Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1617/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1617/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2014 în dosarul nr. 28252/3/2007/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DOSAR NR._ (Număr în format vechi 1618/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1617
Ședința publică de la 26 septembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. G. F.
JUDECĂTOR - I. C. N.
JUDECĂTOR - S. R. A. V.
GREFIER - L. M.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulate de recurenta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 în contradictoriu cu intimații-pârâți I. L., N. D., N. L., N. DANUȚ M. împotriva sentinței civile nr.4326/18.04.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații-pârâți I. L., N. D., N. L., N. DANUȚ M. reprezentați de avocat T. M. ce depune în ședință publică împuterniciri avocațiale nr._,_,_,_ din data de 04.09.2014, lipsind recurenta–reclamantă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurenta a solicitat prin motivele de recurs judecarea cauzei în lipsă. Se mai învederează că intimații au depus prin fax, la data de 22.09.2014, întâmpinare în 3 exemplare.
Curtea constată că dosarul este strigat la ordine, iar procedura de citare este legal îndeplinită. Instanța procedează la judecata pricinii în lipsa recurentei legal citate și în prezența reprezentantului intimaților.
Apărătorul intimaților învederează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri formulate sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Apărătorul intimaților formulează concluzii de respingere ca neîntemeiat a recursului promovat împotriva sentinței civile nr.4326/18.04.2014. Arată că, din punctul său de vedere, nu există motive de recurs, iar cele menționate nu au legătură cu obiectul cauzei. Față de susținerile recurentei, în sensul că nu s-au depus actele justificative cu privire la care instanța și lichidatorul judiciar să se poată pronunța, arată că aceste acte au fost depuse și au existat și la momentul efectuării inspecției în urma căreia s-a întocmit raportul de inspecție fiscală.
La interpelarea Curții cu privire la motivul de recurs invocat de recurentă raportat la art.138 lit. c din Legea nr. 85/2006, apărătorul intimaților consideră că este netemeinic.
Față de aceste susțineri, solicită respingerea recursului. Cu cheltuieli de judecată. Depune dovada cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la data de 26.04.2013 pe rolul Tribunalului București sub nr. _ reclamanta DGFP mun. București a solicitat instituirea răspunderii patrimoniale a pârâților I. L., N. D., N. L., N. DANUȚ M. pentru pasivul neacoperit al debitoarei ..
În motivare a arătat că este înscrisă în tabelul de creanțe al debitoarei cu suma de 2.871.190 lei, aproximativ 60% din totalul creanțelor, pârâții nu au respectat art.27 din Legea nr. 85/2006, iar art. 138 lit. c sancționează exact acest lucru, conform art. 72 din Legea nr. 31/1990 răspunderea administratorilor se supune regulilor de la mandat, deci este suficientă cea mai ușoară culpă, conform art. 73 din Legea nr.31/1990 administratorii sunt solidar răspunzători pentru existența registrelor cerute de lege, legătura de cauzalitate constă în dezinteresul pentru funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății. În drept a invocat art.138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Pârâții au depus împreună întâmpinare prin care au invocat prematuritatea cererii, iar pe fond au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată deoarece suma din tabel nu reprezintă creanța reală, au fost identificate bunuri în patrimoniul debitoarei care încă nu au fost valorificate, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, procedura a fost deschisă la cererea creditoarei, TVA-ul reprezintă 85% din valoarea datoriilor către stat, intervenția ANAF pentru executarea datoriilor a determinat încetarea activității.
