Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 909/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 909/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 25210/3/2012/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 318/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr.909
Ședința publică de la 10.04.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. C. C.
Judecător C. M. N.
Judecător G. F. I.
Grefier P. I. L.
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta – reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr.8833/25.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât G. C. având ca obiect Legea nr.85/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul - pârât personal care se legitimează cu CI . nr._ eliberată de SPCEP sector 1, lipsind recurenta - reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimatul - pârât a depus la dosar prin Serviciul Registratură întâmpinare, după care:
La interpelarea instanței intimatul - pârât învederează că nu solicită probe, ci doar cuvântul pe recurs.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul – pârât, personal, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele :
1). Prin Sentința civilă nr.8833/25.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ s-a admis exceptia inadmisibilitatii și s-a respins cererea formulata de reclamantul DGFP MUN BUCURESTI în reprezentarea AFP SECTOR 2 în contradictoriu cu pârâtul G. C..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
„Analizand actele si lucrarile dosarului se constata . a fost formulate dupa ce s-a dispus inchiderea procedurii insolventei la data de 8.02.2013. In cauza au fost respectate cerintele legale privind convocarea adunarii creditorilor pentru respectarea drepturilor conferite de lege in privinta exercitarii dretului de a formula cererea de atragere a raspunderii patrimonilae.Cu toate acestea cererea a fost formulata in afara procedurii insolventei,respectiv la data de 20.02.2013 .
Retinand ca cererea de atragere a raspunderii patrimoniale a fost formulata in afara procedurii ,se apreciaza intemeiata exceptia inadmisibilitatii,motiv pentru care va fi admisa”.
2). Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale și obligarea pârâtului la suportarea pasivului societății debitoare.
În motivarea recursului s-a arătat că recurenta a formulat cerere de atragere a răspunderii personale patrimoniale întemeiată pe dispozițiile art.138 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006 care a fost respinsă de instanța de fond.
S-a susținut că scopul reglementarii dispozițiilor art.138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția si menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe doua principii fara de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apararii drepturilor creditorilor societatii fata de faptele administratorilor care nu iau masurile cerute de lege in cazul in care societatea se afla in incetare de plați si principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activitati care prejudiciază pe ceilalți creditori.
S-a menționat că se creează astfel legătură de cauzalitate între faptele pârâtului (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afacerile societății erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societatii.
S-a indicat că împrejurarea că legiuitorul a folosit verbul ”a contribui” și nu ”a cauza” denotă intenția acesteuia de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au cauzat direct starea de insolvență au contribuit la producerea ei.
S-a învederat că administratorul societății este un mandatar al falitei, iar mandatul acestuia este prezumat a fi cu caracter oneros (conform art.374 Cod comercial), astfel că activitatea debitoarei trebuie condusă cu mai multă diligență decât propriile interese.
S-a concluzionat că răspunderea administratorului societății debitoare este atrasă și datorită culpei cele mai simple a acestuia.
În drept, s-au invocat dispozitiile art.304 pct.9 C., Legea nr.85/2006, Legea nr.82/1991 și Legea nr.31/1990.
În baza art.242 al.2 C. s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
3). La data de 03.04.2014, prin Serviciul Registratură, intimatul – pârât a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare s-a arătat că este fondată excepția tardivității formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale raportat la dispozițiile art.138 al.1 din Legea nr.85/2006.
S-a menționat că procedura insolvenței a fost închisă la data de 08.02.2013, iar cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fost formulată la data de 20.02.2013, după dezînvestirea judecătorului – sindic.
S-a mai precizat că invocarea dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu este de natură să atragă automat răspunderea membrilor organelor de conducere întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi în condițiile în care există dovezi care să conducă la concluzia că faptele enumerate de lege au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
S-a învederat că nu a fost dovedită condiția interesului personal al pârâtului în continuarea activității cerută de art.138 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006, iar aspectele invocate de către creditoare legate de realizarea unui management defectuos, de nerespectarea obligației de a solicita deschiderea procedurii insolvenței și de neîndestularea tuturor creanțelor nu pot fi considerate probe în susținerea cererilor.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.115 C..
4). În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
5). Analizând recursul declarat, raportat la dispozițiile art.304 și 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În primul rând, trebuie observat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865.
Astfel, potrivit art.3 al.1 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . acestuia.
Totodată, art.3 al.2 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, prevede că procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, (.....) înainte de . Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată.
Din interpretarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 rezultă că orice cerere de atragere a răspunderii patrimoniale este o cerere aferentă procedurii insolvenței și are natura juridică a unei cereri incidentale.
