Contestaţie. Decizia nr. 477/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 477/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 30942/3/2010/a3
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DOSAR NR._
(Număr în format vechi 3294/2013)
DECIZIA CIVILĂ NR.477/R/2014
Ședința publică de la 17 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. V.
JUDECĂTOR: F. L. ȘALAR
JUDECĂTOR: M. C. S.
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare S.C. I. C. S.A. împotriva Sentinței civile nr.6275/20.06.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. L. WELLNESS G. S.R.L., prin lichidator AA T. I. I.P.U.RL.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-creditoare, prin avocat A. P., cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/2012 și intimata-debitoare, prin avocat Bombescu M., cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/2014.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței de recurs faptul că recurenta a depus la data de 06.02.2014, timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei și ordinul de plată nr.52/04.11.2013, reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă de 60,00 lei, iar intimata-debitoare a depus la data de 14.02.2014, prin compartimentul registratură, întâmpinare.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat și probe de administrat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta-creditoare, prin avocat, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiteri contestației. Susține, în esență, că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor Legii nr.85/2006, având în vedere că bunurile nu ar putea fi valorificate în cadrul procedurii insolvenței, așa cum urmărește lichidatorul, întrucât ele nu se află în patrimoniul societății debitoarei, ci sunt bunuri imobile prin destinație, potrivit art.6.10 din contractul de închiriere raportat la prevederile art.468 și art.469 Cod civil. Solicită plata cheltuielilor de judecată.
Intimata-debitoare, prin avocat, solicită respingerea recursului, având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnic din care rezultă că ambele utilaje sunt situate în exteriorul clădirii și reprezintă bunuri mobile. Așadar, fiind echipamente independente și ușor detașabile, iar prin detașarea lor nu este afectat imobilul aflat în proprietatea recurentei, consideră că acestea nu pot fi asimilate cu bunuri imobile prin destinație. Solicită plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.6275/20.06.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. _ 10/a2 s-a respins contestația formulată de creditoarea S.C. I. C. S.A. împotriva procesului verbal de sechestru încheiat la 21.11.2012 de către lichidatorul AA T. I. I.P.U.RL.
Pentru a concluziona în acest sens, prima instanță a reținut că în cadrul procedurii de insolvență ce se desfășoară împotriva debitorului S.C. L. Welness G. S.R.L., lichidatorul judiciar a încheiat la data de 21.11.2012 un proces verbal „ de sechestru”, în cuprinsul căruia se menționează că lichidatorul judiciar a pătruns în spațiul deținut de S.C. I. C. S.A., cu acordul său, și a inventariat bunurile aflate în acest spațiu, despre care se afirmă că sunt proprietatea debitoarei.
Se mai menționează că aparatele au fost puse sub sechestru și lăsate în custodia S.C. I. C. S.A.
S-a reținut că în mod impropriu lichidatorul judiciar a denumit procesul verbal „de sechestru”, în condițiile în care în realitate a avut loc o inventariere a unor bunuri. Conform art.113 din Legea nr.85/2006 după . judiciar efectuează un inventar al bunurilor debitorului, bunuri care sunt „puse sub sigilii”.
Măsura luată de către lichidatorul judiciar este una stabilită în sarcina sa, de către legiuitor, astfel că nu se justifică anularea unei astfel de măsuri, ea fiind strict necesară desfășurării procedurii de insolvență, respectiv operațiunilor de lichidare.
În fapt, discuțiile se poartă asupra titularului dreptului de proprietate asupra celor două aparate inventariate, respectiv
- aparat produs de firma Climaveneta, model ERACS-R, tip B-1762, număr_, reprezentând versiunea standard a unei unități de climatizare necesare producerii aerului condiționat
- aparat produs de firma Loran, model SC 90, număr_, ce realizează ventilarea și purificarea aerului care este introdus și evacuate din incintă.
Însă stabilirea dreptului de proprietate asupra acestor bunuri nu face obiectul prezentei contestații și nici nu este în competența judecătorului sindic să se pronunțe în acest sens, contestatorul având la dispoziție alte mijloace procesuale prin care să își poată realiza protecția judiciară a dreptului pretins.
Strict sub aspectul contestației formulate, instanța a constatat că măsura luată de lichidatorul judiciar este una legală, neexistând nici un temei pentru anularea procesului verbal de inventariere a bunurilor.
Împotriva sentinței civile a declarat în termen legal recurs I. C. S.A. prin care a solicitat modificarea în parte a Sentinței recurate în sensul admiterii contestației, anulării Procesului Verbal de inventariere și încetarea oricăror măsuri de valorificare a aparatelor de climatizare.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că la data de 31.08.2005, I. C. - în calitate de locator a încheiat cu locatarul L. Contractul de închiriere nr. 1000/281 („Contractul"), care avea drept obiect transmiterea folosinței unui imobil, constând în construcție P+3E și terenul din jurul acesteia având o suprafață de aproximativ 1900 m2, situat în București, .-8, sector 2.
