Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1195/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1195/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 61936/3/2010
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1195
Ședința publică de la 15.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. A.
JUDECĂTOR – I. P.
JUDECĂTOR – A. M. G.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta . IFN SA, împotriva sentinței civile nr.1898 din 26.02.2013, pronunțată de Tribunalul București– Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta, reprezentată de Doamna avocat Burchelea A., cu împuternicire avocațială la dosar și intimata, reprezentată de Doamna avocat L. S. cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Ambele părți, prin apărători, depun la dosar practică judiciară.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva intimatei ., cu precizarea că s-a preluat creanța de către . de la debitoarea inițială . SRL. Susține că în motivarea sentinței atacate judecătorul sindic preia în totalitate contestația formulată de debitoare. Judecătorul sindic nu a motivat și nu a arătat dacă în prezenta cauză sunt îndeplinite cele două condiții principale pentru deschiderea insolvenței. Din tabelul inserat în cererea de deschidere a procedurii insolvenței dar și din formularea recursului rezultă că prima componentă reprezentând facturi neachitate depășește suma prevăzută pentru deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de lege. Creanța recurentei are un caracter cert, lichida și exigibil, având în vedere prevederile contractului de leasing. În cauză a fost reziliat contractul de leasing fiind aplicat un pact comisoriu de gradul IV care a dus la activarea clauzei penale. Pe lângă facturile neachitate creanța recurentei este formată și din daune interese și penalități care rezultă din clauza 11.2 și 11.4 precum și din anexa la contractul de leasing, reprezentând graficul de eșalonare a datelor de leasing care a fost atașat și cererii de deschidere a procedurii insolvenței. Susține că în speță nu sunt aplicabile prevederile convenției deoarece nu a modificat datele contractului de leasing, iar debitoarea a recunoscut că, contractul de leasing a fost reziliat iar sumele plătite reprezintă plăți pentru posesia bunului. Or, aceste plăți nu reprezintă toate plățile care erau datorate de intimată, recurentei. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul intimatei solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. Susține că pactul comisoriu de gradul IV nu și-a produs efectele, deoarece relațiile contractuale au fost reluate prin semnarea convenției din 14.04.2011. Creditoarea a înțeles să solicite deschiderea procedurii insolvenței împotriva celor patru semnatare ale convenției. Cererile îndreptare împotriva a două creditoare semnatare ale convenției au fost respinse irevocabil, doar una fiind favorabilă acesteia. Susține că nu are caracter cert, lichid și exigibil creanța recurentei așa cum rezultă și din deciziile depuse la dosar drept practică judiciară. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA ,
Prin cererea introductivă formulată în data de 20.12.2010 la Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, creditorul . IFN SA a chemat în judecată debitorul . SRL solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună deschiderea procedurii insolvenței față de aceasta având în vedere datorii comerciale ajunse la scadență în sumă de 8.003.776 lei rezultate în baza contractului de leasing financiar imobiliar nr.2905 din 29.07.2008.
Debitorul . SRL a formulat contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței introdusă de creditor, solicitând respingerea acesteia din urmă, ca nefondată, deoarece nu se află în stare de insolvență.
Prin sentința civilă nr.1898 pronunțată la data de 26.02.2013 în dosarul nr._, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea dată în Camera de consiliu de la 30.07.2013 în același dosar, Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă (fostă Secția a VI-a Comercială), prin judecătorul-sindic, a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditorul . IFN SA, ca neîntemeiată; aceasta, după ce prin încheierea prealabilă dată în cauză la 22.05.2012 tribunalul admisese excepția tardivității formulării contestației debitoarei.
Pentru a pronunța această sentință civilă tribunalul a reținut că creditorul pretinde cu titlu de daune interese toate ratele restante până la finalul contractului de leasing nr.2905/29.07.2008 și care trebuiau achitate până la data de 28.07.2023 (inclusiv valoarea reziduală), pe care le declara scadente ca efect al rezilierii contractului, invocând clauza 11.2 din contract, deși nu au fost dovedite efectiv astfel de daune, iar potrivit art.1084 Cod Civil, daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit.
In cazul când neexecutarea obligației rezultă din dolul debitorului, daunele-interese nu trebuie sa cuprindă decât ceea ce este o consecința directa si necesara a neexecutării obligației.
Având in vedere aceste dispoziții legale, precum si faptul că bunul care a constituit obiect al contractului a fost predat, rezulta că orice solicitare privind pierderile financiare ale creditoarei trebuie dovedită.