Prin sentința nr. 4326/18.04.2013 Tribunalul București a respins cererea ca neîntemeiată reținând următoarele:
„Cat priveste exceptia prematuritatii formularii cererii introductive, se constata ca in sedinta publica din 04.04.2014 s-a renuntat la sustinerea acesteia. Referitor la fondul cererii, se retine ca pentru angajarea raspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, in sarcina membrilor organelor de conducere trebuie indeplinite cumulativ conditiile generale (existenta unui prejudiciu; o fapta ilicita a unei persoane; existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita a persoanei si prejudiciu; fapta ilicita sa fi fost comisa cu una din formele de vinovatie). Pe langa conditiile generale, art. 138 prevede si conditii speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarasit faptele ilicite trebuie sa faca parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoana juridica, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului. Faptele ilicite savarsite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevazute la lit. a-g ale art. 138 din lege. Independent de cuantumul prejudiciului, raspunderea fiecaruia dintre conducatorii debitoarei sau persoanele prevazute la alin. 1 se va limita la prejudiciul cauzat cu vinovatie pentru fapta proprie sau fapta . care legiuitorul a intrebuintat verbele in textul legii (“au dispus”, “in interes personal”, “au facut”, “au deturnat sau au ascuns”) s-a decis, prin interpretarea acestora, ca vinovatia trebuie sa imbrace forma intentiei, aceasta nefiind prezumata si trebuind a fi dovedita. Reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, fara sa faca dovada savarsirii de catre parati a faptelor respective. Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 …. judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una din urmatoarele fapte: … c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati . In conformitate cu prevederile art. 1169 cod civil si cu principiul general de drept – actori incumbit probation – reclamanta trebuia sa dovedeasca existenta cumulativa a elementelor generale si speciale ale raspunderii patrimoniale. Din continutul cererii formulate in contradictoriu cu paratii rezulta ca reclamanta se rezuma, in general, la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii in conditiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se incadreaza in aceste dispozitii. Reclamanta nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere theoretic, dar nici nu arata care este legatura de cauzalitate dintre incalcarea unor norme dintr-o lege speciala si starea de insolventa a debitoarei. Savarasirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unor persoane in temeiul art. 138. Instanta trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanelor impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila. Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile. Din cererea formulata, asa cum s-a mentionat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi savarsite de catre parati si starea de insolventa a debitoarei. Or, in speta, reclamanta a facut doar afirmatii generice referitoare la continuarea activitatii in interes personal, fara a indica, in concret, elemente care sa duca la concluzia indeplinirii conditiilor prevazute la art. 138 lit. c) din lege. O conditie esentiala pentru angajarea raspunderii pentru fapta prevazuta de art. 138 lit. c) din lege, o reprezinta dovada “interesului personal”, in cauza nefiind facuta proba. Simpla continuare a unei activitati nerentabile, care duce vadit la insolventa nu este suficienta pentru stabilirea raspunderii daca nu este facuta si dovada interesului personal. Acuzele aduse paratilor constand in management defectuos si dezinteres nu sunt fapte sanctionate de art. 138 din lege. Jurisprudenta nu a validat astfel de cereri care au invocat drept temeiuri de fapt managementul defectuos; continuarea abuziva a unei exploartari deficitare; urmarirea incasarilor propriilor creante; neplata creantelor bugetare; nedepunerea rapoartelor de administrare financiara; neinregistrarea in contabilitate a datoriilor fata de buget.”
Împotriva acestei sentințe la data de 06.06.2014 a declarat recurs reclamanta, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 30.06.2014.
În motivarea recursului s-au arătat în esență următoarele: documentele de la art. 28 nu au fost depuse de aici rezultând neținerea contabilității, nu a fost respectat art. 27 din Legea nr. 85/2006, iar art. 138 lit. c reprezintă sancțiunea nerespectării art. 27, trebuie ținut cont de prevederile art. 72 din Legea nr.31/1990.
Intimații au depus împreună întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat arătând că au fost depus actele contabile, pentru angajarea răspunderii trebuie îndeplinite cerințele de la art. 998-999 C.civ., acestea nu sunt îndeplinite în cauză. Raportul întocmit de administratorul judiciar arată cauzele insolvenței.
În recurs nu au fost administrate alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului de față instanța de recurs reține următoarele:
Răspunderea instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere civilă delictuală față de creditorii societății insolvente, debitoare care nu poate acoperi pasivul cu bunurile și disponibilitățile sale bănești. Prin urmare toate elementele acestui tip de răspundere vor fi analizate din punct de vedere delictual, iar nu contractual, cum eronat susține practic recurenta raportându-se la art. 72 din Legea nr.31/1990, normă care cuprinde o trimitere la contractul de mandat. Oricum contractul de mandat este între administratorul statutar și societate, iar o răspundere contractuală în baza acestui mandat ar trebui să aibă că actori contractanții, iar nu creditorii societății. Rezultă că de fapt recurenta nici nu poate invoca o răspundere contractuală a pârâților, cât timp ea nu este parte în contractul care ar fi fundamentul acelei răspunderi.
