Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 673/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 673/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 41322/3/2012/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr.673
Ședința publică de la 04 Martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTELILIANA C.
JUDECĂTORGEORGE B. F.
JUDECĂTORVĂDUVA D.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr.7566 din 25.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. C. R..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că recurenta a solicitat prin cererea de recurs judecarea cauzei în lipsa sa, conform art.242 alin.2 C.pr.civ., constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._ creditorul DGFP in reprezentarea AFP SECTOR 5 a solicitat, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. c, d și e din Legea 85/2006, obligarea pârâtei C. C. R. la suportarea pasivului debitoarei ., reținând, în esență, următoarele:
Nu au fost depuse probe care sa confirme deturnarea sau ascunderea de catre administrator a activului persoanei juridice, ori marirea in mod fictiv a pasivului acesteia, reclamantul intemeindu-si acuzatiile pe prezumtii. Nu s-a dovedit efectuarea unor manevre dolosive ale administratorului.
Simplul fapt ca paratul nu a tinut contabilitatea potrivit legii romane, nu este de natura sa duca la angajarea raspunderii sale in lipsa dovedirii raportului de cauzalitate intre aceasta fapta si ajungerea societatii in stare de insolventa, iar reclamantul nu a facut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București, in reprezentarea Administrației Sectorului 5, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, in sensul admiterii cererii si obligării paratei la plata datoriilor restante către bugetul general consolidat al debitoarei S.C. CORY MIX S.R.L.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila, recurenta a susținut, în esență, următoarele:
Atât timp cat declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse, conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, rezulta ca nu a fost ținuta contabilitatea in conformitate cu legea, deși potrivit Legii nr. 82/1991 republicata, răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului.
Parata nu a prezentat toate documentele prevăzute de art. 28 din Legea insolventei, fapt ce conduce la concluzia ca nu au fost respectate dispozițiile art. 1 si art. 5 din Legea nr. 82/1991, republicata.
Din rapoartele lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a administratorului, constând in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății si prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia.
Administratorul a omis sa solicite declanșarea procedurii de reorganizare judiciara a societății de indata ce a observat ca societatea se afla in iminenta stare de plați,
Culpa este prezumata, iar răspunderea trebuie apreciata in abstracto, cu mai multa rigurozitate, avand in vedere ca s-a acționat in temeiul unui mandat comercial.
Fapta ilicita a administratorilor societății consta in exercitarea unui management defectuos, in sensul ca, a dispus continuarea unei activități care ducea in mod vădit societatea debitoare in starea de insolventa, iar dovada acesteia rezulta implicit din simpla ajungere a debitorului in incapacitate de plata.
In ceea ce privește incidența dispozițiilor lit. e) s-a arătat că prin raportul privind cauzele si împrejurările lichidatorul judiciar a constatat că disponibilitățile bănești erau in cuantum de 1.514 lei la 31.12.2005.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru si timbru judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 229 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 17 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.
Asupra recursului:
Creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c, d și e din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, susținându-se, în esență, că reprezentanta debitoarei nu a depus documentele prevăzute la art. 28 din Legea insolventei, nu si-a îndeplinit cu regularitate obligațiile declarative privind înregistrarea situațiilor financiare la organul fiscal, a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea in mod vădit la încetarea de plăți, deși avea obligația de a solicita declanșarea procedurii de reorganizare judiciara a societății, manifestând dezinteres în ceea ce privește funcționarea normală a societății.
Față de aceste susțineri, prin prisma ansamblului criticilor invocate prin cererea de recurs, Curtea arată că atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere nu reprezintă o consecință a invocării prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006. Legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a reglementat posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale a acestora, în condițiile în care se administrează dovezi privind săvârșirea faptelor invocate, precum și existența legăturii de cauzalitate între săvârșirea faptelor și insolvența societății.
În cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte că neținerea contabilității, în una din cele trei ipoteze prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, a determinat ..
Nedepunerea situațiilor financiare și neplata datoriilor față de bugetul statului reprezintă aspecte care pot fi circumscrise managementului defectuos, însă nu pot fi asimilate faptei prevăzută de art. 138 alin. d din Legea nr. 85/2006.
În cauză nu s-a probat interesul personal al pârâtei în continuarea activității, nu au fost indicate și probate modalitatea și perioada de timp in care s-a realizat continuarea activității, precum si faptul că insolvența a fost determinată, în tot sau în parte, de fapta ilicită a pârâtei.
Împrejurarea că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la momentul apariției stării de insolventa nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale, în lipsa administrării unor probe în acest sens, iar exercitarea unui management defectuos nu se poate circumscrie ipotezei reglementată prin dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societăți comerciale, iar imposibilitatea de a face fata plaților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006, Curtea arată că reclamanta nu a indicat în ce constă săvârșirea acestei fapte și consecințele sale, rezumându-se doar la susținerea că lichidatorul judiciar a constatat că disponibilitățile bănești erau in cuantum de 1.514 lei la 31.12.2005.
De asemenea, în cauză nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între săvârșirea faptelor invocate și insolvența societății.
Culpa administratorului nu este prezumată, ci trebuie dovedită de către partea interesată, distinct de dovedirea celorlalte condiții obligatorii cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale. D. în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terții, însă această situație nu se regăsește în cauză.
Concluzionând, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr.7566 din 25.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. C. R..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
L. C. G. B. F. D. V.
GREFIER, F. D.
Red.Jud.L.C
Fond: Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Președinte:M. M.
| ← Suspendare executare. Decizia nr. 960/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei – societăţi în nume colectiv.... → |
|---|
