Procedura insolvenţei – societăţi agricole. Decizia nr. 1744/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1744/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 4690/2/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1726/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1744/2014
Ședința publică de la 13 Octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE E. R.
JUDECĂTOR G. G.
JUDECĂTOR I. P.
GREFIER C. G. MIGLEȘ
********************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.1197F/13.06.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații creditori ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI, P. FETEȘTI, I. T. DE MUNCĂ IALOMIȚA și intimata debitoare S. A. TRANDAFIRUL - FETEȘTI PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ M. IANUȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1197F/13.06.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ , a fost aprobat raportul final al lichidatorului judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ M. IANUȘI ;i în baza art. 132 alin. 2 din Legea nr.85/2006 s-a închis procedura insolvenței împotriva debitorului S. A. TRANDAFIRUL - FETEȘTI și a fost radiată societatea debitoare din Registrul Comerțului București. De asemenea, în baza art.135 din lege sentința de închidere a procedurii a fost notificată DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ialomița, pentru efectuarea mențiunii.
P. a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că se impune închiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitoarei și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta creditoare A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI BUCUREȘTI ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă.
În motivarea recursului se arată următoarele:
Instanța de fond a admis solicitarea lichidatorului judiciar și a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciara declanșata împotriva debitoarei.
Lichidatorul judiciar a apreciat au fost achitate atât sumele înscrise în tabelul definitiv al creanțelor, cât și cheltuielile ocazionate de activitatea curentă.
Recurenta consideră că această instanță de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauza, pentru următoarele motive:
AAAS nu a încasat sume în contul creanței înscrise în tabelul creditorilor, așa cum se arata în sentința de închidere.
De altfel, precizează recurenta, această mențiune este în totală contradicție cu raportul final depus la dosarul cauzei, unde se specifică faptul că, în urma vânzării bunurilor debitoarei, nu s-au efectuat distribuiri.
Până la clarificarea acestei situații, consideră ca închiderea procedurii nu poate fi acceptată, activitatea de distribuire putând fi desfășurată numai în cadrul procedurii de insolvență.
Nu a fost luată în seamă nici solicitarea recurentei de a se convoca o Adunare a Creditorilor cu punct pe ordinea de zi "oportunitatea introducerii cererii bazata pe art. 138 din Legea Insolvenței", formulată la data de 22.05.2014, în urma depunerii raportului final.
Astfel, față de închiderea procedurii insolvenței declanșată împotriva debitoarei consideră că în cauza nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile legii nr.85/2006, motiv pentru care ar fi trebuit ca procedura să se continue cu formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a foștilor administratori.
Formularea cererii de chemare în judecată în temeiul dispozițiilor art. 138 din Legea nr.85/2006, . o obligație expresă a lichidatorului, însă acesta are ca îndatorire principală găsirea modalităților de recuperare a cât mai mult din pasivul debitoarei și distribuirea sumelor către creditori.
Învederează instanței că suma solicitată de AAAS este o creanță care se face venit la bugetul statului, sumele rezultate din valorificarea ei fiind destinate stingerii prin plată a datoriei publice (art.38 și 61 din O.U.G.51/1998 rep. aprobată prin Legea 409/2001) și virate la trezoreria statului (art.24/OUG nr. 51/1998 rep. aprobată prin Legea 409/2001).
Specificul acestei creanțe este dat de dispozițiile art. 40 din O.U.G. 51/1998 rep., conform cărora valorificarea acestora trebuie realizată astfel încât "nivelul de acoperire a datoriei publice [...! să fie cât mai apropiat de cel real" și "actualizată la zi pentru a se evita deteriorarea drepturilor creditorului și pentru a se asigura recuperarea reală a efortului financiar de emitere a titlurilor de stat", deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 22 din legea mai sus invocată, sunt încadrate în categoria "creanțelor preluate la datoria publică internă a statului".
Ca urmare a săvârșirii faptei de deturnare de fonduri, statul român, reprezentat în cauza de față prin A.V.A.S. (acum A.A.A.S.) a suferit un prejudiciu „a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului ." - (I. T. - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței).
Astfel, A.A.A.S. deține față de debitoare o creanță pe care recurenta a preluat-o de la Casa de Asigurări de Sănătate Ialomița în baza Protocolului nr.39/03.03.2004.
