Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1901/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1901/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 39439/3/2012/a1
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1901
Ședința publică din data de 13.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. G.
JUDECĂTOR: M. M.
JUDECĂTOR: A. A.
GREFIER: S. I. S.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, împotriva sentinței civile nr. 4598 din 06.05.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă O. L..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimata-pârâtă, prin avocat A. I., care depune la dosar împuternicirea avocațială nr._/2014, lipsind recurenta-reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin compartimentul registratură, la data de 03.11.2014 și la data de 04.11.2014, intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, în 3 exemplare.
Curtea constată că recurenta-reclamantă a solicitat în cererea de recurs proba cu înscrisuri, dar nu a depus înscrisurile pe care înțelege să le valorifice în calea de atac, motiv pentru care această cerere nu va fi luată în considerare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata-pârâtă, prin avocat, solicită instanței respingerea recursului, menținerea dispozițiilor instanței de fond. Cu privire la cererea formulată de recurentă, consideră că instanța de fond în mod corect a analizat faptul că cererea este inadmisibilă, având în vedere că procedura insolvenței împotriva debitoarei a fost închisă cu un an înainte de depunerea cererii. Sunt într-o cerere de atragere a răspunderii întemeiate pe dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006. Față de acest temei, instanța de fond în mod corect a apreciat că este o cerere incidentală. Față de data procesului și data deschiderii procedurii, instanța a apreciat că cererea nu putea fi formulată decât după data deschiderii procedurii. Cererea este inadmisibilă, nu poate fi primită motivarea recurentei cu privire la incidența articolelor 138-139 din Legea nr. 85/2006, având în vedere prescripția dreptului de a formula această acțiune.
Raportat la art. 138, coroborat cu art. 142 din Legea nr. 85/2006, instanța în mod corect a respins cererea ca inadmisibilă, după data deschiderii procedurii insolvenței. Consideră că recursul este nefondat și neîntemeiat. Recurenta a invocat în motivarea recursului art. 3041, excepția lipsei calității procesuale pasive, în sensul că nu avea calitate de administrator, ci de acționar. Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.4598 din 6 mai 2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București secția a VII a Civilă a respins ca inadmisibilă cererea privind atragerea răspunderii formulată în temeiul prevederilor art. 138 din legea 85/2006 privind procedura insolvenței de reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice SECTOR 1 în contradictoriu cu pârâta O. L..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că prin încheierea din 16.10.2013 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de faliment a debitoarei ., în conformitate cu Lg.85/2006.
Se arată că prin sentința nr.8365/15.10.2013 s-a dispus închiderea procedurii de insolvență conform art.131 din Legea nr.85/2006. Se constată că la data 23.12.2013 creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice SECTOR 1 a solicitat atragerea răspunderii pârâtului O. L. pentru pasivul debitoarei rămas neacoperit, în conformitate cu art. 138 lit. c din Lg.85/2006.
Reține judecătorul fondului că cererea de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere, formulată în temeiul art. 138 din Legea nr.85/2006, este o cerere incidentală procedurii insolvenței prin care se urmărește stabilirea responsabilității membrilor organelor de conducere pentru prejudiciul adus societății debitoare prin ajungerea în încetare de plăți. În opinia sa, răspunderea operează prin raportare în primul rând față de debitorul persoană juridică, sumele rezultate din angajarea acestei forme a răspunderii delictuale intrând în averea debitorului și putând fi utilizate atât pentru reorganizarea activității, cât și în vederea acoperii pasivului în caz de faliment.
Cererea de atragere a răspunderii este formulată prin reprezentare, potrivit art. 138 alin 3 din Legea nr. 85/2006, fie de către administratorul judiciar /lichidator, fie de către președintele comitetului creditorilor, în baza hotărârii adunării, ambii în reprezentarea intereselor masei credale.
În opinia judecătorului sindic,posibilitatea creditorului majoritar de a formula el însuși cererea de atragere a răspunderii are o justificare practică, ce ține de inutilitatea convocării unei adunări în condițiile în care votul creditorului respectiv ar fi oricum determinant. Formularea cererii de către creditorul majoritar nu schimbă natura juridică a acesteia, cererea fiind făcută tot în reprezentarea masei credale care nu conduce la stabilirea unui raport obligaților între pârât și creditor, ci la o eventuală atragere de sume în averea debitoarei.
Fiind o cerere incidentală procedurii, formulată în reprezentarea masei credală, ea nu poate fi primită decât în cadrul unei proceduri de insolvență, până la data închiderii.
Potrivit art.136 din Legea nr.85/2006 prin închiderea procedurii, atât lichidatorul judiciar, cât și judecătorul sindic sunt descărcați de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, asociați, iar calitatea creditorilor de participanți la procedură încetează .
În opinia instanței de fond, câtă vreme cererea de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere intră în atribuțiile judecătorului-sindic conform art.11 lit.g din Legea nr.85/2006, rezultă implicit că investirea judecătorului-sindic poate avea loc numai înainte de închiderea procedurii.
Concluzionează instanța că art. 142 din Legea nr. 85/2006 a deschis numai posibilitatea punerii în executare a hotărârii de atragere a răspunderii după data închiderii procedurii, dar este necesar ca învestirea judecătorului sindic cu o astfel de cererea să se realizeze anterior închiderii procedurii.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recursDirecția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1 prin care a solicitat casarea sentinței, respingerea excepției inadmisibilității și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că hotărârea este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Se susține de către recurentă că închiderea unei proceduri de lichidare judiciară are efectul descărcării de obligații a debitorului și de îndatoriri a lichidatorului judiciar, cu privire la procedură, iar nu cu privire la acțiunea prevăzută de art.138 din Legea nr.85/2006.
