenții și a făcut dovada achitării impozitelor pentru suma în discuție.
Oricum, toate acestea sunt împrejurări ulterioare actului public – și revenind la condiția contemporaneității lipsa actului secret/acord simulatoriu, respectiv a intenției de a simula la data actului public, face ca simulația să nu existe, în condițiile în care nu s-a dovedit acest element intern al simulației, care ține de esența acestei operațiuni juridice.
Pe de altă parte, așa cum au arătat mai sus, ceea ce interesa era ca apelanta-reclamantă să facă dovada intenției de a simula prețul cesiunii și nu a modalității de plată, ceea ce nu s-a putut demonstra în cauză.
Ca urmare, nefiind dovedite condițiile simulației – primul capăt din cererea reclamantei este nefondat și implicit motivele de apel referitoare la acesta, pentru considerentele expuse mai sus, în acord și cu cele reținute de instanța de fond – mai puțin cele referitoare la necesitatea existenței acordului secret sub formă de instrumentum și nu de negotium.
În ceea ce privește capătul al doilea al cererii de chemare în judecată și motivele de apel referitoare la acesta, în acord cu cele reținute de instanța de fond, acest capăt de cerere are caracter accesoriu față de primul și față de soluția adoptată privind primul capăt de cerere, nu se mai impune a fi analizat.
Chiar apelanta în cadrul motivelor de apel referitoare la cel de-al II lea capăt de cerere relevă faptul că în situația în care instanța de apel, va constata faptul că primul capăt de cerere este întemeiat va proceda la analiza temeiniciei celui de-al doilea.
Apelanta nu susține că acest capăt de cerere este de sine stătător și nu critică soluția adoptată de instanța de fond sub acest aspect (al caracterului accesoriu, subsidiar).
Din însăși modalitatea de motivare a apelului asupra capătului II din cerere (fila 21 motive de apel) rezultă legătura dintre cele 2 capete de cererea de chemare în judecată.
Ca urmare pentru toate considerentele reținute Curtea va respinge apelul ca nefondat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, față de dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă va obliga apelanta la plata către intimatul pârât S. M. a sumei de 38.497,54 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă . cu sediu ales la SOC. DE CIV. T. Z. & ASOCIATII în București, ..4-8, Clădirea AMERICA HOUSE, ., ., împotriva sentinței civile nr.537/07.02.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. M. cu domiciliul ales la SCA D. & ASOCIAȚII în București, ., nr. 3C, Sector 5 S. R. V. domiciliat în București, Calea Victoriei, nr. 83, ., ., sector 1, ca nefondat.
Obligă apelanta la plata către intimatul pârât S. M. a sumei de 38.497,54 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (reprezentând onorariu de avocat).
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 decembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. M. S. M. H.
U.
GREFIER
C. M.
Red.Jud.A.M.S.U.
Tehnored.I.N.
Ex.5
12.01.2015
……………………..
Tribunalul București Secția a VI-a Civilă
Judecător fond: C. F.-Ș.
| ← Nulitate act juridic. Decizia nr. 43/2014. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 29/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
