Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1464/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1464/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 1416/3/2011/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
(Număr în format vechi 988/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR.1464/R/2014
Ședința publică de la30 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: S. G. N.
JUDECĂTOR: M. C. S.
JUDECĂTOR: A. S. V.
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva Sentinței civile nr.673 din 22.01.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți G. M. G. și I. A. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații-pârâți G. M. G., personal și asistat de avocat Solacolu G. C., cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/25.054.2014 și I. A. M., prin avocat Solacolu G. C., cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/25.054.2014, lipsind recurenta-creditoare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței de recurs faptul că intimații-pârâți au depus la data de 25.06.2014, compartimentul registratură, întâmpinare.
Apărătorul intimaților-pârâți arată că nu are cereri de formulat și probe noi de administrat.
Curtea ia act că intimații-pârâți nu solicită probe noi în recurs.
Intimații-pârâți, prin avocat, invocă excepția nulității recursului pentru nemotivare.
Curtea acordă cuvântul asupra excepției nulității recursului.
Apărătorul intimaților-pârâți solicită admiterea excepției, susținând că prin motivele de recurs, nu s-a indicat nicio situație nouă față de cea prezentată în cererea introductivă. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, precizează faptul că aceasta reprezintă un motiv de apărare.
Curtea ia act că, față de motivele invocate în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților, este vorba despre un motiv de apărare în combaterea recursului, iar nu despre o excepție în sensul procedural, și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimații-pârâți, prin avocat, solicită respingerea recursului, susținând în esență că, nu sunt aplicabile dispozițiile art.29 Cod fiscal, întrucât nu sunt succesorii în drepturi ai societății comerciale, ci succesorii administratorului, astfel că nu s-a transmis în patrimoniul lor vreo obligație de plată. Pe fond, susține că nu s-a făcut dovada existenței faptelor invocate de către partea adversă. Își rezervă dreptul de solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.09.2013 sub nr._ pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3 București a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale S.C. „Gam Optim” SRL, respectiv a pârâților G. M. G. și I. A.-M., în calitate de moștenitori ai defunctului G. M., administratorul societății, și obligarea acestora la plata pasivului societății debitoare.
În motivarea cererii creditoarea, în esență, menționează că administratorul nu a ținut contabilitatea societății conform dispozițiilor legale, iar societatea nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute de art.28 din lege, deși a fost notificată în acest sens.
De asemenea, culpa administratorului constă și în faptul că avea obligația să formuleze cerere de deschidere a procedurii insolvenței, conform art.27 din lege, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, ceea ce nu s-a întâmplat.
Potrivit dispozițiilor art.72 din Legea nr.31/1990 republicată, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, ori conform art.374 Cod comercial, mandatul este prezumat a fi cu caracter oneros, administratorul răspunzând nu numai pentru dol, dar si pentru culpa comisa în executarea lui.
Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune cât și într-o omisiune.
În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art.138 lit. d din Legea 85/2006.
Pârâții nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.673/22.01.2014 tribunalul a respins cererea de angajare a răspunderii ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut următoarele:
Datorită condițiilor de fond și de formă instituite de legea insolvenței pentru angajarea răspunderii administratorului statutar în caz de insuficiență a activului îi conferă acesteia un caracter special care doar împrumută unele caracteristici ale răspunderii civile delictuale de drept comun.
Această răspundere civilă delictuală specială poate fi activată doar în cadrul procedurii insolvenței, iar insuficiența activului este singurul mediu în care acest tip de răspundere se poate obiectiva.
Caracterul special al acestei răspunderi este definit prin următoarele coordonate: dimensiunea și caracterul prejudiciului; caracterul limitative al faptelor ilicite care pot da naștere acestui prejudiciu și răspunderi; subiectele prin care se manifestă calitatea procesuală activă; legătura de cauzalitate inedită dintre fapta imputată și starea de insolvență.
Apoi, ajungerea societății în stare de insolvență justifică o răspundere patrimonială a administratorilor potrivit teoriei riscului profit. Când societatea a ajuns în stare de insolvență, este firesc ca administratorului să i se atribuie povara datoriilor, fiindcă acolo unde a existat cândva un avantaj, trebuie să fie recunoscută și o obligație.
Cu privire la incidenta art.138 lit.d din lege potrivit caruia fapta delictuala consta in tinerea unei contabilități fictive, in disparitia unor documente contabile sau in tinerea unei contabilitati contrar legii, aceasta fapta ilicita se poate savarsi prin una din modalitatile:
a) tinerea unei contabilitati fictive ce consta in inregistrarea cu intentie, a unor date eronate in contabilitatea falitei de natura sa induca in eroare adevarata situatie financiara a debitorului cu scopul de a sustrage debitoarea de la controlul fiscal al statului si implicit de a frauda creditorii;
b) ascunderea unor documente contabile cat si prin distrugerea lor pentru a denatura situatia financiara a debitorului ;
c) netinerea contabilitatii in conformitate cu prevederile Legii 82/1991 privind contabilitatea si care impune conducerea contabilitatii proprii, respective contabilitatea financiara si contabilitatea de gestiune conform specificului activitatii, in partida dubla si cu intocmirea situatiilor financiare anuale pentru a oferi o imagine fidela a pozitiei financiare, a performantei financiare si a eficientei activitatilor desfasurate, respectiv pentru determinarea obligatiilor fiscale si financiare catre stat si tertele persoane cu care debitoarea s-a implicat in circuitul civil.
Administratorul are obligatia de a duce la indeplinire contractul de mandat ce i-a fost incredintat in conditiile legii in materie, iar daca sunt mai multi administratori acestia sunt solidar raspunzatori pentru modul in care au tinut evidenta contabila, iar aceasta obligatie rezida din prevederile art.10 al.1 din Legea nr.82/1991.