Recurenta arată că a formulat cererea introductivă pentru protejarea intereselor creditorilor societății și motivat de faptul că Președintele Comitetului, ignorând hotărârea Adunării creditorilor, nu a depus în timp util cererea menționată.
Sunt citate dispozițiile art.139 din Legea nr.85/2006 și se evidențiază că acțiunea își poate realiza scopul și după închiderea procedurii conform art.142 din lege.
În drept au fost invocate dispozițiile art.299 și urm. din codul de procedură civilă, Legea nr.85/2006, Legea nr.31/1990.
La data de 3.11.2014 a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimata pârâtă O. L. prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În esență, în motivarea cererii au fost expuse argumentele instanței de fond și s-a evidențiat că recurenta nu se poate prevala în susținerea recursului de prevederile art.139 având în vedere că termenul de prescripție vizează doar exercitarea dreptului material la acțiune al persoanei îndreptățite să formuleze acțiunea, însă din coroborarea acestui text de lege cu cele ulterioare rezultă cu evidență că o asemenea acțiune nu poate fi exercitată în afara procedurii.
Cu caracter subsidiar, intimata invocă lipsa calității procesuale active a reclamante, lipsa calității procesuale pasive a pârâtei care deține doar calitatea de acționar, fără a face parte din organele de conducere și neavând nici funcția de administrator.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, dar și în raport de prevederile art.3041 din codul de procedură civilă, Curtea consideră că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Constată Curtea din cenzurarea lucrărilor dosarului de insolvență că, pe parcursul procedurii, judecătorul sindic nu a fost sesizat cu o cerere privind angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere, împrejurare reținută în mod temeinic de către judecătorul fondului.
Tribunalul a fost sesizat de către creditoarea DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 cu o asemenea cerere ulterior închiderii procedurii de insolvență, respectiv la data de 23.12.2013.
În opinia Curții, deși Legea nr. 85/2006 nu conține prevederi exprese în acest sens, din întreaga reglementare a acestui act normativ și în special a Cap. IV – Răspunderea membrilor organelor de conducere, rezultă că cererea de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere reglementată de art. 138 este o cerere aferentă procedurii insolvenței și care poate fi formulată atât timp cât societatea debitoare este supusă acestei proceduri, iar nu și după închiderea acesteia și radierea debitoarei, cum este cazul în speță.
Curtea reține că, în raport de dispozițiile art. 138 alin. 1 și 3, art. 140, art. 142 din Legea insolvenței, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale nu poate fi formulată decât până la închiderea procedurii, ulterior acestui moment fiind posibilă doar executarea silită a hotărârii pronunțate în temeiul art. 138 din lege.
De la momentul închiderii procedurii, judecătorul sindic a fost descărcat de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, așa încât nu mai poate dispune asupra unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar părțile nu mai au dreptul de a sesiza judecătorul sindic cu soluționarea vreunei cereri specifice procedurii de insolvență, după închiderea procedurii.
De asemenea, se are în vedere, în acest sens, și că art. 138 conține prevederi referitoare la atribuții și obligații ale administratorului judiciar și ale lichidatorului, ceea ce presupune, implicit, faptul că societatea debitoare trebuie să fie supusă procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, câtă vreme, potrivit art. 136, prin închiderea procedurii administratorul judiciar / lichidatorul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură.
La fel, art. 141 prevede posibilitatea ca odată cu formularea cererii de atragere a răspunderii, administratorul judiciar/lichidatorul sau, după caz, comitetul creditorilor, să ceară judecătorului sindic să instituie măsuri asiguratorii, fiind astfel din nou cât se poate de evident că legiuitorul privește această cerere ca fiind una aferentă procedurii insolvenței.
Față de dispozițiile art. 140 din Legea nr. 85/2006, conform cărora sumele depuse potrivit art. 138 alin. 1 vor intra în averea debitoarei și vor fi destinate acoperirii pasivului, Curtea arată că acțiunea având ca obiect răspunderea patrimonială a administratorilor societății debitoare trebuie formulată în cadrul procedurii prevăzute de legea insolvenței, pentru realizarea scopului acestei proceduri și având în vedere destinația sumelor de bani ce ar fi obținute prin exercitarea acestei acțiuni.
Nici dispozițiile art. 138 alin. 5 din lege nu vin în contradicție cu această interpretare, deoarece aceste dispoziții reglementează doar judecarea separată a cererii introduse în temeiul alin. 1, dar nu oferă posibilitatea formulării unei asemenea cereri oricând, după închiderea procedurii.
În ceea ce privește invocarea de către recurentă a textului legal ce reglementează termenul de prescripție relevant, Curtea arată că împrejurarea potrivit căreia, conform art. 139 din Legea insolvenței, acțiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani, care curge de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii, nu reprezintă un argument legal care să conducă la concluzia că această cerere poate fi formulată și după închiderea procedurii.
În cadrul termenului de prescripție prevăzut de art. 139 din Legea insolvenței această cerere poate fi formulată oricând, însă condiția care trebuie îndeplinită este aceea ca procedura să nu se fi închis.
Tot astfel, potrivit art. 142 alin. 2, „după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator”. Din interpretarea per a contrario a acestei dispoziții legale, reiese că după închiderea procedurii se poate realiza doar operațiunea repartizării sumelor rezultate din executarea silită a hotărârii prin care s-a admis cererea de atragere a răspunderii, nu și formularea cererii.
Pentru toate aceste motive Curtea, reținând că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică ce se impune a fi menținută, în temeiul art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, împotriva sentinței civile nr. 4598 din 06.05.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă O. L., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. M. G. M. M. A. A.
GREFIER,
S. I. S.
Red. AMG/2ex/26 noiembrie 2014
Jud. Fond I. M. G.
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1151/2014. Curtea de... → |
|---|
