Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1130/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1130/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 33449/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1799/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
……
DECIZIA CIVILĂ Nr.1130
Ședința publică de la data de 26 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - I. C.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - M. I.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTORULUI 1, împotriva sentinței civile nr.5322 din data de 26.05.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata D. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata, prin avocat D. V. C., cu delegație la fila 21 din dosar, lipsind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, Curtea acordă intimatei cuvântul pe cereri prealabile și pe probe:
Intimata prin avocat, arată că nu are alte cereri de formulat sau probe noi de administrat.
Curtea constată că prin întâmpinare s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a apelantei, având în vedere că această excepție nu a fost invocată în fața instanței de fond acordă cuvântul părții asupra excepției, solicitând acesteia să își expună punctul de vedere și prin raportare la faptul că excepția a fost invocată direct în apel.
Apărătorul intimatei arată că a invocat această excepție în raport de dispozițiile art.138 alin. 6 din Legea nr.85/2006 și solicită admiterea acestei excepții raportat la împrejurarea că conform acestor dispoziții apelanta nu poate formula o cale de atac pe art.138.
După deliberare, Curtea, respinge excepția lipsei calității procesuale active a apelantei invocată de intimată prin raportare la următoarele considerente: Curtea constată, pe de o parte, că excepția nu a fost invocată în fața instanței de fond, fiind invocată direct în apel, în lipsa promovării de către intimată a unei căi de atac, situație în care apreciază că apelanta – reclamantă are calitate procesuală activă, având în vedere că a luat parte la judecată în primă instanță. Referitor la aspectele învederate de către intimată, care vizează calitatea procesuală activă a reclamantei, pe fondul litigiului, apreciază că excepția nu poate fi invocată direct în calea de atac decât cu nesocotirea prevederilor C.pr.civ. și ale principiului neagravării situației în propria cale de atac.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă intimatei cuvântul pe cererea de apel.
Intimata prin avocat, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală. Arată că prin calea de atac promovată, apelanta nu a formulat critici, ci doar a reluat cererea formulată la fond. Apreciază că apelul formulat este nefondat, apelanta nu a demonstrat nimic din ceea ce a susținut în dosarul de fond.
În continuare, arată apărătorul intimatei, că intimata a fost administrator al societății mai puțin de o lună de zile, iar cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată de debitoare la data de 27.08.2013, nu se invocă și nu se arată intervalul în care s-au produs faptele respective, nici fapta, legătura de cauzalitate, se invocă doar lipsa unor documente despre care arată că sunt depuse la dosarul cauzei iar în lipsa acestora Tribunalul nu ar fi putut pronunța o sentință de deschidere a procedurii insolvenței. În concluzie, solicită respingerea apelului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
La data de 10 februarie 2014 creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București a depus cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului D. M. pe art.138 lit. c din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, cerere înregistrată sub nr._ .
În motivarea cererii reclamanta se rezumă doar la a indica o parte din elementele răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul (reprezentat desigur de creanțele neachitate), vinovăția pârâtei, fără însă a arăta ce faptă ilicită a săvârșit pârâta care a produs prejudiciul respectiv, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este demonstrată nu prin relația simplă cauză-efect, ci prin analogii și supoziții. În cerere sunt citate normele legale aplicabile în cauză, prezentându-se doar considerente teoretice pe marginea acestor norme, neindicându-se însă și faptele săvârșite de pârâtă prin care aceasta a încălcat normele înscrise în art. 138 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Pârâta D. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin Sentința civilă nr.5322/26.05.2014 pronunțată în dosarul nr._/3/ 2013/a1 Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâta a fost administratorul debitoarei.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
S-a mai reținut că faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege, iar din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Instanța a constatat că solicitarea creditorului nu indică acele fapte, în concret, săvârșite de către administratorul D. M. și nu indică prin ce înscrisuri din dosar probează aceste fapte.
