Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1128/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1128/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 24214/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2077/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
….
DECIZIA CIVILĂ Nr.1128
Ședința publică de la data de 26 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - I. C.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - M. I.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulat de apelanta A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr.5007 din data de 14.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, S. G. R. și S.C. „E. C. INC.” SRL prin lichidator PEDIT REFAL SPRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata S.C. „E. C. INC.” SRL prin lichidator Pedit Refal SPRL reprezentat de practician în insolvență P. D. cu delegație la fila 28 din dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, Curtea acordă intimatei prezente cuvântul pe cereri prealabile și pe probe:
Intimata prin practician în insolvență, arată că nu are alte cereri de formulat sau probe noi de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimatei cuvântul pe cererea de apel.
Intimata prin practician în insolvență,, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală.
În combaterea apelului, practicianul în insolvență, arată că la pag. 99 din dosarul de fond, prin sentința civilă nr._ din 14.12.2013 s-a menționat că lichidatorul nu a considerat necesară formularea cererii de atragere a răspunderii întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea 85/2006 și niciuna din părți nu a formulat vreun punct de vedere pe atragerea răspunderii. În concluzie, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă, la data de 30 aprilie 2014, în dosarul nr._ lichidatorul judiciar al debitoarei S.C. „E. C. INC.” SRL a solicitat închiderea procedurii falimentului conform art.131 din lege, descărcarea de atribuții și achitarea onorariului cuvenit din fondul ORC- București.
În motivarea cererii lichidatorul judiciar Pedit Refal SPRL a arătat că în patrimoniul debitoarei nu s-au identificat bunuri valorificabile și că n-a identificat elemente prevăzute de art. 138 din lege.
Prin Sentința civilă nr.5007/14.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ / 2013 Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar; în baza art.131 din legea 85/2006 a închis procedura falimentului S.C. „E. C. INC.” SRL; a dispus radierea societății debitoare de la ORC – București; a notificat creditoarea, debitoarea, ORC - București și Direcția Teritorială a Finanțelor Publice București și a dispus ca onorariul în cuantum de 8000 lei exclusiv TVA, pentru lichidatorul judiciar PEDIT REFAL SPRL, să fie achitat din fondul ORC BUCUREȘTI precum și publicarea sentinței în BPI
P. a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut că potrivit art.59 din Lege anr.85/2006 „Administratorul judiciar după caz lichidatorul judiciar, în cazul procedurii simplificate va trebuii și va supune judecătorului sindic, în termenul stabilit de judecătorul sindic, dar care nu va putea depășii 40 de zile de la data desemnării, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă”, potrivit art.131 alin.1 din lege „În orice stadiu al procedurii dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative și nuci un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat”, iar potrivit art.138 alin.3 „Dacă administratorul /lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiune prevăzută la al.1, aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor, ori dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea poate introduce aceasta acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală”.
De asemenea, s-a reținut că potrivit at.136 din lege „Prin închiderea procedurii, judecătorul sindic, administratorul/lichidatorul judiciar și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați” ,iar potrivit art.132 alin.2 „O procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă”.
Tribunalul a constata că în patrimoniul debitoarei nu s-au identificat bunuri care să fie executate și că nu se mai impune continuarea procedurii pentru ca scopul prevăzut de art.2 din lege nu mai poate fi atins.
Sub aspectul incidentei art.138 din lege tribunalul a constatat că la data de 18.03.2013 s-a convocat adunarea generală a creditorilor debitoarei, dar nu s-a pus in discuție formularea unei asemenea cereri pentru că din raportul de activitate întocmit conform art.59 din lege, nu s-au identificat persoane vinovate de starea de insolvență a debitoarei.
Având în vedere că cererea lichidatorului judiciar este întemeiată, tribunalul a dispus închiderea procedurii falimentului, radierea debitoarei de la ORC București, și plata onorariului cuvenit lichidatorului judiciar din fondul ORC București.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 23 iulie 2014, a declarat apel A. pentru Administrarea Activelor Statului, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, la data de 27 august 2014.
Prin cererea de apel, apelanta a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care S.C. „E. C. Inc” SRL le are de achitat creditorilor, inclusiv prin convocarea adunării creditorilor în vederea analizării oportunității formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva foștilor administratori ai debitoarei.
În motivare, față de închiderea procedurii, apelanta apreciază că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile legii nr.85/2006, motiv pentru care ar fi trebuit ca procedura să se continue cu formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a foștilor administratori.
Din punctul de vederea al apelantei, pornind de la însăși izvorul creanței solicitate de AAAS, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS București, se învederează că o aplicare a dispozițiilor art.138 din Legea 85/2006 reprezint, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, o încălcarea flagrantă și constantă a dispozițiilor art.94 din OUG nr.150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art.3021 C. penal.
