Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 855/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 855/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 5651/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 210/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 855
Ședința publică de la 03 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. N.
JUDECĂTOR Ș. C. C.
JUDECĂTOR L. C. S.
GREFIER I. L. P.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.7811/01.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât M. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.7811/01.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului M. D., formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4, în contradictoriu cu pârâtul M. D..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin sentința nr.1012/26.01.2012 a Tribunalului București Secția a VI-a comercială, s-a dispus dizolvarea judiciară a debitoarei ., în temeiul art.237 alin 3 din Legea 359/2004, modificată și completată, iar prin rezoluția ORC București nr._/03.10.2012, în temeiul art. 30 din Legea 359/2004, modificată și completată, s-a dispus numirea sa în calitate de lichidator a Cabinetului Individual de Insolvență C. N., în condițiile art. 252 și urm. din Legea 31/1990, republicată, procedura insolvenței fiind deschisă la cererea lichidatorului judiciar.
După deschiderea procedurii insovenței lichidatorului judiciar nu a putut intra în posesia actelor contabile.
Din perspectiva săvârșirii faptei prevăzute de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, creditoarea a invocat în mod generic existența unui management defectuos și omisiunea formulării de către debitoarea însăși a unei cereri de declanșare a procedurii insolvenței, fără indicarea unor date concrete din care să rezulte continuarea unei activități având un caracter vădit neprofitabil pentru o perioadă lungă de timp, pentru satisfacerea unui interes personal.
În acest context, din probele administrate și datele avute la dispoziție, nu se poate reține săvâșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, respectiv continuarea în interes personal a unei activități care conducea în mod vădit la încetare de plăți.
Omisiunea formulării unei cereri de deschidere a procedurii de către administratorul statutar în condițiile art. 27 din Legea nr. 85/2006 are relevanță din punct de vedere al posibilității antrenării răspunderii pentru pasivul societății numai în măsura în care debitorul ar fi continuat după . plată o activitate neprofitabilă în interesul personal al organelor de conducere, ceea ce în cazul de față nu s-a dovedit.
Reclamanta invocă incidența dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, care presupune săvârșirea de către membrii organelor de conducere a unora dintre următoarele fapte: au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară acte contabile sau nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
Potrivit art. 27 alin 1 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 196 alin 1 și art. 73 alin 1 din Legea nr. 31/1990 administratorilor le incumbă obligația ținerii unei evidențe contabile în conformitate cu dispozițiile legale.
Încălcarea acestei obligații poate fi de natură a conduce la angajarea unor diferite forme de atragere a răspunderii, care includ răspunderea penală sau contravențională.
Spre de deosebire de astfel de tipuri de răspundere, care nu implică în mod obligatoriu dovedirea unui prejudiciu, în condițiile în care s-a considerat de legiuitor că fapta prin ea însăși prezintă un grad de pericol social suficient pentru a fi sancționată în acest mod, din punct de vedere al răspunderii civile reglementate de art.138 din Legea nr. 85/2006, este necesar a se dovedi nu numai săvârșirea faptei, respectiv neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, ci și existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, respectiv cauzarea sau accentuarea stării de insolvență a societății, fapt nedovedit de probele administrate în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal, motivat, recurenta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în esență în motivele de recurs că în speță, sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului M. D., în conformitate cu dispozițiile articolului 138 lit. c și d Legea nr. 85/2006.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.85/2006.
În recurs, nu s-a depus întâmpinare.
Examinând recursul declarat de către recurenta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile articolului 304 și ale articolului 3041 Cod procedură civilă, ale Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței, și celelalte prevederi legale aplicabile în speță, Curtea apreciază că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Așa cum corect a reținut și instanța de fond, pentru angajarea răspunderii, potrivit articolului 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale, respectiv existența unui prejudiciu, fapta ilicită a unei persoane, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei și prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a – g ale articolului 138 din lege.
Răspunderea persoanelor prevăzute de articolul 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006, poate fi atrasă numai în situația în care persoanele interesate fac dovada existenței raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu; astfel natura juridică a răspunderii persoanelor prevăzute de articolul 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale ce a împrumutat caracteristicile răspunderii delictuale.
Față de cele arătate rezultă că existența raportului de cauzalitate între faptele persoanelor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii și starea de încetare de plăți trebuie dovedită în fața instanței, nefiind prezumată.
În speță, răspunderea nu este de natură contractuală, ci răspunderea reglementată de Legea nr. 85/2006 este de natură delictuală, și pentru a putea fi antrenată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderi civile delictuale, conform dispozițiilor articolelor 998-999 Cod civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Legea nu prezumă niciunul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată în baza articolului 138 din lege, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform articolului 1169 Cod civil.
Sub aspectul dispozițiilor articolului 138 lit. d din lege, împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de articolul 28 din Legea nr. 85/2006 în termenul prevăzut de articolul 35 din lege, ori nu a depus raportările contabile la organele fiscale, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitatea cu legea, în lipsa unor dovezi certe.
Simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu conduce în mod automat la angajarea răspunderii lor patrimoniale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență, în speță nefăcându-se dovada acestui raport, existența lui nefiind prezumată.
Motivele privind dezinteresul în administrarea firmei și neplata datoriilor către creditori, un management defectuos, nedepunerea rapoartelor de administrare financiară, neînregistrarea în contabilitate a datoriilor față de buget, nu sunt de natură a conduce la incidența dispozițiilor articolului 138 din lege.
Potrivit dispozițiilor legale, măsura atragerii răspunderii patrimoniale este lăsată la aprecierea judecătorului-sindic, care poate să dispună ca o parte din pasivul societății, ajunsă în încetare de plăți, să fie suportată de către membrii organelor de conducere, numai în situația în care se face dovada existenței cerințelor expres prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale, nefiind cazul în speță.
În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile articolului 138 lit.c din Legea nr. 85/2006, nefăcându-se proba că pârâtul au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducerea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Încadrarea unei fapte în această ipoteză juridică presupune stabilirea existenței unei situații în care debitoarea, cu toate că avea dificultăți financiare, a continuat activitatea, ceea ce până la urmă a determinat (fiind vădit un asemenea deznodământ) încetarea plăților și starea de insolvență.
Această faptă nu trebuie confundată cu dispoziția de continuare a activității în situația în care insolvența este prezumată, deoarece, potrivit articolului 27 alin.1 din Lege, numai debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor acestei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență. Dacă insolvența ester iminentă, debitorul nu are o asemenea obligație.
Cum corect a reținut și prima instanță, nu poate fi angajată răspunderea patrimonială a pârâtului dacă debitoarea nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, iar dispozițiile articolului 138 din Lege reglementează o răspundere specială, care poate fi angajată pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de către recurenta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE cu sediul în București, Prof.Dr.D. Gerotă, nr. 13 sector 2, împotriva sentinței civile nr.7811/01.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât M. D. cu sediul în București, .. 35, . sector 4, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03 aprilie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. Ș. C. L. C.
N. C. S.
GREFIER
I. L. P.
Red. Jud. C.M.N.
Tehnored. I.N.
2 ex.
16.04.2014
…………………..
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic: I. M. G.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