La momentul predării imobilului către debitoarea L., acesta era dotat cu un sistem perfect funcțional de încălzire prin intermediul caloriferelor cu livrarea agentului termic prin RADET.
Dată fiind noua destinație a imobilului închiriat către L. de centru wellness & spa, precum și necesitățile impuse de aceasta reamenajare (spațiu mai mare prin eliminarea caloriferelor inițiale, cantitate superioară de aer ventilat, respectiv încălzit, încălzirea și recircularea apei folosite în bazine), debitoarea a desființat sistemul iniția! de ventilație-dimatizare-încălzire aer/apă care deservea clădirea și a montat un alt sistem al cărui circuit se realiza exclusiv prin tavan, prin intermediul unor chillere de circulare.
Potrivit prevederilor contractuale, L. era îndreptățită să modifice pe cheltuiala sa și fără consimțământul prealabil al locatorului, decorațiunile și amenajările interioare și exterioare ale spațiului închiriat, fără modificarea structurii de rezistență a clădirii. Bunurile mobile astfel utilizate devin imobile prin destinație (prin afectarea acestora serviciului și exploatării spațiului închiriat), urmând a ieși din patrimoniul locatarei-debitoare și a intra în patrimoniul I. C..
Conform art.6.10 din Contract, „la sfârșitul Contractului locatarul se obligă să restituie bunul închiriat cu îmbunătățirile și modificările aduse de locatar pe parcursul derulării contractului (...). Locatarul va putea ridica din imobilul închiriat orice bunuri care îi aparțin, mobile și/sau detașabile (...) dacă prin detașare nu sunt compromise amenajările efectuate".
Această prevedere contractuală a fost negociată de părți pe de o parte având în vedere dorința L. de a modifica sistemul de ventilație și încălzire al clădirii pentru scopul dezvoltării afacerii sale și faptul că această modificare presupunea anumite investiții și pe de altă parte având în vedere chiria scăzută percepută de I. C. în considerarea investițiilor preconizate și a păstrării bunurilor imobile prin destinație.
Astfel cum rezultă din prevederile Contractului, bunurile mobile utilizate la amenajarea spațiului închiriat de către L., devenite imobile prin destinație prin afectarea acestora serviciului și exploatării spațiului închiriat, au ieșit din patrimoniul locatarei-debitoare și au intrat în patrimoniul I. C..
Din această categorie de bunuri fac parte bunurile inventariate prin Procesul verbal din 04.10.2012 și ulterior sechestrare prin Procesul-verbal din 21.11.2012 (obiect al prezentului dosar), respectiv aparat Climaveneta, model ERACS-R, tip B-1762, număr_ și aparat Loran, model SC 90, număr_.
Calificarea aparatelor de climatizare ca fiind imobile prin destinație este susținută și de raportul de expertiză întocmit de expert evaluator B. F., întocmit la cererea B. D. G., L. G., M. P. în dosarul de executare nr. 1142/2010 în cadrul căruia s-a pus inițial sechestru asupra bunurilor și în cadrul căruia I. C. a formulat contestație la executare. Procedura de executare silită a fost suspendată ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței împotriva L..
Potrivit acestui raport de evaluare, bunurile ce fac obiectul Procesului-verbal au fost calificate ca fiind bunuri imobile.
Ca urmare, în baza dispozițiilor contractuale, ale prevederilor Codului civil cu privire la bunurile imobile prin destinație (art. 46S - 469 C.civ.), aplicate corect de expertul evaluator, rezultă că aparatele de climatizare obiect al Procesul ui-verbal sunt bunuri imobile prin destinație care se află în proprietatea I. C..
La data de 04.10.2012 un reprezentant al lichidatorului judiciar a pătruns în curtea imobilului aparținând I. C. din șoseaua P. nr. 6-8, sectorul 2 și a fotografiat și inventariat aparatele de climatizare ce fac obiectul prezentului dosar.
Ulterior, în urma unor discuții cu lichidatorul judiciar și a unei corespondențe electronice, acesta ne-a precizat că procesul-verbal a fost în mod eronat denumit „proces-verbal de sechestru", acesta fiind numai un proces-verbal de inventariere. De asemenea, prin adresa nr. 7700 din 15.11.2012 (atașată ca anexa nr. 1 la contestație) lichidatorul judiciar a solicitat I. C. să îi permitem accesul pe terenul proprietatea noastră la data de 21.11.2012 pentru a pune bunurile sub sechestru.