Totodată apelanta apreciază contestabil faptul că lichidatorul judiciar nu a pus în vedere creditorilor, anterior formulării raportului final, faptul că nu va formula cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai debitoarei, pentru a putea da posibilitatea creditorilor să facă acest demers.
În drept au fost invocate prevederile art.460 N.C.pr.civ. și ale Legii nr.85/2006.
Cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
La data de 22 septembrie 2014, prin serviciul Registratură, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de Pedit Refal SPRL lichidator judiciar al E. C. Inc SRL, prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În apărare se arată că în Raportul nr.1 prezentat la data de 04.12.2013 și depus la dosar lichidatorul judiciar a arătat că nu sunt întrunite condițiile atragerii răspunderii în temeiul art.138 din Legea nt.85/2006.
Se mai arată că la data de 17.10.2013 creditoarei AAAS i s-a transmis prin fax procesul verbal al Adunării Creditorilor în care se arăta că nu s-au identificat tranzacții sau acte care să atragă răspunderea administratorului, iar de la acea dată și până la data închiderii procedurii creditoarea nu și-a manifestat în nici un fel intenția de formula cerere de atragere a răspunderii administratorului.
Față de aceste aspecte, se apreciază că susținerile creditoarei sunt complet eronate și nesusținute de nicio probă.
În drept au fost invocate prevederile art.471 alin.5 C.pr.civ.
Ceilalți intimații, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței de apel.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și cu observarea prevederilor art.476 N.C.pr.civ., Curtea, constată următoarele:
Potrivit art.131 din Legea nr.85/2006, închiderea procedurii poate fi dispusă în orice stadiu al acesteia, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
În cauza de față prin raportul depus la dosarul cauzei la data de 30 aprilie 2014 (fila 112 dosar fond) lichidatorul a solicitat închiderea procedurii, iar odată cu cererea de închidere a procedurii a prezentat actele întocmite precum și dovezi în sensul că debitoarea nu are bunuri, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii.
În atare condiții, sub aspectul neacoperirii creanțelor, odată de apelanta – creditoare nu a prezentat dovezi din care să rezulte că în averea debitorului există bunuri și nici nu și-a arătat disponibilitatea de a avansa sumele necesare continuării procedurii, în mod corect tribunalul a dispus închiderea procedurii falimentului.
Totodată, Curtea constată că prin raportul depus la dosarul de fond al data de 04.12.2013 lichidatorul, a arătat în mod expres, faptul că nu s-au identificat tranzacții sau acte care să depășească condițiile obișnuite de desfășurare a activității curente și care să atragă răspunderea administratorului. De asemenea, s-a indicat că nu s-au identificat acte inoportune care să fie discutabile din punct de vedere al consecințelor economice și financiare și nici elemente care să contribuie la atragerea răspunderii administratorului în conformitate cu art.138.
Așadar, este vădit neîntemeiată susținerea apelantei AAAS conform căreia lichidatorul nu a adus la cunoștința creditorilor faptul că nu va formula cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a foștilor administratori.
În aceste condiții, după cum s-a arătat și prin raportul lichidatorului menționat anterior, potrivit dispozițiilor art.138 alin.3 din lege, acțiunea poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor, ori dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau de către creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.
În conformitate cu art.13 alin.1 și alin.3 din lege, adunarea creditorilor poate fi convocată și prezidată de lichidatorul judiciar, de comitetul creditorilor sau la cererea creditorilor deținând creanțe în valoare de cel puțin 30% din valoarea înscrisă la masa credală.
În cauză nu a fost ales un comitet al creditorilor, iar creditoarea A. nu deține nici 1% din ponderea creanțelor, rezultând că numai creditoarea majoritară Administrația Finanțelor Publice ar fi întrunit cerințele art.138 alin.3 și art.13 alin.3 din lege privind dreptul de a convoca adunarea creditorilor în vederea desemnării creditorului pentru formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale sau de a formula în nume propriu cererea.
Curtea mai reține, de asemenea, că AAAS nu a formulat obiecțiuni la raportul, astfel că nu poate fi reținută culpa lichidatorului judiciar pentru a nu fi formulat în nume propriu cerere de atragere a răspunderii patrimoniale sau pentru neconvocarea adunării creditorilor în condițiile art.138 alin.3 din lege.
Prin urmare, Curtea constată că tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, și cu observarea prevederilor art.480 alin.1 N.C.pr.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în București, sector 1, .. Ș. nr.50, împotriva Sentinței civile nr.5007/14.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, cu sediul în București, sector 2, . Gerota nr.13, S. G. R., domiciliat în M. ..13, ., ., jud. C., și S.C. „E. C. INC.” SRL prin lichidator PEDIT REFAL SPRL, București, sector 3, Calea Călărașilor nr.311, ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 Noiembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. C. A. P.
GREFIER
M. I.
Red. Jud. I.C./ Tehnored. I.C./M.I.
6 ex/
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Judecător fond – M. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|