În aceste condiții, cererea întemeiată pe art.138 din Legea nr.85/2006 urmează același regim juridic ca și cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
În cauză, cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată la data de 29.06.2012, iar procedura insolvenței a fost deschisă la data de 12.10.2012, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă și a Legii nr.76/2012 (15.02.2013).
Prin urmare, în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865, conform art.3 al.2 din Legea nr.72/2012.
În al doilea rând, criticile recurentei referitoare la hotărârea primei instanțe nu sunt întemeiate, nefiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 sau art.304/1 C..
Trebuie observat că orice cerere de atragere a răspunderii patrimoniale este o cerere aferentă procedurii insolvenței, iar competența de soluționare a unor astfel de cereri aparține judecătorului – sindic, potrivit art.12 al.1 lit.g din Legea nr.85/2006.
În aceste condiții, formularea unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale este posibilă cât timp procedura insolvenței este în desfășurare.
Această concluzie se desprinde și din intepretarea dispozițiilor art.136 din Legea nr.85/2006 care prevăd că prin închiderea procedurii insolvenței judecătorul - sindic, administratorul / lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
Or, din moment ce, după închiderea procedurii insolvenței, judecătorul – sindic este descărcat de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și creditori, înseamnă că nu mai are competența de a soluționa o cerere aferentă procedurii insolvenței cum este cererea de atragere a răspunderii patrimoniale introdusă de un creditor.
Trebuie observat că doar formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale trebuie făcută cât timp procedura insolvenței este în desfășurare, judecata unei astfel de acțiuni putând continua și după închiderea procedurii întrucât orice judecător, inclusiv judecătorul – sindic, este obligat să soluționeze orice cauză cu care a fost învestit.
În ceea ce privește căile de atac, prin dispozițiile art.138 al.6 din Legea nr.85/2006 legiuitorul a acordat calitate procesuală administratorului judiciar / lichidatorului în formularea căii de atac împotriva hotărârii de respingere a acțiunii introduse în temeiul art.138 al.1 sau al.3 din lege.
Prin urmare, prin voința legiuitorului s-au stabilit anumite responsabilității în sarcina administratorului judiciar / lichidatorul doar în legătură cu formularea căilor de atac, această excepție fiind de strictă interpretare și aplicare și nu poate fi extinsă și la formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale după închiderea procedurii insolvenței.
Totodată, trebuie observat că judecata căilor de atac nu se face de către judecătorul – sindic, ci de complete specializate din cadrul Curților de Apel, așa cum rezultă din art.8 al.2 din Legea nr.85/2006.
Mai trebuie remarcat că dispozițiile art.142 al.2 din Legea nr.85/2006 stabilesc doar că executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cadrul cererilor de atragere a răspunderii patrimoniale poate fi efectuată după închiderea procedurii falimentului, nu și faptul că acțiunea prevăzută la art.138 din lege poate fi exercitată și după închiderea procedurii insolvenței.
Totodată, nici din interpretarea prevederilor art.138 al.5 din Legea nr.85/2006 nu se poate desprinde o altă concluzie deoarece aceste dispoziții reglementează doar judecarea separată a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, nefiind indicat că o astfel de acțiune poate fi introdusă și după închiderea procedurii insolvenței.
Raportând aceste considerații teoretice la situația din speță, Curtea constată că prin Sentința civilă nr.1219/08.02.2013 pronunțată de Tribunalul – București – Secția a VII a Civilă în dosarul nr._ 12 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei . DEZVOLTARE NAȚIONALĂ SA.
Ulterior închiderii procedurii insolvenței, la data de 19.02.2013 (data poștei), recurenta – reclamantă a formulat o cerere întemeiată pe art.138 din Legea nr.85/2006 (f.6 dosar fond).
În aceste condiții, întrucât cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fost formulată după închiderea procedurii insolvenței, în mod corect prima instanță a considerat că o astfel de cerere este inadmisibilă.
Pentru aceste considerente, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prevazute de art.304 coroborat cu art.3041 C., Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 C., urmează să respingă recursul formulat de recurenta – reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta – reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE (cu sediul în București, . Gerota, nr.13, sector 2) împotriva Sentinței civile nr.8833/25.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât G. C. (cu domiciliul în București, ., ., .) ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică, azi 10.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Ș. C. C. C. M. N. G. F. I.
GREFIER
I. L. P.
Red./tehn.jud.Ș.C.C.
2ex./16.04.2014
Jud. fond: S. O. - TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII A CIVILĂ
| ← Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr.... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
