Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1096/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1096/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 18100/3/2010/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr intern 3095/2013)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1096/R
Ședința publică de la 06 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător C. G. I.
Judecător E. S. R.
Grefier M. A. P.
********
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâtul B. S.-C. împotriva Sentinței civile nr.2519/12.03.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimata reclamantă creditoare . și intimații pârâți B. C.-A., K. T. A., F. O..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrată din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 29.04.2014 și, ulterior, la 06.05.2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei Curtea reține următoarele:
Prin sentința nr. 7047/09.11.2010 s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a debitorului ., iar prin sentința nr. 1971/15.03.2011 s-a dispus . faliment.
În cadrul ședinței adunării creditorilor din data de 05.09.2011 s-a hotărât promovarea unei cereri de atragere a răspunderii de către comitetul creditorilor, prin președintele acestuia ..
La termenul din 17.01.2012 creditorul . a depus cererea de atragere a răspunderii pârâților B. C.-A., B. S.-C., K. T. A., F. O., pentru pasivul societății, în baza art. 138 lit. a, b, c și d din Legea nr. 85/2006.
Instanța a dispus disjungerea cererea de atragere a răspunderii pentru souționarea căreia s-a format prezentul dosar, iar prin sentința nr. 323/17.01.2012 s-a dispus închiderea procedurii de insolvență, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă, prin sentința civilă nr. 2591 din 12.03.2013, a admis în parte cererea de atragere a răspunderii formulată în temeiul prevederilor art. 138 din legea 85/2006 privind procedura insolvenței de reclamanta . în contradictoriu cu pârâții B. C.-A., B. S., K. T. A. și F. O., a obligat în solidar pârâții B. S. C. și K. T. A. să suporte o parte din pasivul debitoarei ., a respins cererea formulată împotriva celorlalți pârâți B. C.-A. și F. O., suma de 675.732 lei.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că societatea debitoare a fost înființată în anul 2003, sub denumirea de .. Structura asociaților a variat pe parcursul perioadei de funcționare, începând cu 10.04.2009 părțile sociale fiind deținute de către B. C.-A. și B. S.-C., ultimul deținând funcția de administrator încă de la înființarea societății.
În data de 25.11.2009 societatea își schimbă denumirea în . SRL și își mută sediul din București în Ilfov.
La data de 27.01.2010 societatea își schimbă din nou denumirea în ., sediul este mutat din nou în București, părțile sociale au fost cesionate pârâților F. O. și K. T. A., cel din urmă preluând și funcția de administrator.
La data de 13.04.2010 creditorul promovează cererea de deschidere a procedurii insolvenței, măsură dispusă de către judecătorul sindic în noiembrie 2010.
După deschiderea procedurii lichidatorul judiciar a constat că sediul debitorului nu este funcțional, asociații și administratorul în funcție nu au putut fi identificați, iar actele contabile ale societății nu i-au fost puse la dispoziție.
În aceste condiții, lichidatorul judiciar, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 59 din Legea nr. 85/2006, a întocmit o analiză a indicatorilor economici cuprinși în bilanțurile contabile depuse la organele fiscale, ultima raportare avută în vedere fiind cea aferentă primului semestru al anului 2009.
Masa pasivă a creditorului, așa cum figurează în tabelul definitiv consolidat se ridică la suma de 3.678.037 lei, din care cea mai mare parte, respectiv 3.666.353 lei către creditorul ..
Analizându-se structura masei credale se constată că toate creanțele sunt născute în anul 2009 sau anterior acestui an, singurul an în care a mai fost ținută o evidență contabilă și au fost depuse raportări la organele fiscale, ceea ce conduce la concluzia evidentă că încetarea de plăți a intervenit în anul 2009, anterior cesionării părților sociale, iar în anul 2010 societatea nu a mai avut activitate.
De altfel, așa cum rezultă și din evoluția parametrilor economici prezentată în raportul lichidatorului judiciar, anul 2009 este primul din cei trei ani analizați în care societatea a înregistrat pierdere din punct de vedere contabil, urmare a scăderii drastice a veniturilor.
În data de 15.10.2009 societatea depune la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București un proiect de fuziune prin divizare, conform hotărârii asociaților din 07.10.2009.
Conform proiectului de divizare, societatea își defășura activitatea de distribuire a panourilor termoizolante și accesorii fabricate de către furnizorul Metenco Spa Italia, în baza unui contract de distribuție exclusiv.
Urmărindu-se începerea colaborării cu un alt furnizor . V., se decide crearea prin divizare a unei noi societăți, ce urma a purta denumirea de ..
Potrivit proiectului de divizare și bilanțului contabil ce a stat la baza acestuia, societatea debitoare deținea active totale de 4.673.519 lei, din 749.511 lei active imobilizate, și un pasiv de 4.673.519 lei.
Potrivit proiectului, noua societate ce urma să se înființeze ar fi trebuit să preia active de 926.078 lei, din totalul de 4.673.519 lei.
Analizându-se însă activele, așa cum se reflectă în bilanțul și contul de profit și de pierderi anexate, se constată că acestea au următoarea structură: activele imobilizate în valoare totală de 749.511 lei sunt formate din imobilizări corporale de 732.983 lei, imobilizări necorporale din 6790 lei și imobilizări financiare de 9738 lei.
Din aceste active noua societate ar fi trebuit să preia activele imobilizate detaliate în anexa 2 la proiect, în valoare de 675.732 lei, de fapt cea mai mare parte a imobilizărilor corporale ale societății în valoare totală de 732.983 lei, reprezentând practic bunurile utilizate de societate în desfășurarea activității sale.
De asemenea, structura activelor circulante în valoare de 3.813.250 lei cuprinde stocuri în valoare de 1.156.388 lei, creanțe în valoare de 2.593.663 lei și sume în casă și conturi 62.999 lei.
Din acestea, noua societate urma să preia stocuri în valoare de 250.345 lei. Este de menționat faptul că situația activelor are în vedere data de 31.08.2009, iar proiectul de divizare este întocmit în octombrie 2009, situația reală a stocurilor, care prin natura lor sunt în continuă mișcare putând să fie diferită între cele două date.
Contractele de muncă ale salariaților debitoarei urmau să înceteze și să fie încheiate noi contracte de către societatea nou înființată în urma divizării.
