Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1932/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1932/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 58541/3/2011/a2
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2339/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1932/2014
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. H.
Judecător D. A.
Judecător G. VINȚANU
Grefier L. V. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței civile nr. 6123/17.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ 12/a2, în contradictoriu cu intimații pârâți: C. E. R., T. A. O. și R. V. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimații pârâți au depus întâmpinare, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberand asupra recursului:
Prin Incheierea pronunțata in data de 20.09.2011 de Tribunalul Bucuresti sectia a VII a civila a fost deschisa procedura insolventei debitorului . si Transport Materiale ARCOM SA, iar prin sentinta civila nr. 9042/18.02.2012 s-a dispus trecerea debitorului la procedura falimentului.
La data de 10.09.2013, Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti a formulat cerere de chemare in judecata a paratei . care a solicitat ca pasivul societatii debitoare sa fie suportat de aceasta in baza art. 138 alin.1 lit.c din legea nr. 85/2006.
Prin cererea inregistrata la data de 20.03.2014, reclamanta a modificat actiunea, solicitand ca pasivul debitoarei sa fie suportat de paratii C. E. R., T. A. O. si R. V. M..
Prin sentinta civila nr. 6123/17.06.2014, judecatorul sindic a luat act de renuntarea la judecata impotriva . a respins cererea de atragere a raspunderii patrimoniale a paratilor C. E. R., T. A. O. si R. V. M..
Se retine in considerentele hotararii ca pPentru a putea fi atrasă răspunderea membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este necesar a fi fost săvârșite anumite fapte prevăzute expres de lege și care să fi condus la ajungerea societății în încetare de plăți.
În aceste condiții, lipsa de diligență manifestată de către administratorii statutari sau modul defectuos de conducere al activității nu este de natură a genera la obligațiilor societății asupra membrilor organelor de conducere.
În esență, răspunderea organelor de conducere reprezintă o răspundere delictuală generată de săvârșirea unor fapte, care, prin natura lor, conduc la deturnarea activității societății de la realizarea scopului pentru care a luat ființă și prin care se urmărește satisfacerea unui interes personal al acestora sau al unui terț.
Astfel, pentru a putea fi atrasă răspunderea este necesar a se face dovada tuturor elementelor prevăzute de art. 998-999 Cod civil, respectiv existența unei fapte, din cele enumerate limitativ de art. 138 din Legea nr. 85/2006, a vinovăției și a raportului de cauzalitate între faptă și starea de insolvență.
Creditoarea a invocat în mod generic existența unui management defectuos și omisiunea formulării de către debitoarea însăși a unei cereri de declanșare a procedurii insolvenței, fără indicarea unor date concrete din care să rezulte continuarea unei activități având un caracter vădit neprofitabil pentru o perioadă lungă de timp, pentru satisfacerea unui interes personal, invocându-se, în mod generic, posibilitatea atragerii răspunderii pârâtei ca urmare a simplului fapt că, în cadrul exercitări mandatului său, societatea a înregistrat pierderi și a intrat în incapacitate de plată.
În acest context, din probele administrate și datele avute la dispoziție, nu se poate reține săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, respectiv continuarea în interes personal a unei activități care conducea în mod vădit la încetare de plăți, în contextul în care accentuarea stării de insolvență nu s-a datorat continuării unei activități generatoare de noi datorii, ci perceperii de penalități și dobânzi pentru debite anterioare.
Omisiunea formulării unei cereri de deschidere a procedurii de către administratorul statutar în condițiile art. 27 din Legea nr. 85/2006 are relevanță din punct de vedere al posibilității antrenării răspunderii pentru pasivul societății numai în măsura în care debitorul ar fi continuat după . plată o activitate neprofitabilă în interesul personal al organelor de conducere.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti, solicitand modificarea in tot a hotararii in sensul admiterii cererii si obligarii paratilor sa suporte pasivul societatii, asa cum rezulta din tabelul definitiv al obligatiilor .