Pe de altă parte așa cum arată art. 73 lit. c din Legea nr. 31/1990, solidaritatea administratorilor pentru neținere contabilității este față de societate, iar nu față de creditori. Regula nu poate fi extinsă și în favoarea creditorilor deoarece nu există niciun fundament unei astfel de interpretări „coroborate” cu prevederile Legii nr.82/1991.
Mai trebuie arătat că art. 138 nu dispensează pe recurenta-reclamantă de dovada vreunuia din elementele răspunderii civile delictuale deoarece el nu instituie nicio prezumție legală în sensul existenței vreuneia din condiții, ci doar lămurește faptele ilicite și tipul de atitudine subiectivă ce trebuie a fi dovedite în cadrul acțiunii în instituirea răspunderii pentru cauzarea insolvenței.
În ceea ce privește continuarea activității societății care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți în interes personal, instanța nu poate reține existența acestei fapte în circumstanțele cerute de lege. Singurul aspect faptic concret invocat de către recurentă este nerespectarea de către pârâți a art. 27 din Legea nr.85/2006, adică a obligației legale de a cere deschiderea procedurii insolvenței în cazul ivirii sau iminenței stării de insolvență a societății a cărei activitate o conduceau.
În primul rând trebuie subliniat că această obligație revine reprezentantului legal al debitoarei (adică de principiu administratorului statutar, deci N. DANUȚ M.) care a formulat de altfel cererea de deschidere a procedurii insolvenței la data de 21.08.2007. Deoarece obligația prevăzută de art. 27 nu revine oricărui asociat rezultă că problema nerespectării obligației de declarare a insolvenței nu poate fi în mod corect formulată contra restului intimaților-pârâți, în afara ex-administratorului N. DANUȚ M..
În al doilea rând recurenta trebuia să dovedească (desigur întâi să invoce în concret) pentru a se stabili nerespectarea art. 27 de către pârâtul N. DANUȚ M. că starea de insolvență a început cu mai mult de 30 de zile anterior formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței de către pârât. Or recurenta nici măcar nu a analizat acest aspect. Rezultă că nu se poate ajunge la concluzia că pârâtul a nesocotit prevederile art. 27 din Legea nr.85/2006 așa cum pretinde recurenta.
În ceea ce privește neținerea contabilității în conformitate cu legea, instanța observă că în cererea introductivă de instanță recurenta-reclamantă a invocat doar art.138 lit. c din Legea nr.85/2006 (în condițiile în care pârâții nu ar fi respectat art. 27 din Legea nr.85/2006). În recurs se invocă și nedepunerea actelor contabile pentru prima dată. Practic recurenta schimbă cauza avută în vedere prin cererea de chemare în judecată prin adăugarea unei noi fapte pretinse a fi determinat insolvența debitoarei. Or fundamentul acțiunii (cauza acțiunii fiind situația de fapt calificată juridic de către parte) nu poate fi schimbat în recurs. Așadar instanța de recurs nu va analiza aceste noi fapte.
Față de cele expuse mai sus și ținând seama că instanța nu se poate sesiza din oficiu pentru a cerceta aplicarea altor teze ale art. 138 din Legea nr.85/2006 rezultă că recursul așa cum a fost formulat este neîntemeiat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta – reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței civile nr.4326/18.04.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - pârâți I. L., N. D., N. L., N. DANUȚ M..
Obligă recurenta la plata sumei de 4.000,00 lei cheltuieli de judecată (1.000,00 lei pentru fiecare intimat).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. I. S.
G. F. C. N. R. A. V.
GREFIER
L. M.
Red. G.I. 2 ex./10.11.2014
Judecător fond: Z. M., Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă
| ← Procedura insolvenţei – societăţi în nume colectiv.... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