Se constată astfel, că deși din punct de vedere contabil noua societate ar fi preluat o valoare mult mai mică a activului, acesta urma să preia imobilizările corporale și stocurile, în timp ce debitoarea ar fi rămas în principal cu creanțele.
Pe de altă parte, din pasivul de 4.673.519 lei declarat la data de 31.08.2009 societatea ce urma a se înființa ar fi trebuit să preia obligații în valoare de 69.347 lei, în principal rezultând din cele 6 contractele de leasing în derulare cu privire la bunuri care urmau a face parte din imobilizările corporale ce i-ar fi revenit, precum și obligațiile rezultate din garanțiile oferite Unicredit Tiriak Bank pentru împrumuturi sau contracte de leasing ale unor alte societății comerciale . SRL, . SRL și ..
În același timp vechea societate urma să păstreze în patrimoniu datoriile de până la 4.607.172 lei.
În condițiile instalării incapacității de plată se intenționa, în fapt, mutarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei către o nouă societate având aceiași asociați și a unei mici părți din pasiv aferent fie bunurilor preluate în sistem leasing, precum și contractele de muncă ale angajaților, în timp de datoriile și creanțele dificil de recuperat rămâneau în patrimoniul societății debitoare.
Ulterior, asociații renunță la proiectul de divizare, societatea mutându-și sediul în Ilfov la data de 25.11.2009, pentru ca la 22.01.2010 să se înregistreze cesionarea părților sociale către doi cetățeni cu domiciliul în Irak, care procedează la schimbarea din nou a sediului în Municipiul București.
După deschiderea procedurii lichidatorul judiciar, neintrând în posesia documentelor contabile, nu a fost în măsură să verifice situația activelor societății, modul în care au ieșit din patrimoniu, condițiile concrete în care societatea a ajuns în încetare de plăți.
Pentru a putea fi atrasă răspunderea membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este necesar a fi fost săvârșite anumite fapte prevăzute expres de lege și care să fi contribuit la ajungerea societății în încetare de plăți.
În esență, răspunderea organelor de conducere este o răspundere delictuală generată de săvârșirea unor fapte, care, prin natura lor, conduc la deturnarea activității societății de la realizarea scopului pentru care a luat ființă și prin care se urmărește satisfacerea unui interes personal al acestora sau al unui terț.
Astfel, pentru a putea fi atrasă răspunderea este necesar a se face dovada tuturor elementelor prevăzute de art. 998-999 Cod civil, respectiv existența unei fapte, din cele enumerate limitativ, a vinovăției și a raportului de cauzalitate între faptă și starea de insolvență, circumscrisă condițiilor generale prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Prejudiciul cauzat de o astfel de faptă îl reprezintă starea de incapacitate de plată, care afectează în principal patrimoniul debitorului, dar care se reflectă în mod direct și în patrimoniul creditorilor înscriși la masa credală și care sunt în imposibilitatea de a-și mai recupera creanțele, pasivul debitorului înregistrat la masa credală fiind tocmai măsura acestui prejudiciu.
Starea de incapacitate de plată este, în general, rezultatul unui complex de factori care pot fi reprezentați de lipsa de abilitate managerială, contextul economic general, dar și de săvârșirea unor fapte ilicite de către membrii organelor de conducere, de regulă fiind rezultatul unui cumul de astfel de cauze.
Raportul de cauzalitate între fapta ilicită prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006 există nu numai atunci când fapta a constituit motivul determinant al ajungerii în încetare de plăți, ci și atunci când a avut o contribuție semnificativă.
Creditoarea a invocat pe de o parte dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, conform cărora răspunderea organelor de conducere poate fi atrasă în condițiile în care membrii acestora au generat starea de incapacitate de plată prin continuarea, în interes personal, a activității care conducea, în mod vădit, la încetare de plăți.
În speță, în condițiile în care incapacitatea de plată s-a instalat în anul 2009, an în care societatea debitoare și-a încetat și activitatea, nu se poate vorbi de o continuarea pentru o perioadă semnificativă de timp a unei activități neprofitabile, astfel că nu poate fi reținută în sarcina pârâților săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Este adevărat că pârâtul B. S. C., care a deținut funcția de administrator la data la care s-a instalat incapacitatea de plată, nu și-a respectat obligația prevăzută de art. 27 alin 1 din Legea nr. 85/2006 de a formula o cerere de deschidere a procedurii insolvență, optându-se pentru cesionarea părților sociale și desemnarea unui alt administrator statutar care să nu poată fi identificat, urmărindu-se ascunderea activelor societății și a actelor contabile, aspecte care însă se circumscriu altor fapte din cele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, care de vor analiza în continuare.
Reclamanta invocă incidența dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, care presupune săvârșirea de către membrii organelor de conducere a unora dintre următoarele fapte: au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară acte contabile sau nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
Potrivit art. 27 alin 1 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 196 alin 1 și art. 73 alin 1 din Legea nr. 31/1990 administratorilor le incumbă obligația ținerii unei evidențe contabile în conformitate cu dispozițiile legale.
Încălcarea acestei obligații poate fi de natură a conduce la angajarea unor diferite forme de atragere a răspunderii, care includ răspunderea penală sau contravențională.
Spre de deosebire de astfel de tipuri de răspunderi, care nu implică în mod obligatoriu dovedirea unui prejudiciu, în condițiile în care s-a considerat de legiuitor că fapta prin ea însăși prezintă un grad de pericol social suficient pentru a fi sancționată în acest mod, din punct de vedere al răspunderii civile reglementate de art.138 din Legea nr. 85/2006, este necesar a se dovedi nu numai săvârșirea faptei, respectiv neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, ci și existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, respectiv cauzarea sau accentuarea stării de insolvență a societății.
Ascunderea documentelor contabile și nepunerea la dispoziția lichidatorului judiciar a evidențelor contabile și a actelor de contabilitate primară, neîntocmirea raportărilor contabile primului semestru al anului 2009 sunt de natură a conducere la atragerea răspunderii numai în măsura în care se poate reține că în acest mod s-a contribuit la instalarea stării de insolvență, în cazul de față prin raportare la existența unor active în evidența contabile a căror deturnare s-a urmărit și cu privire la care nu a fost operată în contabilitatea societății înscrierea unor documente care să justifice modul în care au ieșit din patrimoniu, aspecte care se circumscriu și faptei prevăzute de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, cauzarea stării de insolvență prin folosirea bunurilor societății în interes propriu sau a altor persoane.