Recurenta a invocat nelegalitatea si netemeinicia sentintei atacate, aratand ca prin continuarea unei activități ineficiente, reprezentanții debitoarei au încălcat dispozițiile art. 27 din același act normativ, care instituie obligativitatea acestora de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusă dispozițiilor acestei legi, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Prin încălcarea acestor dispoziții legale se dovedește faptul că prin continuarea activității societății care se afla în încetare de plăți, administratorii societății nu au făcut altceva decât să adâncească pierderile debitoarei (art. 138 lit. c). Societatea a acumulat în decursul timpului datorii care nu au putut fi achitate, dovadă fiind datoriile acesteia către bugetul de stat.
În această situație, formularea cererii prevăzute de art.27 din același act normativ, nu este o opțiune a debitorului, ci o obligație pe care administratorul nu o poate încălca.
Dispozițiile art. 138 lit. c reprezintă o sancțiune care trebuie aplicată administratorului care a încălcat dispoziții imperative ale legii care impun obligația de a solicita stabilirea stării de insolvență, cu mențiunea că interesul acestora este prezumat, datorită faptului că mandatul în baza căruia a condus societatea comercială este unul comercial, prezumat a fi oneros (art. 72 din Legea 31/1990 rep.).
Răspunderea pe care o reglementează dispozițiile art. 138 din legea insolvenței, este o răspundere contractuală. În acest caz, administratorul este considerat culpabil, fără a mai produce alte dovezi împotriva acestuia, cu excepția aceleia de a se face constatarea, de către judecătorul sindic, a ajungerii societății la stadiul de încetare de plăți.
Neindeplinirea obligațiilor legale menționate mai sus, creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societății debitoare de către pârâți în alte scopuri, dovedește culpa acestora în ajungerea societății debitoare în incapacitate de plată.
Administratorul unei societati este obligat sa solicite el insusi aplicarea dispozițiilor Legii 85/2006, nu numai in situatia apariției stării de incetare de plați, ci chiar si in situatia in care aceasta stare este iminenta.
In acest sens, pentru acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolventa. Formularea unei cereri intemeiata pe dipozitiile Legii 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorul nu o poate incalca, iar dispozițiile art. 138 lit c) apar ca o sancțiune aplicata administratorului pentru incalcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Fapta ilicita a asociaților si administratorului societatii consta in exercitarea unui management defectuos, in sensul ca a dispus continuarea unei activitati care ducea in mod vădit societatea debitoare in starea de insolvență.
Existenta unui prejudiciu cert cauzat de către parați prin conducerea defectuoasa a societatii, s-a stabilit cu prisosința in cursul desfasurarii procedurii de lichidare judiciara, prin intocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final consolidat al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
In privința izvorului răspunderii civile, aceasta are atat sorginte delictuala (izvorand din nerespectarea obligațiilor legale) cat si contractuala (izvorata din contractul de mandat pe care reprezentanții societatii îi incheie cu societatea). Primeaza in acest caz calitatea de mandatar a reprezentanților societatii.
O societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care admnistratorii sau asociații sai manifesta un dezinteres total in ceea ce privește indeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societatii, respectiv nu tin o contabilitate in conformitate cu prevederile legale, nu varsa la buget sumele constituite ca taxe si impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres fata de prevederile legale ce guverneaza si reglementează desfasurarea activitatii unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți comerciale.
Acesta este raportul de cauzalitate intre faptele culpabile ale asociaților si administratorului ce constau in neindeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea si neaplicarea legii) si prejudiciul creat creditorilor prin ..
In drept au fost invocate dispozitiile art. 299 si urm. Cod procedura civila, art. 138 lit.c) din Legea nr.85/2006.
Intimatii au formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat.
In motivare, intimatii au aratat ca cererea de atragere a răspunderii îndreptate împotriva administratorilor statutari ai societății debitoare apare ca nemotivată în fapt, întrucât motivele recurentului-reclamant sunt invocate de plano, fără să aibă vreun suport probator ce ar reieși din înscrisurile administrate în dosar sau din rapoartele întocmite în cauză de către lichidatorul judiciar.