Comitetul Creditorilor și-a întemeiat cererea împotriva pârâtei pe dispozițiile art.138 lit. c) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, s-a constatat că reclamantul a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.138 lit. c) din lege. Calitatea pârâtei de asociat și administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea ei, în lipsa unor probe certe. De asemenea, s-a arătat că răspunderea pârâtei nu se poate atrage dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
În concluzie, s-a apreciat că în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit. c a art.138 din lege, motiv pentru care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 26 iunie 2014, a declarat apel creditoarea, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, la data de 28 iulie 2014.
Prin cererea de apel, creditoarea Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1, solicită modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtei, în sensul obligării acesteia să suporte în întregime datoriile societății debitoare, așa cum acestea au fost stabilite în tabelul definitiv consolidat al creanțelor.
În motivare se arată că în cauză sunt incidente prevederile art.138 lit. c din legea nr.85/2006 în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor legii nr.85/2006, republicată, și nu să dispună, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit societate persoana juridică în încetare de plăți.
Se apreciază că în cauză este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a pârâtei D. M., constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitatea a societății și prejudiciul cauzat creditorilor.
În drept au fost invocate dispozițiile art.466, art.470 și urm. C.pr.civ., art.138 alin. c din Legea 85/2006 și Legea nr.31/1990, republicată.
Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La data de 29 august 2014, prin serviciul Registratură, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimata – pârâtă prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a apelantei – reclamante, iar pe fond s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivarea excepție se arată că prin raportare la prevederile art.138 alin.6 din Legea nr.85/2006 persoana care poate formula recurs împotriva hotărârii de respingere a acțiunii introduse în temeiul art.138 alin.1 este administratorul judiciar/ lichidatorul și nu creditorii, indiferent de ponderea creanței pe care aceștia o dețin în totalul masei credale.
Mai arată intimata – pârâtă că apelul declarat de reclamantă nu este motivat, apelanta neindicând are sunt motivele de nelegalitate pentru care a solicitat anularea sentinței apelante.
Pe fondul cauzei, intimata apreciază că în mod corect tribunalul a reținut că acțiunea reclamantei este formulată în termeni generali, pur teoretici, fără a se indica, în concret, care sunt faptele care au cauzat starea de insolvență a societății.
Se mai adaugă că reclamanta nu a făcut proba celor afirmate, documentele prezentate de debitoare împreună cu cererea de deschidere a procedurii fiind o dovadă clară a faptului că susținerile creditoarei nu sunt în concordanță cu realitatea obiectivă.
În drept au fost invocate prevederile art.205 C.pr.civ.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și cu observarea prevederilor art.476 N.C.pr.civ., Curtea, constată următoarele:
După cum în mod corect a arătat și judecătorul sindic răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Apelanta - creditoare a afirmat că intimata - pârâtă se face vinovată de fapta prevăzută de art.138 lit. c invocând generic continuarea activității în interes personal de către aceasta, precum și dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.138 lit. c din lege.
În privința susținerii potrivit căreia intimata pârâtă avea obligația legală să solicite ea însăși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 la apariția stării de insolvență, Curtea constată că răspunderea pârâtei nu se poate atrage pentru neformularea unei astfel de cereri, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
De asemenea, activitatea nerentabilă și managementul defectuos invocate de apelantă, constând în dezinteresul total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății și lipsa eforturilor pozitive în redresarea acesteia, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege, așa cum s-a reținut și de către prima instanță.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, ar fi trebuit dovedită nu numai săvârșirea faptelor reclamate, ci și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată.
Aserțiunile apelantei, constând în prezumții simple, deduse din împrejurarea nedepunerii la dosar a documentelor contabile, nesusținute de nici o probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Referitor la susținerea apelantei în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare, apelanta neputând invoca un contract în care nu este parte. Astfel, în relațiile cu terții, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită în cauză.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatei pârâte săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit. c din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, cu observarea prevederilor art.480 alin.1 N.C.pr.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, cu sediul în București, sector 2, ., împotriva Sentinței civile nr.5322/26.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă D. M., cu domiciliul ales la C.. Av. D. V. C. din București, sector 1, ..1-3, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 Noiembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. C. A. P.
GREFIER
M. I.
Red. Jud. I.C./ Tehnored. I.C./M.I.
4 ex/
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Judecător fond – N. P.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1128/2014. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