Avându-se în vedere contextul prezentat în sus, faptul că la momentul la care . plată era evidentă, s-a urmărit inițial transferarea bunurilor către o altă societate fără o preluare corespunzătoare a obligațiilor de plată, operațiune la care s-a renunțat în favoarea cesionării părților sociale și preluării funcției de administrator de către o persoană care în mod evident, neavând domiciliu pe teritoriul Românei, era dificil de identificat, după care societatea nu a mai desfășurat nicio activitate și nici nu a mai ținut o evidență contabilă, se poate reține că, în fapt, că activul societății a fost deturnat de către fostul administrator statutar, iar cesiunea părților sociale nu a avut decât scopul de a încerca ascunderea documentelor contabile și imposibilitatea identificării acestor bunuri sau a modului în care acestea au ieșit din proprietatea societății.
În lipsa actelor contabile, lichidatorul judiciar nu a putut identifica cauze concrete care au condus la starea de insolvență a debitorului și persoanele responsabile, raportul prevăzut de art. 59 din Legea nr. 85/2006 neputând cuprinde decât o analiză a indicatorilor economici din bilanțuri.
Faptul că lichidatorul judiciar nu a indicat persoane culpabile de ajungerea societății în încetare de plăți, nu are drept consecință imposibilitatea atragerii răspunderii celor care, potrivit probelor administrate în cauză, se dovedesc a fi responsabili de cauzarea stării de insolvență.
De altfel, art. 138 alin 3 din Legea nr. 85/2006 are în vedere exact această ipoteză atunci când recunoaște dreptul adunării creditorilor de a decide formularea de către președintele creditorilor, în numele și interesul masei credale, a cereri de atragere a răspunderii atunci când lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele responsabile de starea de insolvență și a nu a formulat el însuși o astfel de cerere.
La momentul apariției unor dificultăți financiare evidente, în loc de a se solicita deschiderea procedurii de insolvență s-a procedat la încetarea activității societății, înstrăinare activelor și încetarea ținerii unei evidențe contabile, precum și transferarea funcției de administrator către o persoană domiciliu în Irak, ceea ce a contribuit în mod evident la accentuarea incapacității de plată.
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 vizează membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, de fapt sau de drept, care, având putere de decizie și control, au utilizat bunurile sau societatea în vedere satisfacerii unor interese personale sau ale unor alte persoane.
În cazul de față, pârâtul B. S. C. este cel care deținând funcția de administrator statutar în perioada în care societatea a intrat în stare de insolvență, la sfârșitul mandatului acestuia societatea încetându-și activitatea.
Exercitând această funcție, pârâtul B. S. C. este responsabil atât de ținerea contabilității în conformitate cu legea, conform art. 73 din Legea nr. 31/1990, singurul autorizat să să îndeplinească actele de dispoziție cu privire la activele societății, conform art. 70 și 701 din Legea nr. 31/1990, tot acestuia revenindu-i responsabilitatea de a solicita declanșarea procedurii de insolvență și de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile și bunurile societății.
În ceea ce îl privește pe pârâtul K. T. A., care a preluat funcția de administrator începând cu anul 2010, deși în perioada mandatului său societatea nu a funcționat, iar starea de insolvență era deja instalată, prin neaducerea la zi a evidențelor contabile și neefectuarea mențiunilor privitoare la modul în care bunurile au ieșit din patrimoniu, neluarea măsurilor privind menținerea unui sediu funcțional sau cel puțin a unei adrese reale la care să poată fi identificat a contribuit la dispariția documentelor contabile și la crearea condițiilor pentru deturnarea bunurilor societății.
Față de aceste considerente, instanța urmează a reține în sarcina acestor doi pârâți contribuția la starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 .
La stabilirea cuantumului prejudiciului se va avea în vedere numai partea din pasiv care poate fi apreciată rezultatul direct al acțiunii pârâților, respectiv valoarea imobilizărilor corporale care, potrivit proiectului de divizare și bilanțului și listei anexate acestuia existau la data de 30.08.2009 în patrimoniul societății, respectiv 675.732 lei.
În ceea ce îi privește pe pârâții B. C.-A. și F. O., calitatea acestora de asociați nu le confereau atribuții și responsabilități legale în ceea ce privește efectuarea de acte de dispoziție asupra bunurilor sau ținerea contabilității.
Pentru a se putea reține săvârșirea de către aceștia a faptelor prevăzute de art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, ar fi trebuit să se facă dovada unei implicări direct în ascunderea evidențelor contabile sau înstrăinarea activelor, ceea ce în cazul de față nu s-a realizat.
Este adevărat că la data de 27.11.2009, după abandonarea proiectului de divizare al debitoarei și schimbarea sediului în alt județ și la mai puțin de 2 luni de la cesionarea părților sociale, pârâtul B. C.-A. a înființat o nouă societate Topanel T. Panels SRL, dar în lipsa unor probe din care să rezulte că această societate a fost în fapt beneficiarul activelor debitoarei nu se poate reține o implicare directă a acestuia în săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Creditoarea a invocat de asemenea, dispozițiile art. 138 lit. b din Legea nr. 85/2006, respectiv efectuarea de acte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, sub acest aspect invocându-se faptul că toată activitatea societății a fost transferată unei alte societăți . SRL, a cărei părți sociale sunt deținute de către pârâtul B. C. A., în condițiile în care marca Topanel care era folosită de . a fost transferată pe numele pârâtului B. S. C..
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, marca Topanel a fost înregistrată în România, cu acordul proprietarului M. Industrie SPA, pe numele unei alte societăți comerciale, respectiv .. Ulterior, acesta a fost transferată pârâtului B. S. C..
Faptul că debitoarea, cu acordul proprietarului și bazată pe un acționariat comun cu societatea titulară a dreptului de a utiliza marca pe teritoriul României, nu poate conduce prin el însuși la concluzia că societatea debitoare era utilizată pentru acoperirea unor acte de comerț în interes personal de către pârâți.
Nici transferarea mărcii către pârâtul B. S. C. nu poate constitui o utilizarea a bunurilor societății în interes personal, atât timp cât dreptul de utilizare a mărcii debitoare nu a fost niciodată în patrimoniul debitorului.