Prin Adresa nr. 9244/20.11.2012 (atașata ca anexa nr. 2 la contestație) subscrisa ne-am exprimat din nou poziția cu privire la dreptul de a inventaria și sechestra aceste bunuri, arătând că acestea nu fac parte din averea debitoarei, ci sunt proprietatea I. C..
Totuși, pentru a da dovadă de bună credință și pentru că situația bunurilor urma să fie clarificată în cele din urmă în instanță, subscrisa am permis accesul lichidatorului judiciar pe terenul proprietatea noastră, ocazie cu care acesta a procedat la sechestrarea bunurilor și emiterea Procesului-verbal. Bunurile au fost sechestrate și date în custodia I. C., așa cum era de așteptat, deoarece acestea nu putea fi desprinse din terenul aparținând I. C..
Reprezentantul I. C. a semnat Procesul-verbal, deși nu era de acord cu măsura de a sechestra bunurile și de a le considera parte din patrimoniul debitoarei. Ulterior, în termen legal, I. C. a formulat contestație împotriva Procesului-verbal din data de 21.11.2012, dar care a fost respinsă în mod eronat de către prima instanță
Pe fondul cauzei, apreciază că instanța a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală când a respins contestația subscrisei. Apreciind că (a) problema centrală în litigiu ar fi stabilirea dreptului de proprietate asupra bunurilor, aspect pe care instanța nu l-ar putea verifica, și că (b) măsura lichidatorului judiciar ar fi fost legală, instanța a făcut o greșită aplicare a legii. Astfel, atâta vreme cât instanța a refuzat să dea eficiență prevederilor legale și contractuale care constituie titlul de proprietate al subscrisei și a apreciat că din punct de vedere formal măsurile lichidatorului erau întemeiate întrucât intrau în atribuțiile sale, deși bunurile în legătură cu care au fost exercitate nu făceau parte din averea debitoarei, este cert că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală.
Se arată că I. C. nu solicită instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină locul unui titlu de proprietate asupra bunurilor sechestrate, cum în mod eronat susține debitoarea intimată prin lichidator judiciar.
Primei instanțe nu i s-a solicitat să pronunțe o hotărâre prin care să tranșeze problematica titularului dreptului de proprietate asupra bunurilor sechestrate, ci numai să analizeze temeinicia alegațiilor părților privind apartenența dreptului de proprietate asupra acestor bunuri raportat la prevederile Contractului de închiriere și la prevederile Codului civil, urmând să pronunțe o hotărârea privind exclusiv legalitatea sau nelegalitatea măsurii lichidatorului judiciar de a inventaria și ulterior sechestra bunuri care nu aparțin debitoarei.
Potrivit prevederilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, „vor fi puse sub sigilii: magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondența comercială, arhiva, dispozitivele de stocare și prelucrare a informației, contractele, mărfurile și orice alte bunuri mobile aparținând averii debitorului."
Din interpretarea textului de lege citat în paragraful precedent, se poate observa că finalitatea reglementării este aceea de a proteja bunurile care aparțin unor terțe persoane străine de procedura insolvenței deschise față de un debitor. Textul de lege limitează astfel sfera bunurilor asupra cărora lichidatorul poate proceda la inventariere și sechestrare exclusiv la bunurile proprietatea debitorului insolvent.În aceste condiții, bunuri sechestrate nu ar putea fi valorificate în cadrul procedurii insolvenței, așa cum urmărește lichidatorul, deoarece ele nu fac parte din patrimoniul debitoarei.
Așadar, aparatele de climatizare inventariate și ulterior sechestrate nu aparțin debitoarei, ci I. C., astfel că atribuțiile lichidatorului judiciar nu se puteau extinde și asupra acestora. Pe cale de consecință, măsura aplicată prin Procesul-verbal încalcă în mod vădit prevederile art. -113 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, prejudiciind drepturile unui terț față de averea debitorului. Singura cale legală de a salvgarda drepturile recurentei reclamante constă în anularea Procesului verbal atacat și a dispune încetarea oricăror acte sau măsuri care ar tinde la valorificarea unor bunuri care nu se află în patrimoniul debitoarei.
Instalația de climatizare face parte din instalațiile clădirii, jucând un rol foarte important în exploatarea clădirii însăși, pentru scopul pentru care a fost ridicată (acela de a servi ca și clădire de birouri, dar care poate fi utilizată și pentru alte scopuri, care însă ar presupune cu necesitate folosirea sistemului de climatizare al clădirii).
Se arată totodată faptul că bunurile sechestrate asigură atât ventilația și climatizarea clădirii, cât și încălzirea acesteia, fiind indispensabile utilizării clădirii potrivit destinației pentru care a fost edificată.
