Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 949/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 949/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 26562/3/2013/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr.949
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTELILIANA C.
JUDECĂTORMIHAELA I. B.-P.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 5341 din 26.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații V. F. V. și V. G. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că apelanta, a solicitat prin cererea de apel judecarea cauzei în lipsa sa, conform art.411 alin.1 pct.2 N.C.P.C., constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a Civilă sub nr._ creditorul DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților V. F. V. și V. G. A., în calitate de administratori ai debitoarei . SRL.
Prin sentința civilă nr. 5341 din 26.05.2014 Tribunalul București Secția a VII-a Civilă a respins cererea, ca neîntemeiată, reținând, în esență, următoarele:
Cererea formulată nu indică acele fapte, în concret, săvârșite de către pârâți și nu indică prin ce înscrisuri din dosar probează aceste fapte.
Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Simplul fapt că pârâții nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, creditorul bugetar nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel creditorul bugetar Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice a București, in reprezentarea Administrației Sectorului 2 a Finanțelor Publice, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâților și obligarea acestora la suportarea pasivului debitoarei cu bunurile din averea personală până la achitarea integrală a obligațiilor societății.
În motivarea apelului, s-au susținut, în esență, următoarele:
Obligațiile față de creditorul bugetar sunt considerabile, ceea ce dovedește neglijarea cu vinovăție a achitării la termenele legale a taxelor, impozitelor si contribuțiilor legal datorate.
Legătura de cauzalitate între faptele pârâtului (constând în exercitarea unui management defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afaceri erau iminente) si prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor) este stabilită și constă in dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și in condiții de legalitate a societății.
Întrucât administratorul societății este un mandatar al falitei, iar mandatul acestuia este prezumat a fi cu caracter oneros, activitatea debitoarei trebuie condusă cu mai multă diligentă decât propriile interese.
Apelul este scutit de la plata taxelor de timbru conform OUG nr. 80/2013 si art. 229 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Intimații au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Asupra apelului:
Lichidatorul judiciar și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, susținându-se, în esență, faptul că reprezentanții debitoarei au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea in mod vădit la încetarea de plăți, deși aveau obligația de a solicita declanșarea procedurii de reorganizare judiciara a societății, manifestând dezinteres în ceea ce privește funcționarea normală a societății, nu au depus documentele prevăzute la art. 28 din Legea insolventei, nu și-au îndeplinit cu regularitate obligațiile declarative privind înregistrarea situațiilor financiare la organul fiscal.
Față de aceste susțineri, prin prisma ansamblului criticilor invocate prin cererea de apel, Curtea arată că atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere nu reprezintă o consecință a invocării prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006. Legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a reglementat posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale a acestora, în condițiile în care se administrează dovezi privind săvârșirea faptelor invocate, precum și existența legăturii de cauzalitate între săvârșirea faptelor și insolvența societății.
În cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte că neținerea contabilității, în una din cele trei ipoteze prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, a determinat ..
Nedepunerea situațiilor financiare și neplata datoriilor față de bugetul statului reprezintă aspecte care pot fi circumscrise managementului defectuos, însă nu pot fi asimilate faptei prevăzută de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
În cauză nu s-a probat interesul personal al pârâților în continuarea activității, nu au fost indicate și probate modalitatea și perioada de timp in care s-a realizat continuarea activității, precum si faptul că insolvența a fost determinată, în tot sau în parte, de fapta ilicită a pârâților.
Împrejurarea că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la momentul apariției stării de insolventa nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale, în lipsa administrării unor probe în acest sens, iar exercitarea unui management defectuos nu se poate circumscrie ipotezei reglementate prin dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societăți comerciale, iar imposibilitatea de a face fata plaților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului.
De asemenea, în cauză nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între săvârșirea faptelor invocate și insolvența societății.
Nu s-a probat faptul că intimații, în timpul mandatului de administrator, au săvârșit fapte conexe ori favorizate de neținerea contabilității, care să demonstreze caracterul fraudulos al faptei de a nu fi ținut contabilitatea conform legislației în materie și intențiile acestora de a prejudicia pe creditori.
Culpa administratorului nu este prezumată, ci trebuie dovedită de către partea interesată, distinct de dovedirea celorlalte condiții obligatorii cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale. D. în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terții, însă această situație nu se regăsește în cauză.
Concluzionând, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 480 din Noul Cod de Procedură Civilă și art. 8 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 5341 din 26.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații V. F. V. și V. G. A..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. C. M. I. B.-P.
GREFIER,
F. D.
Red./tehnored.Jud.L.C.
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte: Judecător-Sindic P. N.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 1285/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie. Decizia nr. 1703/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
