Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 246/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 246/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 6305/3/2012/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2393/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 246/2014
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. F. I.
JUDECĂTOR: L. C. S.
JUDECĂTOR: Ș. C. C.
GREFIER: C. G. MIGLEȘ
********************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 în contradictoriu cu intimatul-pârât EL-D. A. împotriva sentinței civile nr.4267/23.04.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-pârât prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 13, lipsind recurenta-reclamantă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură la data de 29 ianuarie 2014, intimatul a depus întâmpinare.
Curtea constată că dosarul este strigat la ordine, procedura de citare este legal îndeplinită, motiv pentru care procedează la judecata cauzei în lipsa recurentei legal citată.
La interpelarea instanței, intimatul, prin apărător, depune la dosar înscrisuri, respectiv raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul, prin apărător, solicită respingerea recursului. Arată că în cererea de recurs și în cererea de chemare în judecată recurenta nu a făcut dovada existenței faptelor în sarcina pârâtului. Nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate între prejudiciul suferit și raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvență.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față:
Prin cererea depusă la dat de 29.10.2012 și înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. _ creditoarea-reclamantă D.G.F.P. București a depus cerere privind atragerea răspunderii personale a pârâtului EL-D. A., în calitate de fost administrator al debitoarei . SRL.
În motivarea cererii, a arătat că, din faptul nedepunerii la organul fiscale a declarațiilor și raportărilor contabile periodice ale societății debitoare și al neprezentării actelor contabile, rezultă că pârâtul nu a ținut contabilitatea societății conform legii, a făcut să dispară documente contabile și a ținut o contabilitatea fictivă, aspecte ce arată că pârâtul a încercat să se sustragă de la plata obligațiilor față de bugetul de stat și să ascundă patrimoniul societății față de creditori. Reclamanta susține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale, solicitând obligarea pârâtului la plata pasivului societății debitoare. În drept, creditoarea-reclamantă invocă aplicarea art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006.
Deși legal citat cu copie a cererii, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și preciza poziția procesuală.
Prin sentința nr. 4267/23.04.2013 Tribunalul București Secția a VII-a a respins ca neîntemeiată cererea reținând următoarele:
„ Analizând dispozițiile legale incidente în cauză, instanța are în vedere dispozițiile art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, din a căror interpretare sistematică rezultă aspectele esențiale privind cererea în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere/supraveghere ale debitorului în insolvență, și anume aspectele referitoare la noțiunea și natura juridică a acestei cereri, subiecții de drept ce dețin calitatea procesuală activă și cea pasivă, precum și cerințele legale pentru admiterea cererii. Cererea privind atragerea răspunderii personale poate fi promovată de administratorul judiciar sau de lichidator ori, în baza hotărârii adunării creditorilor, de către președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Întrucât, în toate cazurile, este promovată în interesul colectiv al creditorilor îndreptățiți să participe la procedură, cererea nu poate fi formulată de orice creditor în scopul satisfacerii propriei creanțe. Calitatea procesuală pasivă (calitatea de pârâți) în cadrul acestei cererii aparține membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului (așa cum este situația administratorului de fapt). Răspunderea patrimonială a pârâților este antrenată întrucât aceștia au cauzat starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea uneia ori mai multora dintre faptele ilicite enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din lege, iar, consecutiv, prin cauzarea insolvenței, au determinat insuficiența ori lipsa lichidităților din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală și la termen a datoriilor bănești certe și exigibile, prejudiciindu-i în acest fel pe creditori. Prin dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 se instituie o răspundere civilă delictuală față de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvență de a-și plăti datoriile sale certe și exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-și satisface integral creanțele, și faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârșite de organele de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâți), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâții i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, respectiv: i) prin săvârșirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvență a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficiența lichidităților; și ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvență au cauzat și incapacitatea acestuia de a-și plăti creditorii. Condițiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența, sunt următoarele, potrivit dreptului comun și dispozițiilor speciale din legea insolvenței, anterior menționate: existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor); săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006; existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor; fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvență. Consecința antrenării răspunderii persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prezentate, este aceea că ele vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență. Răspunderea acestor persoane este subsidiară, în sensul că doar în ipoteza în care, în cadrul procedurii insolvenței, fie prin intermediul reorganizării judiciare, fie prin valorificări (lichidări) de bunuri ale debitorului în cadrul falimentului, nu s-a reușit plata integrală a pasivului, atunci se poate dispune obligarea pârâților la plata în întregime ori a unei părți din pasivul rămas neachitat. Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența niciuneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant. Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată că reclamanta D.G.F.P. București - BIROU JURIDIC C. 1 susține că starea de insolvență a debitoarei . SRL a fost cauzată de către pârâtul EL-D. A., în calitate de fost administrator social al debitoarei, prin săvârșirea de către aceasta a faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006, și anume a faptelor de a ține o contabilitate fictivă, de a face să dispară unele documente contabile și de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea. În privința faptelor de a ține o contabilitate fictivă și de a face să dispară contabilitatea societății (art.138 alin.1 lit.d tezele I și II din Legea nr.85/2006), instanța constată că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația procesuală, potrivit art.1169 C.civ., de a dovedi actele și operațiunile materiale ce ar fi fost săvârșite de pârât și care s-ar încadra în conținutul fapte ilicite a ținerii unei contabilități fictive și nici actele materiale prin care pârâtul ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societății debitoare. În privința faptei de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea (art.138 alin.1 lit.d teza III din lege), instanța constată că reclamanta-creditoarea nu precizează și nu dovedește care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea imputată pârâtului ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență. În acest sens, nu s-a probat că pârâtul, în timpul mandatului de administrator, ar fi săvârșit fapte conexe ori favorizate de neținerea contabilității, precum ascunderea ori deturnarea unei părți din activele societății, însușirea de fonduri bănești, neînregistrarea unor încasări de creanțe etc., care să demonstreze caracterul fraudulos al faptei de a nu fi ținut contabilitatea conform legislației în materie și intențiile pârâtului de a-i prejudicia pe creditori. Reclamanta se limitează la presupoziții nejustificate privind urmărirea a unor scopuri frauduloase, care însă nu suplinesc obligația sa procesuală de a dovedi relația de cauzalitate între neținerea contabilității societății și starea de insolvență a acesteia. Simplul fapt că pârâtul nu a ținut contabilitatea societății la care a îndeplinit funcția de administrator, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre această faptă și apariția stării de insolvență a societății, nu este de natură, prin el însuși, să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale conform art.138 alin.1 din lege. Instanța mai reține, cu privire la toate faptele ilicite analizate, că reclamanta nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârât ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei. Instanța are în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre faptele respective și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de pârât a faptelor ilicite în discuție nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale și obligarea sa la suportarea pasivului societății. În cuprinsul motivării cererii, reclamanta invocă o . dispoziții din materia mandatului comercial și prezumții privind existența faptelor ilicite și legătura cauzală dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei, or aceste dispoziții și prezumții nu sunt incidente în cauză, deoarece răspunderea organelor de conducere instituită de art.138 alin.1 din lege nu este de natură contractuală față de debitoare, ci de natură delictuală față de creditori, ceea ce implică obligația celui care pretinde atragerea răspunderii în discuție de a dovedi toate condițiile de existență ale unei astfel de răspunderi civile. În consecință, instanța reține că reclamanta nu a probat săvârșirea de către pârât a unor fapte ilicite care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 alin.1 lit.d) tezele I și II din Legea nr.85/2006 și nici că pârâtul, prin săvârșirea acestor ipotetice fapte ori prin neținerea contabilității, ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei, sens în care, nefiind întrunite toate condițiile de existență cumulative ale răspunderii patrimoniale prevăzute de art.138 alin.1 din lege, va respinge cererea analizată ca neîntemeiată”.
Împotriva acestei sentințe la data de 21.05.2013 a declarat recurs reclamanta, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 09.07.2013.
În motivarea recursului s-a susținut că prin nerespectarea art. 27 din Legea nr. 85/_, adică a obligației ca administratorul statutar să formuleze cerere de deschidere a procedurii insolvenței, devin incidente prevederile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 care reprezintă sancțiunea pentru nerespectarea art. 27. Răspunderea administratorului poate interveni pentru cea mai ușoară culpă, potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 obligația și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat. Prejudiciul înscris în tabelul de creanțe este de 274.389 lei.
Intimatul nu a depus întâmpinare, deși a fost legal citat.
În recurs nu au fost încuviințate și nu s-au administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului de față instanța de recurs reține următoarele:
Prin recursul formulat se invocă de fapt 2 argumente (restul fiind susțineri, detalieri ale acestor argumente): incidența normelor din materia mandatului, aplicarea art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 ca urmare a nerespectării art. 27 din aceeași lege.
Răspunderea instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere civilă delictuală față de creditorii societății insolvente, debitoare care nu poate acoperi pasivul cu bunurile și disponibilitățile sale bănești. Prin urmare toate elementele acestui tip de răspundere vor fi analizate din punct de vedere delictual, iar nu contractual, cum eronat susține recurenta raportându-se la art. 72 din Legea nr.31/1990, normă care cuprinde o referire la contractul de mandat. Oricum contractul de mandat este între administratorul statutar și societate, iar o răspundere contractuală în baza acestui mandat ar trebui să aibă că actori contractanții, iar nu creditorii societății. Rezultă că de fapt recurenta nici nu poate invoca o răspundere contractuală a pârâtului, cât timp ea nu este parte în contractul care ar fi fundamentul acelei răspunderi.
Între nerespectarea art. 27 și aplicarea art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 nu este o relație de tip ipoteză-sancțiune, nici expres prevăzută de lege, nici implicită. Ne-formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței de către administratorul statutar al debitoarei nici măcar nu lasă să se întrevadă vreo concluzie asupra ținerii/neținerii contabilității debitoarei deoarece între cele 2 aspecte nu există nicio legătură logică necesară. În recurs se vorbește pe această linie a aplicării art. 138 lit. d și de continuarea unei activități care ducea în mod vădit la insolvență. Aceste afirmații nu pot fi analizate deoarece acțiunea introductivă de instanță a fost întemeiată doar pe art. 138 lit. d (așa cum rezultă din cuprinsul și litera acțiunii), adică pe faptul neținerii contabilității în conformitate cu legea de către pârât, iar cauza unei acțiuni nu poate fi schimbată în recurs.
Văzând că niciunul din motivele de recurs nu poate fi primit, rezultă că recursul de față va fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 în contradictoriu cu intimatul-pârât EL-D. A. împotriva sentinței civile nr.4267/23.04.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 30.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. G. S. L. C. Ș.
F. C. C.
GREFIER MIGLEȘ C. G.
Red. GFI
2 ex./17.03.2014
Judecător fond: V. S. C.
| ← Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Sentința... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