În condițiile în care nu au fost invocate alte date concrete din care să rezulte utilizarea societății pentru derularea unor acte de comerț în interes personal nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 138 lit. b din Legea nr. 85/2006.
Față de aceste considerente, instanța urmează a admite în parte cererea formulată împotriva pârâților B. S. C. și K. T. A. și a dispune obligarea lor în solidar la suportarea unei părți din pasivul debitoarei în cuantum de 675.732 lei și să respingă cererea formulată împotriva pârâților B. C.-A. și F. O..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B. S. - C., și a solicit modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale; cu cheltuieli de judecată.
A solicitat ca, în temeiul dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., sa fie examinată cauza sub toate aspectele.
După prezentarea situației de fapt și a istoricului asociaților a arătat, raportându-se la dispozițiile art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, că în opinia sa
eronat instanța a dispus obligarea sa la plata sumei de 675.732 lei având în vedere că intimata - reclamantă nu a produs nicio dovadă din care sa rezulte ca activitatea desfășurată a avut drept scop fraudarea intereselor creditorilor și aducerea societății în stare de insolvență; că a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane și că a ținut o contabilitate fictiva, a făcut sa dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În opinia sa, în lipsa oricăror dovezi care sa susțină săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a) și d), instanța de fond a stabilit vinovăția sa raportându-se exclusiv la proiectul de divizare al societății Topanel M. T. SRL (actuala Learsi Old SRL), proiect ce nu s-a realizat - prin Rezoluția nr. 7780/22.01.2010 Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București respingând Cererea de depunere și menționare acte nr._/15.10.2009; contractul de cesiune a părților sociale, contract încheiat cu actualii asociați și administratori: F. O. și K. T. A..
Recurentul a arătat că în considerentele hotărârii recurate, se poate observa ca instanța de fond își întemeiază soluția doar pe prezumții care nu au niciun suport real, ignorând argumentele și înscrisurile pe care le-a prezentat în apărare.
A criticat faptul că instanța a avut în vedere o . înscrisuri obținute de . de la Registrul Comerțului, care însa nu aveau legătură cu speța de față - dintre acestea proiectul de divizare care insa nu a fost finalizat; că instanța a dispus obligarea sa în lipsa oricăror probe concrete în ceea ce privește legătură de cauzalitate intre prejudiciul suferit de debitor (și indirect de creditori) și activitatea desfășurată în calitate de administrator statutar.
A mai susținut că în fața instanței de fond nu a fost administrată nicio proba din care sa rezulte în mod clar că a săvârșit faptele incriminate prin art. 138 alin. (1) lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006.
Instanța, raportându-se la un Proiect de divizare ce nu a fost efectuat, a complinit un probatoriu inexistent în cauza, intimata - reclamantă omițând sa prezinte în fata instanței dovezi din care sa rezulte săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.
A susținut că instanța a reținut o premisă greșită, respectiv faptul că a intenționat fraudarea creditorilor și a contribuit la starea de insolventa a societății Learsi Old, întrucât inițial s-a dorit transferarea unei părți a bunurilor debitoarei către o alta societate, fapt ce nu s-a mai întâmplat.
A arătat că structura asociaților debitoarei Learsi Old a variat pe parcursul perioadei sale de funcționare având printre asociați și societatea S.C. ASA ALESSIO S.R.L., al cărei unic asociat este dl. Siquini Pietro A..
Totodată, intimatul - reclamant, M. T., are ca administrator pe același Siquini Pietro A. astfel încât nu se poate contesta faptul că, în speță, creditorul majoritar M. T. a cunoscut în detaliu situația financiara a debitorului Learsi Old SRL, iar în masura în care s-ar fi considerat prejudiciat prin actele îndeplinite de pârât ar fi avut posibilitatea sa uzeze de mijloacele legale pentru a împiedica orice diminuare frauduloasa a patrimoniului debitorului.
În plus, la data de 21.01.2010 intre B. C.-A., B. S.- C., prin mandatar M.-V., și K. T. A. a fost încheiat Procesul-verbal de predare-primire prin care au fost predate, în original, către noii asociați toate actele societății Topanel Metechno T. S.R.L. (actuala Learsi Old SRL); din procesul verbal rezultă că noul administrator, K. T. A., a preluat toate documentele contabile ale societății, fără obiecțiuni.
Sub acest aspect a arătat că instanța nu a luat în considerare Procesul-verbal, reținând eronat, ca fostul administrator a încercat să ascundă documentele contabile deși este evident că, în urma transmiterii părților sociale, trebuiau predate documentele contabile către noii asociați, care aveau obligația păstrării și prezentării acestora. Astfel, la data de 13.04.2010, data introducerii cererii de deschidere a insolventei de către ., nu mai deținea posesia actelor contabile.
Sub același aspect a arătat că instanța nu a făcut nicio referire la acest înscris, acest aspect dovedind că nu a analizat în mod temeinic actele aflate la dosarul cauzei, preferând sa facă deducții lipsite de orice adevăr.
De asemenea, cesionarea părților sociale către o persoana străină nu este de natura prin ea însăși să demonstreze faptul că a avut intenția sa prejudicieze în mod direct societatea și, evident indirect creditorii acesteia.
Ulterior cesiunii părților sociale, nu putea determina persoana noului administrator, rațiune pentru care în acest caz nu se poate discuta despre vreo culpa a fostului administrator.
Referitor la Proiectul de divizare și la bilanțul contabil ce a stat la baza acestuia a arătat că este indicata o pierdere, datorata probabil și faptului ca nu vizează un an fiscal în integralitate, ci doar 8 (opt) luni; practic, acest fapt nu conduce automat la încetare de plați sau incapacitate de plata; este indicat faptul că, la data de 15.10.2009, la momentul depunerii Proiectului de divizare, exista activitate comerciala, pentru ca, în caz contrar, nu ar fi existat posibilitatea sa fie susținute cheltuielile curente ale societății (impozite către stat, salarii, rate leasing, plați utilități, furnizori, etc.; se poate observa ca Learsi Old deținea sume de bani în conturi și casa, iar datoriile către furnizori au scăzut comparativ cu perioada precedenta cu aprox. 1.150.000 lei.
De altfel, pana la data cesionarii părților sociale, Learsi Old a avut activitate comerciala și nu se impunea să solicite deschiderea procedurii insolventei. Toate declarațiile financiare au fost predate către autoritatile fiscale competente pana la data cesionarii părților sociale, fiind evident ca, ulterior acestui moment, ar fi trebuit sa fie întocmite de către noul administrator.