Dar nedepunerea actelor contabile prevazute de art.28 din lege nu duce neaparat la dovedirea faptei delictuale prev.de art.138 lit.d pentru ca din modul in care este formulat textul de lege se are in vedere fapta intentionala, care trebuie dovedita si nu prezumata, pentru ca nedepunerea situatiilor financiare poate constitui si contraventie asa cum prevad art.41 al.2 lit.e,f din legea nr.82/1991.
Aceasta fapta delictuala trebuie raportata la activitatea desfasurata de debitor si la modul cum a fost sau nu inregistrata in contabilitatea debitoarei.
Activitatea debitoarei, care a fost ruinatoare daca debitorul a ajuns la incetare de plati se putea evidentia din fisa sintetica pe platitor si care are regimul juridic al unui titlu executor In cauza nu s-a aratat ce activitati a desfasurat debitorul si daca omisiunea de a inregistra acestei activitati are legătura de cauzalitate cu debitorul ajuns in stare de insolventa, ci s-au facut numai referiri teoretice la fapta din reglementarile art.138 lit.d din lege.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditoarea.
Prin cererea de recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3, solicită modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâților.
În motivare se arată că debitoarea nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute de art.28 din legea insolvenței, deși lichidatorul judiciar a arătat în rapoartele de activitatea depuse la dosar că a notificat atât societatea debitoare cât și pe administratorul acesteia cu privire la depunerea documentelor contabile. Or, nedepunerea documentelor financiar-contabile a pus lichidatorul judiciar în imposibilitatea de a verifica modalitatea de înregistrare a evidențelor contabile, legalitatea acestora, înstrăinare a bunurilor, cauzele concrete care au dus la apariția stării de insolvență și a persoanelor care se fac răspunzătoare de aducerea societății în încetare de plăți.
Apreciază recurenta că nedepunerea de către debitoare a actelor contabile, conform art.28 din legea nr.85/2006 instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în încetare de plăți.
Recurenta – creditoare apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit. c în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor legii nr.85/2006 și să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Se apreciază că formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art.138 lit. c apare ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din lege.
Amintind prevederile art.72 din Legea nr.31/1991 cu modificările și completările ulterioare și art.374 Cod comercial, recurenta – creditoare apreciază că se creează legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare și prejudiciul creat și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 și 304 ind.1 C.pr.civ. coroborate cu cele ale Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței și ale Legii nr.31/ 1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare.
Cererea de recurs este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Pârâții au depus întâmpinare, arătând că nu au avut calitatea de administratori ai societății, iar calitatea de administrator a autorului lor nu s-a transmis pe cale succesorală, că răspunderea este, de asemenea, personală și nu se transmite moștenitorilor, precum și că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 138 alin. 1 lit. c și d din L 85/2006.
La termenul din 30.06.2014, recurenții au invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare.
Analizând excepția invocată, se constată că aceasta este neîntemeiată întrucât, contrar susținerilor intimaților, recursul cuprinde critici exprese la adresa sentinței atacate, susținând că aceasta a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, recurenta expunând în continuare interpretarea legii, pe care o consideră corectă prin raportare la situația de fapt. Faptul că această interpretare a fost expusă și în acțiunea introductivă depusă la tribunal nu poate impune, în sine, o lipsă a motivelor de recurs. Dimpotrivă, rezultă cu claritate că recurenta a înțeles să critice integral sentința primei instanțe pentru motivul alegerii unei alte interpretări a legii decât cea propusă de reclamantă.
Prin urmare, se impune respingerea excepției invocate de intimați.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate de recurentă dar și din oficiu, în considerarea dispozițiilor art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Mai întâi, se impune precizarea că nu poate fi acceptată susținerea intimaților în sensul lipsei calității lor procesuale pasive, întrucât obligația de acoperire a prejudiciului cauzat de o faptă ilicită este una patrimonială, supusă dreptului comun și, prin urmare, transmisibilă inclusiv pe cale succesorală. În cauză, este vorba despre obligația personală a autorului intimaților care a putut lua naștere în patrimoniul acestuia la momentul săvârșirii pretinsei fapte ilicite, transmițându-se ulterior moștenitorilor.
În ceea ce privește însă răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpă), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
În privința faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, recurenta susține că aceasta rezultă din dezinteresul manifestat de administratorul debitoarei în sensul achitării datoriilor acesteia, fapt ce ar fi accentuat incapacitatea de plată, ducând astfel la generarea stării de insolvență.
Curtea constată însă că activitatea nerentabilă și managementul defectuos, constând în dezinteresul total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății și lipsa eforturilor pozitive în redresarea acesteia, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege și neputând fi asimilată cu fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Răspunderea administratorului societății nu se poate atrage dacă aceasta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
În privința faptei reglementată de dispozițiile art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/ 2006, Curtea apreciază că neîntocmirea evidențelor contabile este de natură a face imposibilă stabilirea fenomenelor negative care au declanșat în final procedura insolvenței, și în nici un caz nu este de natură a dovedi în concret săvârșirea faptei prevăzută de lit. d. Aserțiunile recurentei, constând în prezumții simple, deduse din împrejurarea nedepunerii la dosar a documentelor contabile, nesusținute de nici o probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
De asemenea, angajarea răspunderii în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 nu poate constitui o sancțiune pentru atitudinea procesuală a administratorului sau pentru refuzul de colaborare al acestuia cu lichidatorul judiciar, împrejurări oricum ulterioare intrării în insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina administratorului societății săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit. c și d din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, cu observarea prevederilor art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge recursul formulat de recurenta-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva Sentinței civile nr.673 din 22.01.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți G. M. G. și I. A. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 iunie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. G. N.M. C. S. A. S. V.
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.N.S.G./22.07.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București
Președinte: M. M.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 1464/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