Această sumă reprezintă contribuția personala a angajaților societății, în calitate de asigurați, pe care, potrivit prevederilor art. 55 din OUG nr. 150/2002 modificată, pârâta avea obligația să o rețină din salariile acestora și să o vireze lunar către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Face precizarea că această sumă de bani nu aparținea societății, fiind contribuția personala a asiguraților la Fondul național unic de asigurări sociale și că, potrivit prevederilor art.94 din OUG nr.150/2002 modificată, utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art. 454 C.pen.
Pe de altă parte, pentru nevirarea la timp a acestor contribuții la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, în conformitate cu prevederile art. 55 alin.1 din OUG nr.150/2002 modificată, s-au calculat dobânzi și penalități de întârziere și penalități pentru stopaj la sursă deasemenea neachitate de către societate și care au contribuit la . de plată.
În aceste condiții, sursa de finanțare a societății au constituit-o arieratele bugetare, aceasta fiind cauza care a condus la încetarea de plăți.
Prin neplata la termen a contribuției la Casa de Asigurări de Sănătate și folosirea sumelor de bani reținute din salariul angajaților pentru susținerea activității curente a societății, apreciază că fostul administrator se face vinovat de utilizarea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți, faptă prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 85/2006.
Legea nr. 85/2006, la art.138 alin.1 lit. f), stabilește o prezumție legală în ceea ce privește legătura de cauzalitate între fapta cauzatoare de prejudicii - respectiv utilizarea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri și prejudiciu - respectiv . plăți în dauna creditorilor societății, în speță A.A.A.S., instituție bugetară, neonorarea plăților către acest creditor atrăgând iminența executării silite a patrimoniului debitoarei în temeiul titlului executoriu deținut de această instituție bugetară, cu consecința blocajelor economice la nivelul debitoarei și a declanșării insolvenței acesteia. Pe cale de consecință, consideră că sunt suficiente motive pentru care ar trebui reconsiderate implicațiile art. 138 din Legea nr.85/2006 în speța de față.
Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că, probabil, a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei (cum, din păcate mult prea adesea se confundă), ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art.25 din Legea nr.85/2006, prima dintre atribuțiile lichidatorului consta în "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă", această analiză realizată de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Prin prezentul recurs solicită instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la distribuirea tuturor sumelor pe care S. AGRICOLA TRANDAFIRUL FETEȘTI le-a încasat în cadrul procedurii insolvenței.
În subsidiar, solicită convocarea unei adunări a creditorilor cu punct obligatoriu pe ordinea de zi „oportunitatea înaintării cererii de atragere a răspunderii fostei conduceri a debitoarei”.
În drept, întemeiază recursul pe dispozițiile articolului 304, pct. 9, coroborat cu dispozițiile art.3041 din Codul de procedura civila cu privire la recurs, precum și pe dispozițiile art. 2, art. 5 alin. 1, art. 136, art. 138 și art. 140 din Legea nr. 85/2006 și art. 18 din OUG 96/2012.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate în motivele de recurs, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 :” (2) O procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic va pronunța o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora”.
În cauză se constată că judecătorul sindic a aprobat Raportul final întocmit de lichidatorul judiciar și depus pentru termenul de judecată din 16.05.2014 ( filele 261-264 din dosarul Tribunalului – vol. II). În acest Raport final se menționează modul cum au fost valorificate bunurile pe parcursul a 56 de luni, precum și faptul că din această operațiune s-a obținut suma de 5181,47 de lei, ce a fost utilizată pentru acoperirea cheltuielilor procedurii, conform art. 121 din Legea nr. 85/2006, care stabilește ordinea de prioritate pentru distribuirea fondurilor obținute din valorificarea bunurilor în cadrul procedurii insolvenței.
Așadar, simplul fapt că din sumele obținute nu s-au făcut distribuiri efective către creditori, de vreme ce cuantumul acestora nu a permis acestor lucru, nu împiedica de plano închiderea procedurii în condițiile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, cum acreditează ideea recurenta, deoarece lichidarea a avut loc, iar sumele obținute au fost repartizate în condițiile legii.
Pe de altă parte, recurenta-creditoare nu a formulat obiecțiuni la Raportul final, în condițiile art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, pe care judecătorul sindic ar fi avut posibilitatea de a le soluționa la ședința următoare, astfel că formularea criticilor direct în recursul împotriva hotărârii prin care s-a aprobat Raportul final și s-a dispus închiderea procedurii este netemeinică și în afara procedurii expres stabilite de legiuitor pentru valorificarea tuturor drepturilor părților implicate în procedura insolvenței.