În ceea ce privește activitatea lichidatorului Rovigo SPRL, societatea de practicieni în insolventa avea posibilitatea sa se adreseze autorităților fiscale competente și sa solicite copii ale documentelor fiscale depuse. Practic, avea posibilitatea sa întocmească un bilanț de lichidare, și nu doar „o analiza a indicatorilor economici din bilanțuri". Lichidatorul a presupus ca a intevenit o incapacitate de plata în anul 2009, intrucat exista o pierdere, desi nu analizase documentele financiare.
În opinia recurentului în cauză nu sunt îndeplinite cerințele cumulative pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv savarsirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege; existenta prejudiciului; existenta legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita și prejudiciu; vinovatia (culpa) persoanei care răspunde.
În privința inexistenței faptei ilicite a arătat că în perioada în care a condus activitatea debitorului a desfășurat activități în deplin acord cu dispozițiile legale în vigoare, intenția fiind de a obține profit și nu de a-i determina insolventa aspect care rezultă și din concluziile lichidatorului judiciar Rovigo SPRL, societatea de practicieni în insolventa neidentificând în sarcina sa incidența faptelor menționate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Considerațiile lichidatorului nu au fost combătute de către ., aceasta societate neînregistrând contestații împotriva rapoartelor întocmite de Rovigo SPRL.
De asemenea, pretinsele operațiuni prin care ar fi cesionat în mod ilicit părțile sociale ale debitoarei nu au fost combătute la momentul respectiv de către ., aceasta neformulând acțiune în anulare în temeiul dispozițiilor Legii nr. 31/1990; în cadrul dosarului ce a avut ca obiect procedura insolventei ., nu au fost formulate acțiuni în baza art. 79 - 81 din Legea nr. 85/2006. Așadar, în procedura falimentului debitoarei nu au fost introduse acțiuni în anulare întrucât lichidatorul și creditorii (inclusiv M. T.) nu au considerat ca ar fi fost efectuate acte frauduloase în dauna creditorilor.
A susținut că lipsește prejudiciul; cauzarea stării de insolventa însemnă producerea unui prejudiciu în patrimoniul debitorului, iar nu în cel al creditorilor - astfel cum a arătat în mod eronat intimatul - reclamant - deși aceștia sunt afectați și ei de starea de insolventa pricinuita, a subliniat că prin activitatea desfășurată în calitate de administrator al debitorului nu a cauzat patrimoniului acestuia niciun prejudiciu, întotdeauna urmărind sa obțin profit.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate între pretinsul prejudiciu și pretinsele faptele susținut că nu exista legătură de cauzalitate intre pretinsele fapte pe care intimatul - reclamant susține ca le-a săvârșit și . de insolventa.
A mai arătat că legiuitorul nu a instituit o prezumție legala de vinovăție și de răspundere în sarcina asociaților / administratorilor, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia de netăgăduit ca prin faptele enumerate de lege s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolventa.
În ceea ce privește condiția existentei vinovăției, a arătat că în doctrina și jurisprudență s-a statuat ca vinovăția făptuitorului presupune ca activitatea ilicita a persoanei sa se bazeze pe convingerea acesteia și libertatea sa de deliberare și rezoluție.
A arătat că nu a dorit sa determine starea de incapacitate de plata a debitorului, deciziile adoptate având la baza buna-credinta în sensul desfășurării activității societății Learsi Old SRL în deplin acord cu legislația în vigoare.
De asemenea, potrivit practicii judiciare, dar și doctrinei, răspunderea patrimoniala a administratorilor pentru acoperirea pasivului societății debitoare trebuie probata, potrivit cu prevederile art. 1169 C. civ. raportat la prevederile art. 998 și 999 C. civ. și la art. 138 din Legea nr. 85/2006 modificată, prezumțiile prin ele însele neavând valoare probatorie.
În Legea nr. 85/2006 modificată, prezumțiile prin ele însele nu au valoare probatorie.
Conchizând a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale formulata ..
A solicitat ca, reținând culpa procesuală a intimatului - reclamant, să fie obligat acesta din urmă la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006, art. 299, 304 alin. 1 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.
S.C. M. T. S.R.L, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat recursul formulat de recurentul pârât; cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Raportat la motivele de recurs a apreciat că sentința atacata este corect motivata in deplina concordanta cu legislația in vigoare urmărind prevederile aplicabile in materie .
A arătat că a dovedit că la data intrării in incapacitate de plata s-a urmărit inițial transferarea bunurilor către o alta societate fără o preluare corespunzătoare a obligațiilor de plata, operațiune la care ulterior s-a renunțat în favoarea cesionarii părților sociale si preluării funcției de administrator de către o persoana care in mod evident neavând domiciliul in Romania este dificil de identificat si care nu a putut sa își desfășoare o activitate reala in cadrul societății neavând nici măcar reședința pe teritoriul tarii . Ulterior societatea nu a mai desfășurat nicio activitate si nici nu a mai ținut evidenta contabila.
Se retine astfel ca întregul activ al societății pe care administratorul pârât îl confirmase prin semnarea planului de divizare ca existând în patrimoniul societății in octombrie 2009 a fost deturnat de acesta către o persoana afiliata lui iar cesiunea părților sociale a avut drept scop încercarea de ascundere a documentelor contabile si astfel imposibilitatea identificării acestor bunuri sau a modului in care acestea au ieșit din proprietatea societății .
Faptul acesta a generat imposibilitatea lichidatorului judiciar de a identifica cauzele concrete care au dus la starea de insolventa a debitorului a persoanelor responsabile sau de a putea introduce acțiuni pentru anularea transferurilor frauduloase
Fapta prevăzută de art. 138 alin 1 lit. a constituie fapta prin care utilizarea in scopul firesc - ținând de activitatea si interesul propriu al debitoarei - a bunurilor sau a creditelor lui a fost înlăturată și înlocuită cu o utilizare a acestora in beneficiul propriu al administratorului, parat in cauza de fata .