Pe de altă parte, fața de dispozițiile art. 15 din OG 51/1997 si cele cuprinse in clauza 11.2 din contract,apare ca o clauza leonina in care finanțatorul a prevăzut o contraprestație in favoarea sa cu mult mai mare decât beneficiul cocontractantului sau, care dezechilibrează serios egalitatea părtilor contractante, dar si ca o clauza abuziva, fiind inclusa . redactat de finanțator si pe care societatea nu a avut posibilitatea sa o negocieze. În acest sens s-a exprimat si Curtea Constituționala prin Decizia nr. 162/2002, publicata in Monitorul Oficial partea I, nr. 549/26.07.2002. In motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că dispozițiile art. 11,14,15 din OG nr. 51/1997 republicata, sunt contrare prevederilor art. 134 alin 1 si 2 din Constituția României deoarece » finanțatorul are facultatea si chiar dreptul de a insera in mod practic, nelimitat clauze împovărătoare in contractul de leasing, pentru cealaltă parte » si ca utilizatorul « este practic obligat de către finanțator, prin poziția comerciala pe care acesta o are, sa accepte clauze pe care, in alte condiții nu le-ar fi acceptat», ceea ce in opinia Curții, ar duce la încheierea unor contracte in care predomina « clauze leonine ».
Pentru considerentele de mai sus, pretențiile creditoarei compuse din rate restante si nefacturate nu au un caracter cert, lichid si exigibil.
Mai mult decata atât, plata ratelor de leasing până la finalul contractului de leasing, 28.07.2023 si a valorii reziduale in temeiul clauzei 11.2 din contract, are natura unei clauze penale, fiind determinată întinderea prejudiciului si cuantumul daunelor care vor fi acoperite prin rezilierea contractului de leasing, ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către utilizator a obligațiilor sale.
Potrivit dispozițiilor art. 1066 Cod civil, clauza penala fiind un contract, trebuie sa îndeplinească condițiile de validitate ale oricărei convenții, instanța de judecata având posibilitatea de a micșora proporțional cu ce s-a executat, in caz de executare parțiala a obligațiilor de către debitor, conform disp. art. 1070 Cod Civil.
Având în vedere că debitoarea nu recunoaște pretențiile creditorului cu privire la plățile datorate reprezentând rate, penalități de întârziere etc. urmează ca acestea să fie valorificate prin formularea unei acțiuni de drept comun și nicidecum prin formularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței.
Potrivit art. 3 alin 1 pct. 1 din Legea 85/2006: 1. insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile:
a) insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori;
b) insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței;
Potrivit art. 31 în referire la art. 3 alin. 1 pct. 1 lit. a), pct. 6 și pct. 12 din Legea 85/2006 orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvență, a cărui creanță, de cel puțin 45.000 lei, este certă, lichidă și exigibilă, poate introduce la tribunal o cerere introductivă, la care va anexa documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții.
Insolvență este acea stare a patrimoniului unei societăți, care exprima neputința societății de a plăti datoriile comerciale scadente din lipsa de lichidități, si intervine in momentul in care obligațiile de plata, debitele depășesc activele.
Procedura insolvenței nu este menită să fie utilizată ca instrument de constrângere a debitorului pentru ca acesta să-și plătească datoriile „sub amenințarea cu falimentul", dacă debitorul are fonduri disponibile pentru a plăti.
Așadar, nu se putea reține că debitoarea se afla în imposibilitate de a-și achita datoriile comerciale cu disponibilitățile existente, ci mai degrabă se reține împrejurarea că a efectuat unele plăți contestând existența celor pretinse de creditoare prin cererea de deschidere a procedurii, situație ce se rezolva prin alte căi legale decât procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Împotriva acestei sentințe civile creditorul . IFN SA a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate în sensul respingerii contestației debitorului, ca neîntemeiată și admiterii cererii creditorului de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitorului.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că creditorul a invocat față de debitor o creanță certă, lichidă și exigibilă potrivit art.379 Cod procedură civilă, în cuantum superior valorii-prag prevăzută de art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006. Tribunalul a preluat în considerentele sentinței aproape în integralitate contestația debitorului, fără să menționeze apărările creditorului și în mod greșit a respins cererea creditorului pentru motivul ca debitorul nu achiesează la pretențiile acestuia, deși cerințele legale pentru deschiderea procedurii insolvenței erau îndeplinite, în ceea ce privește deținerea de către creditor a unei creanțe certe, lichide și exigibile ce depășește valoarea-prag de 45.000 lei și, respectiv, aflarea debitorului în stare de insolvență, fiind lipsit de disponibilitățile bănești necesare pentru acoperirea creanței. Astfel, creanța pretinsă de creditor îndeplinește condițiile prevăzute de lege în raport fie și numai cu facturile anexate cererii introductive, emise anterior rezilierii contractului de leasing, pentru plata cărora debitorul nu a fost în măsură să aducă nicio dovadă.