Mai mult, susținerea recurentei în sensul că împrejurarea că procedura atragerii răspunderii patrimoniale conform art. 138 din lege constituie o componentă a procedurii insolvenței, fiind reglementată de aceeași lege specială, nu poate fi primită deoarece aceasta nu conduce automat la concluzia că închiderea procedurii insolvenței în situația reglementată de art. 132 alin. 2 din lege este împiedicată de nesoluționarea, în prealabil, a cererii formulate în temeiul art. 138 din lege, deoarece legiuitorul nu a condiționat prin dispozițiile speciale cuprinse în art. 132 din lege, închiderea procedurii, de soluționarea acestei cereri.
Dimpotrivă, legiuitorul a stabilit expres prin dispozițiile art. 142 din Legea nr. 85/2006că „ (1) Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă. (2) După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.”, acestea având menirea de a permite creditorilor ca, independent de continuarea sau închiderea procedurii insolvenței sau de descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri, aceștia să își poată valorifica propriile creanțe în temeiul dreptului comun.
Prin urmare, chiar legiuitorul a considerat necesar ca îndestularea creditorilor pe calea procedurii speciale de atragere a răspunderii membrilor de conducere ai debitoarei să se poată face independent de procedura insolvenței în sine, declanșată împotriva debitoarei.
Nu poate fi primită susținerea recurentei potrivit cu care procedura valorificării creanțelor prin suportarea pasivului debitoarei de către membrii organelor de conducere ai debitoarei este în sarcina lichidatorului judiciar, iar drept consecință acesta nu poate fi descărcat de îndatoriri ca efect al închiderii procedurii, deoarece procedura executării silite pe calea dreptului comun, în temeiul art. 142 din Legea nr. 85/2006 este lăsată la latitudinea creditorilor, aceasta fiind guvernată de principiul disponibilității procesului civil ( principiu aplicabil și acestei etape a procesului), iar organul de executare este executorul judecătoresc.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca executarea silită a persoanelor prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 să se facă exclusiv de lichidatorul judiciar în cadrul procedurii ( așa cum susține creditoarea), nu ar fi reglementat cu conținutul mai sus evocat, dispozițiile art. 142 din lege, lipsite de orice echivoc.
Simpla împrejurare că tabelul definitiv consolidat este pus la dispoziția executorului judecătoresc de către lichidatorul judiciar ( care l-a întocmit în perioada când procedura insolvenței se afla în curs, în temeiul dispozițiilor prevăzute de lege) nu conduce la necesitatea continuării procedurii până la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii prin care s-a dispus asupra cererii formulate în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, obligația de a comunica la cererea executorului judecătoresc acest tabel derivând din lege, iar nu din numirea efectivă a sa, de către executorul judecătoresc.
Dispozițiile speciale cuprinse în art. 132 alin. 2 și art. 142 din Legea nr. 85/2006 au caracter de excepție și sunt de strictă interpretare și aplicare, astfel că interpretarea dată de recurentă, cu caracter extensiv, nu poate fi avută în vedere ( potrivit principiului exceptio est strictissimae interpretationis .>
De altfel, recurenta-creditoare avea ea însăși posibilitatea de a formula cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a unor persoane fizice pe care le considera răspunzătoare pentru starea de insolvență a societății, în condițiile art. 138 alin. 3 din Legea nr.. 85/2006, dacă îndeplinea celelalte condiții pentru aceasta, astfel că neformularea cererii de către lichidatorul judiciar, nu împiedica prin ea însăși închiderea procedurii în condițiile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
În cauza de față recurenta a formulat obiecțiuni la Raportul privind cauzele insolvenței, acestea fiind respinse prin încheierea din 29.05.2009, irevocabilă ca urmare a respingerii recursului împotriva acesteia, prin decizia civilă nr. 107/18.01.2010 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V a Comercială, astfel că susținerile sale din prezentul recurs privind „ analiza oportunității formulării unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale a unor persoane fizice” sunt cu atât mai neîntemeiate cu cât o parte din acestea au făcut obiectul unor litigii anterioare tranșate irevocabil.
De aceea, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și la art. 304 1 din C.pr. civ.va respinge recursul ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta creditoare A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.1197F/13.06.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații creditori ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI, P. FETEȘTI, I. T. DE MUNCĂ IALOMIȚA și intimata debitoare S. A. TRANDAFIRUL - FETEȘTI PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ M. IANUȘI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 Octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
E. R. G. G. I. P.
GREFIER
C. G. MIGLEȘ
Red.Jud. E.R.
Tehnored.I.N.
2 ex./13.11.2014
Tribunalul Ialomița
Judecător - sindic: I. T.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1253/2014. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