Este cert ca acesta a utilizat numele societății comerciale, a încheiat contracte în numele acestei societății, a desfășurat activități in numele acesteia si a desfășurat o activitatea care pana in ultimul moment înainte de începerea procedurii insolventei a fost una profitabila. In scurt timp foștii asociați din societate au cesionat părțile lor sociale care persoane străine iar societatea și-a încetat brusc orice activitate care ar fi generat sume suficiente achitării creanțelor și așa suficient de mari.
Una din împrejurările în măsura sa favorizeze sub aspect subiectiv săvârșirea unei astfel de fapte ca de altfel si acea prevăzută de art. 138 alin 1 lit. b consta in tendința reprezentanților debitorului in special a celor rezultând din actul constitutiv de a confunda patrimoniul cu activitatea persoanei juridice debitoare cu propriul patrimoniu sau activitate, deși trebuia sa cunoască faptul ca acesta constituie in sine precum si fata de terți un subiect de drept distinct.
Practic recurentul invoca acțiunea sa de ascundere a documentelor contabile ca temei al cererii de recurs. S-a arăta ca instanța a stabilit prejudiciul cauzat societății debitoare si creditorilor având în vedere un proiect de divizare nefinalizat .
Ceea ce omite sa menționeze recurentul este faptul ca acest proiect de divizare si bilanțul anexat acestuia sunt documente oficiale pe care si le-a însușit prin semnătură sa si a persoanelor reprezentante ale societății si care denota exista unui activ al societății care nu a mai putut fi găsit după ieșirea sa din societate .
Este evident in contra tuturor motivelor invocate de recurent că paratul recurent B. S. C. a deținut funcția de administrator statutar si a condus societatea pana la data la care acesta a intrat in incapacitate de plata la sfârșitul mandatului acestuia societatea încetându - și activitatea . In calitatea sa de administrator el este vinovat de neținerea contabilității in conformitate cu legea, singurul autorizat sa îndeplinească acte de dispoziție cu privire la activele societății conform art 70 si 70 ind 1 din Legea 31/1990 tot lui revenindu-i responsabilitatea de a solicita declanșarea procedurii de insolventa si de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile si bunurile societății.
Instanța de fond a arata ca nu poate condamna parații decât la partea din pasiv care poate fi apreciată ca fiind deturnata in folos propriu de aceștia respectiv valoarea de 675.732 lei care reiese din planul de divizare depus la dosar si repetam însușit de parat.
A considerat că starea de insolventa a societății a fost cauzata in mod direct de intenția asociaților B. de a muta activitatea societății pe o alta societate nou constituita si mutarea tuturor activelor societății debitoare, a contractelor pe care aceasta le derula care acesta noua societate si de menținerea pasivului pe societatea veche pe care au înstrăinat-o .
In drept au fost invocate dispozițiile art. 8 din legea 85/2006, art. 115 C.proc.civ. si art. 299 si următoarele C.proc.civ.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs Curtea reține următoarele:
Admițând acțiunea formulată de creditoarea reclamantă judecătorul sindic a reținut săvârșirea de către pârâții B. S.-C. și K. T. A. a faptelor prevăzute de art. 138 alin.1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)
a)au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;”
Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială; pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform art. 998 -999 C.civ.: existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor); săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006; existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor; fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvență.
Analizând motivele invocate de recurent se constată, având în vedere dispozițiile legale menționate, că judecătorul-sindic a reținut în mod corect că în cauză există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Potrivit acestui text legal se sancționează cu admiterea acțiunii utilizarea, în sens material sau în sens juridic, a bunurilor persoanei juridice, utilizare care se raportează la ansamblul averii debitoarei și la toate categoriile de bunuri corporale sau incorporale, precum și toate drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale. Folosirea trebuie să fie contrară interesului persoanei juridice, debitoarea în cauză, și în scopul profitului personal al pârâților sau al unei alte persoane, fie ea fizică sau juridică.
Cu alte cuvinte, scopul acestei folosiri este obținerea pentru sine sau pentru altul de avantaje personale. Prin urmare, fapta prevăzută presupune dovedirea folosirii unor bunuri sau credite ale persoanei juridice, în folos propriu sau al altei persoane.
Pentru a verifica prezența condiției legale menționate de art. 138 lit. a este necesară stabilirea criteriilor de apreciere a existenței unui act contrar interesului societății debitoare.
Astfel cum am reținut în privința prejudiciului produs în cauză, acesta este în cuantumul menționat în tabelul definitiv al debitoarei, întocmit de lichidatorul judiciar aflat la fila 250 dosar nr._ 10.
În legătură cu fapta săvârșită susținerea recurentului conform căreia instanța a avut în vedere o . înscrisuri obținute de . de la Registrul Comerțului, care nu aveau, în opinia sa, legătură cu cauza - proiectul de divizare nefinalizat, nu poate fi reținută având în vedere că aceste înscrisuri au fost administrate în fața instanței de fond, cu respectarea art. 169 C.proc.civ. potrivit căruia „administrarea probelor se face în fața instanței de judecată”.principiului nemijlocirii.
Proiectul de divizare și bilanțul anexă au fost depuse la termenul de judecată din data de 19.06.2012, termen de judecată la care, pârâtul, prin reprezentant, a solicitat un termen de judecată pentru a lua cunoștință de acestea, în temeiul art. 96 C.proc.civ.(f.169 dosar nr._ )
Pe toată durata de desfășurare a procesului în fața primei instanțe acesta nu a susținut că aceste înscrisuri sunt străine de natura cauzei; nu s-a înregistrat nicio contestare a validității acestora; nu s-a contestat niciun moment veridicitatea mențiunilor din proiectul de divizare aflat la dosar.
D. în concluziile formulate la ultimul termen de judecată din data de 05.03.2013 s-a arătat că divizarea a fost un proiect ce nu s-a finalizat și s-a solicitat doar cenzurarea acestor susțineri iar prin concluziile scrise depuse la dosar s-a apreciat că înscrisurile obținute de la Registrul Comerțului nu au legătură cu cauza.
Împrejurarea că divizarea, astfel cum urma să aibă loc conform proiectului de divizare, nu s-a finalizat nu înlătură mențiunile din proiectul de divizare și din anexa 1 la acesta, bilanțul contabil în data de 31.08.2009, înscrisuri semnate de recurentul pârât și din care rezultă că totalul activului .. era în cuantum de 926.078 lei, iar activele imobilizate pe care urma să le preia TOPANEL T. erau în cuantum de 675.732 lei.(f.145)
Astfel cum a reținut și judecătorul sindic existența scriptică a acestor active la data de 31.08.2009 este de necontestat întrucât ambele înscrisuri poartă semnătura recurentului și, prin urmare, avea cunoștință de existența acestor active.