Așadar, aparatele de climatizare și ventilație asigură climatizarea permanentă a clădirii începând cu momentul finalizării construcției și pe întreaga durată de existență a acesteia, asigurând condițiile necesare exploatării sale, iar nicidecum nu reprezintă o simplă instalație amplasată cu caracter temporar, strict pentru a deservi destinația temporară a bunului dată de fostul chiriaș L. (centru de întreținere corporală), și care să fie demontabilă în mod discreționar de către lichidatorul judiciar, ci reprezintă o instalație necesară exploatării generale a imobilului aparținând I. Cefin1.
Susținerile lichidatorului judiciar potrivit cu care ar fi posibilă o detașare a aparatelor de ventilație-climatizare-încălzire fără a afecta funcționalitatea imobilului I. C. și fără a produce vreun prejudiciu I. C. sunt menite să încerce diminuarea rolului deosebit de important al acestora pentru bunul mers al activității desfășurate în clădire.
Bunurile sechestrate se circumscriu prevederilor art. 469 din vechea reglementare (art. 538 din Noul Cod Civil) și art. 6.10 din Contract, acestea fiind imobile prin destinație care au intrat în patrimoniul I. C., fiind fixate în terenul subscrisei, în serviciul și în vederea asigurării exploatării normale a clădirii închiriate.
Sistemul de ventilație-climatizare-încălzire care deservește imobilul îndeplinește pentru acesta o funcțiune a cărei utilitate este de o importanță covârșitoare chiar pentru ocuparea sa.
Analizând actele și lucrările dosarului, potrivit probatoriului administrat, Curtea apreciază că tribunalul a reținut în mod corect situația de fapt relevantă în cauză și a aplicat în mod judicios dispozițiile legale incidente, cu referire la art.113 Legea 85/2006. Astfel, deși instanța nu neagă dreptul lichidatorului în cadrul procedurii insolvenței de a avea acces neîngrădit și nelimitat la toate bunurile aflate în proprietatea debitoarei, atât pentru a asigura conducerea în tot a activității debitoarei, dar și pentru exercitarea unor atribuții și acțiuni specifice prevăzute de legislația specială, având în vedere că fundamentul acțiunii promovate se bazează pe invocarea existenței unui drept de proprietate asupra a două bunuri ( aparat produs de firma CLIMAVENETA, model ERACS-R, tip B-1762, număr_, reprezentând versiunea standard a unei unități de climatizare necesare producerii aerului condiționat ;aparat produs de firma LORAN, model SC 90, număr_, ce realizează ventilarea și purificarea aerului care este introdus și evacuate din incintă)apreciază că în mod întemeiat s-a apreciat că acesta nu poate fi dedus judecății în procedura specială prevăzută de legea procedurii insolvenței. Curtea constată că art.11 Legea 85/2006 delimitează materia în care judecătorul sindic are specializarea să judece, în sensul că acesta soluționează oricare dintre cererile enumerate la literele a)-n), precum și orice alte acțiuni, indiferent de titular, dacă sunt aferente procedurii. Din interpretarea logică a prevederilor menționate, Curtea constată că instanța de insolvență soluționează numai acele acțiuni referitoare la bunuri care aparțin sau au aparținut patrimoniului debitorului la data deschiderii procedurii dar au ieșit fraudulos din patrimoniul acestuia în dauna creditorilor, iar nu orice acțiune cu caracter patrimonial aparținând acestuia.
Sub alt aspect, Curtea urmează a constata că, deși lichidatorul judiciar a denumit actul întocmit la data de 21.11.2012 ca reprezentând un proces verbal de sechestru, din interpretarea logică a dispozițiilor cuprinse în conținutul acestuia, raportat și la faptul că efectele juridice ale unui act juridic nu sunt condiționate de denumirea marginală acordată acestuia ci de clauzele și termenii inserați, apreciază că acesta reprezintă un proces verbal de inventariere a bunurilor întocmit în temeiul art. 113 Legea 85/2006. Pentru aceste considerente, având în vedere natura juridică și efectele actului sus menționat, Curtea nu va mai analiza susținerile recurentei raportat la înlăturarea sechestrului și prejudiciului produs prin instituirea acestuia, în condițiile în care acesta nu a fost instituit prin procesul verbal întocmit la data de 21.11.2012
Pentru aceste considerente, apreciind asupra legalității și temeiniciei sentinței civile, în conformitate cu disp. art. 312 alin.1 C.proc.civ. urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-creditoare S.C. I. C. S.A. împotriva Sentinței civile nr.6275 din 20.06.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. L. WELLNESS G. S.R.L., prin lichidator AA T. I. I.P.U.RL., ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 2.200 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.S. V. F.L. ȘALAR M.C. S.
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.A.S.V./04.03.2014.
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București
Președinte: B. A.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