De altfel, creditorul a inițiat și executarea silită împotriva debitorului, iar împotriva acesteia debitorul a formulat contestație la executare, ce a fost respinsă. În urma executării silite debitul nu a fost recuperat, debitorul neavând bunuri supuse urmăririi, fiind evident în stare de insolvență.
Creanța pretinsă de creditor rezultă atât din contractul de leasing menționat, cât și din convenția încheiată la 14.04.2011 de creditor cu debitorul și alți 3 foști utilizatori ai imobilelor, ale cărei efecte au încetat însă prin neîndeplinirea în totalitate de către debitor a obligațiilor asumate.
Mai mult, debitorul nu mai desfășoară vreo activitate la sediul social, situație în care potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.85/2006 se justifică deschiderea procedurii simplificate a insolvenței.
Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei în data de 06.01.2014 de către . s-a arătat că între această societate comercială și . SRL a intervenit fuziunea prin absorbție, societatea absorbită fiind . SRL, în privința patrimoniului atât sub aspectul activului cât și al pasivului, la data de 30.09.2013, în conformitate cu încheierea nr.906 dată în Camera de Consiliu de la 22.11.2013 în dosarul nr._/3/2013 de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă și încheierea din 29.11.2013 dată în aceeași cauză pentru îndreptarea unei erori materiale în temeiul art.442 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, depuse la dosar. De asemenea, din cuprinsul extrasului depus la dosar referitor la relațiile despre . SRL din registrul comerțului, a rezultat că s-a efectuat deja radierea acestei societăți în urma fuziunii prin absorbție, cu consecința că în lipsa capacității de folosință, societatea absorbită nu mai poate sta în proces.
Față de acestea recurenta a solicitat amânarea cauzei, iar instanța a încuviințat, pentru a-și preciza cererea de recurs sub aspectul succesorului intimatei debitoare . SRL în privința creanței invocate față de aceasta prin cererea introductivă formulată la prima instanță.
Prin cererea formulată în cauză la 27.02.2014 recurenta și-a precizat recursul în sensul menținerii formulării acestuia față de intimata ., către care s-a transmis de drept, potrivit art.238 alin.1 din Legea nr.31/1990, întregul activ și pasiv al . SRL, în urma fuziunii prin absorbție, adică inclusiv creanța în raport cu care s-a cerut în speță deschiderea procedurii insolvenței solicitând, în consecință, admiterea recursului în sensul deschiderii procedurii insolvenței față de debitorul ., introdus în cauză – în această calitate în locul . SRL.
Prin încheierea de la 27.02.2014 Curtea, admițând cererea recurentei, a dispus introducerea în calitate de intimată a ., în locul . SRL, în virtutea principiului disponibilității părții în ceea ce privește precizarea recursului sub acest aspect.
Intimata . a formulat și întâmpinare, arătând că nu se află în stare de insolvență, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens. Astfel, intimata a achitat în întregime facturile privind ratele de leasing emise de creditoare anterior rezilierii contractului de leasing. De asemenea, au fost achitate și debitele prevăzute prin convenția încheiată la 14.04.2011. creanța pretinsă de creditor nu este certă, lichidă și exigibilă, conform art.379 Cod procedură civilă, astfel cum rezultă și din decizia civilă nr.691R din 12.03.2013 pronunțată în dosarul nr._/299/2011 de Tribunalul București și decizia civilă nr.1071 din 16.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/3/2010.
Față de acestea, analizând actele dosarului, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Recurenta a solicitat admiterea recursului în sensul casării sentinței atacate, fără a indica motivele de nelegalitate sub acest aspect, în condițiile în care motivele de recurs formulate vizează numai modificarea hotărârii recurate.
