Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1205/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1205/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 12090/3/2014/a1
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1205
Ședința publică din data de 11.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. G.
JUDECĂTOR: M. M.
GREFIER: S. I. S.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 7707 din 29.09.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. C. F..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Având în vedere faptul că apelanta, prin cererea de apel, a solicitat judecata în lipsă și nu au fost solicitate probe noi în apel, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.7707 din 29.09.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București Secția a VII a Civilă a respins cererea formulată de reclamantul D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI - in reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE în contradictoriu cu pârâtul P. C. F., ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că în conformitate cu disp.art.138 din legea 85/2006: judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Arată judecătorul fondului că, fiind o specie a răspunderii civile delictuale, pentru a putea fi reținută existența răspunderii, în condițiile art.138 din lege, este necesar să fie îndeplinite cele patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor vizate.
Astfel, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (săvârșită de persoanele prevăzute de lege) și prejudiciu (datoriile cauzate creditorilor) constituie o condiție esențială pentru antrenarea răspunderii delictuale și în cazurile prevăzute de Legea 85/2006.
În opinia instanței de fond, prin derogare de la dreptul comun, temeiul acestui tip de răspundere este dublu, pentru angajarea ei fiind necesară întrunirea a două condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoare și săvârșire, de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.
Mai mult, răspunderea persoanelor vizate de disp.art.138 din lege poate interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat creditorului.
Concluzionează judecătorul că dispozițiile art.138 nu instituie prezumția de culpă a administratorilor societății, ci faptele trebuie dovedite, iar stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au cauzat ajungerea în stare de insolvență a societății debitoare se face numai pe baza administrării unui probatoriu complet și pertinent.
În consecință, răspunderea administratorului este una personală ce intervine în condițiile generale ale răspunderii delictuale care reies din disp. art.998-999 cod civil și numai atunci când prin săvârșirea faptelor prev. de art.138 din lege s-a ajuns la starea de insolvență.
Se arată că se invocă de către reclamanta-creditoare săvârșirea de către pârâtul P. C. F. a faptei de a nu ține contabilitatea conform prevederilor legale, faptă prev. de art. 138 lit. d din lege.
Astfel, textul de lege reglementează strict și limitativ următoarele situații: a fost ținută o contabilitate fictivă au dispărut unele documente contabile sau nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea.
Evidența contabilă, așa cum este reglementată de Legea 82/1991, se referă la registrele contabile și situațiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societății și nu vizează nedepunerea diverselor raportări contabile, care sunt supuse unor sancțiuni distincte și care în nici un caz nu pot favoriza ajungerea societății în stare de insolvență.
Consideră instanța de fond că împrejurarea că debitoarea, prin reprezentantul ei, nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe .
De altfel, pentru nedepunerea actelor prevăzute de art. 28, legea 85/2006 stabilește sancționarea administratorului în condițiile art. 147 și nu în condițiile art. 138, deci, fapta nu poate fi încadrată ca o cauză a stării de insolvență .
În ceea ce privește obligația administratorilor de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Așadar, faptul că pârâtul P. C. F. nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă automat la angajarea răspunderii lui în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată, în baza art. 138 din lege, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 Cod Civil .
În cauză reclamanta-creditoarea nu probează în nici un fel că pârâtul P. C. F. a săvârșit fapte de natura celor enumerate în textul de lege, fapte care ar fi cauzat starea de insolvență.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apelDirecția Generală Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii cererii.
În motivarea cererii sale apelanta a arătat că instanța a procedat la soluționarea cererii cu interpretarea greșită a legii. Se subliniază faptul că responsabilitatea pentru manifestarea acestor încălcări ale dispozițiilor legale revine cu certitudine administratorilor și asociaților, față de prevederile art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește fapta ilicită, se face trimitere la dispozițiile art.1 alin.1 și art.5 din Legea nr.82/1991.
Prejudiciul cert s-a stabilit, în opinia apelantei, cu prisosință în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară.
Sub aspectul culpei se susține că izvorul răspunderii are sorginte delictuală și contractuală, iar în parcursul desfășurării procedurii de faliment intimații nu au făcut dovada existenței unor cauze care să îi absolve de obligațiile contractuale menționate.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate, se arată că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Consideră apelanta că singurul rezultat previzibil al acestei atitudini este falimentul societății, acesta fiind și raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor.
Apreciază apelanta că instanța a analizat eronat situația de fapt, în cauză fiind probate toate elementele necesare pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului.
În drept au fost invocate dispozițiile art.466 și următoarele din Codul de procedură civilă, Legea nr.85/2006.
Intimatul pârât nu a formulat apărări în cauză.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor art.476 Cod procedură civilă, Curtea apreciază nefondat apelul pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelanta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Astfel, potrivit art.138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Apelanta a afirmat că intimatul-pârât se face vinovat de fapta prevăzută de art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006, prin faptul că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale.
Or, apelanta nu a dovedit că încălcarea acestei obligații legale ar fi determinat apariția insolvenței.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimatul-pârât a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între presupusa faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale apelantei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.249 Cod procedură civilă, iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
În plus, Curtea reține că raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului nu a putut reține, în lipsa unui probatoriu concludent, vinovăția pârâtului
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art.480 C.proc.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 7707 din 29.09.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. C. F., cu domiciliul în București, .. 31, ., ., sector 4, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. M. G. M. M.
GREFIER,
S. I. S.
Red. AMG/4 ex/22 decembrie 2014.
Jud. Fond B. A. E.
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 2/2014. Curtea de... | Acţiune în anulare. Decizia nr. 1337/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
