Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 754/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 754/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 14873/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1983/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 754/2014
Ședința publică de la 8 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR V. D.
GREFIER M. I.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulate de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva sentinței civile nr. 5548 din data de 29.05.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata T. R. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se învederează instanței că apelanta prin cererea de apel a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform art.411 alin.2 C.p.c
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
La data de 15.01.2014, unicul creditor participant în procedura de insolvență ce s-a desfășurat împotriva debitorului . SRL - Administrația Finanțelor Publice sector 5, reprezentat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, a formulat o cerere de atragere a răspunderii împotriva pârâtei T. R. Anișoara, în temeiul art.138 lit.d din lege, prin care solicită suportarea pasivului neacoperit al debitorului de către foștii asociați.
Prin sentința civilă nr. 5548 din 29.05.2014 prima instanță a respins cererea formulată de creditorul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, reprezentat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva pârâtei T. R. A..
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că lichidatorul judiciar a prezentat raportul întocmit în temeiul art.59 din Legea nr.85/2006, privind cauzele care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului, în cuprinsul căruia a menționat că fără a avea la dispoziție documentele contabile ale societății, nu poate preciza care sunt cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență și nici nu poate dovedi vinovăția membrilor organelor de conducere.
S-a constatat că pentru aplicarea art.138 lit.d, trebuie dovedit că a fost ținută o contabilitate fictivă, că au dispărut documente contabile sau nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea.
Din împrejurarea că administratorii sociali nu au predat lichidatorului judiciar documentele contabile se poate trage doar o prezumție simplă cu privire la neținerea contabilității în conformitate cu legea, neexistând o certitudine în acest sens.
Apoi, Legea nr.85/2006 stabilește la art.147 că refuzul reprezentantului debitorului de a pune la dispoziția lichidatorului documentele menționate la art.28 din lege, se pedepsește. Așadar, lichidatorul judiciar avea posibilitatea de a da curs acestor dispoziții legale, prin formularea unei plângeri.
Pentru a se putea dispune atragerea răspunderii unei persoane și obligarea acesteia la suportarea pasivului unei societăți ajunse în insolvență nu este suficient să se fi dovedit săvârșirea uneia din faptele prevăzute de lege și prejudiciul suferit de creditori, fiind necesar să fie dovedită existența legăturii de cauzalitate dintre aceste elemente.
Chiar dacă s-ar prezuma că raportat la obligația pe care o aveau, potrivit dispozițiilor art.10 alin.1 din Legea nr.82/1991, administratorii sociali se fac vinovați de neținerea contabilității în conformitate cu legea, în speță nu există nici o probă sau un indiciu măcar pentru a prezuma și că ajungerea debitoarei în stare de insolvență ar fi fost cauzată de această împrejurare.
În absența legăturii de cauzalitate între fapta imputată și prejudiciul produs creditorilor nu se poate dispune atragerea răspunderii fostului administrator social pentru o parte din pasivul debitoarei și anume, aceea reprezentând creanța neacoperită, întrucât legătura de cauzalitate este un element esențial al răspunderii instituite în sarcina celor ce se fac vinovați într-un fel sau altul, de ajungerea societății în stare de insolvență.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, a formulat apel Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 5 a Finanțelor Publice, în calitate de creditor unic al debitoarei . SRL, solicitând admiterea apelului și să se modifice hotărârea apelată în sensul admiterii cererii și obligării pârâtei la plata datoriilor restante către creditorii debitoarei . SRL.
În motivare apelanta arată că pentru angajarea răspunderii întemeiate pe dispozițiile art. 138 din legea insolvenței este necesară întrunirea a două condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoare și săvârșirea de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.
Față de aceste considerente, atâta timp cât declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse la organul fiscal teritorial, rezultă clar că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, fiind îndeplinite cerințele art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
În conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului. Or, în cazul răspunderii contractuale, culpa pârâtei este prezumată potrivit art. 1082 cod civil raportat la art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Se mai arată că din rapoartele de activitate depuse la dosar de lichidatorul judiciar, rezultă că pârâta nu a prezentat toate documentele prevăzute de art. 28 din legea insolvenței, din care reiese concluzia că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 1 și art. 5 din Legea nr. 82/1991.
Tot din rapoartele lichidatorului judiciar rezultă și dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia.
Creditoarea a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului că debitoarea . SRL a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Se mai arată că din modul în care a fost conceput textul art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 rezultă că simplul fapt că acesta a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea în încetare de plăți este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale fără a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun răspunderea civilă obișnuită.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 82/1991 și O.G. nr. 92/2003.
Analizând sentința atacată, în limitele cererii de apel, în raport de probatoriul administrat și dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală, așa cum greșit susține apelanta.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 din vechiul C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale. Curtea reține că în cauză sunt incidente dispozițiile vechiului Cod Civil sub acest aspect.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelanta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Astfel, potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin fapta de a fi ținut o contabilitate fictivă, a fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Împrejurarea că pârâta nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu fapta de a fi ținut o contabilitate fictivă, a fi făcut să dispară unele documente contabile sau a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Neîntocmirea evidențelor contabile este de natură a face imposibilă stabilirea fenomenelor negative care au declanșat în final procedura insolvenței, și în nici un caz nu este de natură a dovedi în concret săvârșirea faptei prevăzută de lit. d).
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimata-pârâtă a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată și neputând fi redusă la dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Aserțiunile apelantei, constând în prezumții simple deduse din nedepunerea actelor contabile, nesusținute de nici o probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Referitor la susținerea apelantei în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, și că deci culpa ar fi prezumată în temeiul art. 1082 din vechiul Cod Civil, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare. În relațiile cu terții însă, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită de apelantă.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatei-pârâte săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 480 C.proc.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva sentinței civile nr. 5548 din data de 29.05.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata T. R. A. ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
I. G. V. D. M. I.
Red.I.G./dact.I.G.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 477/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