Se observă că recurentul, criticând sentința, a arătat că în cauză nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor imputate dar nu a arătat în concret modalitatea de ieșire din patrimoniul debitoarei a activelor imobilizate a căror existență era certă, potrivit bilanțului contabil și anexei 2 la proiectul de divizare. (f. 152-156, 157-159)
Fără relevanță în cauză este împrejurarea susținută de recurent potrivit căreia, debitoarea Learsi Old(. S.R.L. ) are printre asociați și societatea S.C. ASA ALESSIO S.R.L., al cărei unic asociat este dl. Siquini Pietro A. care este administratorul intimatei reclamante, M. T..
Este adevărat, astfel cum susține recurentul, că cesionarea părților sociale către o persoana străină nu este de natura prin ea însăși să demonstreze faptul că a avut intenția sa prejudicieze în mod direct societatea și, evident, indirect creditorii acesteia.
Este de asemenea adevărat că, ulterior cesiunii părților sociale, fostul administrator nu putea determina persoana noului administrator dar, aceste ipoteze nici nu au fost avute în vedere de judecătorul sindic când a soluționat cererea.
Aceste aspecte, corecte teoretic, sunt fără relevanță având în vedere că ceea ce s-a imputat a fost faptul că, anterior cesionării părților sociale, a omis să menționeze în contabilitatea societății modalitatea de ieșire din patrimoniul acesteia a unor active imobilizate pe care acesta le-a menționat în actele societății la mai puțin de o jumătate de an anterior cesiunii părților sociale.
De altfel, prin cesiunea de părți sociale nu se intervine în nici un fel asupra pasivului și activului societății, ceea ce înseamnă că societatea nu dispare.
Astfel cum s-a reținut prin sentința recurată, împrejurarea că în raportul întocmit de administratorul judiciar în temeiul art. 59 alin.1, în privința cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului nu s-a menționat numele pârâtului nu duce la respingerea unei cererii de atragere a răspunderii în situația în care, din ansamblul materialului probator administrat în cauză rezultă contrariul.
Susținerea că, în cadrul dosarului ce a avut ca obiect procedura insolventei ., nu au fost formulate acțiuni în baza art. 79 - 81 din Legea nr. 85/2006 este de asemenea fără relevanță în condițiile în care, astfel cum am reținut, din înregistrările contabile nu rezultă operațiuni de tranzacționare a activelor imobilizate care să fi putut face obiectul acțiunilor reglementate de Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate și vinovăția Curtea reține, contrar susținerilor recurentului, că acestea rezultă din împrejurarea că, lipsa intenționată a menționării în contabilitate a modalității de ieșire din patrimoniu a activelor s-a transpus în fapt în lipsa acestor active în patrimoniul debitoarei, aspect confirmat de rapoartele lichidatorului judiciar și de răspunsurile autorităților la notificările lichidatorului judiciar.
Or, bunurile ar fi putut fi folosite fie pentru continuarea activității societății fie, s-ar fi putut acoperi parte din prejudiciul total dacă ar fi fost valorificate. Astfel, prin adresa nr. 4599/R185854/02.12.2010 Primăria Sector 5 Direcția Taxe și Impozite Locale a arătat că societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile declarate pe raza sa.(f. 153 dosar nr._ 10)
Primăria Sector 2 Direcția Taxe și Impozite Locale a făcut, prin adresa nr._/13.01.2011 precizări în același sens. (f. 189 dosar nr._ 10).
Lipsa documentelor contabile, ulterior cesiunii de părți sociale, a fost analizată de judecătorul sindic analizând cererea cu privire la pârâtul K. T. A. și nu i-a fost imputată recurentului pârât.
Lipsa mențiunilor privind ieșirea din patrimoniul societății a activelor menționate în bilanțul contabil din data de 30.08.2009 coroborat cu imposibilitatea identificării în fapt a bunurilor, este de natură să nască prezumția folosirii acestora într-un alt interes decât cel societar.
Potrivit art. 1199 C.civ., „prezumțiile sunt consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut”.
Recurentul a susținut că, prin activitatea sa nu a dorit să determine starea de incapacitate de plată a debitorului, deciziile adoptate având la baza buna-credinta în sensul desfășurării activității societății Learsi Old SRL în deplin acord cu legislația în vigoare.
Având în vedere această susținere recurentul putea să arate modalitatea în care au ieșit din patrimoniul societății debitoare activele și data la care acestea au ieșit.
Lipsa acestor mențiuni în actele contabile întocmite anterior cesiunii coroborată cu imposibilitatea identificării în fapt a bunurilor, este de natură să nască prezumția folosirii acestora într-un alt interes decât cel societar.
În ceea ce privește săvârșirea de către pârât a faptei prevăzută de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 Curtea constată că judecătorul-sindic nu a reținut în mod corect că în cauză există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea acestui text legal.
Pentru a putea fi reținută incidența acestui text se impune a se dovedi în cauză, ținerea de către pârât a unei contabilități fictive, săvârșirea faptei de a face să dispară contabilitatea societății(prima și cea de a doua ipoteză art. 138 lit. d ) și neținerea unei contabilități în conformitate cu legea (ipoteza ultimă)
Potrivit procesului verbal de predare primire încheiat, pe de o parte de P. M. V. în calitate de mandatar al lui B. S.-C. și B. C.-A. și pe de altă parte de K. T. A., F. O., la data de 21.01.2010 au fost predate acestora din urmă toate actele societare, actele contabile, facturile, chitanțele și ștampilele . SRL, ca urmare a încheierii contractului de cesiune părți sociale și a actului constitutiv reactualizat al societății.(f. 215 dosar fond)
Judecătorul sindic, soluționând cauza, în mod temeinic nu a reținut existența acestui proces verbal pentru că acesta a fost depus ca anexă a concluziilor scrise, după reținerea cauzei spre soluționare. Or, probele se administrează anterior închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Reținând acest proces verbal Curtea constată că recurentul pârât nu a săvârșit fapta prevăzută la art. 138 lit. d în ipoteza de a face să dispară unele documente contabile.