Din rapoartele întocmite în prezenta cauză de către lichidatorul judiciar, precum si din înscrisurile administrate, nu rezultă premisele care au format convingerea recurentului-reclamant.
Nici recurentul-reclamant nu identifică în concret, nici prin cererea de chemare în judecată, nici prin criticile formulate în recurs, vreo fapta a intimaților-pârâți, care să se circumscrie "interesului personal" în sensul definit de legea specială.
Intimații-pârâți nu au nici o culpă sub aspectul dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c) invocate de recurentul-reclamant prin acțiune, iar apariția stării de insolvență a societății debitoare s-a produs în mod obiectiv, pe fondul crizei economice care a acutizat dificultățile financiare cu care se confrunta societatea debitoare.
Răspunderea personală consacrată de disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere civilă delictuală (și nu contractuală, cum pretinde recurentul-reclamant), astfel încât vinovația trebuie dovedita sub forma intentiei directe, pentru ca de întinderea vinovăției depinde și intinderea prejudiciului.
In recurs nu au fost administrate probe .
Analizand sentinta recurata in raport de criticile invocate, conform art. 3041 Cod procedura civila, Curtea constata ca instanta de fond a analizat corect materialul probator administrat in cauza si a aplicat judicios prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, recursul fiind nefondat.
Curtea retine ca pentru angajarea raspunderii prevazute de art. 138 din legea nr.85/2006 trebuie indeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 - 999 C.civ. 1864, (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovatia). Caracterul special al raspunderii reglementate de legea privind procedura insolventei decurge din aceea ca faptele considerate nelegitime si prevazute in mod expres de lege au fost savarsite de persoane care au exercitat atributii de administrare sau conducere a societatii, precum si de orice alte persoane si au constituit un element cauzator sau contributiv al starii de insolventa.
Fapta prevazuta de art. 138 alin.1 lit. c) presupune continuarea in mod constient, deci cu intentie, a unor activitati comerciale prejudiciabile pentru societate, in vederea obtinerii unor beneficii personale. In cauza, recurenta nu a facut dovada savarsirii acestei fapte de catre intimatii parati, ceea ce face inutila celorlalte elemente ale raspunderii civile.
Desfășurarea unei activități comerciale este prezumată a fi în interesul societății și nu al organelor de conducere, iar recurenta nu a răsturnat această prezumție, nedovedind interesul personal al intimatilor-parati în continuarea activitații comerciale și nici că această continuare a activității ducea în mod vădit la încetare de plați.
Curtea apreciaza ca starea de insolventa a fost cauzata de activitatea neprofitabila a debitoarei, datorata unui management defectuos, pe fondul crizei economice care a marcat ultimii ani, aceste elemente nefiind insa de natura sa conduca la angajarea raspunderii administratorilor societatii, in conditiile in care nu s-a dovedit continuarea operatiunilor comerciale in interes personal.
Se constata nefondata critica invocata de recurenta in sensul ca prima instanta nu a avut in vedere ca intimatii parati nu au solicitat deschiderea procedurii in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa, retinand pe de o parte ca omisiunea indeplinirii cerintei prevazute de art. 27 din legea nr. 85/2006 nu se incadreaza in ipoteza reglementata de art. 138 alin.1 lit. c), ci poate atrage eventual raspunderea penala a faptuitorului, iar pe de alta parte ca cererea de a fi supus dispozitiilor legii a fost promovata chiar de debitoare, care a fost reprezentata de parata R. V. M., in calitate de administrator.
Pentru considerentele expuse, Curtea, conform articolului 312 alineat 1 Cod Procedura Civila va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței civile nr. 6123/17.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ 12/a2, în contradictoriu cu intimații pârâți: C. E. R., T. A. O. și R. V. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 19 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. H. D. A. G. VINȚANU
GREFIER
L. V. V.
Red. Jud. M.H.
Tehnored. I.N.
2 ex.
19.02.2015
……………
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă,
Judecător - sindic: I. M. G.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