De asemenea, în contextul în care cererea de recurs inițială a fost precizată sub aspectul cadrului procesual în ceea ce privește intimata, în sensul introducerii în calitate de intimată, în locul . SRL – debitoarea chemată în judecată prin cererea introductivă formulată în primă instanță, a . – societatea care a absorbit, prin fuziune, intimata inițială, recurenta nu a considerat necesar să își mai modifice în vreun fel cererea de recurs, îndeosebi referitor și la adecvarea motivelor de recurs în legătură cu noua societate comercială introdusă în cauză în calitate de intimată, în raport cu caracterul special al normelor de drept care reglementează procedura insolvenței în cadrul căreia a fost pronunțată hotărârea atacată. Față de caracterul special al dispozițiilor Legii nr.85/2006, incidente în cauză, faptul că instanța de recurs a considerat admisibilă schimbarea intimatei în virtutea disponibilității recurentei asupra cererii sale de recurs, nu este de natură sau în măsură să conducă la aprecierea ca fondate a unora dintre motivele de recurs și față de noua intimată succesoare introdusă în cauză, chiar dacă ar fi putut avea un astfel de caracter față de intimata inițială. În procedura insolvenței, judecata în primă instanță și, respectiv, în recurs, referitoare la cererea de deschidere a procedurii vizează nu numai măsura în care este îndeplinită condiția legală referitoare la pretinderea de către creditor a unei creanțe certe, lichide și exigibile, ci și condiția legală referitoare la existența sau nu a lichidităților bănești în patrimoniul debitoarei pentru acoperirea pasivului, legiuitorul stabilind că în raport cu aceste două condiții se poate constata dacă debitorul se află sau nu în stare de insolvență – singurul temei pentru care este posibilă deschiderea procedurii. În ceea ce privește condiția referitoare la existența creanței, aceasta poate fi avută în vedere „in rem”, sub aspectul creanței în sine și a transmiterii acesteia, cum e cazul în speță în urma fuziunii prin absorbție. Dar, în ceea ce privește condiția referitoare la lichiditățile bănești și starea de insolvență care poate rezulta, acestea se raportează strict la persoana debitorului și, evident, pot să difere odată cu schimbarea acestuia, în urma transmiterii creanței. Pentru aprecierea de către instanță, în cadrul judecății, cu privire la aceste din urmă aspecte, distincte în funcție de persoana debitorului, legea insolvenței a prevăzut, cu caracter special, deci derogatoriu de la dreptul comun, efectuarea anumitor acte de procedură, a căror îndeplinire ca atare capătă și caracter obligatoriu iar în lipsa lor procedura este nelegală. Raportând aceste susțineri la speță, instanța de recurs ar putea fi îndrituită, pentru soluționarea căii de atac, la cercetarea condiției existenței creanței, chiar dacă s-a schimbat debitorul, dar ar încălca dispozițiile legale speciale incidente dacă pentru prima dată în recurs ar proceda la cercetarea vizând disponibilitățile bănești și, în ansamblu, a stării de insolvență a noului debitor, introdus în judecată în timpul judecății recursului. aceasta, deoarece legea insolvenței prevede în mod expres că debitorul are dreptul să susțină că nu este în stare de insolvență prin promovarea la judecata în primă instanță a contestației, care se raportează la cererea introductivă formulată de creditor împotriva sa și la propria sa situație financiar-economică. Or, din moment ce condițiile legale privind creanța, respectiv, disponibilitățile bănești față de care se apreciază starea de insolvență, sunt prevăzute cumulativ, iar în cauză intervine impedimentul procedural legal menționat, pentru soluționarea recursului de față nici nu mai prezintă relevanță analizarea motivelor de recurs referitoare la condiția privind existența creanței, având în vedere că aspectele privind această condiție reprezintă doar o parte din ceea ce constituie fondul litigiului (starea de insolvență), iar în privința celorlalte aspecte, astfel cum s-a făcut referire anterior, recursul este nefondat.
În același context, nu pot fi reținute ca fiind fondate nici motivele din cererea de recurs inițială referitoare la executarea silită pornită de creditor și la faptul că nu se mai desfășoară vreo activitate la sediul debitorului, deoarece susținerile respective vizau . SRL iar nu ., nefiind adecvate în raport cu aceasta din urmă.
Recurenta nu justifică nici susținerea privind respingerea contestației debitorului ca neîntemeiată, în condițiile în care tribunalul a admis excepția tardivității formulării contestației respective.
De asemenea, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.312 pct.5 Cod procedură civilă, neputându-se reține o eventuală necercetare din greșeală a fondului cauzei în raport cu . sau o necitare a acesteia de către prima instanță. De altfel, nici precizarea cererii de recurs nu a fost formulată sau susținută în sensul dispunerii casării cu trimitere spre rejudecare, iar pentru cazul casării cu reținere spre rejudecare în fond recurenta nici nu a solicitat administrarea probei cu expertiză contabilă deși aceasta constituia singurul mijloc de probă concludent pentru stabilirea cuantumului creanței, susținând în mod nefondat că înscrisurile depuse la dosar sunt în măsură să facă dovada unei creanțe certe.
În lipsa unui cadru procesual corespunzător precizat în privința obiectului recursului, instanța de recurs nu a fost în măsură nici să încuviințeze probe din oficiu, în contextul arătat anterior.
Având în vedere considerentele arătate Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta . IFN SA, împotriva sentinței civile nr.1898 din 26.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. AVRAMIULIA P. A. M. G.
Grefier,
L. E. A.
Red.Jud.A.A.
Tehnored.F.L.
22.09.2014 / Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte: Judecător-sindic: G. L. D.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