Cum în cauză nu s-au dovedit actele și operațiunile materiale ce ar fi fost săvârșite de pârâtul recurent și care s-ar încadra în conținutul fapte ilicite a ținerii unei contabilități fictive și nici actele materiale prin care acesta ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societății debitoare Curtea reține că în mod greșit s-a reținut în sarcina sa și fapta prevăzută de art. 138 lit. d.
Față de acestea, reținând că reclamanta nu a dovedit săvârșirea de către pârât a faptei prevăzută de art. 138 lit. d Curtea constată că susținerea recurentului conform căreia greșit s-a reținut în ceea ce îl privește săvârșirea acestei fapte este întemeiată.
Cu toate acestea, acest aspect nu conduce la admiterea recursului astfel cum s-a solicitat, întrucât, analizând prezentul recurs s-a reținut faptul că în mod corect judecătorul sindic a admis acțiunea formulată pentru săvârșirea de către pârât a faptei prevăzută de art. 138 lita.
Pentru aceste considerente, Curtea constată recursul formulat de pârâtul B. S.-C. ca fiind nefondat și în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ. îl va respinge ca atare.
În ceea ce privește cererea formulată de intimata reclamantă privind obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată Curtea reține următoarele:
Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a caștigat procesul, în care sunt incluse si sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă, astfel cum stabilește art. 274 C.proc.civ., culpa procesuală.
Ca orice altă cerere adresată instanței de judecată titularul său, în cauză intimata reclamantă, are obligația potrivit art. 129 alin. 1 C.proc.civ. „să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările.”
Analizând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând plata onorariului de avocat Curtea constată că recursul declarat de pârâtul B. S.-C. împotriva Sentinței civile nr.2519/12.03.2013 pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București a fost înregistrat pe la Tribunalul București în data de 02.07.2013.(f.3 dosar nr._, recurs)
Acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 a fost formulată de reclamanta creditoare . în data de 24.12.2012.(f.2 dosar fond)
În cauză, reprezentarea intimatei reclamante a fost făcută de apărător calificat în temeiul contractului de asistență juridică nr._/01.03.2010, contract menționat în cuprinsul împuternicirii avocațiale . nr._/2014.(f. 30 dosar recurs)
La termenul de judecată din data de 22.04.2014 intimata reclamantă a depus la dosarul cauzei, în susținerea cererii privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, mai multe facturi. Curtea constată că din cuprinsul acestora nu rezultă că au fost emise pentru asigurarea apărării calificate a intimatei reclamante în prezenta cauză.
Astfel,:
Factura nr. 2840/05.03.2010 în cuantum de 6163,80 lei reprezentând avans onorariu conform contract de asistență juridică nr._/01.03.2010(f. 169 dosar recurs)
Factura nr. 2842/08.03.2010 în cuantum de 1171,12 lei reprezentând onorariu parțial conform contract de asistență juridică nr._/01.03.2010(f. 171 dosar recurs)
Factura nr. 3096/03.06.2010 în cuantum de 9956,73 lei reprezentând avans onorariu conform contract de asistență juridică nr._/01.03.2010(f. 173 dosar recurs)
Factura nr. 5805/03.04.2013 în cuantum de_,80 lei reprezentând diferență onorariu conform contract de asistență juridică nr._/01.03.2010(f. 175 dosar recurs)
Se constată că facturile au fost emise anterior promovării recursului de pârât, chiar anterior formulării cererii de chemare în judecată. Mențiunile de pe acestea, respectiv, avans onorariu, onorariu parțial și diferență onorariu pot face dovada unor raporturi juridice în temeiul cărora intimata reclamantă a fost reprezentantă de apărător dar nu rezultă clar care dintre acestea au fost emise pentru a asigura reprezentarea în dosarul nr._ .
Este evident, având în vedere datele de 05.03.2010, 08.03.2010, 03.06.2010, că aceste facturi nu au fost emise pentru reprezentarea într-un dosar având ca obiect cerere de atragere răspundere ci, posibil, pentru a asigura reprezentarea creditoarei în dosarul având ca obiect deschiderea procedurii debitoarei. Acest aspect, chiar dacă ar fi real nu are relevanță asupra prezentei cererii, Curtea nefiind învestită decât cu cererea privind obligarea recurentului intimat la plata cheltuielilor de judecată în dosarul asociat a1.
Se mai reține și împrejurarea că facturile au fost achitate tot anterior promovării recursului care a făcut obiectul prezentului dosar.
Astfel, factura nr. 2840/05.03.2010 a fost achitată în data de 03.03.2010(f.170 dosar recurs), factura nr. 2842/08.03.2010 a fost achitată în data de 08.03.2010 (f.172 dosar recurs), factura nr. 3096/03.06.2010 a fost achitată în data de 03.06.2010 (f.172 dosar recurs).
În ceea ce privește factura nr. 5805/03.04.2013 aceasta a fost achitată în data de 07.03.2014 (f.172 dosar recurs) dar nu va fi reținută ca făcând dovada cheltuielilor întrucât aceasta a fost emisă la data de 03.04.2013, anterior promovării recursului de către pârât. Cum suma menționată în cuprinsul facturii reprezintă diferență onorariu, prin urmare, la momentul emiterii acesteia, părțile au convenit plata unei diferențe de onorariu dar nu rezultă că a fost emisă pentru formularea și susținerea unui eventual recurs pe care pârâtul ar fi intenționat să îl formuleze.
Aceasta soluție a instanței este în acord și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza S. si P. împotriva României, aceasta considerând cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecata că „ acestea urmează sa fie recuperate de partea care a câștigat procesul, numai în măsura in care constituie cheltuieli necesare, care au fost in mod real făcute, in limita unui cuantum rezonabil „
Pentru aceste considerente Curtea constată că cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulată de intimata reclamantă . este neîntemeiată și o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B. S.-C. împotriva Sentinței civile nr.2519/12.03.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimata reclamantă creditoare . și intimații pârâți B. C.-A., K. T. A., F. O..
Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulată de intimata reclamantă ., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.05.2014.
Președinte, M. P. | Judecător, C. G. I. | Judecător, E.-S. R. |
Grefier, M. A. P. |
Red. Jud. M.P.
Tehnored.M.P.
2 ex./01.08.2014
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă
Judecător sindic: I. M. G.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 1140/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în anulare. Decizia nr. 1373/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
